Dupa "crizele" rapirii ziaristilor in Irak si gripei aviare, un nou subiect resusciteaza la maximum patimile de analisti ale romanilor. De ceva vreme, problema informatorilor Securitatii creeaza dezbateri cu bizare si fantasmagorice pozitii pe tema relatiilor din trecut.

Desigur, este necesar sa se clarifice statutul fostei politii politice comuniste, mai ales acum, in prag de aderare la Uniunea Europeana. Insa aceasta "dezbatere" se face ca in anii ’50, reiterand competitia in "demascari" si "infierari" propagandistice. "Morala democratica" din zilele noastre se aseamana in limbaj si motivatii cu "demascarile" facute "dusmanilor de clasa" dupa razboi. Acelea apareau atunci in presa scrisa, mai greu accesibila "maselor", acum se fac prin talk-show-uri televizate, adorate si mai la indemana publicului. Prea putin se regaseste in mass-media pozitia unor oameni de meserie, care cunosc adevaratele relatii existente in regimurile totalitare de tip comunist. "Analistilor" nostri le place "sa dea pe sticla", vorbind astazi despre dosarele Securitatii, maine despre razboiul din Irak si poimaine despre gripa aviara, ca elemente de securitate nationala. Ca propagandistii de pe vremuri, se pricep si-si dau cu parerea in toate, nu iarta si nu scapa nimic!

Cate putin, despre trecut

La 30 decembrie 1947, Romania era proclamata "republica populara", devenind un stat totalitar dupa model sovietic. La fel ca toate institutiile statului, serviciile speciale se transforma in organizatii subordonate si complementare Partidului Comunist, actionand in conformitate cu dispozitiile Biroului Politic, supus la randu-i franelor Moscovei. Astfel ca Securitatea, ca institutie infiintata in 1948, parcurge sincronic etapele Partidului Comunist.

Fiecare "epoca" isi are particularitatile sale. In prima faza a instaurarii comunismului, despre Securitate, regimul spunea ca este "in slujba poporului". Astfel ca angajatii sai au facut "treaba murdara" a "eliminarii clasei burgheze", terorizand vechile elite politice si pe taranii care se opuneau colectivizarii. Brutalitatile care s-au comis in primii ani ai regimului sunt incontestabile. Insa in 1964, secretarul general al partidului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, proclama incheiata lupta de clasa prin eliberarea in masa a detinutilor politici. Guvernul avea nevoie de o imagine democratica, in conditiile intensificarii relatiilor cu Occidentul.

Faza vigilentei si controlului

Dupa acest moment, Securitatea nu a mai fost la fel de vizibila ca in anii ’50. Serviciile speciale isi facusera deja o imagine temuta dupa distrugerea vechilor structuri. Tocmai de aceea, noua strategie prevedea mentinerea sentimentului de frica in "apararea cuceririlor poporului", Securitatea devenise o fantoma pentru cetateni, care stiau ca pot, din diverse motive, sa ajunga in vizorul ei. Se raspandeste metoda ascultarii telefoanelor, a violarii corespondentei etc. Cetatenii erau atentionati subtil, direct sau indirect, ca multe pot fi interpretate ca si "crime" fata de regim, tot astfel cum stiau cu totii ca orice promovare depindea de avizul si caracterizarile "organelor" cu care "serviciile de cadre" de la toate locurile de munca se aflau in directa legatura. De fapt, Securitatea nici nu avea firma, lucru despre care se vorbeste, de asemenea, foarte putin. Cetatenii cunosteau sediul Militiei, institutia de contact in raporturile cu "bratul vigilent" al regimului.

Imprecizii si naivitati

La ora aceasta, chiar istoricii sunt putin edificati asupra misiunilor Securitatii dupa 1964. Nu s-a cercetat indeajuns nici pentru ce-si primeau salariile ofiterii de informatii ai regimului comunist. Sau ce importanta aveau informarile date de catre colaboratori. In ultimele luni, personalitatile publice "dovedite" de CNSAS ca informatori se disculpa cu diferite argumente. Este si cazul doamnei Mona Musca, fost deputat PNL si fost ministru al Culturii. Dumneaei a decis chiar sa-si publice dosarul pe internet, pentru a sustine cu documente faptul ca nu a facut politie politica. Si, daca parcurgi cele 46 de file ale amintitului dosar de la CNSAS, ramai surprins de ineptiile neutre continute de "incriminatul" document. Caracterizarile facute "informatoarei" de ofiteri care o recruteaza si de "sursele" prin care este "verificata" seamana cu continutul de prost-gust al caracteristicilor zodiacale din tabloide. Probabil ca si informarile Monei Musca vor fi fost asemanatoare caracterizarilor facute de profesorii din epoca elevilor lor.

Din pacate, despre constructiile si efectele acestor dosare s-a vorbit prea putin, insasi Mona Musca, in urma cu putina vreme, era o militanta a deconspirarii si Legii lustratiei, parand de-o stupefianta naivitate in raport cu propriu-i trecut. De altfel, si aplicarea "Legii lustratiei" ar fi putut sa o surprinda pe doamna Musca neplacut prin cel de-al doilea sot, director al unui institut de cercetare, fosta deputata liberala putand fi dovedita ca apartinand "nomenclaturii tehnice". Caci in conformitate cu practicile comuniste, Stalin avusese doua liste: nomenclatura 1 cu demnitarii de partid si nomenclatura 2 cu potentatii din centralele si institutiile de stat.

Orice cetatean, posibil infractor

SEF. Ion Stanescu, presedinte al Consiliului Securitatii (1972)

Ce nu abordeaza talk-show-urile din ultima vreme este contextul juridic in care traiau romanii acum 30 de ani. In decembrie 1971 a fost publicata in Monitorul Oficial Legea nr. 23/1971 privind apararea secretului de Stat in Republica Socialista Romania. Ca mai toate legile adoptate in regimul comunist si aceasta este ambigua in formulari, pentru a lasa loc de interpretari in functie de "nevoi". Secretul de stat este definit astfel: "Constituie secrete de stat, potrivit prevederilor Codului Penal, informatiile, datele si documentele care prezinta in mod vadit acest caracter, precum si cele declarate sau calificate astfel prin hotarare a Consiliului de Ministri". Privitor la acest "mod vadit" nu se mai aduc lamuriri suplimentare. Practic, orice activitate putea fi incadrata ca avand statut de secret de stat, iar cetatenii trebuiau sa se comporte in consecinta. Iar legea ii anunta inca din articolul intai acest aspect: "Apararea secretului de stat este o indatorire patriotica, o obligatie de onoare a tuturor cetatenilor Republicii Socialiste Romania - muncitori, tarani, intelectuali si alte categorii de oameni ai muncii - prin care acestia isi aduc contributia la apararea cuceririlor revolutionare ale poporului roman, a independentei, suveranitatii si integritatii teritoriale a statului nostru". Sanctiunile se incadrau in litera Codului Penal: "Transmiterea sau divulgarea informatiilor, datelor si documentelor ce constituie secrete de stat, pierderea, detinerea in afara indatoririlor de serviciu, distrugerea, alterarea ori sustragerea documentelor cu un astfel de caracter, neglijenta care a avut drept urmare una din aceste fapte sau care a dat posibilitatea altei persoane sa intre in posesia unor informatii, date sau documente de natura sa puna in pericol interesele economice, tehnico-stiintifice, militare sau politice ale statului, precum si orice alte incalcari ale normelor privind apararea secretului de stat constituie fapte deosebit de grave si sunt pedepsite de legea penala".

Duplicitatea cu Justitia

Garantul pastrarii intre granite a secretului de stat a fost Securitatea. Potrivit art. 9 al legii: "In vederea apararii secretului de stat, Consiliul Securitatii Statului are urmatoarele obligatii: a) controleaza periodic la ministere celelalte organe centrale sau alte organizatii socialiste, modul de aplicare a dispozitiilor legale privind apararea secretului de stat, stabilind masuri obligatorii pentru inlaturarea deficientelor constatate; b) sprijina organizatiile socialiste in vederea organizarii activitatii privind evidenta, pastrarea si manipularea documentelor secrete de stat si asigura instruirea necesara pentru aplicarea unitara a prevederilor prezentei legi. Presedintele Consiliului Securitatii Statului va informa periodic Consiliul de Stat si Consiliul de Ministri asupra modului de aplicare a dispozitiilor legale privind apararea secretului de stat". Prin controlul informatiilor, Securitatea era pusa iarasi "in slujba poporului", ca si anii ’50, cand ii maltrata pe "burghezo-mosieri".

Obligatii cetatenesti

Legea nu se adresa numai persoanelor care prin natura locului de munca lucrau cu secrete de stat. Ce loc de munca in regimul comunist nu era prezentat, de altfel, ca varf al tehnicii mondiale, ale carui secrete erau vanate de straini si invidiosi? Deoarece apararea secretului de stat era o "indatorire patriotica", cetatenii trebuiau sa contribuie deplin la apararea sa. Intermediarul era, de asemenea, Securitatea, garantul "oranduirii socialiste". Astfel, in art. 12 se mentiona: "Persoana care nu lucreaza cu informatii, date si documente ce constituie secrete de stat, dar care afla de continutul acestora sau intra in posesia lor, este obligata sa anunte ori, dupa caz, sa le predea de indata organelor Consiliului Securitatii Statului". Prin urmare, orice cetatean avea obligatia colaborarii cu Securitatea "dupa caz".

Relatiile cu strainii

ISTERIE PUBLICA. Chestiunea informatorilor scapa din vedere efectele si continutul rapoartelor acestora

Pana in decembrie 1989, romanii stiau ca nu au voie sa aiba relatii cu strainii. Orice discutie banala cu vreun cetatean strain trebuia raportata "la Militie", pentru ca nu cumva "secrete de stat" sa fi scapat peste granita. Germenii acestei dispozitii se regasesc tot in Legea 23/1971, la articolul 13: "Salariatul care detine informatii, date ori documente ce constituie secrete de stat sau desfasoara activitate in locuri unde se executa lucrari cu un astfel de caracter nu poate stabili relatii de serviciu cu organizatiile internationale, reprezentantele si organizatiile straine fara aprobarea prealabila a conducatorului organizatiei socialiste din care face parte. Stabilirea relatiilor in interes de serviciu cu strainii care nu au domiciliu in Republica Socialista Romania de catre persoana prevazuta la alineatul precedent se poate face numai cu aprobarea prealabila a conducatorului organizatiei socialiste din care aceasta face parte. In cazul in care cererea de aprobare prealabila nu a fost posibila, salariatul va informa in termen de 24 de ore pe conducatorul organizatiei socialiste despre relatiile stabilite. Se interzice ca salariatul care detine informatii, date ori documente ce constituie secrete de stat sa stabileasca relatii personale cu strainii care nu au domiciliu in Republica Socialista Romania, daca acestea afecteaza interesele statului roman".

Din punct de vedere juridic, prevederile referitoare la relatiile cu strainii ii implicau numai pe salariatii din intreprinderile ce detineau secrete de stat. Ce erau secretele de stat ramane o nebuloasa. Dar Securitatea raspandise zvonul ca romanilor le este interzis sa stea de vorba cu cetatenii altor state. Iar zvonurile acelei vremi erau mai credibile decat textele scrise. Orice roman care se afla la varsta maturitatii in 1989 cunoaste acest lucru. Uneori, "prelucrarea" cetatenilor se facea in mod demonstrativ. In anul 1978, spun sursele noastre, la Facultatea de Istorie-Filozofie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj se anunta o intrunire de urgenta in amfiteatrul institutiei. Nelamuriti, studentii se aduna acolo si incep sa murmure ce se intampla. In fata lor se afla insusi rectorul Universitatii si intreg staff-ul Facultatii: decan, prodecan, secretar de partid, "acompaniati" de doi "tovarasi" "la costume si cravata". Dupa o scurta introducere, decanul le da cuvantul acestora. Dupa ce le vorbesc studentilor despre "indatoririle patriotice" si apararea statului, reiese ca "circul" avea ca "element central" un student etnic german. Helmuth K., pe numele lui, se interesase la niste bursieri vest-germani despre continutul lucrarii "Mein Kampf" a lui Hitler. Nefericitul "subiect" abia intelegea ce i se intampla, avand si o problema de auz si fiind preocupat sa-si fixeze aparatul auditiv. S-a propus exmatricularea lui, insa pana la urma "tovarasii" s-au "milostivit" de el. Insa studentii clujeni au inteles perfect mesajul transmis de Securitate prin spectacolul oferit: nu aveau voie sa intre in relatii cu "imperialistii" occidentali. In caz contrar, puteau fi "dati afara" de oriunde.

De altfel, Legea secretului de stat din 1971 lasa o portita pentru aceste interpretari si deznodaminte, stipuland: "Conducatorii organizatiilor socialiste vor lua toate masurile ce se impun pentru educarea salariatilor in spiritul pastrarii secretului de stat, al vigilentei, cinstei si demnitatii in relatiile cu strainii".

Despre angajamente

Alta problema nerezolvata este legata de componenta unui dosar de Securitate. Preocupati sa "demaste" si sa "moralizeze", "analistii" si politicienii nu stapanesc mecanismul relatiilor cetatean-servicii speciale. Dosarele prezentate de CNSAS au file cu numerotatii multiple, ceea ce inseamna ca, initial, compozitia lor fusese alta. Prin Legea 23/1971, angajatii care lucrau cu secrete de stat erau obligati sa semneze anumite angajamente la locul de munca: "Persoana care se angajeaza la o organizatie socialista si urmeaza sa-si desfasoare activitatea intr-un loc de munca unde se executa lucrari cu caracter secret de stat va fi incunostiintata de specificul activitatii si i se va cere sa semneze un angajament cu privire la pastrarea cu strictete a secretului de stat. Un astfel de angajament va fi semnat si de salariatul care la data prezentei legi executa sau are acces la asemenea lucrari" (art. 21). Angajamentele se soldau cu rapoarte catre sefii ierarhici (care erau ofiteri sub acoperire) privind relatiile de munca cu partenerii straini. Aceleasi relatii duplicitare se stabileau si intre romanii trimisi la studii, doctorate si burse de cercetare in strainatate, cercetarea stiintifica fiind, de asemenea, un domeniu care cadea sub incidenta Legii secretului de stat.

Insa multe dintre informarile de serviciu au ajuns in dosarele personale de la Securitate. Astazi, Colegiul CNSAS trateaza aceste rapoarte cu masura "informarilor la Secu’" atunci cand decide "infractiunea" de politie politica. Cine stie cati inca dintre componentii elitelor de astazi vor fi avand in aceste conditii angajamente si rapoarte de informatori ai "odioasei" Securitati!

Deocamdata, se pare ca nu a inceput vanatoarea si vendetele din interiorul elitelor cu burse in strainatate, cercetarile privind conditiile in care li se eliberau pasapoartele pentru reuniunile in strainatate si "strasnicile secrete" de oameni de stiinta si cultura pe care erau obligati sa le gestioneze conform indatoririlor de cetateni ai "patriei socialiste".

DEMOCRATIA DE IERI, MORALITATEA DE AZI

In timpul comunismului, garantia democratiei era considerata Securitatea, care se ingrijea de secretul de stat. Astazi, moralitatea trecutului are ca garant Colegiul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, care se ingrijeste de emiterea "certificatelor" privind legaturile cu "odiosul regim". Insa acolo se lucreaza atat de haotic, incat te miri cum de nu se prabuseste insasi temelia moralitatii! In calitate de posesori de acreditari la CNSAS, redactorii Departamentului de Istorie Recenta ai Jurnalului National au facut o cerere privind citirea dosarelor referitoare la Legea nr. 23/1971 a secretului de stat. Cu stupoare am aflat ca Departamentul Cercetare de la CNSAS nu poseda asemenea dosare. Este cel putin ciudat ca despre o asemenea lege, care a facut "furori" in perioada Ceausescu, sa nu doreasca nimeni informatii. Ni s-a spus totusi ca exista niste fonduri privitoare la informarile date de catatenii romani despre convorbirile cu strainii, in afara Legii 23/1971. Insa nu putem sa le citim, deoarece... ne lipseste acreditarea pe aceasta tema. Cum obtinerea unei acreditari dureaza circa un an, e lesne de inchipuit dorinta institutiei de a fi transparenta in chestiunile de fond si cu adevarat importante.