Sami al-Hajj: Amintiri din gulagul american

După mai bine de şase ani de detenţie, un om a fost eliberat din hrubele bazei militare de la Guantanamo, Cuba. În mai 2008, armata americană a redat libertatea unui om pe care n- au găsit de cuviinţă să-l acuze oficial de ceva sau să-l judece pentru ceva. Singura lui vină a fost că era cameraman al televiziunii Al-Jazeera din Qatar.

După mai bine de şase ani de detenţie, un om a fost eliberat din hrubele bazei militare de la Guantanamo, Cuba. În mai 2008, armata americană a redat libertatea unui om pe care n- au găsit de cuviinţă să-l acuze oficial de ceva sau să-l judece pentru ceva. Singura lui vină a fost că era cameraman al televiziunii Al-Jazeera din Qatar.
Sami al-Hajj a fost singurul jurnalist ţinut prizonier de americani în acest război împotriva terorismului. La 32 de ani, viaţa sudanezului Sami
al-Hajj s-a schimbat dramatic în decembrie 2001, la trei luni de la atentatele din 9 septembrie. A plecat spre Kandahar să realizeze un reportaj despre războiul din Afganistan. Pe 15 decembrie se afla la graniţa dintre Pakistan şi Afganistan. Îşi reînnoise viza de muncă, necesară pentru a putea filma în zona de conflict. Peste 70 de reporteri şi cameramani voiau în acea zi să treacă frontiera şi să ajungă în Kandahar. Unul singur a fost oprit. Un ofiţer de grăniceri i-a spus lui Sami
al-Hajj că nu poate trece. Imediat a fost săltat de serviciile secrete pakistaneze şi dus în arest. "Voiam să merg să transmit războiul aşa cum este el. Să arăt suferinţa oamenilor. Pakistanezii m-au reţinut spunând că numele meu şi numărul paşaportului pe care îl aveam era pe o listă a serviciilor secrete pakistaneze. Am stat în Pakistan până la începutul lui ianuarie 2002, când ne-au mutat la Bagram", povesteşte Sami al-Hajj.

Întunericul din Bagram

Aflată în provincia Parwan din Afganistan, Bagram este o cunoscută bază militară construită în mare parte de sovietici în timpul războiului lor împotriva afganilor din anii ’80. Acum se află sub controlul armatei americane, care a amenajat şi un centru de detenţie pentru cei suspectaţi de terorism. "După trei săptămâni, pakistanezii m-au predat armatei americane. La Bagram am stat două luni într-o cuşcă, fără pături, cu toate că era frig. Mâncarea era puţină şi ne-o dădeau congelată, iar apă nu primeam deloc. Dar cel mai groaznic a fost când asmuţeau câinii pe noi. Am avut în permanenţă glugi pe cap, aşa că nu vedeam nimic. Au fost cele mai negre zile din viaţa mea. Ne băteau întruna, nu ne permiteau să stăm jos. Mă întrebau de război, de ce m-am întâlnit cu Osama, dar degeaba le-am explicat că nici vorbă de aşa ceva."
După ce Sami a fost reţinut şi trimis la Bagram, şefii lui de la Al-Jazeera au încercat să explice americanilor cum s-a ajuns ca angajatul lor să fie reţinut, mai ales că datele pe care le aveau serviciile secrete pakistaneze conţineau şi câteva erori: data naşterii era greşită, numărul paşaportului nu corespundea. Mai mult, toţi se întrebau cum de nu fusese angajatul lor arestat atunci când îşi prelungise viza la Islamabad, capitala Pakistanului, pentru a merge în Afganistan. Lui Sami al-Hajj i se furase paşaportul cu mai bine de doi ani înainte să fie arestat şi se părea că cineva îi folosise identitatea cameramanului sudanez. Cu toate că aveau toate documentele necesare să dovedească inexactitatea datelor, dovezile şefiilor Al-Jazeera au fost ignorate de armata americană. Al-Hajj a fost acuzat că face parte dintr-o reţea teroristă şi a fost declarat duşman combatant. Acuzaţiile principale făceau referire la faptul că al-Hajj a oferit sprijin financiar la începutul anilor ’90 luptătorilor musulmani din Bosnia, Cecenia şi Azerbaijan în timp ce lucra pentru o companie privată din domeniul băuturilor. Azerbaijanul fusese inclus pe listă pentru că soţia sa e azeră.

În treacăt prin Kandahar

Sami al-Hajj a ajuns până la urmă în Kandahar, dar nu ca să-şi facă meseria, ci ca deţinut. "De la Bagram ne-au trimis la Kandahar, unde nu ne-au lăsat să ne spălăm timp de cinci luni. Eram mai mult de 800 de bărbaţi, adolescenţi şi chiar copii. Mâncarea era mai mult decât puţină. Soldaţii americani ne călcau în picioare, ne smulgeau părul din cap sau din barbă. Tot timpul mă întrebau de Osama şi de ce m-am întâlnit cu el. Degeaba le-am povestit eu tot ce văzusem în război, că mă interesa suferinţa oamenilor, victime ale luptelor. Degeaba. Anchetatorii mi-au propus să colaborez cu ei, însă am refuzat categoric. Eu m-am dus la război să îmi fac meseria." În Kandahar nu li s-a permis deţinuţilor să îşi contacteze familia, nici măcar în scris.

Voiau să le spun unde este Osama şi cum au luat legătura sau unde s-au întâlnit cei de la Al-Jazeera cu el. Le-am zis că nu ştiu. Au zis că, după ce voi fi liber, dacă Osama vrea un interviu, sau să vorbească cu noi, eu imediat să îi anunţ.

Din Kandahar, Sami al-Hajj a fost îmbarcat într-un avion împreună cu alţi deţinuţi şi duşi la Guantanamo. Pe parcurs, avionul a făcut o escală şi au schimbat aeronava. Au mai fost aduşi şi alţi deţinuţi, după care au plecat. A aflat ulterior de la avocaţi că avionul se oprise la Istanbul. "Când am plecat din Kandahar, ne-au pus glugi pe cap ca să nu ne cunoaştem şi ne-au luat hainele. Nu ne-au permis deloc să vorbim la aeroport. Ne-au băgat într-un avion militar şi ne-au trântit pe jos. Timp de 15 ore, cât a durat zborul, nu ne-au lăsat să mergem la wc. Dacă încercai ceva, te băteau. Stăteam acolo înghesuiţi. Nu puteai vedea nimic.

Guantanamo Bay, Cuba

"Nu ştiam că ne duc la Guantanamo, nimeni nu ştia nimic. Vreo două zile nici nu am ştiut că suntem la Guantanamo, credeam că suntem în  Pakistan. Nu aveam voie să dorm, iar dacă aţipeam, din cinci în cinci minute veneau gardienii şi te împungeau cu o rangă, sub pretextul că voiau să verifice dacă eşti în viaţă. Nu ne-au lăsat să dormim deloc în primele 24 de ore când am ajuns. Nu aveam asistenţă medicală, nici medicamente. Unii deţinuţi şi-au pierdut mâini sau picioare, pentru că făceau infecţii pe care nu le trata nimeni şi a trebuit să li se amputeze membrele. Soldaţii ne torturau zilnic. Aduceau câini. Nu ne lăsau să ne rugăm. Prima scrisoare am primit-o după şapte luni, dar şi aceea era cenzurată. Unii dintre noi nu aveau voie să primească nici o scrisoare. Erau acolo un tată cu fiul său şi nu li se permitea să vorbească între ei. Orice cuvânt era interzis. Am vorbit cu avocatul meu abia după patru ani, în 2005. Dar nici lui nu i se permitea să îmi spună nimic despre ce se întâmplă afară. Nu aveai voie să vorbeşti nici cu gardianul, pedeapsa fiind cruntă.
Numai cu anchetatorii. Nu voiau să ofere nici un fel de condiţie de detenţie, iar bătaia era la ordinea zilei."
"Şi animalele au drepturi, dar la Guantanmo noi nu aveam nimic. Am făcut greva foamei sute de zile, iar răspunsul lor a fost să mă hrănească cu forţa.
Mă legau de un scaun, îmi introduceau un furtun pe gât şi turnau mâncare cu cana."

L-au interogat agenţi britanici, egipteni, canadieni, americani. Cei din urmă au încercat să-l convingă încă de la început să lucreze pentru ei. În cele peste 200 de astfel de întâlniri, Sami al-Hajj a refuzat aceste oferte, pledându-şi nevinovăţia. I-au promis visul american: cetăţenie, casă, maşină, cont în bancă. Au fost din nou refuzaţi. "Mă puneau pe un scaun, mă legau de mâini şi mă lăsau aşa zile în şir. Nu puteam să mă mişc deloc.
«Noi putem să te eliberăm, dacă vei colabora. Ştim că ai fost arestat din greşeală şi că vei fi în curând eliberat», îmi ziceau.  Ne şantajau în funcţie de fiecare. Pe mine mă şantajau cu familia. Din cauza refuzului meu repetat de a colabora cu ei, m-au ţinut la izolator doi ani." În timpul detenţiei, al-Hajj a încercat să afle cât mai multe despre ceilalţi deţinuţi, astfel încât să îi poată ajuta când vor fi eliberaţi. A încercat să comunice cu alţi deţinuţi ori de cât ori a avut ocazia, dar nu a auzit niciodată vorbindu-se despre România.

"În toată perioada asta nu am auzit nimic legat de România sau de prizonieri care au venit la Guantanamo cu avioane care să fi oprit în România. Numai cei care investighează chestiunea avioanelor-fantomă ştiu aceste lucruri."


Şefii cameramanului ştiau că este nevinovat şi au aflat după mult timp că al-Hajj fusese transportat la Guantanamo. După ce a fost dezbătut la Al-Jazeera, cazul lui al-Hajj a fost preluat de presa occidentală, însă nu atât de mult pe cât se aştepta. După ce a fost arestat, mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului sau de jurnalişti, dar şi câţiva politiceni sudanezi au cerut ca al-Hajj să aibă parte de un proces echitabil sau să fie eliberat. În acest timp, Sami a început greva foamei. O lună nu a mâncat nimic, dar soldaţii au intervenit. "Mă legau de un scaun şi mă forţau să mănânc turnându-mi cu cana diverse lichide printr-un tub pe care mi-l bagăseră prin nas până în stomac." Aşa a dus-o, spune al-Hajj, aproape 16 luni, după care a fost eliberat la începutul lui mai 2008. A fost adus acasă la Khartoum în Sudan cu un avion militar. Slăbise peste 20 de kilograme şi era purtat pe braţe de soldaţi, încătuşat. În sfârşit liber, dar tot legat la mâini. Aşa s-a încheiat aventura, dacă se poate spune aşa, a unui jurnalist prin centrele de detenţie americane din Afganistan şi Cuba. Lui Sami i-a fost păstrat locul de muncă la Al-Jazeera în toţi aceşti ani. Acum s-a reîntors la muncă şi conduce un departament pentru drepturile omului.


"Aceste abuzuri împotriva jurnaliştilor nu ar trebui să existe. Vinovaţi de ceea ce se întâmplă sunt administraţia Bush şi mai ales Dick Chenney (nr – vicepreşedintele Statelor Unite) care nu este altceva decât un simplu afacerist"
Sami al-Hajj, Al-Jazeera