Sub învăluirea Zânei Verzi

Zâna Verde… Învăluia diafan sufletele, accentua toate senzaţiile, astfel încât realitatea îşi schimba forma şi culoarea. Un singur pahar cu licoare verde, şi imaginaţiei îi creşteau aripi până la cer…

La sfârşitul secolului al XIX-lea, absintul era băutura misterioasă care cucerea întreaga Europă. Au descoperit-o mai întâi sufletele boeme în căutarea muzei care să le aline frământările. Poeţi, scriitori sau pictori aşteptau cu înfrigurare întâlnirea cu "Zâna cea Verde", moment în care ceasul suna apropierea de "l'heure verte".

Gesturile cu care se prepara băutura deveniseră ritualice, un nume care spunea totul: la louche. Într-un pahar era turnat mai întâi absintul, apoi se aşeza deasupra o spatulă metalică perforată, peste care îşi ţinea echilibrul un cubuleţ de zahăr. Apa rece era turnată peste cubul de zahăr şi se împrăştia ca un râu viljelios de munte prin crăpăturile spatulei, învolburându-se, adunându-şi toate puterile pentru a o readuce la viaţă pe Zâna cea Verde.

Băutura îşi schimba culoarea, transformându-se din verde într-un alb lăptos, la fel cum aveau să se metamorfozeze şi mintea celui aflat în căutarea sublimului. Vincent van Gogh, Henry Toulouse-Lautrec, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Charles Baudelaire sau Oscar Wilde obişnuiau să savureze licoarea magică atunci când se aflau în căutarea inspiraţiei. Multe dintre reclamele din epocă înfăţişau un muritor aflat la picioarele Muzei Verzi, cerând o cupă de absint.

Cu vremea, absintul a trecut dincolo de lumea artiştilor, devenind o băutură căutată de toate clasele sociale, de la nobili până la cei mai nefericiţi. Nu a trecut mult până când Zâna Verde a fost transformată din muză în blestem. Se vorbea despre dezechilibre psihice, depresii, acte de violenţă şi chiar crime. La începutul secolului al XX-lea, absintul devine "Diavolul cel verde" şi este interzis în mai multe ţări pentru o perioadă.

Puţini oameni ştiu însă că absintul a fost la început o băutură-medicament, creată de un doctor elveţian, una dintre acele poţiuni magice despre care se credea că poate vindeca orice boală. Devine din ce în ce mai cunoscută o dată cu jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când soldaţilor francezi li se dădea să bea absint pentru a preveni îmbolnăvirea de malarie. Cum efectele au fost benefice, absintul intră astfel învingător în capitala Franţei.

Absintul este o băutură alcoolică distilată, cu o tărie considerabilă (40%-80%), ce are printre ingrediente pelinul, anasonul sau feniculul. La început avea culoarea verde, pe parcurs creându-se însă şi variaţii de roşu (cu un gust uşor de scorţişoară), folosindu-se florile de hibiscus, dar şi negru (conţine o cantitate mai mare de anason).

În prezent, poate fi servită în cluburile şi barurile din întreaga Europă, respectându-se însă concentraţia maximă de 10 mg de tujon (substanţa considerată vinovată de efectele halucinogene; spre comparaţie, în secolul al XIX-lea, concentraţia era de 70 mg). Fascinaţia pentru această băutură a dat naştere mai multor cocteiluri, combinaţii de Martini, sirop de lămâie, curaçao, votcă sau gin.

Pentru Absint Curçao Frappe se folosesc 30 ml absint, 15 ml Curaçao, o linguriţă cu suc de lămâie şi două cu suc de portocale. Se agită toate ingredientele şi se toarnă într-un pahar cu gheaţă sfărâmată. Se ornează cu o felie subţire de portocală.