Structurile de politie si informative

Si inainte de 30 decembrie 1947, data proclamarii Romaniei drept republica populara si a instaurarii depline in tara a regimului comunist, Politia de ordine publica, Jandarmeria, Siguranta Statului si cele doua servicii secrete, cel al armatei si cel destinat sa apere interesele statului, in general, au fost supuse la represiuni inimaginabile. Era suficient sa fi fost detasat cu serviciul, in timpul razboiului, in Transnistria si erai sigur ca vei ajunge intr-o boxa a acuzatilor, aratat cu degetul si huiduit de niste oameni pe care nu i-ai vazut niciodata la fata. Efectiv, se formasera echipe volante, care treceau dintr-o sala de judecata in alta, cei din compunerea lor pestrita declarandu-se nedreptatiti de oamenii unui regim expirat. Si toate sentintele se pronuntau sub presiunea lor, intr-un vacarm foarte greu de descris.

TEMNITA SSI-STILOR. Fagaras - o cetate transilvaneana de margine, care se cuvenea sa fie muzeu, a fost transformata in puscarie

Multi politisti si agenti din toate categoriile cazusera victime ale elanului delator al ilegalistilor comunisti, care pretindeau ca din cauza acestora esuasera faimoasele lor sabotaje la adresa "masinii de razboi hitleriste". Nu putini au fost cei impinsi in malaxorul unei justitii lovite de cecitate chiar de ilegalistii ce le servisera drept informatori si doreau sa evite deconspirarea lor, sigilandu-i in inchisori pe ofiterii cu care colaborasera. In sfarsit, randurile tuturor fusesera epurate drastic si de agentii NKVD, care actionau fara a fi stanjeniti pe intreg teritoriul tarii, urmarind obiective precise: de regula, atentia lor era concentrata asupra celor care le neutralizasera retelele de spionaj.

Cine i-a inlocuit pe cei arestati sau indepartati brutal din diverse servicii se stie: niste analfabeti, al caror comportament nu se putea deosebi de acela al unor criminali innascuti, demni sa figureze in albumul lui Cesare Lombroso. Erau cei care vor constitui mai tarziu esaloanele de comanda ale Militiei si Securitatii. Insa, pana atunci, va mai curge apa pe Dambovita. Deocamdata, Politia, Siguranta si Serviciul Special de Informatii mai existau, cu efectivele risipite in trei ambiante distincte: o parte in puscarii, o parte in libertate supraveghiata si ultima parte, de bine, de rau, se mai afla in serviciu, dar cu viitorul drastic amenintat. Grav era faptul ca nimeni dintre cei ajunsi la ananghie, in aceste ipostaze ingrate, nu mai avea nici unde sa solicite sprijin sau ajutor. Sau un dram de dreptate. Dinspre partidele zise istorice nu se puteau astepta la nimic bun, de vreme ce insisi Iuliu Maniu si Ion Mihalache il vandusera pe Eugen Cristescu, fostul director general al SSI, dupa ce aflasera unde se refugiase. Pe de alta parte, ca sa nu-i deranjeze pe rusi si pe comunisti, regele Mihai refuza sa mai primeasca in audienta vreun sef de partid dintre cele ce se pretindeau democratice. Practic, nu mai primea in audienta pe nimeni. Iar legatiile anglo-saxone de la Bucuresti, singurele care contau, de cand fusesera arestati taranistii implicati in afacerea Tamadau, se fixasera intr-o pozitie identica. Nici macar nu au trimis observatori la procesele din toamna adanca a anului ’47.

ESCALA PENITENCIARA DE LA TARGSOR. Inca din primele saptamani ale noului an 1948, arestarile fostilor politisti si ale ofiterilor din servicii secrete s-au intetit intr-un mod paroxistic, continuand cu o intensitate sporita si dupa infiintarea Securitatii. Conform unui document din arhivele institutiei aflate atunci la mana lui Pantelei Bodnarenko, alias Gheorghe Pintilie, zis si Pantiusa, si a romanului neaos Teohari Georgescu, "la data de 10 septembrie 1949, in penitenciarul Targsor, se afla un numar de circa 720 de fosti politisti si circa 150 de fosti functionari ai serviciului Secretariat si ai Directiei Penitenciarelor". Cu moralul cazut, se prabuseau rand pe rand in psihoze care nu-i bantuisera altadata. Unii, de pilda, traversau niste crize atroce de misticism. Altii se dedau unor anoste sedinte de hipnoza si spiritism. Iar cei mai multi dintre ei nu faceau nimic altceva decat sa-si considere dorintele drept realitati si sa se agate cu ghiarele si cu dintii de niste himere. "Dupa ce se citeau diferite articole din ziare - mai consemna documentul citat - , se comentau si, apoi, se difuzau, bineinteles, eronat. Astfel, in primavara, s-au difuzat urmatoarele fapte: razboiul dintre anglo-americani si rusi este inevitabil si iminent; blocarea stramtorilor Dardanele; formarea de noi baze aeriene in jurul URSS; in Romania, unii oameni politici de la conducere se pregatesc de plecare in URSS. Aceste vesti erau primite cu entuziasm de cea mai mare parte din politisti, care asteptau cu nerabdare ziua declansarii razboiului." Si nici nu era de mirare ca asemenea iluzii erau nutrite in puscarii, de vreme ce si cetatenii din relativa libertate a anilor de atunci se incalzeau cu sperante identice. "In Romania - remarcase si nuntiul apostolic Gerald O’Hara - , exista trei soiuri de cetateni: oameni care au facut puscarie, oameni care fac puscarie si oameni care vor face puscarie."

La Targsor, erau si vor fi internati politisti din toate categoriile: inspectori generali, chestori, sefi de politie, ofiteri de politie, agenti si simpli gardieni. Unele structuri regionale fusesera integral lichidate, prin arestarea tuturor functionarilor din compunerea lor. Sefii inspectoratelor din Alba-Iulia, Sibiu si Iasi, Gavrila Pausan, Septimiu Codreanu si, respectiv, Tony Dumitrescu, infundasera puscaria impreuna cu toti subalternii lor. In aceasta masa devenita amorfa de functii si grade exista si un veteran: Constantin Maimuca, fost inspector general si sef al Sigurantei din Basarabia, inainte de declansarea razboiului. Banuit pe nedrept ca ar fi fost legionar, acesta se tara din puscarie in puscarie inca din primavara lui 1941, o data cu infrangerea rebeliunii. Dupa 23 August 1944, fusese eliberat si trantit din nou in detentie, nu pentru ca ar fi fost legionar, ci pentru ravagiile produse candva in retelele sovietice de spionaj dintre Nistru si Prut. Ii scrisese lui Iuliu Maniu din puscarie, sa-i intinda o mana de ajutor, insa magul de la Badacin nu a binevoit sa-i raspunda, desi primise scrisoarea. Constantin Maimuca a murit tarziu, la 10 decembrie 1962, in penitenciarul Gherla. Altii dintre cei concentrati initial la Targsor s-au prapadit in penitenciarele Aiud, Fagaras, Botosani sau Galati. Un grup aparte il formau ofiterii care-l ajutasera pe medicul legist Alexandru Birkle sa scape nearestat si, in cele din urma, sa fuga din tara. Asupra lui apasa o vinovatie taioasa ca o lama de ghilotina. Spre ghinionul sau, medicul fusese inclus in comisia internationala convocata de germani, in aprilie 1943, sa ancheteze asasinatele colective comise de sovietici in padurea de la Katyn, langa Smolensk. Era indubitabil ca rusii erau autorii, opinie la care a aderat si legistul roman, insa dupa razboi, cu complicitatea ticaloasa a aliatilor anglo-saxoni, crimele in discutie fiind transferate in contul germanilor si Alexandru Birkle era cautat de sovietici cu lumanarea aprinsa. Pentru ca stia ce stia. A fost salvat de camarazii sai din politie si tot de ei, trecut peste granita. La Targsor, inainte de trierea asteptata de toti, acesti ofiteri nu au cazut nici in patima spiritismului si nici nu s-au lasat incalziti de zvonistica searbada a momentului. Taciturni si ingrijorati, erau convinsi ca vor fi transportati si judecati in Uniunea Sovietica.

"SABOTORII". Fosti politisti si intelectuali din Timisoara si Bucuresti, implicati in tiparirea si difuzarea unor publicatii anticomuniste. Fotografie de la reconstituirea efectuata de Securitate

DERUTA SI CONSTERNARE. Pe masura ce politistii retinuti initial la Targsor erau triati si transferati la Aiud, la Gherla si in alte stabilimente de aceeasi factura, le luau locul altii. Inspectiile operate in teritoriu de viitorii ofiteri de Securitate nu conteneau, vechile cadre primeau instructiuni din care nu se intelegea mai nimic si nimic din ceea ce ar fi intreprins nu era valabil. In februarie 1948, la Inspectoratul Regional de Siguranta Constanta, cei care au descins de la centru au remarcat ca "se raspunde tarziu la ordinele Directiei Generale a Sigurantei Statului, intrucat se tolereaza ca unitatile din teritoriu sa raspunda la circulari la termene variind de la 4 saptamani la 2 luni". In timp ce la Bucuresti se doreau arestari imediate, operate fara prea multe scrupule, in martie, acelasi an, la Inspectoratul Regional de Siguranta Oradea s-a constatat ca Biroul 2 "nu cunoaste problemele care ii sunt proprii, iar munca in domeniul contrainformativ se face in chip sporadic". Mai neted vorbind, cei din Biroul 2 nu aveau nici un chef sa-si toarne colegii alaturi de care lucrau de ani buni. Pe temeiul acestor pretexte, randurile structurilor teritoriale ale Politiei si Sigurantei erau progresiv rarite, cei indepartati abuziv din serviciu sau arestati pur si simplu provenind totdeauna din cadrele Politiei si Sigurantei de odinioara. Astazi stiindu-se foarte bine ce anume se urmarea.

Nu intamplator, in structurile de politie s-a instalat o deruta totala. Siguranta fusese inlocuita prin Securitate, croita dupa modelul NKVD, la 30 august 1948. Politia a devenit Militie abia la 23 ianuarie 1949. Cu numai o saptamana si ceva inainte de a surveni si acest moment, la 14 ianuarie 1949, Directia Regionala a Securitatii Poporului din Oltenia a transmis la Bucuresti un raport, din care citam: "Moralul ofiterilor de politie, al agentilor si gardienilor publici din Chestura Craiova este foarte scazut, iar starea de spirit a lor este foarte aprinsa, din cauza incadrarilor, care sunt asteptate zi de zi, stingherind in mare parte bunul mers al serviciului. Unii dintre ei pleaca de la serviciu, spunand ca se duc in executarea hartiilor, insa, in fond, se duc acasa, unde comenteaza aceasta stare, spunand ca, atata timp cat au avut nevoie de ei, partidul si guvernul i-a tinut in serviciu, iar acum, cand si-au format elementele lor, nu-i mai tin si le dau cu piciorul". Din nefericire, dupa ce primeau un picior, multi ajungeau la Targsor si, de acolo, in alte "sanatorii" ale regimului comunist. Multi dintre ei nu au fost judecati niciodata, fiind mentinuti ilegal intr-o detentie nemeritata.

ALT SERVICIU IN DERIVA. Arestarile celor din Serviciul Special de Informatii s-au declansat imediat dupa 23 August 1944. Incepand cu Eugen Cristescu, fostul director general al serviciului, numerosi ofiteri de la nivelurile de comanda au fost implicati in procese fie sumare, fie interminabile sau detinuti fara nici o justificare legala si fara a se fi pronuntat impotriva lor vreun verdict. Au scapat intr-o prima instanta un Nicolae D. Stanescu, un Gheorghe D. Petrescu, un Lucian Stupineanu, unii din ei au ajuns sa ocupe chiar functii inalte in SSI, insa, in cele din urma, au infundat si ei puscariile, fiind internati de regula in penitenciarul din Fagaras, unde au stat in detentie alaturi de personaje sus-puse din fosta Politie de ordine publica si din fosta Politie de Siguranta. Neindoielnic, la Fagaras a fost concentrata crema specialistilor din domeniu si asprimea tratamentului ce li s-a rezervat a fost pe masura importantei lor in vechiul sistem.

Au decedat in penitenciarul din Fagaras, intre multi altii, Alexandru Alexandrescu, nascut la 4 august 1908, la Comanesti, fost ofiter operativ in SSI, Gheorghe Ananiu, nascut la 13 februarie 1888, la Hiliseu-Botosani, fost ofiter superior in Politia de Siguranta, Carol Axmann, nascut la 2 octombrie 1891, la Straja-Radauti, fost ofiter al Sigurantei din Cernauti, Radu Balasinovici, nascut la 5 mai 1909, la Dorohoi, fost ofiter SSI, Romulus Balosu, nascut la 24 mai 1892, arestat pentru "activitate intensa impotriva clasei muncitoare", Ioan Buzdugan, nascut la 7 septembrie 1902, la Vaslui, arestat pentru vina de a fi facut parte din "aparatul de represiune burghez", Emil Dragan, nascut la 9 septembrie 1912, la Cornesti-Cluj, fost ofiter SSI, Gheorghe Ionescu, nascut la 25 decembrie 1888, la Braila, fost comisar de politie, Victor Ionescu, nascut la 19 septembrie 1904, la Iasi, fost functionar in serviciul Politiei de Siguranta, Gheorghe Liteanu, general de divizie, fost director general al Sigurantei Statului in ultimii ani ai domniei lui Carol al II-lea, Gheorghe Malamuceanu, nascut la 2 martie 1890, la Ploiesti, fost comisar de politie. In sfarsit, il mai amintim in context pe Vasile Parisianu, nascut la 1 ianuarie 1889, la Bucuresti, fost inspector de politie, faimos prin prestatiile sale din perioada interbelica, specializat mai ales in combaterea actiunilor criminale.

O suma de ofiteri SSI, incadrati in esalonul operativ de pe frontul de est, cunoscut sub numele de cod "Vulturul", cazusera in prizonierat sovietic, unii fiind chiar judecati in tribunale militare rusesti. Pentru ce, nu se stie, deoarece erau si ei combatanti si ar fi trebuit sa se bucure de prevederile Conventiei de la Geneva. Prin 1955-1956, eliberati din captivitate, au inceput sa se intoarca in Romania, la casele lor, dar Securitatea nu i-a iertat nici pe ei, gratulandu-i cu un supliment de pedeapsa, ispasita de data aceasta in inchisorile romanesti. Din aceasta categorie a facut parte Teodor Alionte, nascut la 5 decembrie 1912, la Munteni-Prahova, perchezitionat de Securitate pana si in anul de dizgratie 1988. Ca sa se stie cat de liber era.

CREPUSCULUL UNUI SISTEM. La 2 aprilie 1951, structurile SSI au fost incorporate in componenta Directiei Generale a Securitatii, care, mai nou, nu mai era a poporului, ci a statului. Dintre cei ramasi in serviciu, putini au mai apucat o pensie, acest privilegiu avandu-l doar cei care au izbutit sa se acomodeze cu mizeria morala in care erau impinsi. Oricum, institutia lor era efectiv lichidata si abia de acum inainte a inceput sa se aglomereze penitenciarul din Fagaras. Insa nu era suficient, se mai afla in libertate un numar apreciabil de ofiteri din structurile de ordine si informative, active sub vechiul regim. Astfel incat, la 22 august 1952, s-a decis internarea in inchisori a intregului fost personal din SSI, Sectia II informatii a Marelui Stat Major, Siguranta Statului si Politia curenta, de ordine publica. Curand, tot in virtutea unui ordin special, au fost internati si ofiterii, de regula rezervisti la timpul petrecerii faptelor, care, in timpul razboiului, asigurasera securitatea intreprinderilor militarizate ale statului, in cadrul unor comandamente militare specifice starilor de razboi. In acest domeniu, Securitatea s-a cam poticnit si n-a reusit sa incheie ceea ce incepuse. "Pana in prezent - constata un raport din 22 iunie 1953 - , au fost identificati un numar de 45 de fosti comandanti militari si 121 fosti sefi ai serviciilor de informatii care au functionat in cadrul celor 380 de intreprinderi militarizate, care sunt cunoscute ca au existat in intreaga tara, intre anii 1941 si 1944... Din cele 380 de comandamente avem complet reconstituite un numar de 29, iar din restul de 351 de comandamente, de a caror efectuare s-au ocupat in mod intens numai o parte din regiuni, iar o parte, cum sunt regiunile Pitesti, Stalin, Timisoara si Regiunea Autonoma Maghiara, au neglijat acest lucru, nu am rezolvat nici un comandament". Normal. Ofiterii implicati, intuind represaliile la care urmau sa fie supusi, se intreceau in a sterge urmele activitatii lor din anii razboiului. Nici cei cazuti in plasa Securitatii nu au fost trecuti prin justitie, au fost internati sub forme ambigue, neexistand motive plauzibile pentru a fi condamnati formal. Pana cand cineva din conducerea statului i-a dat Securitatii peste mana, sfatuind-o sa se ocupe de altceva. Cine ar fi putut sa obiecteze ca procedura nu era democratica? Nimeni, de vreme ce coloana vertebrala a unei natiuni era lovita metodic, pe segmente si pe vertebre.

FOSTI POLITISTI, LA ZID "Politistii care au lucrat pana in ultimul moment in politie erau foarte rau vazuti. La venirea subsemnatului in inchisoarea de la Targsor, prin 5 martie 1949, am fost primit cu huiduieli in curte si a fost gata sa fiu linsat. Mi s-a strigat tradator, vandut jidanilor, sluga lor, colaborator cu evreii, ca mi-am torturat colegii in ancheta. Insa, datorita fostului chestor Blujdescu si comisarului-sef Ionita, s-au linistit. Intr-una din zile, am fost amenintat de fostul comisar Isaceanu de la Galati ca nu voi mai iesi viu din inchisoare, ca va trebui sa dau cont de toate crimele mele savarsite impreuna cu comunistii" (ASRI, fond D, dosar 9053, vol. 4, f. 136) OPERATIUNI DE LICHIDARE "La 25 iunie 1953 s-a aratat printr-o nota redactata la cabinet situatia lucrarii in problema fostelor comandamente militare din intreprinderi si a agenturilor lor informative si faptul ca anchetarea fostilor comandanti militari si sefi ai Serviciului de Informatii, in stare de libertate, nu da rezultate satisfacatoare in stabilirea activitatilor lor, astfel ca s-a propus ca, pe viitor, anchetarea acestora sa se faca in stare de arest. Propunerea a fost aprobata de tov. general maior Nicolschi si de catre noi s-a facut un proiect de ordin circular in acest sens, insa, pana la urma, acest ordin n-a mai fost aprobat, astfel ca ordinul n-a fost dat in regiuni" (ASRI, fond D, dosar 4479, f. 24)