x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sute de milioane de euro pentru clientela CFR

Sute de milioane de euro pentru clientela CFR

de Elena Stan    |    11 Oct 2010   •   00:00
Sute de milioane de euro pentru clientela CFR
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Compania investeşte doar în achiziţia şi în modernizarea vagoanelor, în timp ce 3.954 de poduri stau să se prăbuşească, iar peste 5.500 de linii au nevoie de reparaţii capitale.



În ultimii patru ani, CFR Călători a încheiat cu câteva firme româneşti acorduri-cadru în valoare de sute de milioane de euro. Toate aceste investiţii nu au ţinut cont de starea jalnică şi de degradare continuă în care se află infrastructura feroviară sau de faptul că societatea feroviară înregistrează anual pierderi foarte mari.

Indiferent de apartenenţa politică a persoanei aflate la conducerea CFR Călători, contractele pentru reparaţii, modernizări sau achiziţii de vagoane sau rame electrice au fost încheiate pe bandă rulantă, fiind câştigate de firmele de casă ale mai-marilor de la companie.

Astfel, numai în ultimii patru ani, CFR Călători a plătit peste 1,8 mi­liarde de lei (peste 400 de milioane de euro) pentru servicii  de reparaţii, modernizări de vagoane, precum şi pentru achiziţia de vagoane sau rame electrice noi. Cu toate acestea, va­loarea contractelor încheiate de CFR Călători cu cele câteva firme abonate la banii statului este cu mult mai mare, suma menţionată mai sus reprezentând doar plăţile făcute de compania feroviară pentru contractele subsecvente în baza acordurilor-cadru încheiate.

"În ultimii patru ani, CFR Călători a încheiat cu Remar Paşcani un număr de 11 contracte în valoare de 347.914.000 de lei pentru activităţi de modernizare vagoane şi 23 de contracte, în valoare de 19.360.000 de lei, pentru reparaţii vagoane. În aceeaşi perioadă, Remarul 16 Fe­bruarie Cluj a câştigat 19 contracte, în valoare de 218.844.000 de lei, pentru modernizare de rame electrice şi LDH şi trei contracte, cu o valoare de 2.839 de lei, pentru reparaţii vagoane. De asemenea, CFR Călători a încheiat cu Astra Vagoane Călători Arad un număr de 18 contracte în valoare de 675.735.000 de lei pentru construcţia de vagoane noi, 22 de contracte cu o valoare de 30.587.000 de lei pentru reparaţii vagoane şi patru contracte în valoare de 14.160.000 de lei pentru reparaţii automotoare Desiro", potrivit CFR Călători.

Astra Vagoane Călători, Remar Paşcani, Remarul 16 Februarie, IRVC CFR SIRV Braşov şi Atelierele Griviţa sunt doar câteva dintre firmele româneşti care desfăşoară activitate în domeniul reparării sau realizării de material rulant, care au încheiat în ultimii ani contracte în valoare de milioane de euro cu CFR Călători.

Aproape toate contractele au fost încheiate după acelaşi tipar, fără pu­blicarea unui anunţ prealabil, la licitaţie prezentându-se o singură firmă, care era declarată câştigătoare. Astra Vagoane Călători din Arad este firma care a câştigat de-a lungul timpului contractele cu valorile cele mai mari. Menţionăm doar contractul în va­loare de peste un miliard de lei (peste 250 de milioane de euro), fără TVA, câştigat la data de 10 decembrie 2009 pentru construcţia de vagoane noi tip InterRegio, potrivit Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Durata acordului-cadru sem­nat cu SNTFC CFR Călători este de 48 de luni, respectiv 10 decembrie 2013. Astra Vagoane Călători apar­ţine omului de afaceri Valer Blidar.

O altă firmă, cunoscută pentru contractele grase încheiate cu CFR Călători este Remar Paşcani. So­cietatea Remar Paşcani este controlată de Grup Feroviar Român (GFR), parte a grupului Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica (73,3%) şi Adriana Didilă (26,6%). Remar Paşcani a câştigat la data de 15 iulie 2009 un contract în valoare de 699.400.000 de lei (peste 166 de mi­lioane de euro), pentru servicii de modernizare vagoane, potrivit SEAP. La licitaţie a fost depusă o singură ofertă, care a şi fost declarată câştigătoare.

Pe lista celor mai mari beneficiari ai contractelor încheiate cu CFR Călători se află Călin Mitică, acţionarul majoritar al firmelor Remarul 16 Februarie şi Sirv Barşov, cercetat de DNA, alături de fostul director al CFR Călători, Alexandru Noapteş. CFR Călători a încheiat, la sfârşitul anului trecut, cu Sirv Braşov un contract în valoare de 316.920.000 de lei, fără TVA, pentru modernizare vagoane suburbane de călători clasa I şi a II-a, potrivit SEAP. Contractul are o durată de doi ani, iar IRVC CFR SIRV Braşov a fost singura firmă interesată de acest contract. Un alt contract câştigat de firmele lui Călin Mitică, respectiv Remarul 16 Februarie, a fost încheiat în 2008, având o valoare de 188 de milioane de lei pentru furnizarea a maximum 40 de rame electrice. Potrivit site-ului societăţii Remarul 16 Februarie, "un pachet de acţiuni de 32,96% aparţine SC Transferoviar Grup SA, 32,01% aparţine doamnei Băiculescu Mo­nica, 6,54% este al Nova Cominvest SRL Bucureşti, iar 28,49% aparţine altor acţionari". Acţionarul majoritar al societăţii Remarul 16 Februarie este Trasferoviar Grup din Cluj, deţinut de omul de afaceri Călin Mitică. Prin­tre acţionarii Remarul 16 Februarie se regăseşte şi Vasile Blaga, fostul ministru de Interne, membru al PDL, care deţine un număr de 10.500 de acţiuni, potrivit declaraţiei de avere.


DIRECTORII REMARUL CLUJ, CERCETAŢI PENAL ÎNTR-UN DOSAR DNA
La sfârşitul lunii august, Alexandru Noapteş, fostul director general al SNTFC, a fost trimis în judecată pentru o fraudă de 700.000 de euro, alături de doi foşti colaboratori apropiaţi, respectiv Vanghele Nacu (director adjunct al Departamentului economic) şi Cătălin Iosub (director al Departamentului tracţiune), potrivit DNA. Cei trei directori sunt acuzaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar sunt implicaţi şi: Vasile Mureşan - director general la SC Remarul 16 Februarie, Simona Florişca - director economic la SC Remarul 16 Februa­rie, Floarea Iancu - inginer la Servi­ciul plan, organizare, constatare la SC Remarul 16 Februarie, Emil Sabo - director general al SC Activ Invest SRL, Claudia Maria Urs - director economic la SC Activ Invest, precum şi cunoscutul om de afaceri Călin Mitică - administrator de fapt la SC Activ Invest. Aceştia sunt acuzaţi de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Obiectul cercetării penale este achiziţia unui număr de şase automotoare cu remorcă (second-hand, provenite din Germania) la un preţ majorat nejustificat, potrivit procurorilor. Pe scurt, automotoarele second-hand care iniţial au costat aproape 700.000 de lei, cu TVA, au ajuns, după două revânzări şi câteva reparaţii, la 7,5 milioane de lei cu TVA.


INFRASTRUCTURA FEROVIARĂ ESTE DETERIORATĂ ŞI PROVOACĂ ACCIDENTE
După mai multe etape de reorganizare instituţională desfăşurate în ultimii 20 de ani, sistemul feroviar este la pământ. Lipsa finanţării necesare modernizării şi întreţinerii infrastructurii feroviare a dus la degradarea continuă a celor 20.000 de kilometri de linii şi a celor 950 de staţii CFR. Din cauza stării proaste a infrastructurii feroviare, trenurile ajung la destinaţie cu întârzieri foarte mari. În plus, în ultimii câţiva ani, numărul accidentelor feroviare a crescut simţitor, multe dintre acestea soldându-se cu zeci de persoane rănite sau chiar cu persoane decedate. Să nu mai vorbim de pagubele materiale înregistrate de compania feroviară. "În prezent se înregistrează un număr de 5.596 km linii curente şi directe scadente la reparaţii capitale. Res­tan­ţe importante se înregistrează şi la lucrările de reparaţii ale lucrărilor de artă şi terasamente, pe reţeaua fero­via­ră existând la ora actuală un număr de 3.954 de poduri şi podeţe cu durata de viaţă expirată, iar 12.026 sunt scadente la reparaţiile capitale. O situaţie similară se înregistrează şi la instalaţiile de si­guranţa circulaţiei, de semnalizare, centralizare şi bloc de linie automat, 1.015 staţii (19.846 de macazuri) dintr-un total de 1.087 (22.004 macazuri) fiind scadente la reparaţii capitale. De ase­menea, mai sunt scadente la reparaţii capitale 67 de tu­neluri, din totalul de 170; 6.235 km bloc de linie au­tomat din totalul de 6.801 km; 59 substaţii de tracţiune electrică a trenurilor, din totalul de 77; 8.508 km linii electrice de contact, din totalul de 10.407 km; 4.471 km linii electrice de joasă tensiune, din totalul de 5.869 km; 96 posturi de transformare de 16 MVA, 110/27,5 KV, din totalul de 186; 10.209 km reţele de telecomunicaţii, din totalul de 12.071 km; 285 de maşini grele de cale pentru întreţinerea şi reparaţia liniilor şi instalaţiilor, din totalul de 422; 68 de utilaje de intervenţii (pluguri de zăpadă şi macarale EDK), din totalul de 86; 28 locomotive, din totalul de 28, şi 1.050 vagoane, din totalul de 2.286", potrivit Ministerului Transporturilor. Acumularea an de an a scadenţelor la reparaţiile capitale ale liniilor, lucrărilor de artă şi instalaţiilor de conducerea şi siguranţa circulaţiei au condus la necesitatea introdu­cerii la momentul de faţă a 579 de restricţii de viteză.

×