Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In intunericul paraclisului, icoanele de pe pereti par vii. Parintele slujeste in altar, tot el iese apoi la strana si citeste din cele sfinte, in timp ce mireasma de tamaie si smirna arsa se ridica usor, in aer, ca un abur ceresc. Asa face in fiecare zori de zi, seara si apoi, tarziu in noapte pana pe la 3:00-4:00 dimineata. Singur. Sta in genunchi, se roaga si aduce slava lui Dumnezeu. Pentru El a renuntat la tot. La mama. La tata. La tot ce-l lega de ce-i pamantesc. Si-a mers in pustie. Ne intampina in usa bisericutei intunecoase si-si mangaie barba bogata si carunta. E bucuros de oaspeti. Numai cativa tineri care-i cer sfaturi ce-i mai calca pragul din cand in cand. Ca sa ajungi la calugar, trebuie sa strabati drum de temerar, pe masivul Postavarul. Prin padure, pe drum forestier. Acolo unde vantul bate de parca ar vrea sa spulbere tot ce-i nelalocul lui. Doar in vale, unde calugarul Onufrie a poposit in urma cu 19 ani, cu o bocceluta cu carti la spinare, vantul se indulceste in adieri cu miros de brad. Totul tace. Doar cei trei caini vestesc pasii nostri. Pe unul dintre ei, mai galagios, l-a luat parintele si l-a dus departe, in oras, de teama sa nu se supere schiorii, ca-i sperie. A doua zi, dimineata, cand parintele a iesit din chilie, a vazut cum cainele il astepta linistit la usa, gudurandu-se pe langa el. Calugarul ne binecuvinteaza. Are mainile aspre. Dar privirea senina. Singur si-a construit chilia in care locuieste, si-a facut loc special pentru toaca si clopotnita, iar pentru cei care vor sa-i lase acatiste si pomelnice si-a injghebat ca o cutie postala. Are 7 gaini, porumbei, un peste in micul helesteu creat tot de el. Pana nu demult, avea si un magar primit cadou de la oamenii buni. Intr-o zi a disparut, pur si simplu. Furat de cine stie cine. Atunci, calugarul Onufrie a hotarat ca nu mai are rost sa tina micuta caruta pe care o avea. "Am dat-o unei familii, la ce bun sa o mai tin?", spune el simplu, si zambeste. Pe prispa de lemn, pustnicul a asezat un trunchi de copac cioplit in care a sadit flori. Tot el a sculptat zile la randul troita pe care a asezat-o la intrare in "imparatia" lui. De la 22 de ani a intrat in manastirea Cernica, dupa ce un an a pribegit prin tara. Mai tarziu, dupa 20 de ani de ascultare si de rugaciune, calugarul s-a hotarat sa faca ce-i spunea de multa vreme inima. Stia de la parintele Cleopa, sfatuitorul sau, ca abia dupa 20 de ani de stat in manastire esti pregatit pentru a parasi lumea si a te refugia in pustietate. "Am fost la duhovnicul meu, Sofian Boghin, si am facut legamant pentru a deveni pustnic. Duhovnicul, staretul manastirii Antim, mi-a spus ca daca nu mai pot, sa vin la el sa ma dezlege si ma intorc in manastire. Intre timp, a murit. Si eu am ramas pe veci legat de pustie. Nu mai are cine sa te dezlege, daca duhovnicul iti moare. Trebuie sa merg inainte si sa imi continui drumul pe care Dumnezeu mi l-a harazit, pustietatea", spune bland calugarul.
Nu asta-i insa crucea pe care trebuie sa o duca. De ceva timp incoace, la usa chiliei sale bat autoritatile. Nu in cautarea Celui de Sus si nici a pocaintei. "Vor sa plec de aici, sa darame paraclisul, ca as sta in calea partiei de schi". Parintele vorbeste si privirea sa incearca parca sa cuprinda izvorul care susura lenes, dar care-i da apa de care are nevoie, gainile lasate libere ziua, pisica ce toarce alene, nestingherita, in preajma cainilor, cele cateva randuri de lemne asezate cuminti, in asteptarea gerului. Toata agoniseala lui de 19 ani. "Am mers in oras, la primarie, am depus o hartie prin care ceream sa ma lase macar pana in primavara sa stau. Primarul a trimis foaia mai departe la Regia Autonoma a Padurilor Kronstadt si s-a spalat pe maini. Am ajuns si acolo. O avocata, foarte credincioasa, care vine la biserica, a mers cu mine. L-a luat pe director pe toate partile, l-a intrebat de ce tocmai acum, cand putea sa faca lucrul asta in primii ani, sa imi dea amenda, sa ma evacueze, nu dupa 19 ani. Nu s-a putut discuta cu el. Dar nu ma dau batut. Eu ma rog la Dumnezeu. Nu-i cer decat sanatate pentru toata lumea, luminarea mintii, iertarea de pacate, si pentru mine, putere sa indur si sa fac voia Lui. Caci, sa stiti de la mine, El stie ce-i trebuie fiecaruia, nici nu trebuie sa glasuim noi ce vrem".
"Am avut o discutie cu el, i-am pus in vedere ca nu mai poate sta acolo, pentru ca se extinde domeniul schiabil. E drept, doar verbal. A venit si cu un avocat. Poate sa vina cu oricine, nu are dreptul sa stea acolo. A trebuit sa actionez legal si am depus o plangere penala la Politie impotriva lui. I-am spus ca il ajutam sa se mute in alta parte, ca ii caram lucrurile, locuinta nu pot sa-i dau, unde sa vina, poate la mine acasa?", spune cu ironie directorul Ocolului Silvic, Dan Olteanu. "Sunt curios daca are vreun sprijin din partea bisericii, ca eu nu stiu ce este, daca are studii in teologie, de ce sta acolo. Am inteles ca a fost la o manastire, curios lucru insa de ce a plecat de acolo" se intreaba directorul, nestiind ca pentru a deveni calugar si slujitor al Domnului e nevoie de credinta, de determinare, de dorinta si nu neaparat de studii teologice brevetate cu vreo diploma. Ne-am convins cu ochii nostri ca partia de schi e mult prea departe de chilia calugarului si ca incercarea autoritatilor de a-l izgoni poarta pecetea relei-vointe. Seful de santier, Nelu Tiplea, ne-a certificat ca "asa cum arata proiectul pe care ar trebui sa-l incheiem anul viitor, partia de schi nou amenajata nici pe departe nu se apropie de zona in care si-a facut adapost calugarul".
Parintele zice ca este doar o incercare. "Toate-s de la Dumnezeu. Nu ma tem decat de El. Daca va trebui, o iau de la capat, la 60 de ani ai mei". Acum 19 ani a taiat cu fierastraul fiecare lemn ce avea sa cladeasca locul de rugaciune, a impodobit incaperea cu icoane oferite de credinciosi, doi ani de zile, pan ce au inceput oamenii sa il cunoasca si sa-l ajute, a mancat leurda din padure si ciuperci, macris si urzici. Si, ca sa nu se imbolnaveasca, manca usturoi si bea ceaiuri din plantele pe care le culegea si le usca. "Dumnezeu ne tine in viata. Am incredere. Si asta e tot ce conteaza", spune parintele cu convingere. Nici pe oamenii care vor sa-l alunge acum nu-i priveste cu dusmanie. Si nici cu rautate nu se gandeste la ei. Pentru el, explicatia e simpla: "oamenii cad in deznadejde foarte usor, n-au rabdare si isi pierd credinta repede. De-asta s-a ajuns aici. Daca am fi un pic mai increzatori…" Asa le spune si celor putini care vin sa se roage cu el. Dumnezeu l-a ferit mereu de ursi, de vulpi. S-a imprietenit cu caprioarele, porumbeii, la altitudinea de 1.700 de metri, mai rar isi fac casa. La parinte au venit si n-au mai plecat de ani de zile. 15 ani a stat in intuneric bezna, cu lumanari palpaind la capatai, cu flacara tremuranda pe filele invechite ale cartilor lui de suflet. Abia de cativa ani, niste bucuresteni ajunsi la el, fara voie, s-au molipsit de modestia si blandetea lui si i-au adus un generator. Iarna, cand zapada e atat de mare ca acopera troita facuta de el, isi infige ghetele in niste talpici din lemn si strabate nametii fara teama. Din cand in cand, coboara in oras sa-si mai cumpere cateva fructe, paine, lapte si niste branza. Carne nu mai mananca de 39 de ani, de cand s-a calugarit. In camaruta saracacioasa, cu un pat, o masa si cateva unelte de tamplarie, parintele se simte cel mai bine. In linistea padurii, departe de rautati, de invidii, de goana dupa bani si avere. Daca ar fi izgonit, spune el "as fi unicat. Ar trebui sa-i alunge pe toti pustnicii de prin paduri si munti, pe unde se duc cel mai des. Iar sa darami o biserica este mare pacat. Cine o face, trebuie sa traiasca cu asta pe constiinta. Dumnezeu insa nu va permite. El unul stiu ca voi lupta pana la capat". Parintele nu poate sa vada un lucru sfant si sa-l abandoneze. In urma cu ceva timp, o tanara a murit pe munte, familia i-a inaltat o cruce in locul in care a pierit. Din cauza lucrarilor pe partie, un buldozer a scos din tatani crucea si a aruncat-o cat acolo, ca pe-un lucru inutil. Fara valoare. Parintele a luat fiecare bucatica din ea, le-a pus una langa alta, le-a lipit cu ciment si a asezat crucea langa troita. Stie insa ca nu pe multi ii intereseaza vorbele si invatamintele lui. In afara de Dumnezeu nu are pe nimeni. Dar El ii e de-ajuns…
Citește pe Antena3.ro
