Studiul avalanşelor

Pe lângă aceste persoane care sunt, dacă vreţi, un fel de „documentarişti ai zăpezii”, mai există şi trei previzionişti. Benjamin Zweifel este unul dintre ei, şi el a fost cel care mi-a servit de ghid în cadrul centrului.

„Beni” este absolvent al celebrei Eldgenössische Technische Hochschule, ETH, de la Zürich, unde a urmat o pregătire de glaciologist. Specializarea şi-a făcut-o pe gheţarii Americii de sud (Chile şi Bolivia) sau ai ţării natale (Fiescherhorn). Schior şi alpinist confirmat, Beni are la activ curse prestigioase precum Walker pe Grandes Jorasses sau pilastrul Freney pe versantul italian al Mont Blancului. Cunoscătorii pot aprecia! Însoţit de Beni, am putut intra într-unul dintre „fri­gi­derele” în care inginerii fabrică zăpadă şi studiază proprietaţile sale mecanice, folosindu-se, între altele, de tehnica tomografiei.

Aici am aflat mai multe despre temutele „pahare”, cele mai periculoase cristale de zăpadă. „Paharele” sunt acele cristale fără coeziune care se formează între două straturi de zăpadă compactă şi care constituie elementul pe care stratul superior alunecă, dând naştere dezastruoaselor „avalanşe de placă”. Multă vre­me s-a crezut că „paharele” se formează după mai multe săptămâni de lentă metamorfoză a zăpezii. Or, cercetările de la SLF arată că formarea lor poate fi mult mai rapidă, de ordinul zilelor. Tot Beni mi-a confirmat înclinarea critică a pantei pe care pornesc, accidental, avalanşele: 30°.

Date

Pe lângă experienţele fizice din laboratoarele de la Davos şi Weissfluhjoch, mai era necesară una, în situaţie reală: o adevărată avalanşă, pe teren! După patru ani de căutări, panta ideală a fost găsită în 1997: plecare de la 2.650 m, o pantă medie de 27° şi o lungime de 2,5 km pentru o denivelare de 1.450 m. Este vorba despre culoarul Crêta Bessa în Valea Sionne din cantonul Valais (Wallis). După construirea unui „bunker” la baza pantei şi instalarea a nenumărate aparaturi de observaţie şi control, atât pe marginea culoarului, cât şi în mijlocul lui, doar în 1999 au fost reunite condiţiile favorabile pentru declanşarea unei avalanşe „extreme”. Ce fel de condiţii? O ninsoare de trei zile care depune 1 metru de zăpadă, urmată de mai multe zile senine şi friguroase. Proiectul, în va­loare de 2,5 milioane de franci elveţieni – plus jumătate de milion anual pentru întreţinere şi funcţionare –, are ca finalitate studiul avalanşelor complexe, acel amestec de corpuri dense şi „învelitoare” de zăpadă pudroasă. Adică cele mai devastatoare pentru infrastructură locală. Energia acestor avalanşe este enormă: viteza de deplasare depăşeşte 350 km/h, iar bulgării de zăpadă care se formează – 10 la 30 cm diametru – au o densitate de 600 kg/m3. O asemenea avalanşă rupe tot pe traiectoria ei, case, păduri, drumuri.

Sunt necesare mai multe luni pentru analiza acestor date care-şi găsesc utilitatea şi finalitatea – graţie modelului matematic RAMMS, Rapid Mass Mouvement – în adaptarea protecţiilor infrastructurilor umane şi reactualizarea primelor hărţi de pericole de avalanşe din anii '60-'70. Măsurile de protecţie şi de informare şi-au atins scopul: în comparaţie cu teribila iarnă 1951, în iarna 1999 doar 17 persoane au căzut victime avalanşelor, adică de şase ori mai puţin!

Tendinţa studiilor în următorii ani nu mai vizează practicanţii schiului şi ai alpinismului, ci pe cel al infrastructurilor umane. De ce? Dacă mai sunt puţine de descoperit privitor la zăpadă şi pericolele ei, un alt mare pericol pândeşte, dezgheţul permafrostului, adică a subsolului îngheţat în permanenţă. Un exemplu nu tocmai recent datează din caniculara vară 2003. Nu mai puţin de 90 de alpinişti au fost evacuaţi pe cale aeriană: o bucată din creasta muntelui-simbol al Elveţiei pe care şerpuieşte „ruta clasică”, Cervin, se prăbuşise pur şi simplu din cauza dezgheţului!

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav

Şi la noi cum stau lucrurile? Modest, ca de obicei. Dezinteresul autorităţilor de resort a fost scuturat o vreme de cea care credea cu tărie în necesitatea unei structuri de analiză a zăpezii şi prognoză a riscurilor ei (regretata Maria Moţoiu). Din fericire, munca ei nu a fost zadarnică. Astăzi, în cadrul Serviciul Regio­nal de Prognoză a Vremii Sibiu, o echipă modestă, dar plină de energie continuă, în frunte cu Narcisa Mi­lian, munca de titan ce presupune crearea unui buletin de risc de avalanşă. Mijloacele financiare şi materiale sunt practic inexistente. Cu toate acestea, la fiecare două zile pe durata sezonului de iarnă, prognozele sibie­nilor sunt disponibile pe carpati.org şi alpinet.org.