Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Desi a trecut mai bine de o luna, inca mai vin in Piata din aceeasi convingere ca in prima zi, si anume ca se poate schimba ceva, ca poate inca nu ne-am trezit din somnul despre care spune poetul in imnul national sau pur si simplu poate ca sunt un visator care inca crede in cuvinte ca libertate si democratie.
Am fost placut surprins ca aici sa gasesc oameni la fel ca mine, si ei indignati datorita unui sistem care ignora orice ramasita de omenie, ce sfideaza prin pozitia sociala capacitatea de a gandi a unor oameni, doar pentru simplul motiv ca noi nu facem nimic.
Este foarte greu sa poti sa spui 'ajunge' atunci cand ai fost obisnuit sa taci si sa rabzi doar sperand ca maine va fi mai bine, fara ca tu sa iei atitudine, doar de teama ca nimeni nu te va sustine si oricum sistemul va avea intotdeauna castig de cauza. Oare suntem condamnati la indiferenta? Eu cred ca nu din simplul motiv ca acest grup de oameni mi-a dovedit ca, desi suntem diferiti, ca varsta si pregatire, cu toti avem ceva in comun. Ne-am saturat sa traim greu, ne-am saturat sa ne vedem bunicii tristi, ne-am saturat sa ne para rau ca ne-am nascut in Romania.
Eu sunt mandru ca sunt roman si mi-as dori ca fiecare om din aceasta tara sa simta la fel, pentru ca istoria ne arata ca avem cu ce ne mandri, ca si in prezent putem face ceva ca sa schimbam o mentalitate prea bine inradacinata prin secole de suferinta, si mai ales putem crea un nou inceput pornit din fiecare din noi care isi doreste cu adevarat o schimbare.
De ce merg si maine sa protestez? Merg pentru ca imi pasa de cei care stau acasa in fata televizorului sperand la o viata mai buna, merg pentru ca mi-e rusine de ce ar putea spune stramosii nostri care s-au jertfit pentru ca astazi noi sa avem aceasta tara, merg pentru ca inca cred ca impreuna putem schimba ceva si, nu in ultimul rand, voi merge pentru ca aici, alaturi de ceilalti, am descoperit fara sa vreau un sanctuar al sperantei numit Piata Universitatii.
