SIE – paznicul Securităţii

Ziaristul Neculai Constantin Munteanu a lucrat la Radio Europa Liberă din 1980. Accesul la acest trecut al său şi posibilitatea demontării acuzaţiilor de fost informator îi sunt interzise căci SIE tăinuieşte moştenirea ce şi-a însuşit-o din Arhivele Securităţii.

• Jurnalul Naţional: Cum e, Neculai Constantin Muntea­nu, să-ţi retrăieşti trecutul căutîndu-ţi propria bio­grafie?

Neculai Constantin Mun­tea­nu: Nu, nu vreau să-mi trăiesc propria biografie. Vreau să stabilesc cîteva repere şi vreau să îndrept cîteva erori care mi se par mie că-mi afectează şi prezentul, şi trecutul. Ştiu însă că sînt un om care a intrat într-un labirint cu foarte multe posibilităţi de a te rătăci în el şi de a nu găsi ieşirea. Uneori chiar am impresia că labirintul e zidit din capul lo­cului şi că de fapt nu există ieşire. Do­­cumentele la care am avut acces pînă acum sunt foarte puţine...

• Găseşti normal să citeşti despre tine în presă lucruri de mare intimitate în interpretarea unor oameni, dacă nu rău intenţionaţi, neavizaţi asupra metodelor Securi­tăţii?

Este cu totul anormal. Dar noi toţi am trăit ultimii aproape 20 de ani de normalitate, ca să zic aşa, “anormală”. Număr important de oameni care fuseseră în funcţii au rodat în continuare în cercurile pu­terii. Interesele au fost extrem de divergente şi toată lumea s-a folosit “pentru şantaj” de documentele la care a avut acces. Nu întîmplător, cinci dintre oamenii de la Europa Liberă, dintre care doi de la Actua­litatea Românească – eu şi Emil Hurezeanu – au fost acuzaţi că ar fi agenţi ai Securităţii strecuraţi acolo.

Citește pe Antena3.ro

Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat

• Printre tehnicile de lucru ale Securităţii erau şi ma­ne­vrele de compromitere ale indezirabilor...

Înainte de ’89. Numai că ele, iată, au izbucnit ca din puşcă după revo­luţie... Şi astfel m-am trezit – în afa­ră de păcatele mele multe şi mărunte –, şi cu acuzaţia îngrozitoare că aş fi fost agent al Securităţii strecurat la Europa Liberă. Nimeni nu a mai vrut să facă o conexiune între ce făcusem eu cu adevărat şi care a fost public pînă în 1989 şi acuzaţia asta înfiorătoare. Nu se putea ca oamenii cei mai răi de gură la Europa Liberă înainte de 1989 să fie în acelaşi timp şi oameni ai Securităţii decît dacă era vorba de o schizofrenie generală.

Ce vezi la CNSAS...

• În ce măsură te-a ajutat documentarea de la CNSAS să contra-argumentezi acu­zele?

În momentul în care am ajuns la CNSAS am avut acces la dosarul “Meliţa şi Eterul – cele 52 de volu­me – şi am constatat cu stupoare că do­cumente despre care eram informat că există acolo nu mai erau.

• Cine te informase?

Mihai Pelin şi cartea lui – “Meliţa şi Eterul”. Între 1994, momentul cînd Pelin a avut acces la acest dosar şi momentul – nu pot să-l precizez – în care acest dosar a ajuns la CNSAS, foarte multe pagini care mă priveau pe mine şi care sunt ci­ta­te în “Meliţa şi Eterul” cu ghi­li­me­le din aceste documente nu mai sunt acolo. Şi mi s-au dat alte două dosare. Dosarul meu de reţea care privea activitatea mea între 1970-1977 şi dosarul “Vrînceanu” – do­sarul “disidenţei” mele din 1977. Am avut acces la foarte puţine dintre documentele “Meliţei şi Eterului” de la Direcţia I. Nu şi la documentele întocmite de DIE. Practic nu exist în documentele Securităţii cu activitate la Radio Europa Liberă.

• Între ce ani eşti “mort” în arhivele CNSAS?

Începînd din mai 1980 pînă în 1994 cît timp am fost angajat la Europa Liberă.

• Nu ţi-au spus că arhiva DIE a Securităţii a fost preluată de actuala SIE. Care nu mai lucrează după transparenţa anunţată pentru traseul arhiva Securităţii-SRI-CNSAS.

Activitatea mea se opreşte, cum am spus, la cele două dosare. Şi acelea sunt numerotate şi răsnumerotate, pe unele le-am descîlcit pentru că documente din dosarul de reţea au fost scoase şi revărsate în dosarul “Vrînceanu”. Cel de “informator” este “Călin” şi cel de urmărit este “Vrînceanu”...

“Informator” şi “urmărit”

• “Informator” sau “persoană de sprijin”?

Dacă mă iau după documentul respectiv, eu am fost recrutat.

• Fără să fi semnat angajament?

Niciodată. Nu există şi n-am semnat niciodată aşa ceva.

• Ce te-a mai surprins din acele dosare personale?

Am întîlnit foarte multe documente, unele scrise chiar de securistul care s-a ocupat de mine unde spune că eu i-aş fi declarat cutare şi cutare, lucruri pe care nu-mi amintesc să le fi spus.

• Tu eşti un caz deosebit, un caz celebru, aş zice. Pot spu­ne fără să exagerez, aoreolat de anii de gazetărie la Radio Eu­ropa Liberă... Şi iată-te prins în mecanismele “marii deconspirări”...

Dar nu disper. Oamenii de la CNSAS mai pot discuta cu cei de la SIE. Poate că în dosarul meu există probleme care ţin de aşa-numita si­guranţă naţională.

• Ce “siguranţă naţională” cînd la Europa Liberă te ocupai de Actualitatea Româ­nească din vremea lui Ceau­şescu?

Poate că există oameni care au fost angajaţi în operaţiuni împotriva noastră şi care astăzi ocupă locuri importante.

• În definirea siguranţei na­ţionale, autorităţile române de-acum nu pot folosi asemenea argumente.

Pentru mine nu există, pentru ei, da. Faptul că dosarele morţilor vin mai repede şi mai uşor decît dosarele viilor, să fie din teama că aş putea să dau în judecată statul român, pentru că statul acesta este moştenitorul statului celălalt.

Morţii – în cîştig

• Vasile Paraschiv a dat în judecată statul romîn...

Nu am de gînd să dau în judecată statul... Nu am nici timp, nu am nici bani. Nu vreau decît să reconstitui acel adevăr. Am făcut cerere către Parchetul Militar, singura instituţie care poate cere relaţii de la SIE despre dosarul meu. Ceea ce vreau, cu orice preţ, este acest dosar al meu de la SIE. Indiferent de ce se află în el. S-ar putea să fie lucruri îngrozitoare.

• Ai încercat o audienţă la preşedintele Romîniei care a condamnat public practicile comunismului?

Fac o tentativă în acest sens. Încă nu am putut să o duc la bun sfîrşit. Şi dacă dosarul nu mi se dă, înseamnă că statul de astăzi – care e un stat de drept – face corp comun cu statul de pînă în 1989.

• Dacă tu, ziaristul curajos, nu reuşeşti, despre ce promisiune a adevărului mai poate fi vorba?!

Nu ştiu, dar continui să sper că înainte de a muri o să am dreptul să ştiu adevărul despre mine în raport cu autorităţile de atunci. Nu vreau să mor înainte de a-l afla. Şi senzaţia mea este că doar morţii au dreptul la acest lucru, deoarece ei nu mai pot reacţiona. Degeaba acest dosar va ieşi după ce eu voi muri sau peste 30 de ani, pe mine nu mă mai interesează. Eu am o singură viaţă şi o bună parte din ea mi-am dedicat-o – nu vorbesc mare lucru – unei cauze. Am făcut ceva pentru ţara aceasta sau pentru poporul acesta, adeseori din propria mea iniţiativă, şi cred că am dreptul la această parte de adevăr.

• “S-auzim de bine!” – salutul tău de la microfonul Europei Libere pentru români. S-auzim de bine şi cu arhivele!

Protecţie

“Reziduurile care au rămas în dosarul «Meliţa şi Eterul» – varianta care există acum la CNSAS – sînt neimportante. Pentru mine personal, cartea lui Pelin este un document care spune mai mult despre activitatea mea la Europa Liberă decît ceea ce se află acum la CNSAS. Există o singură explicaţie: oameni care au fost amestecaţi în dosarul meu sunt în natură şi în funcţii importante şi trebuiesc ocrotiţi”

Fantomele Securităţii

Cartea lui N.C. Munteanu “Ultimii şapte ani de-acasă. Un ziarist în dosarele Securităţii”, apărută la Editura Curtea Veche, prefaţată de un amplu interviu al Doinei Jela, este o dovadă a în­cîlce­lilor generate de interpret­a­rea documentelor Securităţii. Con­fuzia este sporită de promi­si­u­nile “marii deconspirări”, fără a se specifica că arhiva DIE a Securităţii a fost preluată de actualul SIE. Construit din documente, cazul ziaristului atrage atenţia asupra confuziei (voite sau nu) între “informatorii” cu angajament şi “persoanele de sprijin” (folosite “în orb” de către ofiţeri, sub nume de cod scriptic).