Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sebastian Papaiani se numără şi el printre actorii-prieteni ai familiei Iordache. Îndurerat, acesta vorbeşte despre puterea dragostei, sentiment profund resimţit între Mihaela Tonitza Iordache şi Ştefan Iordache, dar şi despre ireversibilitatea vieţii. "Îmi pare atât de rău pentru că, în viaţa asta, mult mai puternică este moartea. Nici nu ai cum să ajuţi persoana pe care ai vrea s-o ajuţi..."
"Dacă e vorba de cum ne-am cunoscut, ne-am cunoscut de tineri. Când nu era căsătorită cu Ştefan Iordache, iar eu lucram pe vremea aceea la Teatrul din Sibiu. Până în '70, când am venit în Bucureşti, nu prea ne-am intersectat. Relaţia noastră a ajuns să fie mai apropiată după ce am jucat în spectacolul Teatrului Bulandra, la Sala Caragiu, «Oblomov», o dramatizare pe care o făcuse Mihaela Tonitza Iordache. Şi aşa ne-am reluat într-un fel relaţiile, ajungând până la urmă să ne facem vizite la ţară. Ea şi Ştefan au fost cei care ne-au găsit căsuţa pe care o avem la Gruiu. În felul ăsta ne-am făcut şi vecini, pentru că străzile noastre erau paralele.
Ce să mai spun despre Mihaela, sărmana... nu ştiu cum... toate se termină exact aşa. Ăsta este cercul care se închide. N-are cum altfel. S-a întâmplat şi cu ea, dar cred că dacă Fănică - Ştefan Iordache - n-ar fi murit cu un an şi jumătate în urmă, pe o zi de 14 (ea a murit pe o zi de 13), dorinţa ei de a trăi ar fi fost mult mai puternică. Dar vezi, dacă i s-a luat bunul cel mai de preţ din viaţa ei, fiinţa cea mai dragă... Probabil că în situaţiile acestea slăbeşte omul. Ca gândire, ca dorinţă, ca freamăt de viaţă. Îmi pare atât de rău pentru că, în viaţa asta, mult mai puternică este moartea. Nici nu ai cum să ajuţi persoana pe care ai vrea s-o ajuţi.
Mihaela a trecut cu succes peste tot ce era greu în viaţă şi ea şi-a ocupat locul de soţie şi de femeia care a avut nişte funcţii, datorită puterii ei de muncă, datorită ştiinţei ei de a conduce, datorită ambiţiei. A fost director adjunct la Teatrul Mic, a continuat să fie directorul Teatrului Ţăndărică, a fost profesor la UNATC... A făcut traduceri de piese, a făcut dramatizări... Oh, ce bună profesoară era, cât de multe lucruri ştia. Cât de citită era. Pe problema ei era, într-adevăr, o profesionistă.
Aşa se încheie o viaţă şi, în felul ăsta, se încheie o prietenie...."
