Securitatea "s-a bagat, dar n-a participat"

Convocarea colonelului Teodorescu a fost lamurita dupa Revolutie, cand s-a stabilit ca seful Directiei a III-a, generalul Aurelian Mortoiu, se afla in Iran, iar adjunctul sau desemnat initial sa se ocupe de cazul Timisoara, lt. col. Gheorghe Diaconescu, nu a putut fi trezit de sotie, fiind beat mort.

PASIVITATE. Trupele de Securitate au trecut repede de partea Timisoarei

In continuare, Filip Teodorescu trece la un "control de rutina asupra situatiei operative din punctul de vedere al contraspionajului. Cadrele de spionaj aflate in acel moment in tara, precum si agentii acestora din randul cetatenilor romani, cei cunoscuti de noi, nu desfasurau activitati deosebite care sa ne atraga atentia".

Pe baza acestor marturii se poate trage concluzia ca Securitatea a dorit sa fie prezenta in evenimentele de la Timisoara, dar cu activitati limitate strict la misiunile de informatii si contraspionaj. Altfel spus, dupa o vorba romaneasca, Securitatea "se baga, dar nu participa". Motivul principal l-a constituit preluarea, cu efecte decisive pentru declansarea revoltei, de catre factorul politic central, trecand si peste factorul politic local, a cazului evacuarii lui Laszo Tokes.

DEGRINGOLADA. Principalii actori ai evenimentelor din partea Securitatii sunt unanimi in a afirma ca Mihalache, Cumpanasu si insotitorii lor veniti de la Bucuresti au luat cele mai stupide masuri care au condus la constituirea multimii si la radicalizarea acesteia. Filip Teodorescu precizeaza: "Din cele prezentate de colegii nostri din Timisoara rezulta ca respectivii (echipa politica venita de la Bucuresti - n.r.) mai mult au complicat lucrurile decat au ajutat, au impus evacuarea cu orice pret, desi era vizibila declansarea de dezordini in oras. Conform obiceiului, raportau sefilor lor din Bucuresti ca autoritatile locale, in totalitatea lor, sunt incapabile si, daca nu ar fi fost ei prezenti, nu s-ar fi rezolvat problema evacuarii". Bobu i-a raportat, cine stie in ce termeni alarmisti, lui Ceausescu si acesta a ordonat evacuarea fortata, in afara cadrului legal. Prin intermediul primarului Mot, care a transmis delegatilor sprijinitorilor lui Tokes, sub forma de amenintare, hotararea sefului statului, dupa ce tot el, primarul, daduse asigurari cu o zi inainte ca nu se va aplica sentinta, grupul s-a intors "montat" in Timotei Cipariu. Pe roman sa nu-l minti in fata, ca se face fiara, sa nu-l sfidezi si sa nu-l tratezi ca pe un gunoi, ca se ridica din el toata revolta acumulata in decenii de asteptare!

LIBERTATE! Piata Operei a fost locul in care s-a cerut caderea comunismului

FEMEIA ISTERICA. Reamintim ca, in conceptia acestei analize, Revolutia a fost un proces complex care a inceput in 14 decembrie la Iasi si ca, in aceeasi unitate a starii de spirit revolutionar, evenimentele de la Timisoara s-au declansat prin constituirea unei multimi psihologice conduse spre violenta de un grup de tineri calificati de diferiti martori ca "instigatori", "agitatori", "curajosi". Un pasaj din volumul de amintiri ale sefului filajului de la Timisoara descrie o modalitate pe cat de neobisnuita, pe atat de simpla de a aduna oamenii, intelegand prin acest cuvant un numar de curiosi, de gura-casca, pe care ii intalnim la locul oricarui accident sau incident stradal din oricare oras al tarii: "La un moment dat, nucleului de baza i s-a alaturat o femeie isterica, o persoana cu evidente probleme de sanatate, care se declara de religie baptista sau penticostala, nu mai tin minte, si care era foarte bine cunoscuta in oras, pentru ca striga prin parcuri, oprea lumea, acosta militari. Si noua ne era cunoscuta, pentru ca era frecvent curtata de straini, mai ales de ziaristi, care ii luau interviuri, ii ascultau protestele, crezand ca e vorba de un disident anticomunist. Ii lasam in pace pentru ca erau de rasul lumii, nu putea fi ceva credibil. Pe de alta parte, ne convenea, deoarece ziaristii, bucurosi de "prada", paraseau repede orasul, crezand ca au prins marea captura. Si, desi era inregistrata liber de ziaristi sau de presupusii ziaristi, nici un post de televiziune sau vreun ziar din strainatate nu a transmis sau publicat corespondenta respectiva. Nici un redactor-sef nu era atat de nebun incat sa se compromita cu acel caz. In realitate, era vorba de o persoana cu pasaport de apatrid, careia Ambasada SUA refuza sa-i dea viza de intrare in America. Cazul ei nu avea nici o legatura cu noi. Femeia venise in Strada Timotei Cipariu impreuna cu un grup de copii intre sase si zece ani, pe care i-a asezat chiar in usa bisericii, a imobilului. Apoi a inceput sa tipe isteric ca in casa lui Tokes Laszlo sunt securistii si-l bat. Ei bine, aceasta femeie a avut un rol determinant in a-i face pe curiosi sa se opreasca pentru mai mult timp, dar si in cresterea numerica in jurul nucleului de baza, tipetele ei auzindu-se si in Piata Maria, si pe strazile adiacente, trezind curiozitatea celor care treceau prin apropiere si nu vedeau ce se intampla in Timotei Cipariu". Nu aveam nevoie de analize filozofice pentru a intelege cum s-au adunat cetatenii curiosi la tipetele acelei femei.

PAVAZA. Soldatii in termen i-au avut in spate in decembrie 1989 pe scutieri

NUCLEUL REVOLUTIONAR. Conform detaliilor furnizate presei mai tarziu, persoana care a coborat pantograful primului tramvai a fost poetul Ion Monoran. Nume parca predestinat (in engleza, mono-run inseamna linie simpla de tramvai), poetul timisorean era cunoscut de Securitate ca cenaclist, membru al intelectualitatii medii care activa in grupuri literare, folchiste, mai mult sau mai putin profesioniste, dar in care se comenta critic, ca si la Bucuresti, ca si la Iasi, situatia de fundatura a regimului comunist, perestroika si evenimentele din Est. Numerosii minori care au fost semnalati in zona si care mai tarziu vor fi arestati, de asemenea, in numar inexplicabil de mare, proveneau in marea majoritate de la un camin de surdo-muti din apropiere. Experienta medicinii arata ca acest fel de minor institutionalizat poate deveni usor foarte violent. Studentul israelian Cristian Bogdan a surprins momentul: "Tramvaiele stationau, care cum venea era oprit, demonstrantii trageau franghiile pantografelor, goleau vagoanele. In multime, nici un militian, nici o uniforma. Am stat acolo pana spre ora 20:00, umbland printre demonstranti, ascultand ceea ce spuneau oamenii care se urcau pe scarile si tampoanele tramvaielor si vorbeau".

PANICA. Alertat de informatiile venite de la Securitate in legatura cu probabilitatea ridicata a indreptarii multimii catre Comitetul Judetean de Partid, primul secretar Radu Balan da dispozitie la ora 17:30 sefului Garzilor patriotice sa formeze mai multe detasamente pentru apararea sediului local al partidului. Comisia senatoriala reconstituie momentul si afirma ca, in final, "nu pot fi adusi la sediu decat 204 luptatori". Fortele Ministerului de Interne au fost total absente in timpul acestor evenimente. La ora 18:00 apare Nicolae Mihalache, adjunctul lui Bobu, care impreuna cu Radu Balan se deplaseaza in zona incidentelor. Decizia lor spune inca o data totul: "Cand au revenit din zona, cei doi si-au manifestat nemultumirea, intrucat masurile preconizate a se lua in vederea indepartarii acelor manifestanti nu se realizasera, pricina din care Radu Balan a hotarat sa se mareasca numarul muncitorilor care urmau a fi infiltrati printre manifestanti". La ora 19:00, Cumpanasu il suna pe Dinca, asa cum am aflat deja, si ii comunica faptul ca Balan este incapabil sa stapaneasca situatia. Capacitatea lucratorilor Securitatii de a controla situatia s-a diminuat rapid intre orele 20:00 si 21:00. Nu aveau permisiunea sa intervina in vreun fel, filajul devenise precar, deoarece numarul persoanelor cu comportament de revoltat crescuse peste posibilitatile practice de actiune si, in plus, mijloacele de comunicatie folosite intens toata ziua de joi si vineri nu mai faceau fata (dura doua zile reincarcarea bateriilor).

OMUL IN PARDESIU. In cursul dialogului purtat de autor cu maiorul Radu Tinu in ziua de 14 august 2003, acesta a explicat:

Radu Tinu: "Pe Ion Monoran il stiam, nu era o problema pentru noi. S-a urcat pe tampoanele tramvaiului si a vorbit.

Reporter: Va amintiti ce a spus?

Radu Tinu: Cuvantarea lui a fost scurta, ceva cu perestroika si "uite rusii ce-au facut, sa facem si noi... ". A fost mai degraba un discurs literar... Cam dezlanat. La un moment dat, atentia multimii a fost atrasa de un cetatean de inaltime medie, imbracat cu un pardesiu, care era foarte virulent. Nu-l stiam. Am luat legatura cu cei de la filaj si cu oamenii mei si am cerut verificarea. Nu putea fi filat din apropiere, din cauza multimii.

R: Ce anume a determinat interesul special pentru acea persoana?

RT: Pentru noi, Timisoara era un "oras mic", cum se spune. Cam stiam cine sunt oamenii, cum arata cetatenii sai, reuseam, si noi si militia, sa identificam repede pe cineva care nu era din oras. Este, daca vreti, experienta muncii in apropiere de granita. Il simti, il citesti repede. Si, intr-adevar, pe timpul discursului sau am primit informatia ca nu era din Timisoara. Dar nu stiam cine e. A fost unul din cei cativa, putini, care au incitat cu adevarat multimea.

R: Gandul se duce imediat catre un individ suspect, catre un posibil agitator profesionist.

RT: Nu exclud asta, dar noua ne-a fost imposibil sa-l identificam atunci. Asta e realitatea!

R: Ce atragea atentia la mesajul lui? RT: Era virulent impotriva regimului, chiar daca nu explicit... Ceausescu, comunismul.... Cred ca mesajul lui era mai coerent si mai direct, se deosebea de ceilalti, inclusiv de Monoran, care balmajise ceva cu perestroika..."

ADUNAREA. Strazile Timisoarei s-au umplut de manifestanti impotriva regimului

"DU-TE ACASA!" Este posibil, si o luam deocamdata ca o ipoteza de lucru, ca personajul virulent sa fi fost observat si retinut in memorie cu mai mult interes de martorul Gheorghe Curpas: "Profitand de ocazie, un oarecare Goruta ori Moruta Vasile, nu mai retin cum il chema, s-a urcat pe tampoane. Cred ca acest om e primul tribun al revolutiei. Spunea ca are copii, ca vrea ca ei sa traiasca altfel, ca e momentul sa ne ridicam la lupta pentru libertate... Ma treceau fiorii, se spuneau astfel de cuvinte pentru prima data in fata unei multimi, il admiram, ma temeam pentru el, il compatimeam, il invidiam. Curajul lui a dat roade, au vorbit si altii". Miodrag Milin crede ca-l chema Daniel Valcaneantu, dar nu este sigur. E posibil sa fie vorba si de doua persoane. Ciudatenia este ca acest om sau acesti oameni nu au revendicat meritul acelui moment! Au incitat si au disparut. Marius Mioc, un revolutionar foarte activ dupa Revolutie, a avut parte de o situatie care merita interesul. A fost implicat in evenimentele din oras in seara de 16 decembrie, dupa ora 20:00 pana spre ora 22:00. Restul relatarilor sale se refera la anchetele la care a fost supus si, mai ales, la bataile pe care le-a primit. A rezistat recitand versuri de Adrian Paunescu. Marturiile sale despre tratamentul ilegal aplicat in puscarie se potrivesc perfect cu cele aplicate revolutionarilor de la Iasi, ceea ce constituie o proba a metodelor folosite de organele de represiune ale regimului comunist, altfel indelung negate. Desi perioada in care a fost implicat efectiv in revolta de la Timisoara a fost extrem de redusa - unul din motivele pentru care este atacat si ridiculizat in presa - , cateva informatii pe care le furnizeaza in volumul polemic pe care l-a publicat in 1999 sunt relevante pentru intelegerea intamplarilor din Piata Maria si de pe Bulevardul 6 Martie. Astfel, Mioc afirma ca, la aparitia primului detasament de militieni, multimea din Piata Maria nu depasea 200-300 de persoane, evaluare ce pare aproape de adevar. Din cercetarile Comisiei senatoriale stim ca in zona au fost trimise mai intai 28 de cadre de Militie, fara armament si echipament de lupta, insa seara tarziu. Filajul a surprins relatia intre acestia si demonstranti: "Ofiterii de Militie, cu mult calm, cel putin la inceput, au cerut celor cateva sute de oameni sa plece la casele lor, sa fie linistiti, sa-si vada de treburi. O parte s-a lasat convinsa de vorbele acestor ofiteri arhicunoscuti, unor manifestanti fiindu-le chiar rusine ca se aflau fata in fata cu ei. Am asistat la dialoguri din care am constatat ca, intr-adevar, oamenii se cunosteau: "Mai, Gheorghe, du-te acasa!", "Nea Traiane, sa nu ne bateti!", "Nu va bate nimeni, mai, duceti-va acasa, la copii!" etc.".

STRIGATUL. Apoi apare un pluton de interventie cu bastoane, scuturi si casti, format din aproximativ 80 de cadre de Militie, si 2-3 masini de pompieri. Marius Mioc face o distinctie binevenita intre cele doua grupuri de militieni. La aparitia primului grup de militieni neinarmati, multimea "are un moment de deruta". "Era anormal ca 200-300 de oameni sa se teama de zece militieni - continua Mioc - si totusi asa era. Uniforma de militian isi pastra inca un prestigiu total inoportun in conjunctura respectiva. Sunt necesare actiuni pentru revenire la normalitate. Se striga "lasii!" catre cei care se retrasesera. "Uite cati suntem noi si cati sunt ei!"." Pasajul este semnificativ ca marturie pentru psihologia multimii - teama de autoritate, reprezentata de uniforma, existenta micului nucleu de indivizi curajosi si nevoia absoluta de a constitui multimea psihologica si pe cea numerica. In strigatul "lasii!" se gasea toata spaima celor curajosi ca vor fi lasati singuri in fata fortei organizate a autoritatii si disperarea ca ar putea sa piarda singura lor protectie - multimea. Apoi, evident, este invocat numarul - element primitiv al oricarei multimi. "Langa un magazin alimentar erau doua lazi cu sticle goale de lapte - numai bune de aruncat in militieni. Ma aprovizionez si eu de acolo. Panica multimii a incetat. Militienii sunt tratati cu sticle zburatoare si cu epitetul "hotii!"". In timpul procesului de la Timisoara, cele doua lazi cu sticle de lapte goale au devenit 2.000 de sticle pline cu lapte. Nimic despre sticlele de bere. Folosirea epitetului antitetic hotii, adaugat substantivului militieni, nu-l mai comentam. (...) Din fericire, Marius Mioc vine cu alte cateva amanunte foarte interesante despre relatia manifestantilor cu militienii : "Cativa manifestanti se duc sa discute cu ei. Apoi se striga sa nu se mai arunce cu sticle. Se opreste aruncarea sticlelor si multimea scandeaza catre militieni "Uniti-va cu noi!". Militienii sunt pasnici. S-au rasfirat in linie, in dreptul Strazii Timotei Cipariu, dar se poate trece printre ei". Este un moment de cumpana. Revolta pierde din substanta sa violenta, esentiala, in timp ce riposta nu se produce, desi este legitima - tulburarea ordinii publice si poate chiar mai mult, avand in vedere tentativa de a "pune in pericol viata ori integritatea corporala" a militienilor.

PROTESTUL. Gesturile de calmare a situatiei, venite din partea manifestantilor, releva caracterul neanarhic al unei actiuni care nu era indreptata expres impotriva ordinii publice sau, in particular, a militienilor, ci viza protestul fata de factorul politic. Colonelul Mavru - repetam, cel care a urmarit cu ochi profesionist evenimentul - a constatat prezenta unui nucleu compact de manifestanti, un grup bine conturat si constituit din tineri maghiari purtand elemente de imbracaminte asemanatoare. Acest nucleu avea un comportament antrenat, tipic formatiunilor cu misiuni de incitare si diversiune: "Acum fac precizarea ca acel comportament al nucleului de baza din jurul lui Tokes era tipic unor persoane instruite in anumite proceduri de incitare, nu al unor cetateni obisnuiti, care se comporta si reactioneaza spontan. Noi am recunoscut clar elemente ale instructajului metodic al unor servicii de spionaj, pe care si noi le invatasem la scoala, pentru a identifica rapid un agent provocator in mijlocul unei multimi. Incitarea calificata nu este un fapt intamplator, o improvizatie". Dar si mai interesanta este reactia conducerii Securitatii locale: "Raportam permanent colonelului Sima secventa cu secventa si stiu ca el, la randul lui, raporta la CJP si la Bucuresti, conform ordinelor primite. Sima ne intreba, in esenta, de fiecare data: "Sunt straini? Sunt unguri? Ce vor? Ce fac?". Si atat. Nu s-a ordonat nimic altceva. Nu am primit in acea perioada nici un ordin. Raportam, el asculta, punea aceleasi intrebari, apoi inchidea telefonul". O data cu venirea noptii, seful filajului il va suna din nou pe Sima, semnalandu-i ca lumea scandeaza: "Ce striga?" - s-a interesat Sima. I-am raportat: "Tovarase colonel, se scandeaza Paine, libertate!". "Lasa-i sa strige!", a fost raspunsul colonelului Sima". Nicolae Mavru a surprins foarte bine si raportul dintre nucleul incitator si multimea de cetateni manipulati: "Acesti cativa tineri, maximum zece, fluturand un steag, au inceput sa strige: "Haideti dupa noi, spre Comitetul Judetean!", moment in care se rupeau din mijlocul nucleului si al multimii si o porneau spre Piata Maria. Nimeni nu i-a urmat. Au mai incercat o data si inca o data, in total de vreo opt-noua ori, sa faca aceeasi miscare pentru desprinderea multimii si orientarea ei spre atacarea sediului partidului. Dupa aproximativ o ora, timp in care lumea se cam plictisise de oratorii de pe tampoane, au reusit sa puna in miscare circa 70 de persoane. Cu sfiala, la inceput, au mers vreo suta de metri, exact pana in apropierea grupului statuar Maria, si s-au raspandit". Grupul de instigatori maghiari se intorcea furios in multime, iritat de lipsa de cooperare si de curaj a romanilor. Atunci s-a incercat radicalizarea mesajului si pentru prima oara a fost lansata lozinca "Jos Ceausescu!". Scena are un iz comic ce nu poate fi ratat: "Imi amintesc bine, deoarece eram langa maiorul Radu Tinu si strigam si noi alaturi de ceilalti "Jos Ceausescu!". Noi strigam cu rusine totusi, pentru ca era seful statului in functie si comandantul suprem. Ma uitam la Tinu si mai mult ca sigur gandea ca si mine: Daca ne recunoaste cineva? Daca ne vede, dracului, cineva strigand "Jos Ceausescu!" impreuna cu astia si ne raporteaza mai sus? Eu poate mai scapam, ca eram in Filaj si aveam obligatia sa ma confund cu mediul, dar Tinu... Chiar in acel moment l-am contactat din nou pe colonelul Sima: "De data asta se striga jos cu... tovarasul... Ceausescu!", i-am spus mai cu fereala. A avut aceeasi reactie: "Lasa-i sa strige!", apoi m-a mai intrebat daca sunt violenti. Nu, nu erau violenti momentan. "Ce-ai zis ca scandeaza? Cum scandeaza?", a repetat, ca si cum nu intelesese de prima data. De data asta i-am spus in clar: "Se scandeaza Jos Ceausescu!". "Lasa-i sa strige!", a fost raspunsul colonelului Sima". Nu a fost vorba de o "fraternizare" a Securitatii cu manifestantii din Piata Maria, ci de un refuz al implicarii.

Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania - o tragedie romaneasca" de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO-2004.

INCITATORII "Fac precizarea ca acel comportament al nucleului de baza din jurul lui Tokes era tipic unor persoane instruite in anumite proceduri de incitare, nu al unor cetateni obisnuiti care se comporta si reactioneaza spontan" Nicolae Mavru, seful Filajului Timi VOIE DE LA SEF "Ma uitam la Tinu si mai mult ca sigur gandea ca si mine: Daca ne vede, dracului, cineva strigand "Jos Ceausescu!" impreuna cu astia si ne raporteaza? Eu poate mai scapam, ca eram in Filaj si aveam obligatia sa ma confund cu mediul, dar Tinu... Chiar in acel moment l-am contactat din nou pe colonelul Sima: "De data asta se striga jos cu... tovarasul... Ceausescu!", i-am spus mai cu fereala. A avut aceeasi reactie: "Lasa-i sa strige!"" Nicolae Mavru, seful Filajului Timis

Nu ratati!

In numerele viitoare puteti citi o alta analiza a lui Alex Mihai Stoenescu despre evenimentele din decembrie 1989.