Ucigasii demonstrantilor care au iesit in strada la Cluj, la 21 decembrie 1989, sunt bine cunoscuti. Judecarea lor continua si azi. Timp de 15 ani, anchetatorii s-au chinuit sa-i scoata basma curata. Onoarea Justitiei romane mai poate fi salvata doar de judecatorii Inaltei Curti, in fata carora ofiterii criminali vor aparea la 7 iunie.

"Mi-am gasit sotul in camionul cu morti"

La Cluj se stie cu exactitate cine a tras. Cu toate ca, imediat dupa Revolutie, s-a incercat o patetica musamalizare, crimele nu au putut fi ascunse. S-a incercat de-a lungul timpului dezvinovatirea ucigasilor, vehiculandu-se chiar teorii stupide: una ar fi aceea ca cei care au deschis focul au fi fost civili, nicidecum militari; cealalta, ca militarii care au tras au facut-o fiind provocati. Prima este absurda, cea de-a doua, o scuza penibila.

Jurnalul National a facut o cronologie a evenimentelor de la 21 decembrie 1989 de la Cluj, fiind descris pe larg debutul acestora, felul in care conducerea de partid din judet, capii Militiei si Armatei au inteles sa gestioneze criza. Piata Libertatii a insemnat debutul ostilitatilor intre Armata si clujeni. Aici au murit 11 oameni. Printre ei si Attila Szabo, un tanar de numai 22 de ani. Presimtea ca regimul comunist se afla la capatul puterilor si era convins ca va veni si ziua in care la Cluj se va putea striga "Jos comunismul! Jos Ceausescu!". Era pregatit ca atunci cand va veni momentul sa nu stea de-o parte. N-a mai apucat insa sa se bucure de libertatea pe care si-o dorea atat de mult. In dupa-amiaza acelei zile, in jurul orei 16:00, un glonte naprasnic i-a curmat firul vietii.

Strada Horea - Restaurantului Metropol - Hotel Astoria

Rafalele trase in Piata Libertatii s-au auzit in tot orasul. "Se trage! Se trage", strigau oamenii inspaimantati, dar si indarjiti totodata. "Au fost impuscati oameni? Cum e posibil asa ceva? Haideti sa mergem si noi! Nu ne vor putea omori pe toti!" Aceasta era starea de spirit a clujenilor, afland ca prieteni, rude, colegi, cunostinte au murit sau au fost raniti. Randurile razlete la inceput au devenit o forta. Treptat s-a format o coloana care s-a indreptat spre centru, peste podul de pe raul Somes. Militarii care fusesera adusi aici aveau misiunea clara de a nu permite manifestantilor sa ajunga in centru. Cum in centru se trasese si nimeni nu stia exact ce se intamplase, nervozitatea din randul soldatilor incepuse sa-si faca simtita prezenta.

Cpt. Dicu, comandantul dispozitivului, este din ce in ce mai nelinistit. Nu scoate pistoletul din teaca, are pistol-mitraliera si asteapta. La un moment dat, o coloana de demonstranti se apropie. Pe Dicu il trec transpiratiile si, disperat, pune o femeie care era in preajma sa mearga sa vorbeasca cu muncitorii ce veneau dinspre Combinatul de Utilaj Greu. "Am ordin sa trag si o sa trag, asa sa le spui!", ii zice Dicu femeii. Disperat ca manifestantii nu se opresc, ii face semn unui vatman sa intre cu tramvaiul in masa de oameni. Vatmanul nu sta mult pe ganduri si asculta orbeste ce ii ordona ofiterul. Multimea se imprastie speriata. Atunci, Dicu ordona foc de avertisment in aer, dar dupa prima rafala se razgandeste si ordona soldatilor din subordine sa traga direct in manifestanti. In timp ce acestia incearca sa fuga disperati, dinspre Restauranul Metropol apare o Dacie 1300, al carei sofer are intentia sa-l calce pe Dicu, care, fara sa mai stea pe ganduri, trage asupra masinii.

In acest timp apar alti demonstranti dornici sa se alature celor dintai. Un barbat incearca sa treaca primul de soldati, dar Dicu ii oserva intentia si, fara a mai sta pe ganduri, trage in plin. Omul se prabuseste pe asfalt, plin de sange. O femeie si doi barbati incearca sa-l ajute, dar soldatii nu-i lasa. Trag o rafala, timp in care Dicu se apropie de ei, ii pune cu mainile la ceafa, cu fata la un zid si, atent la cei trei, ordona soldatilor sa traga in continuare. Tot atunci tinteste un tanar din multime si trage. Mihai Ticlete se prabuseste impuscat in frunte.

Hotarat sa plece

"In 20 decembrie ascultam impreuna la Europa Libera ce se intampla la Timisoara. Attila tot spunea ca regimul comunist se va schimba si trebuie sa se intample ceva si aici in Cluj. Era foarte hotarat sa participe la orice manifestare anticomunista care ar fi avut loc, dar l-am rugat sa stea acasa. M-a refuzat categoric si mi-a spus ca ar trebui sa nu ne fie frica sa ne spunem cu totii parerea. A doua zi m-a sunat din centru, pe la 15:30, de la un telefon public, si a iesit din cabina cu receptorul sa pot sa aud si eu. Era fericit, mi-a zis ca oamenii sunt in genunchi. L-am rugat sa vina acasa, mi-a raspuns ca mai sta vreo 10 minute si vine, dar n-a mai venit. A venit fratele lui, fusese acolo si stia ca se trasese si l-am intrebat daca stie ceva de Attila. Cand a auzit ca nu e acasa a plecat inapoi in centru sa-l caute. Atunci cand s-au intors, mi-au explicat cum si unde il gasisera", spune plangand Maria, vaduva lui Attila.

Au tras fara mila

"De dimineata s-a pregatit sa plece la lucru. S-a jucat putin cu fetita, m-a sarutat si a plecat. Urma sa dea examenul pentru scoala de soferi. Mai spre seara, cand am vazut ca nu mai vine, am inceput sa ma ingrijorez, mai ales ca auzisem zvonuri despre se intamplase in centru. Am rugat o vecina sa vina cu mine sa-l caut pe la spitale. Nu l-am gasit, m-am gandit sa caut la morga, cu toate ca speram sa nu i se fi intamplat nimic, poate era doar arestat. La morga, doar atata mai stiu: ca am vazut o multime de barbati dezbracati intinsi, cei mai multi pe jos, altii, pe mesele acelea groaznice de tabla, plini de sange. El era pe una dintre mese, avea la degetul mare de la picior un carton cu nr. 15 si era plin de sange la cap. Am lesinat. Acum, acei oameni care au tras fara mila vor sa scape. Sa aiba bun simt si sa-si asume raspunderea, nu sa ne denigreze mortii, calificandu-i niste betivi si derbedei. Sotul meu era inginer la Televiziune, preda la Politehnica in Cluj. N-a fost las si nu a fost impuscat din gresala, pur si simplu i s-a tras un glont in cap. Mai mult, a fost batut si peste fata cu patul armei", povesteste, vadit marcata, Roxana, sotia lui Mihai.

Am stiut ca s-a intmaplat ceva

"Pe la ora 15:00 plecasem de la lucru. Auzisem ca in centru s-a tras si, cum stiam ca Attila n-ar fi lipsit pentru nimic in lume, m-am dus sa-l caut. Am stat cam doua ore. Incepuse sa se intunece si, cum nu il gasisem, am plecat spre casa. Tocmai ce sunase si el, a povestit la telefon ce se intampla, asa ca m-am intors din nou dupa el. Aproape de centru, soldatii MApN nu ne-au dat voie sa trecem. Incepusera sa traga, unii in aer, altii, nu. Gloantele incepusera sa ricoseze din asfalt. In partea dinspre biserica era un tanar impuscat in picior. Se tara. Am continuat sa-l caut pe Attila prin multime si, cum nu l-am gasit, am stiut ca s-a intamplat ceva. Soferul unei masini cu prelata, vazand ca voiam sa ajung la spital, mi-a spus ca are in spate niste morti si daca il ajut, ma ia si pe mine in masina. Cand am ajuns am inceput sa ma uit printre cadavre, nu era si am fost convins ca a scapat. Soferul, care intre timp plecase dupa alte ajutoare, a venit si am inceput sa descarcam cadavrele. Din prima clipa mi s-au taiat picioarele. Attila era chiar unul dintre ei, fusese impuscat in spate. A doua zi m-am dus sa vad locul unde a fost impuscat. Pompierii spalau de zor zona. Mi-au aratat locul unde o fata a fost impuscata in cap, inca se mai vedeau bucati de creier pe un geam. Ani de zile m-am luptat cu justitia, dar este ca si cu morile de vant. Daca 26 de morti nu merita sa se ia niste masuri, atunci cine?", adauga Ioan, fratele lui Attila.

DE CE?

La proces, cpt. Dicu a declarat ca a fost nevoit sa traga deoarece ordinele erau foarte clare si, mai mult, fusese amenintat de seful sau direct, lt. col. Caba, cu trimiterea in judecata pentru tradare, daca manifestantii ar fi reusit sa treaca de dispozitivul pe care il conducea. De altfel, orice incercare a cpt. Dicu de a scapa a fost sortita esecului, el fiind condamnat la 5 ani de inchisoare. Pedeapsa prea mica pentru cineva care a tras fara mila, instanta considerand ca Dicu a fost "afectat emotional" de evenimente, dar mai ales de tentativa acelui sofer de a-l accidenta cu masina.