Sergiu Nicolaescu: Copiii dau atmosferă Crăciunului

Niciodată singur, mereu iubit de cei de lângă el şi de cei de departe, Sergiu Nicolaescu nu a uitat semnificaţia Crăciunului şi a fost de acord să ne împărtăşească bucuria acestei sărbători, povestindu-ne despre copilăria sa.

E adevărat că majoritatea îşi amintesc de perioada cât au fost mici cu plăcere, dar câţi dintre noi se pot lăuda cu o copilărie fabuloasă precum a marelui regizor. Dacă aveaţi senzaţia că ştiţi câte ceva despre domnia sa, poate acum veţi realiza că v-aţi înşelat. Omul Sergiu Nicolaescu are mereu câte un as în mânecă. Acasă pentru cunoscutul om de film înseamnă acolo unde este mama.

FOARTE RAR ACASĂ
Nu îl mai surprinde nimic. A învăţat asta în copilărie. "De obicei, judeci omul ca şi cum este făcut numai din bine şi din rău. Eu nu gândesc aşa. Îi iau pe oameni aşa cum sunt. Pe mine nu mă dezamăgesc oamenii şi nu mă încântă. Lumea fantastică, pe care ne-o construiam cu inocenţă, fără economie de imaginaţie, era un fel de realitate paralelă. Era soluţia pe care noi, nişte copii, o găsiserăm instinctiv pentru a ne apăra de realitatea războiului.

Din copilărie am intrat direct în viaţa dură pe care ne-o impuneau timpurile. De mic copil eram foarte bine organizat. Jocurile mele aveau o istorie, nişte reguli pe care le scriam seara, acasă. Niciodată nu stricam vreo jucărie, din contră, le reparam pe ale altora. Aş putea spune că foarte rar s-a întâmplat să fiu cu toată familia acasă de Crăciun. Tata era un om care lucra foarte mult. Cu el semăn. Tot ce am obţinut a fost prin muncă. Muncă asiduă. Din păcate, nu am avut o relaţie foarte apropiată. Ţin minte că lipsea foarte mult de acasă. În prima parte a copilăriei mele nu am avut niciodată un Crăciun cum au toţi copiii, aşa, cu cadouri sub brad. Acest lucru a rămas impregnat în memoria mea şi pot spune că m-a însemnat puternic. Mi-am dorit întotdeauna un cămin aşa cum aveau colegii sau prietenii mei. Din cauza asta am decis să-mi construiesc singur un Crăciun. Eu împreună cu mama, care era mult mai apropiată de mine.

SĂRBĂTOARE SPECIALĂ
Mama era o femeie sentimentală şi a suferit foarte mult din cauza lipsei tatei de acasă. Legătura cu mama a fost mult mai puternică... Am iubit-o enorm. Era o femeie extraordinară. Am avut parte de o libertate totală din partea părinţilor mei. Tata nici nu a ştiut când am terminat liceul. Mă întreba: «Dar tu în ce clasă eşti?». Niciodată părinţii mei nu au fost la şcoala unde învăţam. Nu era nevoie. învăţam foarte bine şi ei aveau încredere în mine. Cum spuneam, simţeam lipsa tatei şi a momentelor speciale de sărbătoare. Foarte repede mi-am dat seama că nu există Moş Crăciun, cred că aveam vreo 3 sau 4 ani. Dar, culmea, am mers la cinematograf de pe la 5 ani. Furam din casă o sticlă de lichior, îi dădeam celui de la intrare şi acesta mă lăsa toată ziua în cinematograf. Vedeam o peliculă de patru sau cinci ori la rând. Cum nu eram încă la şcoală, pe atunci, rugam pe câte cineva mai amabil să-mi citească subtitrarea. Şi dacă mă întreba cineva cum e un anumit film, calculam câte zile m-am gândit eu la acel film. Dacă mă gândeam trei sau patru zile, era bun. Dacă mă gândeam mai mult de o săptămână, era excepţional. Dacă în clipa când ieşeam de la cinema deja mă gândeam la altceva, era clar.

ZĂPADĂ, BRAD, ORNAMENTE
La 13 sau 14 ani am avut un hop în viaţa mea. Din acel moment mi-am jurat că voi avea întotdeauna un Crăciun adevărat. Mi-am ţinut promisiunea şi de atunci am avut mereu un brad şi un Crăciun petrecut în familie. Şi m-am bucurat de această sărbătoare pe care am preţuit-o la adevărata ei valoare. Crăciunul nu este o sărbătoare valoroasă doar prin semnificaţia ei religioasă. Crăciunul este o sărbătoare care are ca personaje principale mai ales zăpada, bradul, ornamentele. Să ştiţi că de obicei ornez bradul numai cu o singură culoare. Ori cu alb, ori cu roz, câteodată. Anul acesta chiar nu ştiu ce culoare va fi, nu am avut timp să mă gândesc la ce şi cum o să-l fac...
Dar mă bucur cu aceeaşi intensitate şi astăzi de această sărbătoare specială. Regret că nu am avut copii, iar numele meu se stinge o dată cu mine. Acum îmi lipsesc copiii, pentru că ei dau atmosferă şi sens acestor zile speciale de sărbătoare.

Să fiu sincer, nu mergeam cu colindul. Eram un teribilist când eram copil. Nu mergeam la colindat cu ceilalţi colegi şi prieteni, dar i-am respectat mereu pe cei care veneau cu colindul. Îi primeam cu cele ce se cuveneau de fiecare dată. I-am stimat atunci şi îi stimez şi acum şi îi respect pe cei care merg la colindat. Eu sunt de altfel, primul regizor român care a introdus noaptea sfântă de Crăciun într-un film. Este vorba despre «Osânda». Film unde arătam o biserică plină cu lumânări, o lumină fantastică... Dar şi «Deşteaptă-te române» a fost cântat prima dată într-un film de-al meu. Comuniştii urau acele vechi cântece şi alte cântece ale regatului... Aveau ei alte dandanale, alte invenţii... Cum să spui Sărbătorile de iarnă în loc de Sărbătorile de Crăciun?! Cum să faci abstracţie de obiceiuri adânc înrădăcinate în popor...
S-au bucurat românii când au descoperit în filmele mele astfel de lucruri. Chiar colindul pe care l-au auzit iarăşi într-un film de-al meu le-a făcut plăcere"...


"Îmi lipsesc copiii, pentru că ei dau atmosferă şi sens acestor zile speciale de sărbătoare. Să fiu sincer, nu mergeam cu colindul. Eram un teribilist când eram copil."
Sergiu Nicolaescu