Şoimul fără aripi

Vezi galeria foto

Atmagea. 'Este un loc cu un minunat peisaj, inconjurat de inaltimi protectoare pe care le domina spinarea stramta a muntelui Babadag. Peste tot era inca terenul acoperit de padure deasa (...) ca asezare apartine tipului obisnuit al satelor nemtesti din Dobrogea care constau dintr-o singura strada lunga. Din piata satului, spatioasa, se indreapta strazi in toate directiile catre inaltimi. Gospodariile sanatoase, asezate pe ambele laturi, sunt inconjurate in cea mai mare parte de garduri din uluca sau din impletitura. Se vad nuci multi, batrani si nici merii nu lipsesc. Mai demult s-a cultivat si vita-de-vie pana ce filoxera a nimicit culturile.' O descriere facuta, la 1916, de Paul Traeger.

'(...) Satul mai pastra inca urmele prosperitatii din vremea germanilor; casele mai aveau pivnite largi, cu bolti cilindrice din piatra, iar in gospodarii se mai aflau inca anexe incapatoare chiar daca nu mai erau folosite de mult pentru ca anii comunismului au distrus ocupatiile oamenilor din sat inlocuindu-le cu o devalmasie colectivista in care pe primul loc se aflau distrugerea si furtul.' Amintire din 1992, Paulina Popoiu.

'In 2011, strazile sunt crapaturi mari intr-un teren uscat, gardurile de piatra au cazut, ici si colo cate o casa mai rasarita. Totul este prabusit in haul fara fund al timpului. (...) Ultima casa germana, a doamnei Burcinski Elena, care avea, in 1992, 85 de ani, este acum o ruina. Pacat ca nimeni nu s-a gandit sa conserve urmele atator etnii care au trait in Dobrogea, care au civilizat locul, care au facut dintr-un teren arid un sat prosper.' Cercetare dr. Paulina Popoiu, 2011.

Rar se intampla ca o carte de specialitate sa iti creeze o stare emotionala furtunos de trista. Povestea satului Atmagea este una trista. Intemeiat la mijlocul secolului al XIX-lea de un grup de germani aflati in exod sub conducerea lui Adam Kuhn (care primeste de la marele vizir Rasid Mustafa dreptul pe vecie de a se aseza acolo impreuna cu ai lui), Atmagea a inflorit repede, dar la fel de repede s-a si topit in soarele Dobrogei.

Volumul doamnei dr. Paulina Popoiu, directorul Muzeului National al Satului 'Dimitrie Gusti', 'Atmagea – un sat german/convietuire interetnica si multiculturalitate in Dobrogea', seamana cu o doina de jale. Imaginile, cele din 1992, sunt (inca) zambete, si cele din 2011 sunt bocete.

Privesti fotografia unei case facuta in 1992. Are pridvor, are vie, are curte, are oameni; fotografia de anul acesta prezinta o ruina. Bise­rica este astazi o masa de ciment. Sunt doua exempe din multele lacrimi regasite in fiecare pagina. Din nepasare, din nestiinta sau din cauze economice Atmagea – Soim (in limba tatara) – aproape ca s-a dezintegrat. I-au taiat aripile, deschise cu atata incredere. Un martor important al istoriei Dobrogei a fost lasat sa se scurga prin­tre degete, ca nisipul.