x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Surpriza de la malul mării

Surpriza de la malul mării

de Elena Stan    |    Cristian Ionescu    |    21 Apr 2009   •   00:00
Surpriza de la malul mării
Sursa foto: Ştefan Ciocan/Agerpres

Aproximativ 10.000 de români au preferat anul acesta să ia Lumină Sfântă de la malul mării. Aproape 30.000 de români au petrecut Paştele la pensiunile rurale care au deţinut, pentru prima dată, locul întâi în preferinţele turiştilor.



Turiştii au fost atraşi pe litoral de concer­tele susţinute de Gheorghe Zamfir şi Goran Bregovic, dar şi de spectacolul multietnic, intitulat "Sărbătoarea dobrogeană", un spectacol de folclor românesc, la care au cântat "Orchestra Lăutarii" din Chişinău, Maria Dragomiroiu şi ansamblul popular de dansuri Cindrelul Junii Sibiului. Seara s-a încheiat cu un foc de artificii.

Evenimentele s-au desfă­şurat în cadrul Programului "Lumină la malul mării", organizat de Ministerul Turismului în colaborare cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral. "Este pentru prima dată când litoralul este plin de Paşte şi sperăm ca acest lucru să devină o tradiţie", a spus Elena Udrea, ministrul Turismului. Ieri, turiştii au avut posibilitatea de a participa la o excursie gratuită, organizată de Asociaţia Litoral, la Mănăstirea Andrei, locul unde s-a născut creştinismul pe aceste meleaguri. De asemenea, în week-end, intrarea la muzeele din Constanţa a fost gratuită, fiind puse în circulaţie autobuzele etajate şi telegondola din Mamaia, care au transportat sute de călători.

SPECTACOL DE EXCEPŢIE
Aproximativ 10.000 de persoane au luat parte duminică seară la concertul susţinut de Goran Bregovic şi Wedding and Funeral Or­ches­tra pe plaja Cazino din Mamaia, la spectacol asistând şi preşedintele Traian Băsescu, pre­cum şi ministrul Turismului, Elena Udrea. Intrarea la concert, organizat prin Programul "Lumină la malul mării", iniţiat de Ministerul Turismului, a fost liberă, astfel că circa 10.000 de persoane s-au aflat pe plaja din Mamaia, pe faleza staţiunii, pentru a-l asculta pe artist.

Aces­ta a interpretat atât melodiile care l-au fă­cut celebru, cât şi melodii de pe ultimul său al­bum, "Alkohol". Ultima piesă interpretată a fost "Kalasnikov", după care Bregovic s-a adre­sat mulţimii, afirmând că şi-a epuizat repertoriul. El a spus că, după cum arată şi numele orchestrei sale, el cântă la nunţi şi înmor­mân­tări şi a mai interpretat câteva acorduri dintr-o melodie funerară. Bregovic a glumit apoi, spu­nând să nu moară nimeni, pentru că el ia bani mulţi pentru a cânta la înmormântări, iar pentru nunţi percepe jumătate din preţ.

Surpriza a fost însă numărul mare de "turişti", care au participat la evenimentele anunţate de organizatori, aceştia invadând pur şi simplu locaţiile anunţate. Oraşul constănţean a fost blocat complet, la fel şi Mamaia, pe tot parcursul recitalului. Ministrul Turismului s-a declarat mulţumit de organizarea evenimentului şi de numărul de persoane care au participat. Cu ocazia concertului, ministrul a lansat şi noul slogan al turismului românesc, "Romania, the land of choice", acesta fiind afişat pe panourile electronice amplasate la concertul lui Goran Bregovic. Noul slogan al turismului românesc este valabil până spre sfârşitul anului, când reprezentanţii Ministerului Turismului estimează că va fi gata noul brand turistic naţional, ale cărui creare şi promovare vor costa, în total, circa 75 de milioane de euro. De asemenea, la 1 Mai va fi lansat şi imnul turistic al României, fiind destinat în primul rând pieţelor internaţionale şi promovat ca atare.

TOPUL DESTINAŢIILOR
Anul acesta, locul întâi în topul preferinţelor turiştilor a fost deţinut de pensiunile rurale, unde au fost înregistrate oficial 18.000 de re­zervări, la care se adaugă alte 9.000 de locuri vândute "la negru", potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Cele mai solicitate zone au fost Bran-Moeciu, Vrancea, Sibiu, Maramureş şi Buzău. Pe locul al doilea se află staţiunile montane de pe Valea Prahovei, iar pe locul al treilea găsim litoralul. "Litoralul nu este o ofertă tradiţională pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale. Ca în fiecare an, aici au fost deschise multe discoteci şi cluburi, ceea ce reprezintă o atracţie suplimentară pentru tineret", potrivit FPTR. De asemenea, au fost circa 1.500 de turişti în Delta Dunării, aproximativ 8.000 în staţiunile balneoclimaterice şi circa 5.000 la restaurantele hotelurilor din marile oraşe.

×
Subiecte în articol: special turismului