Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În lumea contemporană există o adevărată psihoză în ceea ce priveşte Parusia (a doua venire a Domnului Iisus Hristos). Mântuitorul spune: "Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl".
Pentru fiecare creştin, sfârşitul lumii este, în particular, sfârşitul vieţii acesteia, însă, până atunci, fiecare trebuie să-şi fortifice credinţa, să sporească faptele bune şi iubirea pentru aproape. Cât despre ziua aceea, pe care numai Tatăl Ceresc o ştie, prin credinţă şi cu suflet luminat, a doua venire a Mântuitorului va fi un prilej de bucurie duhovnicească, nu de spaimă...
Când Dumnezeu a făurit lumea l-a creat mai întâi pe Adam. Din coasta omului cel dintâi a făcut-o pe Eva şi i-a lăsat să trăiască în Rai. Le-a dat voie să mănânce din toţi pomii, însă de fructele unui copac le-a poruncit Dumnezeu să nu se atingă. Nesocotind porunca Tatălui Ceresc, amăgiţi de şarpele cel viclean (întruchiparea diavolului), Adam şi Eva au mâncat un fruct din pomul cunoaşterii binelui şi răului. Aşa au văzut că sunt goi şi au căutat să-şi ascundă goliciunea, ferindu-se de Dumnezeu din această pricină. Pentru neascultare şi pentru mândria lor, Dumnezeu i-a izgonit din Eden pe Adam şi pe Eva, punând heruvimi care să păzească drumul spre pomul vieţii.
Pe pământ, Adam şi Eva au urmat porunca Domnului: "Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l!; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate dobitoacele şi peste tot pământul, peste toate vietăţile ce se târăsc pe pământ!" (Facerea – 1:28) "Şi a fost că după ce au început oamenii a se înmulţi pe pământ şi li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au luat dintre ele soţii, care pe cine şi-a ales" (Facerea – 6:1,2)
Şi au trecut ani şi ani iar fărădelegea oamenilor s-a înmulţit pe pământ. Dumnezeu S-a mâhnit. "Şi a zis Domnul: «Şterge-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om pân’ la dobitoc şi de la târâtoare pân’ la păsările cerului, căci Mă căiesc că le-am făcut» (Facerea – 6:7). Aşa a venit peste pământ potopul în care au pierit toţi oamenii şi toate vieţuitoarele în afară de cele care s-au găsit pe corabia dreptului şi neprihănitului Noe: membrii familiei sale şi vieţuitoarele care au urcat pe corabie aşa cum Domnul a poruncit.
După ce pământul s-a uscat şi Noe şi toţi cei de pe corabie şi vieţuitoarele au putut ieşi, Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: "Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi stăpâniţi-l!" (Facerea – 9:1) şi le-a făgăduit: "Şi i-a grăit Dumnezeu lui Noe şi fiilor săi care erau cu el, zicând: «Iată, Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri de după voi şi cu toate fiinţele vii care sunt cu voi: cu păsările, cu dobitoacele şi cu toate fiarele pământului care sunt cu voi, cu toate câte au ieşit din corabie; cu voi închei acest legământ: nici un trup nu va mai pieri de apele potopului şi nici un potop nu va mai fi să pustiască pământul». Şi a zis Domnul Dumnezeu către Noe: «Iată semnul legământului pe care Eu îl fac cu voi şi cu toată fiinţa vie care este cu voi, din neam în neam şi de-a pururi: curcubeul Meu îl aşez în nor, ca să fie el semn al legământului dintre Mine şi pământ. Şi fi-va că ori de câte ori voi aduna nor deasupra pământului şi curcubeul Meu se va arăta în nor, îmi voi aduce aminte de legământul Meu pe care l-am încheiat cu voi şi cu toată fiinţa vie a oricărui trup, şi apele nu vor mai deveni potop ca să nimicească tot trupul.»" (Facerea – 9: 8-15)
Şi au urmat din nou generaţii şi generaţii, neamuri şi neamuri, iar fărădelegea oamenilor din nou s-a înmulţit pe pământ. Atunci a venit pe pământ Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care a fost răstignit de oameni şi a înviat în cea de-a treia zi. După împlinirea cuvântului Sfintei Scripturi, în timpul propovăduirii Sale, Mântuitorul Le-a vorbit ucenicilor despre Judecata de Apoi şi despre cea de-a doua venire a Fiului Omului.
Când vor fi timpurile cele de pe urmă şi sfârşitul veacurilor? Cuvântul Domnului a fost consemnat în Sfânta Scriptură, în Noul Testament, în Evangheliile după Matei, Luca şi Marcu. La ieşirea din templul Ierusalimului, Sfinţii Apostoli au vrut să-i arate Domnului Iisus Hristos clădirile templului. "Iar El, răspunzând, le-a zis: «Le vedeţi pe toate acestea? Adevăr vă grăiesc: Nu va rămâne piatră pe piatră, care să nu se risipească»". Şi, şezând El pe Muntele Măslinilor, s-au apropiat de El ucenicii, doar între ei, şi I-au zis: "Spune-ne, când vor fi acestea, şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?" Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: "Luaţi aminte să nu vă amăgească cineva. Deci, când veţi vedea ceea ce s-a spus prin profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă –, atunci cei din Iudeea să fugă-n munţi" (Matei 24: 2-15).
Despre urâciunea pustiirii (profanarea sfinţeniei prin instalarea temporar-victorioasă a răului deghizat) vorbeşte şi Proorocul Daniel.
Timpurile de pe urmă vor fi cumplite. "Iar când veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci ele trebuie să fie; dar încă nu va fi sfârşitul. Şi neam peste neam se va ridica şi împărăţie peste împărăţie; cutremure vor fi pe alocuri, şi foamete şi tulburări vor fi. Acestea sunt începutul durerilor naşterii. Luaţi seama la voi înşivă. Că din pricina Mea vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a împăraţilor, spre mărturie lor. Şi trebuie ca mai întâi Evanghelia să se propovăduiască la toate neamurile. Iar când vă vor duce să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce vi se va da vouă în ceasul acela. Că nu voi sunteţi cei ce veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Şi frate pe frate va da la moarte, şi tată pe fiu; şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi de toţi veţi fi urâţi din pricina numelui Meu; dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui." (Marcu, 13: 7-13)
"Cuvintele mele nu vor trece"
Mântuitorul Le-a descris Sfinţilor Apostoli acele clipe: "Cel ce va fi pe casă să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă; iar cel din ţarină să nu se-ntoarcă înapoi ca să-şi ia haina. Dar vai de cele însărcinate şi de cele ce alăptează în zilele acelea! Rugaţi-vă însă ca fuga voastră să nu fie sâmbăta. Că mare necaz va fi atunci, cum n-a mai fost de la-nceputul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea nu s-ar fi scurtat, nici un trup n-ar mai scăpa: dar zilele acelea se vor scurta de dragul celor aleşi. Atunci, de vă va spune cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Acolo!, să nu-l credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne mari şi minuni, ca să-i amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus-o dinainte. Aşadar, de vă vor spune: iată, este în pustie!, să nu ieşiţi; Iată, este în cămări!, să nu credeţi. Că precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pân’ la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerului se vor clătina. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate seminţiile pământului şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere multă şi cu slavă multă. Şi-i va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiţă, şi pe cei aleşi ai Săi îi vor aduna din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor pân’ la marginile lor. Învăţaţi de la smochin această parabolă: Când mlădiţa lui devine fragedă şi odrăsleşte frunze, să ştiţi că vara e aproape; tot aşa şi voi, când le veţi vedea pe toate acestea, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Adevăr vă grăiesc, că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea se vor plini. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!" (Matei, 24: 17-35)
Nimeni nu ştie când va fi sfârşitul lumii. Ceasul din urmă este necunoscut, o mare taină a lui Dumnezeu. "Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului; că precum în zilele acelea de dinainte de potop oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua în care a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; din două care vor măcina la râşniţă, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru. Să cunoaşteţi însă aceasta, că de-ar şti stăpânul casei la care ceas al nopţii vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că-n ceasul în care nu gândiţi va veni Fiul Omului. (...)" (Matei, 36-44)
Sfânta Scriptură se încheie cu Apocalipsa Sfântului Ioan, care, aflat în Insula Patmos în jurul anului 95, a scris această ultimă carte a Noului Testament. Nu este o carte simplă, ci o scriere cu multe simboluri, aproximaţii şi taine. Când a ajuns cu predica Evangheliei în Insula Patmos, unde a aflat numeroşi închinători la idoli, Sfântul Apostol Ioan a propovăduit dreapta credinţă până a încreştinat tot ostrovul. Acolo a scris şi Apocalipsa, o carte profetică, în care se arată că la finalul veacurilor forţele întunericului vor fi învinse, laolaltă cu cei care au trecut de partea satanei, în timp ce aleşii lui Dumnezeu vor trăi alături de Sfânta Treime în Ierusalimul cel Nou.
Mântuitorul, prin îngerul Său, i-a destăinuit robului Său Ioan ceea ce se va petrece la sfârşitul timpurilor. "În duh am fost în zi de Duminică, şi-n urma mea am auzit un glas mare ca de trâmbiţă, care zicea: «Ceea ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes şi la Smirna, şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes şi la Filadelfia, şi la Laodiceea». Şi m-am întors să văd glasul care vorbea cu mine. Şi-ntorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur; şi-n mijlocul sfeşnicelor, pe Cineva asemenea cu Fiul Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până-n pământ şi încins pe sub sân cu cingătoare de aur. Capul Său şi părul Său erau albe ca lâna albă, ca zăpada; şi ochii Săi, ca para focului; şi picioarele Lui erau asemenea bronzului lămurit în cuptor; şi glasul Său era ca vuietul apelor multe; în mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri; iar faţa Sa era ca soarele când străluceşte-n puterea lui. Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Şi El Şi-a pus peste mine mâna dreaptă, zicând: «Nu te teme; Eu sunt Cel-dintâi şi Cel-de-pe-urmă şi Cel-Viu. Mort am fost, şi iată, sunt viu în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi pe ale iadului. Scrie deci cele ce-ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce-au să fie după acestea. Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în dreapta Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici, iar sfeşnicele cele şapte sunt şapte Biserici»." (Apocalipsa, 1: 10-20).
Semne
În decursul vremurilor, teologii au fost preocupaţi cu interpretările acestor profeţii, toate acestea neputând fi făcute separat de Evanghelii şi de toate celelalte cărţi inspirate ale Noului Testament. Punctul comun rămâne, fără doar şi poate, iminenţa împlinirii Cuvântului Sfânt. Despre semnele Apocalispei consemnate de Sf. Apostol Ioan, acestea sunt înfricoşătoare, iar tot ce va trăi omenirea, dezastre, cutremure, foamete, vor fi "începutul durerilor facerii" Noului Ierusalim. "Cel ce ţine-n dreapta Sa cele şapte stele, Cel ce umblă-n mijlocul celor şapte sfeşnice de aur", a grăit către îngerii celor şapte Biserici: "Cel ce are urechi să audă ceea ce Duhul le zice Bisericilor" (Apocalipsa, 2:7) "Toate Bisericile vor cunoaşte că Eu sunt Cel care cercetez rărunchii şi inimile şi vă voi da vouă, fiecăruia, după faptele voastre". (Apocalipsa, 2:23) "(…) biruitorului şi celui ce păzeşte pân’ la capăt faptele Mele îi voi da stăpânire peste neamuri" (Apocalipsa, 2:26) "După aceasta m-am uitat: şi iată, o uşă era deschisă-n cer; şi glasul cel dintâi – cel pe care-l auzisem vorbind cu mine ca o trâmbiţă – mi-a zis: «Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce trebuie să fie după acestea!»" (Apocalipsa, 4:1) Iar într-o Carte pecetluită, pe care doar Leul, din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David (Iisus Hristos din profeţia mesianică a patriarhului Iacob), a biruit să o deschidă şi să se uite-n ea. Mielul cel stând ca înjunghiat (Iisus Hristos fiind menţionat de 28 de ori în Apocalipsă sub numele de Miel) a luat cartea. Peceţile s-au deschis iar Sf. Apostol Ioan a putut vedea ceea ce va să fie. Dar ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuririi, fiul pierzării – antihristul (Tesaloniceni, 2: 3-4) iar la "războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu" (Apocalipsa, 16:14) "foc va coborî din cer" (Apocalipsa 20:9) şi-i va mistui pe cei potrivnici. Diavolul va fi aruncat "în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este Fiara şi Profetul Mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor" (Apocalipsa, 20:10). În iezer vor fi aruncate şi Moartea, şi Iadul. Înfricoşătoarea Judecată de Apoi va aduce în faţa Tronului Dreptului Judecător toate neamurile pământului. "Şi-am văzut un mare tron alb, şi pe Cel ce şedea pe el, de dinaintea feţei Căruia pământul şi cerul au fugit, şi loc pentru ele nu s-a mai aflat. Şi i-am văzut pe cei morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului; şi cărţile au fost deschise; şi altă carte a fost deschisă, care este aceea a vieţii. Şi morţii au fost judecaţi din cele scrise-n cărţi, potrivit cu faptele lor. Şi marea i-a dat pe morţii cei din ea, şi Moartea, şi Iadul i-au dat pe morţii pe care-i aveau; şi au fost judecaţi, fiecare, după faptele lor." (Apocalipsa 20, 11-13) "Şi dacă cineva n-a fost găsit scris în cartea vieţii, aruncat a fost în iezerul de foc." (Apocalipsa, 20:15) "Şi-am văzut un cer nou şi un pământ nou; fiindcă cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este. Şi-am văzut cetatea cea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă ’mpodobită pentru mirele ei. Şi-am auzit venind din tron un glas puternic care zicea: «Iată locuirea lui Dumnezeu cu oamenii; şi El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Său şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. Şi El va şterge toată lacrima din ochii lor; şi moarte nu va mai fi; nici bocet, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi lucruri au trecut». Cât despre cei fricoşi şi necredincioşi, şi spurcaţi, şi ucigaşi, şi desfrânaţi, şi vrăjitori, şi ’nchinători la idoli, şi toţi cei mincinoşi, partea lor este-n iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea cea de-a doua". (Apocalipsa, 21:1-5; 8)
În Noul Ierusalim, doar aleşii Lui Dumnezeu îşi vor găsi locul, unde "noapte nu va mai fi; şi ei n-au nevoie de lumină de lampă sau de lumină de soare, pentru că Domnul Dumnezeu va lumina peste ei şi vor împărăţi în vecii vecilor" (Apocalipsa, 22:5).
Citiţi toate articolele din Ediţia de colecţie a Jurnalului Naţional - Sfârşitul lumii
