Singurătatea, un monstru vast ca noaptea

Vezi galeria foto

'Oamenii au multe calitati, dar curajul le defineste pe toate', spunea Chur­chil, si avea mare dreptate. De aceea am ales sa va vorbesc despre curajul si singuratatea a doua persoane dragi sufletului meu. Doua distinse doam­ne. 'Singuratatea este un monstru vast ca noaptea. De altfel, cea mai frumoasa urare este «sa nu fii niciodata singur!». Oamenii ramasi singuri mi-au dat intotdeauna dimensiunea curajului. Sunt oameni pe lu­mea asta pe langa care treci si tu. Nu esti nici obosit, nici speriat, nu esti in­diferent.

Ei sunt oamenii care te in­va­ta sa te citesti pe tine in adancul vul­nerabil. Sunt oamenii care dau sens vietii tale doar prin simpla lor exis­tenta.' Sunt cuvintele Gabrielei Di­nica. N-o cunosc foarte bine si, cu toa­te astea, am adoptat-o, adica imi place sa ma gandesc la ea. Imi place sa-i spun 'buna ziua!' si 'la multi ani!', imi place s-o aud vorbind, are mister si o lumina undeva, in interiorul ei.

Un climat de contradictie
Isi poarta singuratatea ca o regina. Durerea ei, caci durere e despartirea de cel pe care l-a gasit, l-a salvat si l-a pierdut – durerea ei o face sa vada cu sufletul! E o fiinta fascinanta cu multa tacere. O tacere japoneza. Un agent al schimbarii i-a aruncat totul in aer. Admiri oamenii din jur in masura in care ei iti descifreaza spaimele si te ajuta sa ajungi spre lumina. Traim greu, intr-un climat de contradictii si de aceea, cand intalnesti acest vartej, un om cu propria lege a gravitatiei, inseamna ca Dumnezeu te iubeste si te indeamna sa-nveti principiul vietii. Asta-i conditia umana! Asta-i soarta! Intr-o zi te taie cineva in doua, te desparti de jumatatea ta iubita si totusi trebuie sa ramaneti impreuna.

Aici e miracolul fiintelor deosebite. De cate ori o intalnesc pe Gabi Dinica, pare ca nu e singura, ca e cu el, aerul il imprastie pe el viu si atat de drag noua. Iar Gabi zambeste. Totdeauna. N-am vazut-o altcumva. In acel zambet e toata tristetea despartirii de el si totusi in aceasta lume grabita trebuie sa mergi mai departe. Fiinta rara, Gabi Dinica isi traieste marea singuratate – caci nimic nu-l poate inlocui pe 'El' – Princiar. O alta fiinta draga sufeltului meu este Crina. Are nume de floare. Si ca o floare delicata este. Aerul din jurul ei tremura. Crina avea 18 ani cand l-a intalnit pe Toca (regizorul Alexandru Tocilescu) cel indragit de toti – si buni, si rai.

Crina noastra cea fragila
Dragostea lor a fost un fapt de demult, care a capatat o dimensiune de poveste. Cand Toca a fost din ce in ce mai suferind, cand amagea moartea spunandu-i ca nu are timp pentru ea, Crina era acolo si zambea. Am invatat de la aceasta fetita cu ochi mari si tristi ce inseamna sa fii delicat, ce inseamna sa fii daruita, cu vocatie.
In asemenea destine, ratiunea nu este o poarta deschisa spre comod. Dar unde am ajunge daca am judeca mereu? N-ar mai fi mister. N-ar mai ramane nimic sfant, nici Dumnezeu. Crina cea fragila a fost de otel in fata bolilor, a relelor.

Asa cum am citit-o eu, Crina a fost fericita. Dupa plecarea lui Toca dintre noi, Crina a plecat la ea acasa ca sa poata iesi din haul in care a alunecat acum cand s-a schimbat meridianul ei existential. E singura de Craciun Crina noastra cea fragila, altoita pe otel pur. Ea e Antigona. Asa a vazut-o Toca si asa a ramas si pentru noi azi. Antigona e cel mai frumos rol, cea mai minunata atitudine in fata relelor vietii. Crina singura de Craciun mi-aduce aminte de versul lui Arghezi – 'Omul este un cocor ce zboara pe dinlauntru'.
'Singuratatea e o cruce. Dar Dumnezeu ne-a dat fiecaruia o cruce care ni se potriveste.' (Sf. Ap. Pavel)