Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În aproape 49 de ani de carieră a colindat meridianele lumii dăruind publicului cântece cu parfum de Bucovina. O dată cu minunea de a fi mamă, a mai primit un dar nepreţuit: un timbru vocal fără asemănare.
În aproape 49 de ani de carieră a colindat meridianele lumii dăruind publicului cântece cu parfum de Bucovina. O dată cu minunea de a fi mamă, a mai primit un dar nepreţuit: un timbru vocal fără asemănare.
Sofia Vicoveanca, Sofia Micu, pe numele real, după soţ, a văzut lumina zilei la 23 septembrie 1941, la Toporăuţi, aproape de Cernăuţi, acum Ucraina. Primii ani i-au fost marcaţi de urgia războiului. Tatăl său, Gheorghe Fusa, a fost luat prizonier de ruşi, iar Sofia s-a refugiat împreună cu mama sa, Veronica, la Vicovu de Jos, în partea românească a Bucovinei. “În timpul războiului, tata a fost luat prizonier şi toată bruma muncii a fost îngropată acolo, la Toporăuţi. Mama a venit cu mine la o soră de-a ei, la Vicovu de Sus-Bivolărie, unde am stat într-o cămăruţă sperând că ne vom întoarce la casa noastră. Dar Bucovina a fost ciuntită şi noi am rămas la Vicov”.
PASIUNE. Dragostea pentru cântec a moştenit-o de la mama sa, “bogată sufleteşte, dar nu îndrăznea să cânte în lume”. Deşi era doar o copilă, faima de fată harnică i se dusese în tot satul: “Pe timp de vară, pe vremea prafului, eram mai tot timpul dusă la munca câmpului cu ziua şi nu ştiu de unde se zvonise că ştiu să cânt. Nici nu apucam să dau bine cu sapa, că mă şi rugau să le cânt, în schimb promiţându-mi să mă ajute la muncă. Nu mă lăsam mult rugată şi-i dădeam drumul la cântec şi nici nu-mi păsa că mă asculta cineva sau nu. Acasă nu prea puteam cânta, că tata venise din prizonierat cu o astenie nervoasă şi avea destule gânduri şi necazuri”.
Înainte să devină Vicoveanca, a urcat pe scenă sub numele real, Sofia Fusa. Ulterior i s-a spus Sofia Vicov, iar cum numele de Vicoveanu îl aveau prea mulţi, până la urmă a ajuns Vicoveanca. “Tata m-a dojenit spunându-mi: «Ce, nu vrei să-mi porţi numele?», dar eu i-am replicat că trebuie să fiu disciplinată în breasla artistică şi să fac ce mi se cere”, spune interpreta.
Citește pe Antena3.ro
DEBUT. După ce a
absolvit Şcoala Populară de Artă din Suceava în 1959, a participat la un concurs
şi a fost angajată ca solistă de muzică populară la Ansamblul de cântece şi
dansuri “Ciprian Porumbescu” din aceeaşi localitate. Prima sa apariţie pe scenă,
cu orchestră, a avut loc într-un loc drag, la Vicov. Când a urcat pe scenă, la începutul
anilor ’60, timiditatea o paraliza: “Stăteam ţeapănă, ca un ţăruş, dar în timp
am devenit stăpână pe mine. Mi-am propus să nu-i dau timp publicului să mă
studieze şi, făcându-l să mă asculte cu atenţie, îl duceam în lumea cântecului
meu. Am încercat să pun tot sufletul în ceea ce am făcut, să-mi dăruiesc întreaga
fiinţă celor care mă ascultă. A fost gândul care a stat la temelia carierei
mele”.
DAR. O dată cu minunea de a fi mamă a mai primit un dar nepreţuit: un timbru vocal inconfundabil. “Când s-a născut băiatul meu am mai primit un dar. Dumnezeu mi-a dat o dată cu acest copil şi glasul meu foarte grav. Într-o zi mi-am auzit la radio un cântec înregistrat înainte de a se naşte Vlad. Abia mi-am recunoscut eu vocea, ce-or fi crezut cei care au auzit-o pe prezentatoare că va urma Sofia Vicoveanca?”
FILM. Foarte mulţi dintre cei care o admiră pe Sofia Vicoveanca şi i-au urmărit evoluţia îşi aduc aminte de rolul parcă anume creat pentru ea, cel al Vitoriei Lipan în “Baltagul”, dramatizare după Mihail Sadoveanu, în regia lui Muşata Mucenic. A participat de asemenea la realizarea coloanei sonore a filmelor “Ciprian Porumbescu”, 1972, şi “Dimitrie Cantemir”, 1973, în regia lui Gheorghe Vitanidis şi a filmului “Urgia” în regia lui Andrei Blaier şi Iosif Demian. A întruchipat-o pe Nastasia în “Oraşul văzut de sus”, 1975, în regia lui Lucian Bratu, şi a interpretat rolul nevestei lui Pătru cel Scurt din “Vânătoarea de vulpi”, 1980, al lui Mircea Daneliuc, ecranizare după romanul lui Dinu Săraru “Nişte ţărani”, un film care urmăreşte, din perspectiva câtorva ţărani, procesul colectivizării care a avut loc în România în perioada 1942-1962.
Ţinută
“Din cauza timidităţii ţineam mâinile la spate în timp ce cântam. După ce am terminat am fost chemată în sală chiar de doamna Maria Tănase, care îi urmărea pe tinerii interpreţi. Mi-a zis direct că îi place cum cant şi că nu-i rău că ţin mâinile la spate. Dar mi-a mai zis ceva: «Atenţie! Fruntea sus şi să nu te-ncrunţi»“
Actriţă
“O fetiţă care trecea pe lângă mine i-a spus mamei sale: «Mamă, uite-o pe doamna împărăteasă din Sarea în bucate!». Mi-am dat jos şalul şi am luat-o în braţe. Mi-a făcut cel mai mare compliment din viaţă, iar vorbele ei au fost o tămadă mult timp pentru sufletul meu”
Poezie
“Ce sunt? Sunt un fir de praf minuscul pe acest pământ – în Univers. Ce-a fost stârnit de un vehicul, în lumea asta fără sens. În rotocoale mari mă-nvârt fără sprijin, fără rost şi-s dusă pe aripi de vânt prin locuri unde n-am mai fost. De ce ne zbatem să fim NOI când totu-i hărăzit de SUS?”
Sofia Vicoveanca
CD de colecţie cu piese din Ţara de fagi
Sofia Vicoveanca este o nestemată a Bucovinei, conturată
parcă din doinele, baladele şi cântecele de joc pe care, cu vocea sa
inconfundabilă, ştie să le dăruiască românilor de pretutindeni. Din Vicovul
natal până-n Banat sau Andaluzia sună Bucovina: cântă Sofia Vicoveanca. Îndrăgita
artistă
îşi interpretează cântecele în funcţie de auditoriu, de dispoziţia pe care o are şi, de fiecare dată, un concert va răsuna altfel. Ediţia de Colecţie de luni, 24 martie, va fi însoţită de CD-ul pe care veţi regăsi cele mai frumoase melodii din Ţara de fagi, interpretate de autentica solistă Sofia Vicoveanca. Piese “de la munte, de pe şes”.
Sofia Vicoveanca-Hai la hora mare
