x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Se ia de la bogați, se dă la ecologiști

Se ia de la bogați, se dă la ecologiști

de Adrian Stoica    |    19 Iul 2023   •   08:00
Se ia de la bogați, se dă la ecologiști

„Taxarea marilor averi pentru a finanța tranziția ecologică și socială” este o nouă inițiativă cetățenească înregistrată la Comisia Europeană.

Astăzi, cei mai bogați 1% dintre oamenii dețin aproape jumătate din bogăția lumii, iar acest 1% produce, de asemenea, mai multe emisii de CO2 decât cea mai săracă jumătate a populației lumii, arată inițiatorii demersului. Ei au acum la dispoziție șase luni pentru a stabili momentul în care vor începe strângerea semnăturilor, după care într-un an de zile vor avea timp pentru a pune pe masa Comisiei Europene un milion de semnături pentru a o obliga să analizeze propunerea lor. În cazul în care va fi agreată, ea se va transforma într-o directivă europeană care va stabili și modul de impozitare a celor mai bogați oameni.

De mai bine de un deceniu, au proliferat crizele cu care se confruntă Uniunea Europeană: crize economice, sociale, sanitare, geopolitice, de mediu etc. Acestea sunt un simptom al eșecului politicilor economice, fiscale și sociale duse de guvernele naționale și de Uniunea Europeană, care au slăbit sistemele de sănătate, serviciile publice, protecția mediului, lupta împotriva sărăciei și excluziunii sociale și așa mai departe. Deși obiectivul Uniunii este de a promova bunăstarea popoarelor sale, de a combate excluziunea socială, de a garanta justiția socială și protecția socială, iar instituțiile sale s-au angajat să asigure o mai mare echitate, în special în ceea ce privește impozitarea, inegalitatea a crescut în mod constant, spun inițiatorii demersului. 

Pentru a aborda aceste provocări, este nevoie urgentă de a redirecționa fundamental Uniunea Europeană către o tranziție climatică justă și democratică. Mai multe inițiative europene recente, ca răspuns la criza climatică, pandemia de COVID și războiul din Ucraina, au început să orienteze politicile UE în această direcție (Acordul Green Deal, Facilitățile de Reziliență etc). Această nouă inițiativă propune ca aceste politici de tranziție ecologică și socială să fie susținute pe termen lung prin instituirea, la inițiativa Comisiei Europene, a unui impozit pe marile averi. O serie de studii, inclusiv cel realizat recent de World Inequality Lab, au arătat că o astfel de taxă ar contribui la accelerarea luptei împotriva schimbărilor climatice și a inegalității. Ar contribui la resursele proprii ale Uniunii Europene, generând venituri care ar permite UE să cofinanțeze politicile de tranziție ecologică și socială duse de Uniune și de statele sale membre, ținând cont de situația obiectivă a acestora, se arată în documentul transmis Comisiei Europene.

 

Primii 10% dintre emițătorii globali de carbon generează aproape jumătate din toate emisiile de gaze cu efect de seră, se arată în Raportul inegalitatii climatice 2023 realizat de World Inequality Lab.

 

Cum se poate realiza impozitarea

 

Introducerea unui impozit european pe marile averi ar necesita trei măsuri legislative, arată inițiativa cetățenească. În primul rând, ei solicită Comisiei Europene să elaboreze o propunere de directivă privind o taxă europeană pe marea bogăție, în baza articolului 115 din Tratatul de funcționare al UE (TFUE). Acest articol permite Consiliului Europei, hotărând în unanimitate, să emită directive de armonizare a legislațiilor naționale, în special în domeniul impozitării directe, care afectează funcționarea piețelor interne. Disparitățile naționale în ceea ce privește impozitarea celor superbogați ar putea alimenta concurența fiscală în cadrul Uniunii și ar putea crea denaturări pe piața internă. Prin urmare, în cadrul pieței interne, sunt necesare abordări strategice comune și acțiuni coordonate pentru a maximiza impactul pozitiv al impozitării marilor bogății, sugerează inițiativa.

De asemenea, inițiatorii cer Comisiei Europene să propună o modificare a Deciziei 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii al Uniunii Europene, în temeiul articolului 311 din TFUE. Scopul unui astfel de amendament ar fi acela de a permite impozitului european pe marile averi să se adauge sistemului de resurse proprii al Uniunii Europene. O astfel de modificare ar fi, în plus, un răspuns la intenția vădită a instituțiilor europene începând cu 2020 de a adăuga noi surse de venituri, în special în vederea finanțării rambursării angajamentelor financiare asumate de Comisie pentru finanțarea redresării și Facilitatea de reziliență (RRF).

Noua finanțare obținută dintr-un impozit pe marea bogăție ar trebui să fie folosită pentru o tranziție ecologică și socială justă, alimentând politicile Uniunii Europene și ale statelor membre dedicate acestui scop. Prin urmare, inițiatorii mai cer Comisiei Europene să prezinte propuneri de măsuri care să prevadă includerea acestor fonduri suplimentar obținute în bugetul Uniunii Europene și utilizarea lor pentru susținerea politicii Green Deal (Pactul verde), a Facilităților de reziliență și politicilor de coeziune. 

 

Europarlamentarii cer taxare progresivă a averilor care sar de 50 mil. euro


Crearea unei taxe europene pe marile bogății ar fi un răspuns la numeroase apeluri din partea societății civile, a oamenilor de știință și a politicienilor. Recent, peste o sută de europarlamentari, susținuți de economiști, au cerut Comisiei Europene printr-o petiție să instituie o taxă progresivă asupra marilor averi. Inițiatorii propun impozitarea averilor începând de la 50 de milioane de dolari. Viitoarea directivă privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare pentru multinaționalele, decisă de Bruxelles, a arătat deja că UE este capabilă să ajungă la un acord pentru creșterea echității fiscale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: supraimpozitare averi ue