Presedintele Traian Basescu a acordat Jurna-lului National un amplu interviu din care puteti citi pasaje semnificative. Aflati in aceasta prima parte a interviului ce spune presedintele Romaniei despre comisarul european, alegerile anticipate si relatia sa cu premierul Calin Popescu Tariceanu.
Presedintele Traian Basescu a acordat Jurnalului National un amplu interviu din care puteti citi pasaje semnificative. Aflati in aceasta prima parte a interviului ce spune presedintele Romaniei despre comisarul european, alegerile anticipate si relatia sa cu premierul Calin Popescu Tariceanu.(...)Dl. presedinte, in legatura cu numirea dl. Varujan Vosganian pentru functia de comisar european, cred ca era mai bine daca faceam interviul acesta saptamana trecuta, ca stiam exact la ce sa ne asteptam, se pare ca este o fundaturaâ¦
Nu, puteti fi convins ca daca il faceam sptamana trecuta si daca il facem acum va spun acelasi lucru.
Credeti ca mai e vreo sansa ca Vosganian sa devina comisar ?
Nu, si in acest sfarsit de saptamana trebuie sa gasim alta solutie astfel ca pana luni dimineata un alt candidat sa se prezinte la presedintele Comisiei Europene.
Si de ce l-ati lasat pe primul ministru sa-l propuna daca au fost zero de la bun inceput ?
Si-a asumat acest lucru.
Si care credeti ca este in acest moment solutia pentru Romania, pentru a iesi din aceasta situatie ?
Trebuie sa raspundem la niste criterii. Si eu sper ca vom colabora pentru a preveni un nou esec. Trebuie sa fie un om cunoscut la Bruxelles, nu numai la Comisia Europeana, ci si la Parlamentul European. Sa fie un om care nu e suspectat ca are legaturi cu oameni de afaceri controversati. Cand vorbesc de legaturi nu ma refer la faptul ca ne spunem buna-ziua, ci persoana trebuie sa fie garantia faptului ca a ajuns la Bruxelles printr-o decizie politica rationala si nu impins de un grup economic.
Grup economic sau de interese e acelasi lucru ?
Grup economic care actioneaza nelegitim, adica nu se multumeste sa se ocupe doar sa faca bani si sa-si mareasca profitul, ci vrea sa aiba si influenta politic. Dar vorbeam despre criterii. Mai sunt criterii. Trebuie sa privesti si catre structura politica a Comisie. Nu poti ca prin propunerile tale sa debalansezi niste echilibre politice in Parlamnet. Imaginati-va ca in Romania am pune ministri care nu au sustinere in Parlament. As vrea sa mai fac o precizare. Nu suspiciunea ca ar fi colaborat cu Securitatea a determinat respingerea. Ganditi-va ca la un om, care a fost destul de mediatizat ca avand legaturi cu anumiti oameni de afaceri controversati, nu a fost nimic ce putea contrabalansa lucrurile. Adica, sa fie cunoscut de ei. Si atunci a ramas doar partea negativa, ori cred ca nimeni nu isI asuma sa mearga in Parlamenet cu o propunere sortita esecului. Daca de exemplu, despre un om politic foarte cunoscut la Bruxelles, apreciat ca fiind muncitor, ca fiind un politician corect, apar niste suspiciuni, ele pot fi contrabalansate. Dar cand vii necunoscut din punct de vedere politic, ci doar cu niste suspiciuni, singura ancora de evaluare este suspiciunea.
Zeci de gardieni din Squid Game, văzuți pe străzile din București. Imaginile au devenit virale pe internet
Citește pe Antena3.ro
O sa-i sugerati primului ministru o alta nominalizare sau vreti ca decizia sa se ia in alt cadru ?
Eu cred ca desemnarea lui Varujan Vosganian a fost un esec. Ma voi implica, pentru ca Romania nu-si mai poate permite inca un esec in problema comisarului. Comisarul roman nu reprezinta nici PNL, nici pe Calin Popescu Tariceanu , nici pe Sorin Ovidiu Vantu, nici pe Dinu Patriciu, nici Securitatea. El reprezinta Europa, contributia romanilor la Europa unita. Asta trebuie sa priceapa toti cei care sunt implicati in desemnarea comisarului din guvernul Europei.
Pai si de ce l-ati lasat pe Tariceanu sa-si rupa gatul ?
Aici nu e vorba ca l-am lasat. Premierul a primit scrisoarea de la Barroso si, drept urmare, a considerat ca este doar atributia lui desemnarea comisarului european. O citire a Constitutiei ar fi fost foarte utila si in acest caz. Desigur, aveam varianta sa trimitem fiecare cate o scrisoare, dar mi-am dat seama de ridicolul situatiei.
Deci n-o sa-l lasati sa faca o alta nominalizare ?
Trebuie sa discutam pentru ca un nou esec ar fi dramatic. Un esec au avut multe state, cu multi comisari au fost incidente de respingere, dar nici unul nu l-a inregistrat si pe al doilea. In acest moment problema esentiala pentru noi este sa evitam un nou esec si trebuie bine pregatita urmatoarea nominalizare.
Premierul a facut un apel ca toate lumea, de la presedinte la prim-ministru, sa-l sustina pe cel pe care il propune Romania..
V-as corecta, apelul a fost sa-l sustinem pe Varujan Vosganian. Va asigur ca nu voi avea nici o rezerva sa sustin reprezentantul Romaniei atunci cand voi considera ca este cel potrivit. (â¦)
(â¦) Sunteti un presedinte jucator si ati demonstrat-o deja. Dvs cat veti tolera aceasta stare de fapt care exista la ora actuala in Romania din punct de vedere politic? Alianta practic exista numai pe hartie, este o alianta de compromis, care face doar sa supravietuiasca actul de guvernare, exista conflicte la toate nivelurile in cele doua partide ale Aliantei. Practic simte toata lumea ceea ce simtiti si dvs : exista un blocaj, exista razboiul acesta surd intre cele doua palate. Ce va face Traian Basescu pentru a rezolva aceasta problema care sufoca Romania ?
Sufocarea politca este o aparenta. In realitate institutiile statului functioneaza, poate nu asa cum ar trebui. As fi vrut un guvern mult mai dinamic, ma refer la tot ce inseamna guvern, la toate structurile lui, la toate ministerele. As fi vrut un guvern cu viziune mai larga decat supravietuirea de pe o zi pe alta. Sa stim care e perspectiva investitionala. As fi vrut un guvern mai eficient in a schimba statul. Romania este un stat care in mare parte este administrat ca inainte de 1989. Avem aceeasi impartire administrativa, aici guvernul nu putea sa faca nimic, pentru ca e o problema legata de Constitutie, dar guvernul putea sa faca foarte multe in ceea ce priveste descentralizarea. Ca inainte de 1989, avem aceeasi coordonare a directiilor agricole catre ministere, aceeasi subordonare a directiiilor sanitare catre ministre, aceeasi subordonare a inspectoratelor scolare la minister. Directiile descentralizate nu lucreaza pentru comunitatile locale, ci lucreaza pentru minister, pentru centru.
Dar totusi, vom avea sau nu vom avea alegeri anticipate la anul, se va rupe sau nu PNL, care va fi momentul in care aceasta Alianta D.A. nu va fi nici macar pe hartie ?
Sa stiti ca nu voi iesi din statutul meu de presedinte. Sa ma apuc acum sa va spun ce trebuie sa faca partidele, dar o sa va dau un exemplu. Va aduceti aminte ca m-am dus in fata Parlamentului in luna iunie, cu un raport, aproape un raport, despre starea natiunii. Am criticat ce se intampla in agricultura, ce se intampla in educatie, in sanatate, in transporturi. Care a fost efectul ? Nici macar dvs, presa, nu mi-ati dat un minim sprijin. Ati intrat in acelasi cor al bataliei intre palate.
E adevarat. Si noi suntem victimele acestei batalii.
Si contribuiti sa creati impresia asta. Nu mai vorbim de parlamentari, ca unii radeau sI altii plangeau, sau unii aplaudau si altii huiduiau, considerand ca presedintele s-a dus in fata Parlamentului sa faca un atac la Guvern. De fapt, ca om de executiv, ma duceam in fata Parlamentului si ii sesizam niste realitati, iar Parlamentul trebuia sa actioneze politic.
Pai asteptati de la Parlamenet sa actioneze politic ?
Pai alta parghie constitutionala nu exista.
Dar unde e presedintele jucator in situatia asta ?
Presedintele atat putea sa faca constitutional. Dincolo de Constitutie nu mai inseamna joc si nu voi depasi niciodata limita constitutional.
Care partid credeti ca va parasi primul caruta ? PD sau PNL ?
Greu de spus.
Ati fost un sustinator infocat al alegerilor anticipate. Acum se vorbeste mai mult ca niciodata ca dupa 1 ianuarie 2007 vor fi organizate alegeri anticipate. Se vorbeste de anticipate o data cu alegerile pentru Parlamentul European. Care credeti ca este cea mai buna solutie pentru Romania.
Cea mai buna solutie pentru Romania inca mai este reprezentata de alegeri anticipate. Pentru ca aceasta lipsa de suport a Guvernului in Parlament va afecta decizia inca doi ani de acum inainte. Multi dintre politicienii nostri se amagesc si vin cu argumentul : « Vedeti, inca avem 44% in sondaje. Suntem tari". Uita sa priveasca intr-o anumita parte a sondajului. La nehotarati. Dupa alegeri, nehotaratii erau 30%, acum sunt 40-45% in sondaje. Nehotaratii nu au plecat de la opozitie, nici de la PRM nu au plecat. Au plecat de la putere. Sigur, proportional de la toate partidele, dar cei care au facut ca procentul nehotaratilor sa creasca de la 30% la 45% au fost in primul rand cei de la putere. Se amagesc cu 44% si in sondaje, daca experienta mea este corecta, dupa ce se ingroasa numarul nehotaratilor, urmeaza si scaderea cifrei. De exemplu, PSD in sondajele de dinaintea alegerilor, era la 42-44%, nu s-a intamplat acelasi lucru la alegeri pentru ca nici ei nu citeau nehotaratii. Adrian Nastase a avut o abordare corecta in 2003.
Sa inteleg ca dvs va plac nehotaratiiâ¦
Nu, ma ingrijoreaza cand partidele reusesc sa genereze un procentaj atat de mare de nehotarati. (â¦)
(â¦)Ati incercat o impacare cu premierul Tariceanu la vila Lac 3 sau ce fel de intalnire a fost aceea?
Trebuie sa va spun ca a fost o intalnire intre mine si conducerea PNL. In intalnire am vrut sa fac clara pozitia mea pe cateva lucruri si cei care au participat la ea o pot confirma. Unu, ca nu ma interereasa sustinerea pentru un nou madat a conducerii PNL, pentru ca ma tot amenintau ca nu ma mai sustin. Dar eu nu l-am intrebat nici pe Hasotti, nici pe Crin Antonescu. Nici nu i-am rugat, nici nu le-am cerut asa ceva. Relatia mea este cu electoratul roman, fie ca e al PNL, fie al PD. Ei nu au inteles ca eu nu mai sunt intr-un partid si nici dependent de hachitele lor. Deci eu ma voi adresa electoratului PNL, electoratului PD, PSD. Am vrut sa clarific acest lucru, ca nu ma intereseaza semnale pozitive de susutinere a candidaturii mele de la actuala conducere a PNL. Al doilea lucru, am vrut sa le fac clar ca nu am vrut sa fie subiect de discutie nominalizarile pentru sefii serviciilor. Ceea ce am si facut pe urma. Mai mult, nu am negociat cu nici un partid. Singurul om cu care am discutat a fost Mircea Geoana, numai legat de Maior si nu a fost o negociere pentru sustinere. Al treilea lucru pe care am vrut sa-l clarific in relatia cu PNL, si am vrut sa o auda de la mine, a fost ca nu le mai rabd atacurile. Al patrulea lucru pe care i-am rugat sa-l faca : sa initieze un dialog cu Theodor Stolojan si cu Valeriu Stoica. Acestea au fost cele patru lucru pe care am dorit sa le transmit.
S-a intamplat ceva din toate astea?
Problema e a lor. Unii intrebau de ce ne-am intalnit. S-a facut probabil o confuzie. Eu nu vroiam sa am aceasta discutie ca sa facem un targ. Eu nu fac targuri cu nimeni. (â¦)