Declansarea unei noi actiuni judiciare impotriva fostului rege Mihai a mobilizat o suma intreaga de asa-zisi ziaristi impotriva initiativei autoritatilor de la Bucuresti. Cadeau pe spate de fericire ca s-a ivit inca unul care intentiona sa jupoaie inca o piele de pe Romania si de pe romani. Toata ura acumulata in unii impotriva lui Ion Iliescu se convertea intr-o dragoste netarmurita fata de fostul monarh. Nu numai netarmurita, ci si in buna parte neghioaba si, dupa opinia noastra, stipendiata. Fel de fel de analfabeti in ale istoriei se ridicau impotriva intereselor statului, confundandu-le cu interesele unor autoritati efemere.
Unde dai si unde crapa. Nu au lipsit din acest vacarm nici momentele vesele. Un asemenea moment a survenit la inceputul anului 1993. Cert ingrijorat de initiativa autoritatilor de la Bucuresti de a-l inculpa in penal, cert intrigat de faptul ca mai existau publicatii in tara care-l indicau drept faptas in subtilizarea tablourilor Coroanei Romaniei, fostul rege a vrut sa afle cate ceva, cel putin despre una dintre aceste publicatii. In consecinta, secretariatul sau din stabilimentul de la Versoix a transmis unei slugi de la Bucuresti urmatorul mesaj: "FAX pentru dl Andrei Badin/ De la Raluca Sandu/ Pagini 1/ 15.01.1993// Stimate domnule Badin, v-as fi deosebit de recunoscatoare daca mi-ati putea indica - macar cu aproximatie - ce tiraj are ziarul Timpul (din Bucuresti). Este destul de important pentru noi si nu stiu pe cine sa intreb. Daca aflati inainte de luni, puteti trimite un fax intre timp; daca nu, ramane pe luni dimineata. Va multumesc foarte mult. Cu stima Raluca Sandu".
Numai ca faxul, in loc sa ajunga la numitul Andrei Badin, prin jocul malefic al probabilitatilor electronice, a ajuns la o societate comerciala din Bucuresti. Aceasta nu stia cine era Andrei Badin, dar auzise cate ceva despre revista Timpul si, printr-un emisar al ei, a inmanat me-sajul redactiei, care l-a si publicat la 25 ianuarie 1993. Cu aceasta ocazie ne exprimam regretul ca numitul Andrei Badin nu mai lustruieste pantofii fostului rege, mai nou preferand sa frece cu glant cizmele fostului general Ion Mihai Pacepa.
FOSTUL REGE AMENINTA. Ulterior, la inceputul verii lui 1993, autoritatile de la Bucuresti au inaintat o plangere in Justitie la Geneva impotriva fostului suveran care traia in acel canton. Probabil timorat de corul unor ziaristi de pripas, guvernul roman - nu mai era Theodor Stolojan la conducerea lui - a comunicat faptul cu o luna intarziere. In paralel, Ambasada romana din Londra impartea dosare complete asupra afacerii subtilizarii tablourilor Coroanei Romaniei la mai multe
case de licitatie. Iar la 19 iunie 1993 a plesnit alta veste: drept cautiune pentru cheltuielile de judecata, Tribunalul Cantonal din Geneva decide sa statul roman trebuie sa depuna la grefa suma de un milion si jumatate de franci elvetieni. Bineinteles, fanii din tara ai fostului suveran au jubilat: "Nu s-a depus aceasta suma si aceasta actiune a fost respinsa". In realitate, lucrurile stateau altfel: s-a taraganat depunerea sumei, cum am mai spus, datorita dezinteresului lui Ion Iliescu, iar actiunea n-a fost respinsa. Ea poate fi relansata si astazi, speram cu mai mult succes, intr-un tribunal romanesc.
Apoi, incurajat de evolutia evenimentelor, a inceput sa se agite si stabilimentul de la Versoix, difuzand un comunicat care se dorea drastic, dar care nu putea decat sa provoace ilaritate. Comunicatul era datat 6 iulie 1993 si reprezenta o amenintare de paie, careia nu i s-a dat niciodata curs: "Biroul de presa al Majestatii Sale Regele Mihai este autorizat sa transmita urmatorul comunicat: Majestatea Sa Regele Mihai a luat cunostinta de comunicatul de astazi al Guvernului roman cu privire la o procedura pe care acesta a considerat necesar sa o initieze la Geneva. Pretentiile Guvernului roman sunt contestate in intregime. Orice afirmatie calomnioasa referitoare la Majestatea Sa va face obiectul cuvenitelor proceduri judiciare. / Versoix - Elvetia, 6 iulie 1993". Ramane de stiut daca amenintarea este si azi in picioare. Daca da, hai sa mergem la tribunal, dar nu la Geneva, ci aici, la Bucuresti, la Sectorul 2!
CORUL RAGUSIT AL ADULATORILOR MONARHIEI. Intre timp, ziaristii de pripas amintiti mai sus continuau sa se afle in plina campanie impotriva intereselor statului. Nu vom nominaliza aici niste ziare, acestea nefiind vinovate, cum nu poate fi vinovata camila pentru ce i se asaza intre cocoase. Si se mai cuvine sa remarcam ca in tot acel noian de minciuni se strecurau si unele adevaruri. Cum s-a intamplat la 8 iulie 1993, cand un ziar central, rezemandu-se de data aceasta de un comunicat oficial al guvernului, isi aviza cititorii la rubrica Ultima ora: "Guvernul de la Bucuresti a introdus o actiune judiciara impotriva M.S. Regelui Mihai I, in legatura cu posibila recuperare a 42 de tablouri aflate in prezent in custodia Casei Regale a Romaniei. Observatori ai scenei politice romanesti considera interventia Guvernului Vacaroiu ca fiind o diversiune a regimului Ion Iliescu impotriva principalului sau adversar, M.S. Regele Mihai I". Totul fiind in conformitate cu adevarul: cele 42 de tablouri se aflau in posesia asa-zisei Case Regale a Romaniei - ceea ce Mihai contesta vehement - , iar rolul lui Ion Iliescu in aceasta afacere era definit exact. Il durea in fund de tablouri, important fiind sa-l compromita pe fostul rege. Aceasta fiind si cauza din pricina careia actiunea a esuat.
La 10 iulie 1993, in aceeasi gazeta, un anume Bogdan Burileanu scanda: "Calomniati, calomniati, ceva tot ramane!". Cum ramanea cu tablourile, nu-l prea interesa. Mai reproducem aici si un extras dintr-un articol semnat de Horia Badescu: "Desi comentariile despre stupefiantul afront adus M.S. Regelui de guvernul pierzaniei nationale au fost prompte - scria acesta - , ele nu au atins fondul problemei... Acum interpreteaza stramb si o clauza testamentara, unde se spune limpede ca galeria de tablouri a regelui Carol este proprietatea Coroanei Romaniei. Si NU proprietatea statului comunist! Cat priveste clauza: tocmai cum este descrisa in catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, trebuie sa se tina seama de observatia lui Alexandru Busuioceanu ca in timpul primului razboi mondial a fost pierdut un numar de tablouri si ca alte doua - cel putin - au disparut in incendiul castelului Foisor intamplat in anul 1932. Nu trebuie omisa nici remarca maresalului Antonescu in fata lui Horia Sima, in ziua de 6 septembrie 1940: regele Carol a trimis sa fie incarcata in vagoane... si o colectie pretioasa de tablouri.
Aluzia ca M.S. Regele Mihai ar fi dus in geamantane 42 de tablouri, unele de mari dimensiuni, la Londra, este absurda. Si aceasta din mai multe motive: 1) Romania era sub ocupatie sovietica, omniprezenta si interdictionista; 2) Reprezentantii Armatei Rosii - viitoarea conducere de partid si de stat - in frunte cu P. Groza, Dej, Ana Pauker etc., se aflau pe aeroport, pentru ramas-bun, in ziua incriminata: 12 noiembrie 1947; 3) Regele nu concepea sa abdice, intorcandu-se, de altfel, la data de 21 decembrie 1947. Dupa cum se stie, nu a abdicat niciodata. A fost izgonit printr-o lovitura de stat de agentii Armatei Rosii la 30 decembrie 1947. Ce rost ar fi avut sa duca la Londra «proprietatea Coroanei Romaniei», daca nu voia si nu putea, in situatia de atunci, sa abdice? N-ar fi insemnat contrariul? Ca abdica de bunavoie la somatiile ocupantului sovietic? Evident ca da".
|
|
DOVADA. Alt document ce contrazice afirmatiile lui Calin Popescu Tariceanu
|
BOMBOANE PE COLIVA. Afirmatiile lui Horia Badescu merita a fi luate la bani marunti. Cine a spus ca tablourile ar fi fost proprietatea statului comunist? Noi ne-am referit intotdeauna la statul roman, in timp ce Horia Badescu confunda regimul cu statul. De ce se facea apel la prezenta sovieticilor in tara si la prezenta sefilor comunisti romani la aeroport, de vreme ce tocmai acestia i-au permis lui Mihai sa plece din tara si cu ce ii apartinea, si cu ce nu-i apartinea? Si de ce un ziar promonarhist recunostea ca tablourile erau la Versoix, iar alt ziar promonarhist ne trimetea, la deruta, la Moscova? Iar observatia referitoare la presupusele zise ale lui Ion Antonescu era pur si simplu scoasa din palarie. Si daca Mihai nu a abdicat niciodata, cine dracului a semnat actul de abdicare? Tata-mare? Ma rog, chestiunea cu abdicarea o vom trata cu o alta ocazie, separat.
N-au lipsit din corul in speta nici bomboanele de coliva. Cu una a revenit Cornel Dumitrescu de peste Ocean: "Dupa cum se stie - fapt necontestat nici de comunisti - , colectia a apartinut legal, ca bun propriu, personal, Regelui Carol I, care a adus-o din Germania si a marit-o prin achizitionarea unor piese noi, cu bani obtinuti din vanzarea proprietatilor sale din Germania". Individul habar nu avea cum se alcatuise colectia despre care vorbim. Altcineva, unul Eugeniu Sfetcovici, intr-un articol intitulat "Cat de frica va este, domnule Ion Iliescu?", ingaima: "Deci regele Mihai este considerat raspunzator de tablourile pierdute in Rusia impreuna cu tezaurul national in 1917, este raspunzator de ceea ce a luat cu el regele Carol al II-lea, raspunde de ceea ce au furat comunistii timp de 45 de ani...". Pai daca tablourile fusesera evacuate la Moscova, in 1917, cum de se aflau intre cele doua razboaie mondiale la Bucuresti? Totusi, intamplator sau nu, niste gogomanii enorme a debitat insusi Corneliu Coposu, intr-un interviu acordat Roxanei Badralexi, din care citam urmatorul fragment: "Si totusi ce-a fost cu aceste tablouri? Povestea este lunga si foarte complicata, Carol I a fost un bun gospodar. El a achizitionat, din propriile economii, o multime de valori care au format ulterior un Fond al Coroanei, aflat la dispozitia sefului Casei Regale. Acest Fond al Coroanei a fost legat prin testament sa nu paraseasca tara. In testament sunt trecute toate obiectele cuprinse in acest Fond. Nu stiu ce mai exista azi in tara din aceste obiecte. Dar nu trebuie sa uitam ca la inceputul primului razboi mondial foarte multe bunuri de valoare au fost puse la adapost la Moscova, data fiind iminenta ocuparii tarii noastre de catre nemti. Tezaurul romanesc n-a mai fost recuperat niciodata. Se pare ca multe obiecte pretioase au fost topite si utilizate de regimul sovietic pentru propaganda. In orice caz, s-a facut si o inscenare din care rezulta ca noi am fi recuperat de la rusi Closca cu Puii de Aur. Este o minciuna. In realitate, ceea ce se gaseste azi in Romania sunt copiile turnate in aur ale acestor obiecte de pret. Originalul nu s-a recuperat. De unde stiti? Printre cei care mi-au spus acest lucru a fost si Alexandru Lapedatu, fostul secretar al Academiei Romane, care a insotit personal vagoanele cu tezaurul nostru dus la Moscova".
ALTE BALIVERNE FARA ACOPERIRE. Nici din discursul lui Corneliu Coposu nu lipseau trimiteri la Moscova si la Carol al II-lea, dupa retetarul deja cunoscut. Din nou erau induse confuzii intre plecarea din noiembrie 1947 si cea din ianuarie 1948. Insa abia in referintele la Closca cu Puii de Aur liderul taranist atingea apogeul absurdului. Coposu fusese arestat in vara lui 1947, iar Lapedatu in mai 1951 si nu s-au intalnit in detentie. Lapedatu, a murit la Penitenciarul Jilava la 30 august 1950, dupa unele documente sau in 1953, dupa altele. Iar Closca cu Puii de Aur a fost adusa in tara in primavara lui 1956. Alexandru Lapedatu nu mai era in viata ca sa constate ca era in discutie un fals si sa comunice aceasta concluzie lui Corneliu Coposu.
Curand a revenit in arena Bogdan Burileanu, cu alte argumente dintre cele mai rasuflate, acuzand hotii ale Securitatii la o data cand aceasta nu exista si demonstrand ca habar nu avea cand, cum si in ce conditii se alcatuisera inventarele fostelor resedinte regale. Nu intamplator o alta gazeta din epoca observa ca directorul publicatiei in care semna Bogdan Burileanu "se mentine prudent in linia a doua si baga in fata, cu prostia in dinti, un neofit amarat". Presa si Justitia din Elvetia nu iau in serios guvernul Vacaroiu, ne asigura un anonim, codindu-se sa semneze, iar un anume Eleodor Focseneanu titra: Un milion de dolari pentru o Fata Morgana. Umilirea regelui costa guvernul roman peste 1,5 milioane de franci elvetieni, se lamenta numitul Cezar Andreescu. Iar la un moment dat a intervenit in polemicile cu autoritatile si Nicolette Frank, veche prietena a fostei familii regale, domiciliata si ea in Elvetia: Tribunalul de la Geneva ne cere sute de milioane! Ca si cum ar fi fost in discutie milioanele ei! In sfarsit, la 17 august 1993, un anume Adrian Barbulescu s-a exprimat ca si cum ar fi vrut sa puna punct tuturor divergentelor: procesul dintre Guvern si M.S. Regele Mihai I al Romaniei lasat balta chiar de initiatori.
Era si aceasta o minciuna de zile mari. In realitate, procesul nu fusese abandonat, se taragana din cauza indolentei autoritatilor feseniste si mentalitatii de chilipirgiu a lui Ion Iliescu. Recursul statului roman pentru reducerea taxei de 1.548.000 de franci elvetieni (tablourile erau evaluate la 750 de milioane de franci elvetieni), normal, a fost respins de Curtea de Justitie a Cantonului Geneva ca inadmisibil, deoarece fixarea taxei de timbru nu constituie o procedura contencioasa, ci una administrativa, care nu cade sub cenzura instantei superioare. Cel care a inchis procesul a fost guvernul lui Victor Ciorbea, fapt care se poate constata din presa acelui timp.
LICITATIA, RATATA. Tuturor fanilor sai din tara fostul rege Mihai le-a tras o clapa sinistra, atunci cand a scos la licitatie inca un tablou din colectia Coroanei Romaniei, dintre cele subtilizate in noiembrie 1947. Ceea ce reprezenta o noua dovada ca tablourile se aflau la el, nefiind transportate la Moscova si nici furate de comunisti. Avertismentul cu privire la licitatia ce urma sa aiba loc la 10 decembrie 1993 a parvenit in tara la 8 decembrie, deci cu doua zile inainte de a se produce. Iata aici si extrasul ce ne intereseaza din catalogul de licitatie al Casei Christieâs din Londra: "Francisco de Zurbaran (1598-1664), The Immaculate Conception, with a view of Seville below / Provenance: Alphonse Oudry, ing...nieur des ponts et chaus...es (â ), sale, Paris, 16-17 and 19-20 April 1869; Bamberg Collection, Paris; King Charles I of Romania, Pelisor Castle, Sinaia/ Literature: L. Bachelin, Tableaux Anciens de la Gallerie Charles Ier, Roi de Roumanie, Paris and New York, 1898, pp. 229-30, no. 174, illustrated".
In urma interventiei Ambasadei romane de la Londra, in speta a secretarului de presa Florin Vodita,
Casa de licitatii de arta Christieâs, una dintre cele mai reputate din Europa, nu a mai scos tabloul lui Zurbaran la vanzare, deoarece nu voia sa intre in conflict cu statul roman, ceea ce i-ar fi afectat reputatia. Hotarator a fost faptul ca fostul rege nu dispunea de un act de proprietate valid si a patit exact ce patise la München cu aproape doua decenii in urma. Din conditia lor de atunci, tablourile nu puteau fi vandute decat pe sub mana.
Ultima dovada ca fostul suveran minte cand spune ca nu este el cel care a scos tablourile din tara ne-a oferit-o fostul lui ginere, John Kreuger, la sfarsitul lui 2004, cand a donat Muzeului de Arta al Romaniei tabloul Madona cu Pruncul de Francesco di Marco Raibolini (1450-1517), zis Il Francia. Opera a fost adusa la Bucuresti de Vasile Igna, de la Ambasada romana din Berna. Fusese vanduta de fostul rege mamei lui John Kreuger, cu mai multi ani in urma.
Si cu asta incheiem serialul nostru referitor la cele 42 de tablouri din colectia Coroanei Romaniei, grabindu-ne sa predam intreaga documentatie de care dispunem Procuraturii Generale a Romaniei.
|
|
|
SINTEZA
"Comisia guvernamentala condusa de Mihai Popa, fost secretar de stat la Ministerul Finantelor, a incercat sa-l determine - chiar si prin proces - pe regele Mihai sa inapoieze Romaniei tablourile. Dosarul pe care l-a intocmit avocatul Riposanu, impreuna cu Comisia guvernamentala, contine «atata material cat sa incapa in 18 volume», asa cum s-a exprimat un membru al comisiei. Procesul «tablourilor» a fost mutat din SUA in Elvetia, la Geneva, unde partea romana este aparata de avocatii Filip N. si Olivier V. Contactati de Jurnalul National, cei doi avocati elvetieni ne-au declarat disponibilitatea lor de a ne ajuta in aceasta ancheta, insa aveau nevoie de acordul noilor guvernanti. Atat Riposanu, cat si Olivier V. si Filip N. cred ca actuala putere de la Bucuresti nu va abandona problema celor 42 de tablouri aflate in posesia regelui Mihai"
Felix Rache
Jurnalul National - 14 februarie 1997
|
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
