x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Soarele... Moldovei

Soarele... Moldovei

09 Sep 2010   •   00:00
Soarele... Moldovei

Părintele Ştefan Guşă a fost mereu un monah atipic... După absolvirea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti urmează calea sihăstriei la impunătoarea mănăstire Putna, pentru ca, în scurt timp, să i se încredinţeze administrarea schitului situat în staţiunea Durău.



Pentru soldaţii noştri

Responsabilităţile asumate prin funcţiile deţinute ¬ stareţ al mănăstirilor Durău din judeţul Neamţ şi "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din judeţul Vaslui ¬ nu l-au împiedicat să-şi continue activitatea autodidactică, obţinând în anii 1992-1993 două burse la Londra şi Bossey, din partea Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Şi nu s-a oprit aici. Recent a publicat cea de-a treia teză de doctorat "Idei filosofice în Prima carte românească de învăţătură". Atent la neajunsurile materiale şi spirituale ale românilor din Basarabia, a construit o bisericuţă din lemn (a şasea) în incinta mănăstirii închinată "Soarelui Moldovei", pe "Movila lui Burcel" din judeţul Vaslui, ce va fi amplasată în localitatea ţiganca, raionul Cantemir, acolo unde, în 1941, au fost nimiciţi aproximativ 71.000 de soldaţi români de către forţele sovietice.

×
Subiecte în articol: special