Sefu’ garii

Calatoriile ii circula prin sange. Are o familie cu gene CFR: bunicul avea microbul locomotivei, tatal a fost la randul lui sef de gara. Nu viseaza trenuri, de fapt nu viseaza absolut nimic. Niciodata. Doru Barbus, seful statiei Bucuresti Nord Calatori.

Bunicul avea microbul locomotivei. Tatal lua pulsul mersului trenurilor. Mama dadea liber, dar pe bani, celor care aveau nevoi si dor de duca. Metabolismul lui este, de asemenea, dependent de glasul rotilor de tren.

Seful statiei Bucuresti Nord Calatori, Doru Barbus, a fost numit in functie acum doi ani, la numai 28 de ani. Este, probabil, unul dintre cei mai tineri sefi de gara din tara, iar de cand se stie, a stat aproape tot timpul in gara si s-a bucurat, asa cum se bucura un copil, atunci cand trenul suiera nervos si pleca hotarat spre destinatia lui favorita de vacanta: Satu Mare - Mangalia. Tren direct. O aventura de 16 ore si-un gol mare in stomac, datorat emotiilor ca marele convoi de vagoane il ducea direct la malul Marii Negre. Tot trenul l-a adus, in 1994, si in Capitala, cand a dat examen la Facultatea de Transporturi, sectia Tehnica Transporturilor. "Pe vremea aceea era singura de profil din tara si de-asta am venit aici", spune seful Garii de Nord Bucuresti; neintamplatoare alegerea de a urma Transporturile. Dupa terminarea facultatii, s-a angajat la Gara de Nord ca inginer. "Ai mei au fost ceferisti. Tata fiind sef de gara, in comuna Apa, judetul Satu Mare, mama casiera la agentia de voiaj din Satu Mare, am crescut pe langa gara si asta am vrut", desi recunoaste ca a avut o alternativa: ori ceferist, ori cadru militar (liceul militar din Sibiu). "Dar a aparut revolutia, in ’89, si-atunci a cazut varianta asta cu liceul militar."

"De mic am stat foarte mult prin gara. Era, oricum, aproape de locuinta noastra. Pe vremuri imi placea sa merg si sa vad cum se incarca vagoanele cu nisip si voiam, de asemenea, sa stau cu muncitorii care reparau sinele de tren, pe langa utilajele acelea de intretinut calea ferata." I-au placut mereu trenurile si asta pentru ca este dependent de calatorii. Poate acum, din lipsa timpului, mai putin ca altadata, dar ruta pe care o urmeaza cel mai des, de cateva ori pe an, adica in concedii sau cand prinde un week-end liber, este Bucuresti - Satu Mare, de obicei la clasa I, rapid, si Satu Mare - comuna Apa, cu trenul personal. Un drum atat de lung, de la Bucuresti si pana in localitatea natala, i se pare foarte obositor, asa ca mijlocul de transport potrivit ramane trenul, spre bucuria fetitei lui de 2 ani, Ana, care adora sa mearga cu "tenu’".

E ALTCEVA! Barbus a testat cel mai modern vagon pus in circulatie de anul trecut. Este un vagon vechi, dar remodernizat la Remar Pascani, si are in dotare, printre altele, scaune ergonomice

Ce diferenta este intre seful garii al anului 2006 si unul al anilor ’90? "Un lucru este sigur. S-a pastrat disciplina. De fapt, in mare parte, ca activitate specific feroviara, este acelasi lucru, cu exceptia faptului ca atunci era o singura companie, iar acum sunt trei: infrastructura, calatori, marfa. Pe partea de calatori, avem activitate numai cu publicul calator, iar cei de la infrastructura sunt cu activitatea lor. Gara de Nord are doi sefi de statie: unul din partea companiei de infrastructura (ce coordoneaza activitatea de circulatia trenurilor) si seful de statie din partea companiei de calatori (care coordoneaza comportamentele ce implica contactul direct cu publicul calator)." Se intampla destul de des ca publicul calator reclamant sa vina si el la seful garii, atunci cand are o problema de sesizat. Uneori este vehement si ajunge chiar sa-l ameninte pe Barbus, daca nu se rezolva, asa cum si-ar dori, nemultumirea. "Si-a fost lume care-a plecat din birou amenintand «de maine nu mai esti aici». Altii chiar imi multumesc, dar sunt si unii care incearca sa-mi insele vigilenta cu bilete care nu mai sunt valabile si pe care vor sa le schimbe."

De atatia ani traiti in compania "mancatoarelor" de cai ferate, era de asteptat ca seful garii sa viseze, noapte de noapte, trenuri care-i canta la ureche muzica sinelor. Dar nu-i asa. Nu viseaza absolut nimic. Niciodata. Totusi, cand isi petrece timpul liber, cauta sa mearga in cele mai salbatice locuri, departe de zgomot, de lume, in special, unde sunt si balti cu peste. Datul la undita este una dintre marile lui pasiuni, in afara de muzica trupei Compact.

TOT CEFERISTI. Viorica si Gheorghe Barbus, parintii sefului garii	II PLACE CU TRENUL. Ana (2 ani), in Rapidul 741, in drum spre Satu-Mare

"Nu m-am plictisit de trenuri si nici nu o sa ma plictisesc, pentru ca mi-au placut mereu. Cand ai intrat intr-o hora, e greu sa mai renunti. As vrea sa ies la pensie de-aici. De ce nu!? Activitatea la calea ferata te poate provoca mereu si ai sansa sa intalnesti fel de fel de oameni" - Doru Barbus

Alarma de gradul zero cu o servieta uitata in gara

In goana dupa tren ori graba de-a cobori din el, cei mai neatenti dintre calatori isi mai pierd, isi mai uita diverse obiecte personale. Din pacate, foarte putine se mai recupereaza. "Anul trecut, cand era agitatia provocata de atentate, un domn in varsta si-a uitat servieta la una din casele de bilete. S-au luat masuri, s-a anuntat politia, a venit echipa antitero, au vizionat servieta si au aparut numai circuite electrice. Tocmai cand voiau s-o detoneze, a sunat proprietarul servietei, care a anuntat ca vine dupa ea. Era un pensionar, iar in servieta avea fel de fel de acte, de la casa, o icoana cu baterie, care si canta, si un telefon. A fost alarma de gradul zero. Alt exemplu: zilele trecute m-a sunat cineva sa-mi spuna ca un prieten al lui si-a uitat laptopul in tren. I-am spus, cu parere de rau, ca sansele de recuperare sunt foarte reduse si asta pentru ca unii romani mai au mult de trait pana sa ajunga la un inalt grad de civilizatie", spune Doru Barbus.

Acum, la biroul de obiecte pierdute, zace de aproape doi ani un carucior cu rotile, pentru persoanele cu handicap. Nimeni nu l-a revendicat. "Obiectele pierdute, conform legii, trebuie pastrate la noi doi ani, dupa care se intalneste o comisie de inventariere, se vede daca sunt lucruri care se pot valorifica, iar restul se propune spre casare, la o groapa ecologica."