Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Întors din America, unde participase, bineînţeles, în calitate de spectacor la concertele lui Bob Dylan, Păunescu era fascinat de frumuseţea muzicii şi a poeziei protestatară de atunci. "Ne-am legat într-o amiciţie care a durat până când moartea ne-a despărţit – spune Tudor Gheorghe. Într-o seară, tot discutând ne-a venit ideea să facem un alt fel de cenaclu. S-au ales membrii de onoare: Silvia Popovici, Leopoldina Bălănuţă, Florian Pittiş, Ion Caramitru, Ion Marinescu şi domnul Tudor Gheorghe. Primul spectacol a avut loc cu 80-90 de persoane."
Lăcrima de frumuseţea estetică…
Domnul Tudor era actor la Teatrul din Craiova şi nu avea casă. Cenaclul Flacăra susţinea un spectacol chiar la artist "acasă", la Teatrul Naţional. În lojă tronau mai toţi marii judeţului. După ce "fiul locului" a cântat cu patos, sala s-a rupt în aplauze. Păunescu a luat cuvântul: "Tovarăşe prim-secretar, să nu uităm că şi privighetorile au nevoie de cuib"... S-a intervenit şi privighetoarea a avut cuib.
De ce s-a retras din Cenaclul Flacăra Tudor Gheorghe? "Aveam de făcut lucrurile mele, spectacolele, activitate la teatru etc. Nu puteam să fac faţă turneelor în ritmul pe care Păunescu îl impunea. Dar ceea ce a făcut el pentru mine, pentru toţi membrii Cenaclului este de necontestat. Pe mine nu m-a ajutat artistic, m-a ajutat cu casa. În spectacolele mele nu se putea implica... Avea un respect extraordinar faţă de arta mea. Venea la concertele mele. Când a auzit prima oară «Antiprimăvara» cântată de mine, mi-a spus că nu a putut să se oprească din plâns. Lăcrima de frumuseţea estetică..."
Păunescu a apreciat valorile neamului, le-a ajutat să aibă un nume, iar acum pigmeii, oamenii care nu au operă îl contestă. De invidie se iau de lucrurile mărunte. "Fac pariu cu indivizii pe care nici nu o să-i consemne istoria literaturii române şi care, jenant de repede - nici nu a dispărut sufletul lui dintre noi - l-au acuzat ca fiind poet de curte! – spune Tudor Gheorghe. Să-mi găsească o poezie în cărţile lui tipărite din care să-mi dau seama că a fost «poet de curte». Una!... Nu există! Abia de acum încolo o să vă daţi seama cât de mare a fost! Poporul şi-a dat măsura dragostei lui... Mergând prin ţară, am realizat cât de mult i-a afectat pe oameni dispariţia lui Păunescu. I-a afectat sincer, fără nici un interes. Poporul nu înseamnă trei-şase «intelectuali» care ies acum să fie ei în faţă. De ce nu au avut curaj să apară când Adrian Păunescu trăia? I-ar fi pus la zid din trei fraze! Era greu să te lupţi cu forţa lui. Au sărit acum! Sunt de-o laşitate şi de-o lipsă de respect uman incalificabile!"
