Si inainte de 30 decembrie 1947, data proclamarii Romaniei drept republica populara si a instaurarii depline in tara a regimului comunist, Politia de ordine publica, Jandarmeria, Siguranta Statului si cele doua servicii secrete, cel al armatei si cel destinat sa apere interesele statului, in general, au fost supuse la represiuni inimaginabile. Era suficient sa fi fost detasat cu serviciul, in timpul razboiului, in Transnistria si erai sigur ca vei ajunge intr-o boxa a acuzatilor, aratat cu degetul si huiduit de niste oameni pe care nu i-ai vazut niciodata la fata. Efectiv, se formasera echipe volante, care treceau dintr-o sala de judecata in alta, cei din compunerea lor pestrita declarandu-se nedreptatiti de oamenii unui regim expirat. Si toate sentintele se pronuntau sub presiunea lor, intr-un vacarm foarte greu de descris.
|
TEMNITA SSI-STILOR. Fagaras - o cetate transilvaneana de margine, care se cuvenea sa fie muzeu, a fost transformata in puscarie
|
Cine i-a inlocuit pe cei arestati sau indepartati brutal din diverse servicii se stie: niste analfabeti, al caror comportament nu se putea deosebi de acela al unor criminali innascuti, demni sa figureze in albumul lui Cesare Lombroso. Erau cei care vor constitui mai tarziu esaloanele de comanda ale Militiei si Securitatii. Insa, pana atunci, va mai curge apa pe Dambovita. Deocamdata, Politia, Siguranta si Serviciul Special de Informatii mai existau, cu efectivele risipite in trei ambiante distincte: o parte in puscarii, o parte in libertate supraveghiata si ultima parte, de bine, de rau, se mai afla in serviciu, dar cu viitorul drastic amenintat. Grav era faptul ca nimeni dintre cei ajunsi la ananghie, in aceste ipostaze ingrate, nu mai avea nici unde sa solicite sprijin sau ajutor. Sau un dram de dreptate. Dinspre partidele zise istorice nu se puteau astepta la nimic bun, de vreme ce insisi Iuliu Maniu si Ion Mihalache il vandusera pe Eugen Cristescu, fostul director general al SSI, dupa ce aflasera unde se refugiase. Pe de alta parte, ca sa nu-i deranjeze pe rusi si pe comunisti, regele Mihai refuza sa mai primeasca in audienta vreun sef de partid dintre cele ce se pretindeau democratice. Practic, nu mai primea in audienta pe nimeni. Iar legatiile anglo-saxone de la Bucuresti, singurele care contau, de cand fusesera arestati taranistii implicati in afacerea Tamadau, se fixasera intr-o pozitie identica. Nici macar nu au trimis observatori la procesele din toamna adanca a anului â47.
La Targsor, erau si vor fi internati politisti din toate categoriile: inspectori generali, chestori, sefi de politie, ofiteri de politie, agenti si simpli gardieni. Unele structuri regionale fusesera integral lichidate, prin arestarea tuturor functionarilor din compunerea lor. Sefii inspectoratelor din Alba-Iulia, Sibiu si Iasi, Gavrila Pausan, Septimiu Codreanu si, respectiv, Tony Dumitrescu, infundasera puscaria impreuna cu toti subalternii lor. In aceasta masa devenita amorfa de functii si grade exista si un veteran: Constantin Maimuca, fost inspector general si sef al Sigurantei din Basarabia, inainte de declansarea razboiului. Banuit pe nedrept ca ar fi fost legionar, acesta se tara din puscarie in puscarie inca din primavara lui 1941, o data cu infrangerea rebeliunii. Dupa 23 August 1944, fusese eliberat si trantit din nou in detentie, nu pentru ca ar fi fost legionar, ci pentru ravagiile produse candva in retelele sovietice de spionaj dintre Nistru si Prut. Ii scrisese lui Iuliu Maniu din puscarie, sa-i intinda o mana de ajutor, insa magul de la Badacin nu a binevoit sa-i raspunda, desi primise scrisoarea. Constantin Maimuca a murit tarziu, la 10 decembrie 1962, in penitenciarul Gherla. Altii dintre cei concentrati initial la Targsor s-au prapadit in penitenciarele Aiud, Fagaras, Botosani sau Galati. Un grup aparte il formau ofiterii care-l ajutasera pe medicul legist Alexandru Birkle sa scape nearestat si, in cele din urma, sa fuga din tara. Asupra lui apasa o vinovatie taioasa ca o lama de ghilotina. Spre ghinionul sau, medicul fusese inclus in comisia internationala convocata de germani, in aprilie 1943, sa ancheteze asasinatele colective comise de sovietici in padurea de la Katyn, langa Smolensk. Era indubitabil ca rusii erau autorii, opinie la care a aderat si legistul roman, insa dupa razboi, cu complicitatea ticaloasa a aliatilor anglo-saxoni, crimele in discutie fiind transferate in contul germanilor si Alexandru Birkle era cautat de sovietici cu lumanarea aprinsa. Pentru ca stia ce stia. A fost salvat de camarazii sai din politie si tot de ei, trecut peste granita. La Targsor, inainte de trierea asteptata de toti, acesti ofiteri nu au cazut nici in patima spiritismului si nici nu s-au lasat incalziti de zvonistica searbada a momentului. Taciturni si ingrijorati, erau convinsi ca vor fi transportati si judecati in Uniunea Sovietica.
"SABOTORII". Fosti politisti si intelectuali din Timisoara si Bucuresti, implicati in tiparirea si difuzarea unor
publicatii anticomuniste. Fotografie de la reconstituirea efectuata de Securitate
|
Nu intamplator, in structurile de politie s-a instalat o deruta totala. Siguranta fusese inlocuita prin Securitate, croita dupa modelul NKVD, la 30 august 1948. Politia a devenit Militie abia la 23 ianuarie 1949. Cu numai o saptamana si ceva inainte de a surveni si acest moment, la 14 ianuarie 1949, Directia Regionala a Securitatii Poporului din Oltenia a transmis la Bucuresti un raport, din care citam: "Moralul ofiterilor de politie, al agentilor si gardienilor publici din Chestura Craiova este foarte scazut, iar starea de spirit a lor este foarte aprinsa, din cauza incadrarilor, care sunt asteptate zi de zi, stingherind in mare parte bunul mers al serviciului. Unii dintre ei pleaca de la serviciu, spunand ca se duc in executarea hartiilor, insa, in fond, se duc acasa, unde comenteaza aceasta stare, spunand ca, atata timp cat au avut nevoie de ei, partidul si guvernul i-a tinut in serviciu, iar acum, cand si-au format elementele lor, nu-i mai tin si le dau cu piciorul". Din nefericire, dupa ce primeau un picior, multi ajungeau la Targsor si, de acolo, in alte "sanatorii" ale regimului comunist. Multi dintre ei nu au fost judecati niciodata, fiind mentinuti ilegal intr-o detentie nemeritata.
ALT SERVICIU IN DERIVA. Arestarile celor din Serviciul Special de Informatii s-au declansat imediat dupa 23 August 1944. Incepand cu Eugen Cristescu, fostul director general al serviciului, numerosi ofiteri de la nivelurile de comanda au fost implicati in procese fie sumare, fie interminabile sau detinuti fara nici o justificare legala si fara a se fi pronuntat impotriva lor vreun verdict. Au scapat intr-o prima instanta un Nicolae D. Stanescu, un Gheorghe D. Petrescu, un Lucian Stupineanu, unii din ei au ajuns sa ocupe chiar functii inalte in SSI, insa, in cele din urma, au infundat si ei puscariile, fiind internati de regula in penitenciarul din Fagaras, unde au stat in detentie alaturi de personaje sus-puse din fosta Politie de ordine publica si din fosta Politie de Siguranta. Neindoielnic, la Fagaras a fost concentrata crema specialistilor din domeniu si asprimea tratamentului ce li s-a rezervat a fost pe masura importantei lor in vechiul sistem.
O suma de ofiteri SSI, incadrati in esalonul operativ de pe frontul de est, cunoscut sub numele de cod "Vulturul", cazusera in prizonierat sovietic, unii fiind chiar judecati in tribunale militare rusesti. Pentru ce, nu se stie, deoarece erau si ei combatanti si ar fi trebuit sa se bucure de prevederile Conventiei de la Geneva. Prin 1955-1956, eliberati din captivitate, au inceput sa se intoarca in Romania, la casele lor, dar Securitatea nu i-a iertat nici pe ei, gratulandu-i cu un supliment de pedeapsa, ispasita de data aceasta in inchisorile romanesti. Din aceasta categorie a facut parte Teodor Alionte, nascut la 5 decembrie 1912, la Munteni-Prahova, perchezitionat de Securitate pana si in anul de dizgratie 1988. Ca sa se stie cat de liber era.
CREPUSCULUL UNUI SISTEM. La 2 aprilie 1951, structurile SSI au fost incorporate in componenta Directiei Generale a Securitatii, care, mai nou, nu mai era a poporului, ci a statului. Dintre cei ramasi in serviciu, putini au mai apucat o pensie, acest privilegiu avandu-l doar cei care au izbutit sa se acomodeze cu mizeria morala in care erau impinsi. Oricum, institutia lor era efectiv lichidata si abia de acum inainte a inceput sa se aglomereze penitenciarul din Fagaras. Insa nu era suficient, se mai afla in libertate un numar apreciabil de ofiteri din structurile de ordine si informative, active sub vechiul regim. Astfel incat, la 22 august 1952, s-a decis internarea in inchisori a intregului fost personal din SSI, Sectia II informatii a Marelui Stat Major, Siguranta Statului si Politia curenta, de ordine publica. Curand, tot in virtutea unui ordin special, au fost internati si ofiterii, de regula rezervisti la timpul petrecerii faptelor, care, in timpul razboiului, asigurasera securitatea intreprinderilor militarizate ale statului, in cadrul unor comandamente militare specifice starilor de razboi. In acest domeniu, Securitatea s-a cam poticnit si n-a reusit sa incheie ceea ce incepuse. "Pana in prezent - constata un raport din 22 iunie 1953 - , au fost identificati un numar de 45 de fosti comandanti militari si 121 fosti sefi ai serviciilor de informatii care au functionat in cadrul celor 380 de intreprinderi militarizate, care sunt cunoscute ca au existat in intreaga tara, intre anii 1941 si 1944... Din cele 380 de comandamente avem complet reconstituite un numar de 29, iar din restul de 351 de comandamente, de a caror efectuare s-au ocupat in mod intens numai o parte din regiuni, iar o parte, cum sunt regiunile Pitesti, Stalin, Timisoara si Regiunea Autonoma Maghiara, au neglijat acest lucru, nu am rezolvat nici un comandament". Normal. Ofiterii implicati, intuind represaliile la care urmau sa fie supusi, se intreceau in a sterge urmele activitatii lor din anii razboiului. Nici cei cazuti in plasa Securitatii nu au fost trecuti prin justitie, au fost internati sub forme ambigue, neexistand motive plauzibile pentru a fi condamnati formal. Pana cand cineva din conducerea statului i-a dat Securitatii peste mana, sfatuind-o sa se ocupe de altceva. Cine ar fi putut sa obiecteze ca procedura nu era democratica? Nimeni, de vreme ce coloana vertebrala a unei natiuni era lovita metodic, pe segmente si pe vertebre.
|