Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Proaspătul octogenar Gheorghe Badrus are, ca fost reprezentant de elită al regimului comunist, o istorie proprie ale cărei repere sunt "Şcoala Leningradului",Â
Culisele diplomaţiei: fostul ambasador Gheorghe Badrus povesteşte despre cum au evoluat relaţiile Romănie cu URSS, China şi fosta RSS moldovenească.
Proaspătul octogenar Gheorghe Badrus are, ca fost reprezentant al regimului comunist, o istorie proprie, ale cărei repere sunt "şcoala Leningradului", Declaraţia din aprilie 1964, mandatele de ambasador in URSS, Zimbabwe şi Botswana. Il preocupă prea mult prezentul şi planificarea viitorului pentru a se găndi să-şi scrie memoriile.
â Jurnalul Naţional: Stimate domnule Gheorghe Badrus, imi este greu să inţeleg cum dintr-o familie cu "origini sănătoase" - cum se cerea pe vremuri ca să faci carieră - aţi visat la diplomaţie...
Gheorghe Badrus: Acum căteva săptămăni am implinit 80 de ani. Intr-o asemenea viaţă se adună multe. Ca repere, să vă dau căteva. Am terminat Liceul Militar "Nicolae Filipescu", de la Mănăstirea Dealu, cunoscut ca un liceu de bună pregătire, urmat de elita militară. Dar după ce l-am terminat, ca şef de promoţie, am hotărăt: "Eu nu voi fi militar". Şi am urmat o pregătire superioară in domeniul economiei...
â Jurnalul Naţional:Ce facultate aţi absolvit?
Gheorghe Badrus:Am inceput facultăţile de Drept şi Filosofie la Universitatea din Bucureşti, apoi am urmat Facultatea de Economie Politică a Universităţii din Leningrad. (Universitatea "A.A. Jdanov" - n.n.)...
â Jurnalul Naţional: Cănd şi cum de aţi ajuns să faceţi o facultate "la ruşi"? Că nici aici nu erau burse anunţate şi scoase la concurs.
Gheorghe Badrus:Am plecat acolo cu bursă de stat. Se intămpla prin 1946-1947. După terminarea facultăţii, am lucrat la Universitatea din Bucureşti şi la Institutul de Economie al Academiei. Dar amănuntele biografice nu cred că sunt foarte importante. Apoi am lucrat la Scinteia, de aceea cunosc avantajele şi dezavantajele muncii de la ziar. Satisfacţia apariţiei a ceea ce ai scris durează foarte puţin, o zi sau doar căteva ore... Oricum, atunci şi condiţiile tehnice erau mai proaste. Acum, un ziar se face in căteva ore...
AMBASADOR LA MOSCOVA
â Jurnalul Naţional: In ce domeniu aţi scris?
Gheorghe Badrus:Economie şi relaţii internaţionale. Apoi am trecut in diplomaţie din 1972.
â Jurnalul Naţional: Cum?
Gheorghe Badrus:Am fost chemat de cei de la Comitetul Central şi mi s-a spus: "Mergi ambasador la Moscova". In activitatea de la ziar, desfăşurată pe parcursul a 11 ani, am călătorit, am insoţit delegaţii oficiale. Insoţindu-le şi ocupăndu-mă şi la ziar, şi de chestiunile internaţionale, am cunoscut multe persoane şi m-am confruntat cu diverse situaţii. Deci nu se trimitea un simplu reporter in diplomaţie...
â Jurnalul Naţional: Aşadar, presa era şi o rampă de lansare pentru lumea selectă a diplomaţiei.
Gheorghe Badrus:Da, pentru că ziariştii Scinteii şi cei de la Agerpres aveau acces la informaţii, ştiau ce se intămplă in ţară, care erau relaţiile Romăniei cu alte state... Informarea este importantă atăt pentru ziarişti, căt şi pentru diplomaţi.
CEAUŞESCU CONTRA BREJNEV
â Jurnalul Naţional: De la Machiavelli incoace, informaţia inseamnă putere... Ce momente deosebite dintre lucrurile nescrise v-au rămas in amintire cu semnificaţii pentru istorie?
Gheorghe Badrus:Pentru că suntem in 2007, am să vă povestesc nişte momente foarte importante şi de mare tensiune de acum 40 de ani, din 1967, cănd a avut loc războiul de şase zile dintre Israel şi ţările arabe. Cănd s-a pornit războiul impotriva Egiptului, Romănia avea relaţii foarte bune cu ţările arabe. In iunie 1967, la declanşarea conflictului, Tratatul de la Varşovia, adică sovieticii, a convocat şefii de partide din statele care-l compuneau. Brejnev l-a invitat şi pe Tito. Iugoslavia nu făcea parte din Tratat. Eu am fost atunci cu delegaţia romănească la Moscova. Momentele au fost dramatice. Problema era cum reacţionează Tratatul de la Varşovia la inceputul războiului dintre Israel şi Egipt, trimite trupe sau nu. Mareşalii sovietici şi, in general, conducerea militară a Tratatului erau foarte agitaţi.
Fiecare şef de partid a trebuit să-şi expună punctul de vedere. La un moment dat a venit cineva din personalul lui Brejnev, i-a dat un bileţel. S-a anunţat că nu se ştie ce se intămplă in Egipt. Era vorba, probabil, de un mare miting desfăşurat la Cairo şi unde vorbea Nasser (preşedintele Egiptului intre 1956 şi 1970, n.n.). Un mesaj de sprijin din partea aliaţilor din Tratatul de la Varşovia ar fi fost binevenit. A urmat o pauză, timp in care Ceauşescu a avut o convorbire cu Tito, incercănd să-l convingă să nu fie de acord cu ruperea relaţiilor diplomatice cu Israelul, aşa cum propusese Brejnev. Iar Tito, prieten cu ţările arabe, dar şi cu cele occidentale, a fost de partea soluţiei sovieticilor. Ceauşescu şi-a menţinut poziţia, iar efectele s-au văzut mai tărziu, căci Romănia rămăsese singura ţară socialistă care putea să aibă un dialog cu Israelul. Iniţial, ţările arabe au avut o reacţie de respingere a poziţiei Romăniei, dar treptat au inţeles că a fost un act bun de a nu rupe relaţiile cu Israelul. Romănia a căştigat moral şi faţă de unii şi faţă de ceilalţi, şi a putut avea un rol foarte important in ameliorarea relaţiilor, in stabilirea dialogului dintre cele două părţi.
IN PREAJMA KREMLINULUI
â Jurnalul Naţional: Cum aţi caracteriza atmosfera relaţiilor romăno-sovietice? Cum le simţeaţi ca ambasador la Moscova?
Gheorghe Badrus:Am fost numit in septembrie 1971, dar am preluat postul abia in 1972, pentru că era nevoie de o perioadă de acomodare. Numirea mea s-a produs după nişte momente foarte tensionate in relaţiile romăno-sovietice după condamnarea intervenţiei sovietice in Cehoslovacia. Cercurile conducătoare sovietice nu vedeau cu ochi buni că Romănia era pe poziţia de a accepta şi alte puncte de vedere, şi alte modele de construire a socialismului decăt modelul standard al Moscovei. Istoria a arătat insă cu ironie că Nicolae Ceauşescu a ajuns exact pe poziţiile inverse, impunănd un singur model, crezănd că el este cel care dă tonul şi e cel mai fidel apărător al socialismului şi marxismului.
â Jurnalul Naţional: Ce părere exprimau ruşii faţă de "deschiderea" din Romănia?
Gheorghe Badrus:Relaţiile cu URSS s-au păstrat, pentru că existau nişte raporturi economice, culturale, ştiinţifice, existau poziţii comune adoptate de ambele ţări, care nu se puteau rupe de la o zi la alta. Dar erau totuşi relaţii tensionate, reci.
â Jurnalul Naţional: Vizibilitatea Romăniei crescuse, fiind primită in FMI, in Banca Mondială şi primind clauza naţiunii celei mai favorizate...
Gheorghe Badrus:Cănd am adus la cunoştinţă autorităţilor sovietice intenţia Romăniei de a deveni membru al FMI şi al Băncii Mondiale, nu au fost deloc de acord, au considerat că Romănia produce un soi de "fisură" in "frontul unit al mişcării socialiste"...
REDACTOR LA DECLARAŢIA PENTRU INDEPENDENŢĂ
â Jurnalul Naţional: Cum aţi ajuns să faceţi parte dintre cei care au participat la redactarea Declaraţiei din 1964?
Gheorghe Badrus:Am făcut parte din colectivul de redactare impreună cu alţi colegi ziarişti, aleşi pentru că aveau pregătirea şi cultura politică necesară pentru a contribui la realizarea acestor documente. La Declaraţia asta nu s-a ajuns peste noapte. Ea a fost rezultatul unor paşi politici făcuţi anterior de Romănia, iar, pe de altă parte, a fost adoptată intr-un anumit moment politic din mişcarea muncitorească internaţională: confruntarea dintre Moscova şi Beijing, dintre PCUS, care-şi revendica rolul paternalist şi diriguitor al mişcării comuniste, şi Partidul Comunist Chinez (PCC), care contesta acest rol, avănd o altă putere economică şi influenţă şi un alt potenţial politic. Cunosc la modul de martor şi consfătuirea partidelor comuniste şi muncitoreşti de la Moscova din 1960 - un alt moment important in lupta dintre cele două partide: sovietic şi chinez. In 1960, poziţia Romăniei a fost de susţinere a PCUS-ului, dar mai "cu gura inchisă". Apoi poziţia s-a decantat şi a trecut să se spună clar că toate partidele trebuie ascultate, că trebuie să existe o libertate de opinie şi a experienţelor. Aşa s-a ajuns la declaraţia din 1964. Ea trebuie privită in context istoric.
In insăşi elaborarea Declaraţiei au existat poziţii diferite: una care era impăciuitoristă faţă de PCUS, care mergea pe linia anului 1960, şi alta, mai radicală, mai directă, impotriva PCUS. Din ambele s-a decantat textul final. Ca un element de distanţare este acela că, in timp ce se lucra la Declaraţie, a fost sărbătorirea a 70 de ani a lui Hruşciov. A fost insărcinat Maurer să se ducă la Moscova, deşi din alte partide s-au dus primii secretari. Dej a rămas să elaboreze Declaraţia.
După adoptarea Declaraţiei, noi, romănii, a trebuit să ne explicăm poziţia. Au fost trimise mai multe delegaţii, in special la sovietici, la care am participat şi eu. Trebuia să le explicăm acele puncte de vedere. A fost şi o intălnire cu Podgornii (preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem) şi cu Brejnev. Delegaţia romănească era condusă de Chivu Stoica, apoi urmau Cornel Onescu, Aldea Militaru, Drăgan şi Iliescu - reprezentant al tineretului - , şi a fost primită de Hruşciov.
â Jurnalul Naţional: Şi cum au reacţionat?
Gheorghe Badrus:Sigur, au fost intrebări. La fel am făcut şi cu celelalte partide pentru a explica şi in acelaşi timp a promova aprecierea că această polemică nu are nici un rost, că trebuie altfel construită, ceea ce era foarte important la acea vreme. Şi, sigur, era o modalitate de a săpa hegemonia sovietică.
BASARABIA SOVIETIZATĂ
â Jurnalul Naţional: Din cariera de diplomat ce ne povestiţi?
Gheorghe Badrus:S-a incercat o bună relaţionare şi pentru corecta inţelegere a trecutului istoric comun şi cu Rusia, şi cu Ucraina, cu alte republici ale URSS. Din păcate, aceea a fost o perioadă cănd in fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) au inceput să promoveze un punct de vedere contrar realităţilor. Atunci apăruse o carte a unui academician - Lazarev - despre statalitatea moldovenilor care incerca să demonstreze că a existat un popor moldovean diferit de cel romăn, că limba moldovenească e alta decăt limba romănă. Un punct de vedere inspirat şi imbibat cu prorusismul unor reprezentanţi ai RSS Moldovenească, adoptat şi de unii cercetători şi de instituţii centrale sovietice. Ambasada Romăniei a semnalat organismelor din ţară apariţia şi incercările ce se făceau in această direcţie in RSS Moldovenească, incurajate de Moscova. Din păcate, acele teorii sunt promovate şi azi in Republica Moldova, nu in forme cu mult mascate, ci chiar de aceeaşi natură cu cele sovietice, de conducerea actuală a Moldovei. Ceea ce inseamnă că pentru ei istoria a rămas pe loc, istoria denaturată pe care au cultivat-o in acele timpuri şi pe care vor să o aducă din nou la suprafaţă.
Dezvoltarea unor bune relaţii cu RSS Moldovenească a stat şi in atenţia mea, dar autorităţile sovietice erau şi ele atente să ne taie astfel de legături. Şi vă dau un exemplu. Intr-o vizită pe care am făcut-o la Chişinău, prin â78, am spus că aş vrea să fac o vizită la Librăria "Drujba" ("Prietenia" - n.n.) din oraş. Librăria "Drujba" era o reţea de librării menită să promoveze cărţile din celelalte ţări socialiste in diverse centre din Uniunea Sovietică. Noi fuseserăm insă sesizaţi că la "Drujba" din Chişinău nu se vănd cărţi din Romănia, cetăţenii din RSS Moldovenească nu se puteau abona la Scinteia sau la alte ziare romăneşti. A doua zi, cănd am ajuns insă in faţa librăriei, am găsit scris pe uşă: "Inchis pentru inventar".
VIZITĂ DE LUCRU IN RSS MOLDOVENEASCĂ
â Jurnalul Naţional: Deci, mesajul transmis era foarte clar!
Gheorghe Badrus:Da, din păcate. In legătură cu Basarabia vă mai relatez şi următorul moment. In 1976, Ceauşescu a fost invitat de Brejnev, impreună cu familia, să-şi petreacă o parte din concediu in Uniunea Sovietică. Se practica atunci acest fel de invitaţii reciproce. In itinerariul acestei vizite a fost inclusă o vizită in RSS Moldovenească. Era pentru prima oară cănd şeful statului romăn a făcut o vizită in RSS Moldovenească, o vizită cu totul deosebită. Eu l-am insoţit.
â Jurnalul Naţional: Plecase fără familie?
Gheorghe Badrus:Nu, cu Elena Ceauşescu şi cu Nicu. Vizita a fost interesantă din mai multe puncte de vedere. Cortegiul oficial de maşini mergea repede, iar populaţia a fost impiedicată să-l vadă pe Ceauşescu, să aibă contact cu el. Dar oamenii totuşi aflaseră, erau curioşi şi la distanţe diferite, deşi erau cordoane de miliţieni care barau intrările străzilor ce dădeau in şoseaua pe care trecea cortegiul, unii il salutau de bun venit. Momentul cu totul deosebit a fost organizarea unui miting la o fabrică de micromotoare din Chişinău. Erau adunaţi muncitorii in hala mare, in deschiderea mitingului a luat cuvăntul secretarul de partid al fabricii, care a spus in rusă că iată, a venit secretarul general al PCR, il salutăm, a menţionat pe scurt relaţiile romăno-sovietice, după care i-a dat cuvăntul lui Ceauşescu. Iar Ceauşescu s-a adresat direct in limba romănă, spunănd că nu are nevoie de traducător, şi a fost aplaudat. Desigur, oficial, s-a trecut sub tăcere că a vorbit in romăneşte. Apoi a plecat in Gruzia şi după aceea in Crimeea, la Ialta, locul tradiţional de odihnă al conducătorilor ruşi.
La răndul lui, in noiembrie, Brejnev a acceptat să vină la Bucureşti, dar şi atunci a făcut-o cu "intorsătură". In sensul că la Bucureşti urma să aibă loc şedinţa Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia. Brejnev a spus că vine la şedinţă, dar cu două zile mai devreme, ceea ce a fost considerată vizita oficială in Romănia.
FINAL DE MANDAT
â Jurnalul Naţional: Cănd s-a incheiat mandatul dvs. acolo?
Gheorghe Badrus:Am incheiat cel de-al doilea mandat in 1980. Eu am prezentat scrisorile de acreditare intr-o zi specială - 29 februarie 1972. Şi m-am retras in ianuarie 1980.
â Jurnalul Naţional: Ca fost gazetar, dvs. de ce nu v-aţi scris memoriile de ambasador după 1989?
Gheorghe Badrus:După Revoluţie am lucrat la Senat, in calitate de colaborator, apoi in invăţămănt, la ASE, apoi la Institutul de studii financiar-bancare şi la Institutul pentru problemele muncii. M-au interesat dintotdeauna problemele de economie mondială. Am scris căteva cărţi mai importante: "Decalaje in Occident" (despre inegalităţile evoluţiei ţărilor occidentale dezvoltate), una despre modernizarea economiei romăneşti, o alta despre economiile naţionale (apărută in 1988) şi "Globalitate şi management" (1999) cu un coleg de la Politehnică. Cred că a fost prima carte de la noi in care s-a scris despre globalizare.
Memorii nu m-am apucat să scriu şi nici nu prea am de gănd. La stadiul de acum mă preocupă mai mult chestiunile actuale şi cele de viitor, problemele dezvoltării economice, corelaţiile cu mediul, problematica diferitelor civilizaţii, ascedenţa sau colapsul lor. Stau pe internet, ce să fac? Simt nevoia să mă informez, pentru a cunoaşte rezultatele noi ale cercetării şi pentru a putea să evaluez prezentul şi perspectivele...
AMBASADOR IN ZIMBABWE ŞI BOTSWANA
L-am intrebat pe profesorul Badrus ce s-a intămplat după incheierea mandatului de ambasador la Moscova: "La intoarcerea in ţară am lucrat o vreme in invăţămănt, după care am fost iarăşi numit ambasador, in Zimbabwe şi in Botswana. Intre 1983 şi 1986. Noi cu Zimbabwe aveam nişte relaţii bune incă de cănd Romănia a sprijinit lupta poporului zimbabweian pentru căştigarea independenţei. Ajutorul a constat in formarea de cadre militare şi de combatanţi ai armatei lor pe teritoriul nostru. Ei s-au adresat Romăniei pentru sprijin, ţară care se bucura acolo de prestigiu din 1980, de cănd cu lupta lor pentru independenţă. Zimbabwe era o ţară cu instituţii şi reguli democratice. Potrivit negocierilor, din cei 100 de membri ai parlamentului, 20 erau rezervaţi pentru albi.
Intre cei 20 de albi parlamentari era şi Ian Smith, care fusese guvernatorul Rhodeziei de Sud (denumirea veche a coloniei) şi care-i persecutase pe aceia care-i deveniseră ulterior colegi in legislativ. Iar actualul preşedinte, Robert Mugabe, era şi se comporta ca un democrat. Acum aflu de opoziţia din răndul populaţiei de culoare oprimate. Dacă eu ştiam că pe timpul mandatului meu Zimbabwe avea o situaţie economică foarte bună - chiar spuneam că mi-aş fi dorit ca Romănia să aibă aceeaşi situaţie economică - , acum se moare de foame, populaţia e decimată de Sida, copiii sunt analfabeţi...".
ECHILIBRU
"La sosirea mea la Moscova era nevoie de o oarecare detensionare a relaţiilor, de echilibrare a lor. In acţiunile pe care le-am avut acolo, scopul era de afirmare clară a poziţiei noastre şi, in acelaşi timp fără a face rabat de la aceste linii generale, a căuta o normalizare a raporturilor dintre Romănia şi URSS, in limita deschiderii pe care Romănia o avea faţă de toate ţările. Eu aveam relaţii foarte bune cu ambasadorii tuturor ţărilor"
Gheorghe Badrus,profesor
INCORDARE
"Era perioada unei mari incordări in relaţiile chino-sovietice, grevată şi de considerente ideologice, politice. China contesta rolul de lider al mişcării comuniste pe care şi-l asumase Uniunea Sovietică, critica poziţia conducerii URSS şi in relaţiile internaţionale, cum ar fi apropierea de SUA. Aveam relaţii bune cu reprezentanţii chinezi tocmai pentru a marca bunele raporturi pe care le aveam in general cu China"
Gheorghe Badrus,profesor
