x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Statul, depasit de problema Munaf

Statul, depasit de problema Munaf

de Violeta Fotache    |    26 Oct 2006   •   00:00
Statul, depasit de problema Munaf

Cererea de extradare a cetateanu-lui americano-irakian Mohammad Munaf a constituit motiv de disputa intre Parchetul instantei supreme si Ministerul Justitiei. Fostul procuror general, Ilie Bo-tos,, a acuzat-o pe Monica Macovei,ministrul Justitiei, de interpretare gresita a legii atunci cand a emis ordinul de stopare a cererii.

Fostul procuror general al Parchetului instantei supreme, Ilie Botos, si procurorii anchetatori au considerat tot timpul ca autoritatile americane sunt cele competente sa primeasca si sa solutioneze cererea de extradare a lui Mohammad Munaf. Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a fost insa de alta parere.

Cum a fost posibil ca instantele romanesti sa nu reuseasca, intr-un an de zile, sa obtina posibilitatea de a-l audia pe Mohammad Munaf, in dosarul in care acesta este judecat in lipsa pentru implicare in rapirea jurnalistilor, in timp ce instantele irakiene au reusit sa-l si condamne la moarte? Este o intrebare al carei raspuns inca este ascuns in "meandrele concretului" mioritic.

DIVERGENTA. Cererea de extradare a cetateanului americano-irakian Mohammad Munaf a constituit motiv de disputa intre Parchetul Instantei Supreme si Ministerul Justitiei. Sesizat de Curtea de Apel Bucuresti cu aceasta solicitare, ministrul Justitiei, Monica Macovei, a emis la 5 decembrie 2005 un ordin prin care a constatat ca cererea de extradare nu indeplineste conditiile de regularitate internationala pentru a putea fi inaintata autoritatilor SUA. Ministrul motiva ca Munaf nu se afla pe teritoriul SUA sau pe un teritoriu ocupat sau aflat temporar sub controlul acestora, argumentatie pentru care s-a apreciat ca nu poate fi invocata Conventia de extradare semnata intre Romania si SUA la 23 iulie 1924. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si seful lor, pe atunci procurorul general Ilie Botos, au contestat ordinul ministerial ca nelegal si netemeinic. In documentul "Motiv de recurs", inaintat Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorul general Ilie Botos il acuza pe ministrul Monica Macovei de interpretare gresita a legii si cerea Instantei Supreme sa pronunte o hotarare pentru a se transmite cererea de extradare "catre autoritatile competente americane".

JURISDICTIE AMERICANA. Potrivit documentului numit mai sus, semnat de Ilie Botos, Mohammad Munaf se afla in custodia Fortelor Coalitiei Multinationale din Irak, detinut "in campusul militar Comp Crooper din Bagdad, aflat sub jurisdictia autoritatilor americane". In plus, Nota 7-2/28 emisa la 30 noiembrie 2005 de Ambasada SUA la Bucuresti, cu care s-a explicat ministrul in luna august a acestui an, pe care s-a bazat ordinul ministrului, era "nesemnata de o persoana din cadrul corpului diplomatic si neasumata". "Simpla aplicare a stampilei si existenta unei semnaturi ilizibile neputand conferi forta juridica necesara pentru intrunirea conditiilor de fond si forma cerute in cadrul derularii procedurilor prevazute de instrumentele juridice internationale", dupa cum se arata in document.

LIPSA. Munaf, omul a carui marturie ar putea schimba ierarhii in Romania, a ramas necerut

CONFIDENTIALITATE IOC. Ordinul ministrului "nu numai ca nu a asigurat confidentialitatea procedurii prevazute de art.67 alin.10 din Legea 302/2004, dar a avut ca suport si un act emis de ambasada statului inca neinvestit cu cererea de extradare", se arata in documentul Parchetului. Actul emis de Monica Macovei a fost considerat nu doar nelegal, "dar si netemeinic, deoarece nu a tinut cont si de necesitatea asigurarii prezentei inculpatului Munaf Mohammad la cercetarea judecatoreasca efectuata de Curtea de Apel Bucuresti, cu termen de judecata la 9 ianuarie 2006".

ACTELE INTERNATIONALE. Mai mult, Ilie Botos a identificat si enumerat documentele internationale de care ministrul Justitiei ar fi trebuit sa tina seama, pe langa Conventia de extradare cu SUA. Ele pot fi aflate de pe site-ul nostru: www.jurnalul.ro. De retinut ca, din modul in care s-a desfasurat audierea lui Munaf la Bagdad, in conditiile stabilite de SUA, precum si din continutul Rezolutiei 1546/8 iunie 2004 a Consiliului de Securitate al ONU, rezulta ca "statul irakian a renuntat partial la dreptul prioritar de exercitare a jurisdictiei sale penale in favoarea Fortei Multinationale (n.r. - din care Romania face parte nu doar cu obligatii, ci si cu drepturi) si a SUA". Parchetul a mai aratat ca ministrul Justitiei trebuia sa comunice direct cu procurorul general al SUA sau cu persoana desemnata de acesta, potrivit Tratatului romano-american cu privire la asistenta judiciara in materie penala. Cazul a fost pierdut la instanta, iar ministrul s-a aparat spunand ca a actionat corect.

Cititi aici Motivatia de recurs in cazul Munaf

×
Subiecte în articol: eveniment ministrul munaf extradare ilie botos