x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Statul intră dezlănțuit în datorii și accelerează împrumuturile de la populație și bănci

Statul intră dezlănțuit în datorii și accelerează împrumuturile de la populație și bănci

de Adrian Stoica    |    12 Feb 2025   •   00:05
Statul intră dezlănțuit în datorii și accelerează împrumuturile de la populație și bănci

Din 10 lei încasați, 8 se duc pe salariile bugetarilor, pensii și ajutoare sociale

Prima ediție de subscriere a titlurilor de stat TEZAUR din 2025, desfășurată în perioada 13 ianuarie - 7 februarie, a marcat un record istoric, cu 5 miliarde de lei investiți de români, arată datele Ministerului Finanțelor. Încurajate de succesul acestei emisiunii, Finanțele au lansat pe data de 10 februarie o nouă emisiune de titluri Tezaur, dar de data aceasta dobânzile oferite sunt un pic mai mici, dar rămân totuși în zona real pozitivă și peste cele oferite de sistemul bancar. În paralel, este în desfășurare și o emisiune de titluri de stat Fidelis, iar până la sfârșitul anului statul speră să atragă de la populație împrumuturi în valoare de peste 40 de miliarde de lei

Emisiunea de titluri de stat Tezaur lansată luni vine cu maturități de 1, 3 și 5 ani și cu dobânzi anuale de 6,95%, 7,65% și, respectiv, 7,95%. Dobânzile sunt în scădere comparativ cu precedenta emisiune de obligației, care s-a derulat în perioada 13 ianuarie - 6 februarie. Ea a avut maturități tot de 1, 3 și 5 ani, dar dobânzile oferite atunci au fost de 7%, 7,5% și, respectiv, 7,8%.

Titluri Fidelis, până pe 14 februarie

În paralel, este în derularea cea de-a doua ofertă de subscriere pentru titluri Fidelis. Ea se derulează în perioada 7-14 februarie, are maturități de 1,3 și 5 ani, iar dobânzile oferite la titlurile în lei sunt de 6,95%, 7,65% respectiv, 7,95%. În ceea ce privește titluri de stat în euro, care au scadența de 2 ani și 7 ani, dobânzi anuale sunt de 4%, respectiv, 6,25%. Anul acesta va mări frecvența emiterii acestor emisiuni, ele urmând să fie lunare. O altă noutate este că pentru donatorii de sânge pragul minim de subscriere s-a redus de 10 ori, de la 5.000 de lei la 500 de lei. În 2024, au fost organizate șase emisiuni Fidelis, fiind subscrise 7,77 de miliarde de lei și 1,7 miliarde de euro (echivalentul a 16,5 miliarde de lei). Ultima emisiune din 2024, cea care s-a derulat în perioada 9-18 decembrie, a reușit să atragă de la populație o sumă-record, de 2,6 miliarde de lei.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat Tezaur și FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare și Poșta Română, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Titlurile de stat atrag 40 de miliarde de lei în 2025

Anul trecut statul s-a împrumutat de la populație prin intermediul titlurilor de stat cu 33 de miliarde de lei, iar pentru acest an estimează să atragă 40 de miliarde de lei. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Anul trecut statul a împrumutat 250 de miliarde de lei, iar pentru acest an ținta este de circa 230 de miliarde de lei, dar rămâne de văzut dacă va reuși să se încadreze având în vedere că în ultimii ani acest plafon, stabilit prin Legea bugetului de stat, a fost majorat în timpul exercițiului financiar.

Cresc împrumuturile de la bănci

În paralel cu majorarea sumelor împrumutate de la populație, statul se împrumută tot mai mult și de la bănci. Ministerul Finanțelor a planificat, în luna februarie împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 840 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni. Suma totală, de 8,04 miliarde de lei, este cu 2,27 de miliarde de lei mai mare decât cea care a fost programată în luna ianuarie. Banii vor fi folosiți pentru refinanțarea datoriei publice și finanțarea deficitului bugetului de stat. 

13 miliarde de euro, împrumutați prin euroobligațiuni

În cadrul planului anual de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice previzionat pentru anul 2025, Guvernul estimează că va fi necesară emiterea unui volum de euroobligațiuni în valoare de aproximativ 13 miliarde de euro (echivalent). Totodată, în cursul acestui an vor mai ajunge la maturitate euroobligaţiuni în valoare de aproximativ două miliarde de euro, respectiv pe data de 29 octombrie 2025. De asemenea, prima scadență este în luna februarie 2026, când vor ajunge la maturitate euroobligațiuni în valoare de 1,3 miliarde de euro. Pentru a putea emite în continuare pe piețele internaționale euroobligațiuni în vederea finanțării deficitului bugetar, Guvernul a majorat valoarea plafonului maxim de euroobligațiuni pe care România le poate emite de la 75 de miliarde de euro (sau echivalent în orice valută) la 90 de miliarde de euro. Anul trecut, Guvernul a împrumutat echivalentul a 19 miliarde de euro de pe piețele internaționale.

Guvernul are nevoie de 230 de miliarde de lei

Pe fondul creșterii deficitului bugetar, Guvernul a împrumutat anul trecut 252 de miliarde de lei (50,6 miliarde de euro), o sumă-record, după ce anul 2023 îl încheiase cu împrumuturi de 204 miliarde de lei. Dacă anul trecut l-am încheiat cu un deficit bugetar de 8,6%, anul acesta Guvernul vrea să coboare la 7% (133 de miliarde de lei), iar pentru finanțarea lui și rostogolirea datoriei publice este nevoie de circa 230 de miliarde de lei. Atingerea țintei de reducere a deficitului rămâne însă o mare provocare, atrag atenția analiștii, din cauza cheltuielilor mari generate de plata pensiilor și salariilor și care nu pot fi acoperite decât prin împrumuturi. „Cheltuielile bugetare cu salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale sunt prognozate de guvern să se păstreze în 2025 la un procent apropiat de 80% din totalul veniturilor fiscale și contribuțiilor de asigurări estimate a fi încasate de buget în acest an, potrivit principalelor coordonate bugetare. Asta înseamnă că, din 10 lei intrați la buget, sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, 8 se vor duce pe salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale. Această statistică arată gradul de rigiditate al cheltuielilor statului”, arată o analiză realizată de curs de guvernare.ro.  Costurile de împrumut sunt foarte ridicate pentru România, în 2025 numai dobânzile ar urma să coste bugetul de stat 51 de miliarde de lei (2,5% din PIB), iar în 2026 acestea vor ajunge la 60 de miliarde de lei (3% din PIB).

×
Subiecte în articol: stat imprumuturi populatie bănci