Jurnalul National: Incercati sa vedeti tot ce se intampla langa dumneavoastra cu ochii de copil, cu ochii din copilarie?

Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist: Da, inca, dar si cu ochii raspunderii.

Puteti sa ne povestiti o minune pe care ati trait-o?

O minune este si aceasta intalnire cu dumneavoastra in care pot vorbi despre minunile pe care le-am trait, despre cum a fost, spre exemplu, intalnirea cu Ion Dinca, care ma anunta ca se va darama Resedinta aceasta. Intr-adevar, ma vedeam deja amestecat, la propriu, in daramaturi. Cand a venit la mine, Ion Dinca mi-a atras atentia ca nu stie nimeni. Dupa acea intalnire, ma simteam aici ca un strain; icoanele si toate obiectele de arta pe care le vedeti parca ma respingeau. Eram atat de descurajat, de intristat si de singur, incat imi ramasese numai nadejdea in Dumnezeu. M-am apucat totusi sa spun cuiva in care aveam incredere, unui colaborator, dar care avea o alta conceptie despre viata. Mi-a raspuns ca este normal, pentru ca asta este misiunea lor, sa darame, sa distruga Biserica. M-a framantat mult raspunsul acesta, simteam nevoia de o mangaiere, de o alinare, cat de cat…

Si ati gasit-o undeva?…

Nu, nu am mai gasit-o decat la Bunul Dumnezeu si Maica Domnului. Iata minunea!

In momentele cele mai grele, Parinte Patriarh, ati fost singur, ati ramas singur? Raspunsurile vi le-ati dat singur? Ati ramas singur cu dumneavoastra?

Singur, singur, da. Dar nu singur, ci cu Dumnezeu si cu Maica Domnului. Ma gandeam si la raspunsurile pe care urmam sa le dau lui Ion Dinca, la un moment dat i-am spus: "Domnule Dinca, va amintiti si dumneavoastra ca aceste biserici au un rol, un rol sfant, mare!".

V-a marcat mult intalnirea cu Dinca?

Sigur, sigur.

E o minune ca a ramas Patriarhia in picioare!

Da, pentru ca e un fel de inlantuire a unor fapte care te cuceresc. Dupa ce a fost momentul acesta cu Ion Dinca, la o vreme ma pomenesc ca mi se spune ca a venit mama domnului Dinca. O batrana, ca mamele noastre, d’o batranica insotita de un nepot, inalt ca el.

Cand se intampla asta?

Asta se intampla prin ’88, dupa intalnirea cu el. Cu el m-am intalnit in ’87 si atunci mi-am zis ca, daca vine mama, are putere de a-l convinge si eu i-am iesit inainte, spunandu-i: "Bine ati venit, ma bucur foarte mult si inainte de a afla pentru ce ati venit as vrea sa va prezint aceasta Resedinta cu toate frumusetile de aici". O spuneam cu gandul ca ea o sa vada si va interveni pe langa fiul ei… Dupa ce i-am prezentat Resedinta si obiectele de arta religioasa pe care le adaposteste, am rugat-o sa-i spuna despre toate acestea fiului ei. Dansa mi-a raspuns imediat: "Aoleu, maicuta! Sa nu afle fiul meu ca am fost la dumneavoastra!". Ea venise sa ma roage sa-i dau ajutor pentru biserica din satul sau, fara insa sa stie fiul ei, care ne oprise sa mai sprijinim restaurarea locasurilor de cult.

"Armata neagra"

Dar ce parere aveti, apropo, ca tot veni vorba despre Departamentul Cultelor, despre noul ministru al Culturii, despre Iorgulescu, ca el este si cu Cultele?

N-as vrea sa va spun ce parere am!

Mai avem vreun sfant roman de trecut in calendar?

Sigur, sigur! Dar nu-i stim noi, n-am voie eu sa va spun dumneavoastra. Noi, cand ne impartasim, zicem o rugaciune foarte frumoasa, preotul - in numele credinciosilor - zice: "Cred, Doamne, si marturisesc… ca nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai!" Taina aceasta are alt inteles. Nu se spun cei propusi pentru canonizare decat dupa ce se fac studii, se identifica exact cine au fost, ce lucrari au facut si chiar si ce minuni au facut in viata lor, deci dupa studii de ani in sir. Pe sfintii pe care-i avem noi acum canonizati, studiile despre ei au inceput inainte de Revolutie, sub dictatura.

Ce mari duhovnici romani ati cunoscut in viata?

Pai, daca va spun, degeaba. Nu va asteptati sa va spun despre unul pe care-l cunoasteti dumneavoastra. Fiecare om isi are duhovnicul lui, iar pentru mine, personal, din copilarie mi-au fost duhovnici preotul din sat, preotul din Botosani, apoi, la manastire, preoti calugari, ar trebui sa va fac un pomelnic mare...

SIMBOLIC. In resedinta patriarhala exista o fresca ce reprezinta atat momentele grele, cat si bucuriile celor 20 de ani in care a condus Biserica Parintele Patriarh Teoctist

Dupa ce ati devenit patriarh, ati mai avut duhovnic?

Sigur, e obligatoriu, toti suntem obligati ca sa avem duhovnic!

Aveti si astazi duhovnic?

Da, cum nu?

Puteti sa ne spuneti cine este?

Nu se poate, nu se spune, caci lucrul acesta este taina. Eu la toate intalnirile le spun preotilor si credinciosilor sa nu ramana fara duhovnic, ca duhovnicia este cel mai insemnat moment pe care-l traim noi in viata. Taina spovedaniei te usureaza de multe necazuri.

De asta sunt eu asa incarcat, ca nu am duhovnic, ca mi le duc singur.

Vine o vreme, va veni o vreme cand il veti cauta, sigur ca da!

Ei, la mine e mai greu, ca eu sunt si persoana publica.

Nu, puteti sa fiti! Tocmai pentru ca sunteti persoana publica.

Stiu ca e dureros, dar povestiti-ne despre anul 1959, despre Decretul 410, cand se inchideau manastirile si monahii erau dati afara…

Da, bine, aici este iarasi Biserica, iarasi, in plinatatea ei, calugarii, preotii, toti, ei au tinut credinta, au respectat-o in ciuda prigoanelor si atunci s-a dezlantuit asupra lor prigoana Securitatii. Va pot spune ca nu am scapat nici eu, dar Dumnezeu mi-a ajutat sa urmez pilda duhovnicului meu, a parintelui meu spiritual, Patriarhul Justinian, care, cu experienta sa, a organizat Biserica sub dictatura, ca o Biserica deschisa, ecumenica, de dialog, admirata si de catolici si de protestanti, nu numai de ortodocsi. Dumneavoastra stiti ca in acele vremuri, in Rusia nu era voie sa participe preotul la inmormantarea cuiva, nu era voie sa boteze, numai pe ascuns si, daca ii prindea pe ascuns, il aresta si pe preot, si pe cei care erau prezenti?… In Romania am avut o alta situatie gratie Patriarhului Justinian, datorita felului sau deschis de a dialoga si negocia cu ei. Dialogul este foarte pretios in toate situatiile… Imi aduc aminte ca in acei ani, incercandu-se o evaluare a impunerii comunismului in Europa rasariteana, romanii ramaneau mereu in urma, pentru ca nu se realizase inca colectivizarea, bisericile erau tot pline, manastirile pline, hramurile si traditiile locale bisericesti se respectau, Invierea Domnului - Pastile, Craciunul, toate sarbatorile crestine etc. In anul 1958, Alexandru Draghici, ministrul de Interne din acea vreme, a facut un raport catre Comitetul Central al PCR, mentionat intr-una din cartile aparute sub egida Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane, in care afirma, raspicat, ca cei mai mari dusmani ai comunismului nu sunt chiaburii, ci Patriarhul Justinian si armata neagra, contrarevolutionara, a preotilor si calugarilor. De aceea, ministrul propunea desfiintarea manastirilor si reducerea numarului de calugari. Atunci a fost emis Decretul 410, care impunea reducerea numarului de calugari in manastiri, care se bucurau de prea multa popularitate din partea credinciosilor. Atunci, parintele duhovnicesc, pe care v-ati fi asteptat dumneavoastra sa vi-l spun, din acea vreme, parintele Ilie Cleopa, a disparut in padure, traind ani buni in vizuina unui urs.

Sub trei regimuri

COMUNIUNE. Impreuna cu o parte din membrii familiei

Pe care dintre cei patru Patriarhi il admirati cel mai mult?

Am pentru toti aceeasi recunostinta, pentru ca in viata mea m-am bucurat de binefaceri din partea fiecaruia. Patriarhul Miron Cristea, spre exemplu, a intemeiat Seminarul Teologic Monahal de la Cernica, pe care l-am urmat. Patriarhul Nicodim Munteanul m-a primit la Seminarul de la Manastirea Neamt, iar, cand a ajuns Patriarh, m-a numit diacon aici, la Patriarhie, si am slujit cu el pe vremea bombardamentelor in timpuri grele. Am vazut bombele cum au cazut in curtea Patriarhiei. Minuni, minuni, multe, cum v-am spus. Nici una dintre bombe nu a cazut pe resedinta sau pe biserica, sau pe clopotnita. Patriarhului Justinian i-am fost ucenic din ’45 pana in ’77, cand a murit. Cu Patriarhul Justin Moisescu, dinaintea mea, am colaborat impreuna, mai intai la Teologie si, dupa aceea, in Sfantul Sinod, mergand impreuna la diferite conferinte bisericesti internationale; un mare carturar de la care am invatat foarte multe lucruri de Teologie. Am recunostinta pentru fiecare si ii iubesc pe toti deopotriva.

Cand a trait Biserica cel mai greu moment, din cele trei regimuri pe care le-ati trait si dumneavoastra? Cand a fost cel mai bine?

Niciodata nu trebuie sa cauti vremurile cele mai bune. Biserica Ortodoxa, prin invatatura ei, fidela Evangheliei Mantuitorului Iisus Hristos si Sfintilor Parinti, are de luptat intotdeauna, asa cum si noi avem de luptat…

Credeti ca romanii sunt mai credinciosi acum, cand este libertate?

Nu as putea sa spun, pentru ca eu, personal, am fost inconjurat de ei toata viata mea, de la manastire si pana am ajuns ierarh, ca si duminica trecuta, cand am sfintit noua manastire inchinata Duminicii Sfintilor Romani.

Cum va explicati numarul mare de credinciosi care participa la sarbatorile mari religioase si la scoaterea moas-telor, cum a fost la ultimele pelerinaje, adevarate manifestari populare de credinta?

Eu nu imi explic, eu le urmez pilda. Traiesc impreuna cu ei comuniunea de credinta, de dragoste si de adevar, ceea ce ne face suflete vii si oameni liberi.

De ce credeti ca numarul lor este din ce in ce mai mare?

Imi aduc aminte ca in decembrie 1989, in interviul pe care l-am acordat Romaniei libere, mi-au fost puse 14 intrebari si am raspuns la toate, desi au fost publicate numai trei. Una dintre intrebari a fost cum ati pregatit, dumneavoastra, Biserica, Revolutia? Ce poti raspunde la o asemenea intrebare? Cu toate acestea, am raspuns: prin faptul ca nici o biserica n-a ramas inchisa in acesti 50 de ani si preotul a slujit si a strigat din fata sfintelor usi: Sus sa avem inimile! Indemnul acesta nu se auzea nicaieri in alta parte, ci numai in biserica. Apoi sarbatorile bisericesti si hramurile de la manastiri erau momente de aleasa traire duhovniceasca, subliniind legatura cu Dumnezeu, care exista in firea omului. Omul cel mai potrivnic credintei, prin potrivnicia lui, scoate contrariul. Astazi, vedem pe micul ecran formatori de opinie, seniori ai moralitatii, reprezentanti ai elitei gandirii romanesti, dintre care unii faceau parte din Comitetul Central. Unul dintre ei, de exemplu, interzicea in Romania libera aparitia in ferpare a cuvantului biserica, spunand ca funeraliile cutarui, tovarasului cutare se vor desfasura in strada cutare, numarul cutare, nu la biserica. El interzicea folosirea termenilor bisericesti consacrati si m-am bucurat cand l-am auzit spunand ca ii este foarte greu sa creada, dar isi da seama de valoarea credintei. O declaratie formidabila!

Spuneti-ne, ati colaborat cu Securitatea?

Intai sa ne intelegem asupra notiunii. Biserica, fratilor, nu este un ghetou, un spatiu inchis. Biserica presupune confruntare. Daca intelegeti colaborarea ca o confruntare, adica o lupta cu diavolul, da; in sensul acesta, este colaborare.
Patriarhul Justinian, inainte de a fi ales, a adunat la sine sase intelepti dintre cei pe care-i stia el - profesori, monahi, oameni de convingere - si i-a intrebat ce trebuie sa faca Biserica in aceasta perioada noua in care a intrat, cea comunista. Trebuie sa va spun ca nu s-a intalnit cu toti deodata, ci pe rand, spunandu-i fiecaruia sa nu spuna nimanui si sa dea un raspuns pana a doua zi.

Ereu probleme legate de colaborarea cu Securitatea?

Nu de Securitate, ci despre regimul politic. Fara sa se intalneasca sau sa se consulte cu toti deodata, i-a intrebat: pro sau contra? Doua variante. Atat. Cand au venit, i-au spus ca trebuie aleasa forma de confruntare despre care v-am vorbit.

Rezistenta din interior

Si a existat aceasta confruntare pana in 1989?

Pai, cum sa nu existe, de vreme ce Biserica a reusit sa strabata perioada comunista gratie geniului Patriarhului Justinian, care impreuna cu toata Biserica au ales rezistenta din interior.

Nu, dar in ceea ce priveste colaborarea cu Securitatea, asta pentru ca acum, stiti, se vorbeste despre dosarele care ar trebui facute publice...

Domnule Tuca, eu, personal, nu vad Securitatea despartita de stat. Asa gandesc eu. Ca sa faci o biserica aveai nevoie de materiale de constructii si de la cine sa le iei? De la stat! Totul era planificat, totul era al statului, ca sa iti dai copiii la scoala, mai ales cand erau fii de preoti… Toate acestea sunt de analizat, dar de analizat de catre cei care le-au trait, nu de cei care le teoretizeaza. Acesta era un stil de viata, un complex de viata, dar, daca Patriarhul a acceptat sa se confrunte cu raul, s-a confruntat si s-a luptat ca sa biruiasca regimul in numeroasele lui piedici spre a sluji Biserica bazata pe cuvantul Mantuitorului Iisus Hristos ca "nici portile iadului nu o vor birui" (Matei 16, 18), si nu numai Biserica, ci si slujitorii si credinciosii. Fiecare dintre noi suntem o Biserica vie. Mantuitorul nostru Hristos nu a intrat in iad la Inviere? A intrat in iad, intru cele mai de jos ale adancului, intunericului, pentru a mantui lumea, si, de aceea, si noi, slujitorii Bisericii crestine, trebuie sa suferim, trebuie sa luptam cu fortele intunericului si, astfel, Biserica sa dainuiasca in veci.

Cu alte cuvinte, sunteti de acord cu aceasta deconspirare?

Sigur, sigur, pentru a se afla tot adevarul.

Dupa infiintarea Mitropoliei Basarabiei, in ce relatii ati ramas cu Patriarhul Alexei al Rusiei?

Aici este o problema speciala. A fost o mare bucurie pentru noi, Biserica Ortodoxa Romana, ca am reusit sa reactivam in entuziasmul podului de flori, impreuna cu bunii romani, cu intelectualii din Basarabia care se grupasera in jurul Asociatiei Mitropolitului Varlaam, in jurul Mitropolitului Gurie al Basarabiei, in jurul valorilor bisericesti, al marilor fauritori de intregire a neamului. Atunci, in 1992, toti acestia au facut o adunare pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei si au ales in Adunarea eparhiala - potrivit statutului si canoanelor - credinciosi, mireni, preoti, apoi au venit cu documentele de reactivare la Patriarhia Romana, iar Sfantul Sinod a aprobat reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Este adevarat ca astazi inca mai intampina greutati, mai cu seama cei din Basarabia. Noi insa suntem in dialog cu Patriarhia Moscovei si speram ca vom ajunge la o intelegere pe baza dreptului sfant al unitatii ca neam si a dreptului de a vorbi si a se inchina in limba materna.

Ce greutati au, din punct de vedere bisericesc, romanii ortodocsi din jurul granitelor?

Li se interzice intretinerea bisericilor lor, se speculeaza o greseala a unui preot pentru a fi mutat de acolo, apoi primarii joaca un mare rol politic; de ei depinde aprobarea preotului si a bisericii. Pana acum, primarii au fost romani, spunem noi, care au inteles si s-au expus. Pe langa toate acestea, ei au facut demersuri pe langa structurile europene, in baza dreptului la inchinare in limba parintilor si, astfel, in urma cu cativa ani, Guvernul de la Chisinau a fost obligat sa recunoasca Mitropolia Basarabiei.

In interiorul Bisericii noastre ce probleme sunt?

Dar ce nu avem? E firesc sa avem probleme, pentru ca Biserica este un asezamant divino-uman; Dumnezeu, legile Lui si oamenii credinciosi.

In cadrul Bisericii Ortodoxe sunt aceleasi probleme? Aceleasi orgolii, aceleasi ambitii, asa cum exista in societatea romaneasca la alte categorii, sau sunt mai mari?

Mie mi-ar fi greu sa le enumar. Dar, fiind vorba si despre oameni, slujitori si credinciosi, este firesc sa existe si probleme de genul celor care le-ati amintit.

In Sfantul Sinod nu le simtiti, nu le vedeti, nu exista si acolo?

Desigur ca exista, dar fiind slujitori si frati intre noi, trebuie sa ne vedem astfel, ca frati devotati Bisericii, impreuna la sfantul altar, indepartand ceea ce ne desparte, rezolvandu-le potrivit legiuirilor noastre bisericesti.

Spuneti-ne, deci, vedeti aceste lucruri, dar incercati sa fiti deasupra lor?…

Ele vin fara sa le vedem, dar le apreciem in spiritul dreptatii sfinte.

Preferinta Duhului Sfant

Simtiti cum se ascute lupta atunci cand va fi cazul sa devina unul sau altul Patriarh? Simtiti acest lucru, ca eu vad anumite iesiri publice?

Nu este propriu cuvantul acesta de "lupta". Am incredere in intelepciunea fiecaruia.

Este o expresie consacrata: "Se ascute lupta de clasa"…

Nu se potriveste in cazul nostru, intrucat numai Duhul Sfant hotaraste asupra adevarului. Cei care au responsabilitati in Biserica au datoria sa le indeplineasca, potrivit randuielilor bisericesti si sfintelor canoane, ca si pana acum.

Asta este ce spuneti dumneavoastra, dar eu va dau exemplu si in cazul Papei, pentru ca exista aceste mijloace de informare prin tehnologia informatiei, si in cazul acela s-a dus o lupta pe televiziune, daca vreti. Sunteti de acord sa fie folosite mijloacele de informare in masa in confruntarea aceasta?

Sigur, dar nu poate fi vorba despre confruntare. Ultimul cuvant nu il poate avea decat Cineva de Sus, adica Duhul Sfant.

Dar aveti vreo preferinta asupra celui care sa va urmeze la conducerea Bisericii Ortodoxe?

Nu pot avea preferinta, pentru ca, atunci cand am spus ca apartine Duhului Sfant, la El se vor indrepta toate preferintele.

Stiti ce voiam sa va intreb, Parinte Patriarh, in ce masura credeti ca in secolul acesta in care traim, destul de zbuciumat, credinta mai are importanta pe care a avut-o odata? In ce masura tot amestecul acesta de lume tehnologizata, lume avansata, daca vreti, amestecul de educatie in sensul foarte deschis al lumii in care traim, in ce masura credinta se poate impaca cu evul acesta, in ceea ce priveste oamenii, pentru ca acolo este credinta? In lumea aceasta a globalizarii, credinta isi are locul ei, mai mare, mai mic, mai important?

Nu exista nici un sistem de gandire din lume, nici un sistem de organizare sociala care sa fie opac, unde sa nu patrunda ideea divina, nu poate exista. Asadar, Biserica, cu valorile ei, cu doctrina ei, cu principiile enuntate in Sf. Evanghelie de Mantuitorul Iisus Hristos, se acomodeaza si da roade in orice fel de situatie. Desigur ca este de datoria Bisericii sa lupte pentru aceasta.

Bine, dar aici este vorba despre mai mult decat un regim. Va dau exemplul unui tanar care sta toata ziua in fata calculatorului, un tanar care foloseste i-pod-ul, are tot timpul casti pe cap, un om care traieste intr-o lume mai mult informatizata, traieste, cumva, mai mult in viitor sau mai mult intr-o lume pe care si-o creeaza singur decat intr-o lume a realului imediat. In ce masura oamenii de genul acesta, care sunt oameni ai viitorului, pe tinerii acestia putem sa-i vedem in biserica?

Stiti, dumneavoastra, daca ati deschide cartile de istorie, nu numai sfinte, cartile de istorie, din trecutul omenirii, cati oameni sfinti care au fost in viata lor mari invatati, mari oameni de stiinta si tineri mai ales, care au sfarsit prin a crede in Dumnezeu? Acum, in legatura cu cei la care v-ati referit, imi permit sa va spun ca ii cunosc pe multi dintre ei, care par, la prima vedere, izolati, pasionati de informatica, matematica, mecanica etc., dar care sunt extraordinar de patrunsi de credinta in Dumnezeu. Aici este taina vietii noastre, a vietii intregii omeniri, ea este compusa din umbre si din lumini. Nu se poate fara credinta in Dumnezeu. Toate sunt create de Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu este prezent pretutindeni.

Merg tinerii la biserica in Romania?

Nu i-ati vazut? In biserici sunt multi tineri. Daca ati fi vazut sirurile de credinciosi care au venerat Moastele Cuvioasei Parascheva si ale Sf. Dimitrie cel Nou, ati fi remarcat numerosi tineri. La fel m-am bucurat cand am vazut numerosi tineri la sfintirea bisericii Manastirii cu hramul "Duminica Sfintilor Romani". In lumea sfintilor gasim numerosi tineri care raman pilde pentru noi.

Credinta pe locul I

Ce credeti ca tine Biserica pe locul I in toate clasamentele, topurile, sondajele increderii?

Acesti credinciosi care ne inconjoara permanent, cu sinceritatea lor si cu inima lor curata, isi declara propria credinta, pentru ca nu-i obliga nimeni sa declare acest lucru, dupa cum nici cei care inregistreaza datele acestea nu cred ca sunt obligati sa treaca Biserica pe primul loc, daca rezultatele cercetarii nu ar corespunde adevarului.

INTRONIZARE. PF Teoctist si Patriarhul Diodor al Ierusalimului

Dumneavoastra aveti calculator, folositi calculatorul?

Desigur, imi este de folos in munca de birou.

Intrati pe internet?

Da, sigur, lucram. Da, si avem corespondenta foarte interesanta.

Primiti e-mail-uri?

Da, dar la aceasta intrebare pot raspunde mai bine colaboratorii mei.

Credeti ca integrarea europeana va slabi credinta noastra, secularizarea de acolo va veni si peste noi?

Romanii nostri, ierarhii nostri, din Germania, din Spania, din Portugalia, din Italia, si romanii nostri care s-au dus acolo fac biserici si au devenit atat de apreciati in societatile de acolo, incat sunt admirati. Primavara aceasta am pus piatra de temelie a noii biserici romanesti din Berlin si am sfintit Catedrala Mitropoliei Ortodoxe Romane din Germania, Europa Centrala si de Nord de la Nürnberg, din Bavaria. M-am bucurat cand am auzit numai cuvinte de apreciere la adresa romanilor stabiliti acolo, atat din partea autoritatilor de stat, cat si a celor bisericesti. Ce cuvinte frumoase au avut despre Ortodoxie, despre credinta ortodoxa!

Amintiti, pentru cine nu stie, momentul cu greco-catolicii de la 1948.

Sigur ca momentul 1948 este numai unul din cele foarte multe momente care au urmat unirii fortate a unei parti dintre romanii transilvaneni cu Biserica Romei, uniatia, cum i se spune, cu promisiuni ca preotii romani vor avea aceeasi situatie ca si cei catolici, si nu au avut. Chiar incepand cu Episcopul Inocentiu Micu Klein, care este unul dintre fruntasii lor, au inceput revendicarile, si nu dupa multa vreme au aparut apeluri la unitatea celor doua biserici romanesti. Insusi Simion Barnutiu, la 1848, la Marea Adunare de la Blaj, el fiind greco-catolic, a afirmat ca uniatia i-a dezbinat pe romani. Atunci, momentul de la 1948 vine dupa toate aceste multe pregatiri si apeluri ale Mitropolitilor Transilvaniei pentru unitate, pentru ca erau frati. In 1948, vazandu-se lipsiti de preoti, caci nu avea cine sa-i boteze, cunune sau sa-i inmormanteze, au cerut de la ierarhii ortodocsi preoti. Vazand ca situatia politica se inaspreste, au organizat o adunare de initiativa la Cluj, la 1 octombrie 1948, pentru unirea cu Biserica Ortodoxa. La 3 octombrie 1948 au venit aici, la Bucuresti, cu hotararea lor, preoti si credinciosi, iar momentul a fost imortalizat intr-o pictura din sala sinodala. La 21 octombrie 1948 a avut loc actul de consfintire a acestei hotarari istorice, in Catedrala din Alba-Iulia, care de atunci se numeste si Catedrala Reintregirii. Asadar, a fost o colaborare cu ei, nu a fost un act unilateral sau de constrangere, dar este adevarat ca a avut loc intr-un timp de mare tensiune politica, in 1948.

Vorbiti-ne putin despre rezultatele ecumenismului.

Ecumenismul, in mare masura, este o mare binefacere pentru toate bisericile. Si fara ecumenism nu se poate. El trebuie continuat in conditiile Sfintei Evanghelii.

Cat de departe este unirea Bisericilor?

Unirea Bisericii este o taina, aceasta unire a Bisericilor apartine Duhului Sfant, noua ne apartine lucrarea. Noi, Bisericile crestine, trebuie sa mergem si cu cuvantul, si cu fapta catre apropiere, nu catre dezbinare.

Cu noul Papa in ce relatii sunteti?

Deocamdata este nou, cum spuneti dumneavoastra, si nu am avut timpul necesar sa ne cunoastem mai bine.

Nu s-a discutat pana acum despre o intalnire?

Nu, nu. Pana acum, nu! Noi ne mentinem disponibilitatea de a dialoga cu Vaticanul, de deschidere, in masura in care primim confirmari si de acolo.

Ce calitati trebuie sa aiba oamenii care va inconjoara? Aici, la Patriarhie, cu care lucrati?

Am numai cuvinte de lauda si le multumesc tuturor, pentru ca in anii acestia frumosi le-am simtit vredniciile. Majoritatea dintre ei sunt tineri si sunt foarte bucuros.

Stim ca nu ati mai avut concediu in ultimii 20 de ani. Totusi, exista vreun loc in care mergeti sa va odihniti?

Pare un nonsens, dar, pentru noi, Biserica nu are concediu. Noi ca slujitori ai Bisericii si slujirea aceasta, a mea, e de asa natura, incat nu poti fi in concediu in intelesul dumneavoastra. Trebuie sa fii intotdeauna prezent la problemele care se cer a fi rezolvate.

Dar nu exista o manastire unde va place sa mergeti?

Toate manastirile imi plac, le traiesc frumusetea lor de aici, lucrez seara, dimineata si cu gandul iarasi sunt la schitul unde am intrat eu sau la alte manastiri.

Cate biserici s-au construit dupa 1989 in Romania?

Peste 2.000 in intreaga tara, iar in Bucuresti peste 130. Vreau sa mentionez faptul ca majoritatea acestor biserici au fost construite la initiativa si cu sprijinul financiar aproape total al credinciosilor.

Catedrala Mantuirii Neamului cand va fi construita?

Ati pus degetul pe o rana deschisa. Da, tot din cauza rautatilor oamenilor nu am inceput pana acum lucrarile. Dar am inca nadejde si curaj, asa cum am avut toata viata, ca in curand vom incepe lucrarile…

Care este cea mai mare bucurie pe care ati trait-o in ultima vreme?

Cea mai mare bucurie am trait-o duminica trecuta (29 octombrie 2006), cand am sfintit biserica Manastirii cu hramul "Duminica Sfintilor Romani" din incinta Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, ctitorita in ultimii ani, care simbolizeaza refacerea complexului Atelierelor Institutului Biblic de la Biserica Schitul Maicilor, demolat in ultimii ani ai regimului comunist.

Presa v-a reprosat de-a lungul timpului diferite lucruri. Aveti ceva la randu-va sa reprosati presei?

Sa le reprosez? Nu le-am reprosat nici macar celor care m-au acuzat pe nedrept.

I-ati iertat pe toti, da?

Sigur ca i-am iertat!

Si mai am o intrebare. Va este frica de moarte?

De moarte, vai de mine! De ce sa-mi fie frica? Scopul vietii noastre este desavarsirea in Hristos si intalnirea cu Mantuitorul lumii. De abia acolo, in vesnicie, noi ne vom bucura si bucuria noastra, asa cum spune Mantuitorul Hristos, va fi deplina (Ioan 15, 11). Vom auzi si noi: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune. Intra in bucuria Domnului tau!" (Matei 25, 21).

Prea Fericirea Voastra, va multumim foarte mult pentru timpul oferit si interviul acordat.