Tablourile Coroanei - Avatarurile disputei cu Regele Mihai

Convins ca o intelegere amiabila cu fostul monarh era imposibila, datorita incapatanarii lui de a sfida evidentele, avocatul Pamfil Riposanu a propus autoritatilor romanesti rezolvarea diferendului prin justitie. Cert era ca Pamfil Riposanu vedea mai departe decat autoritatile romanesti ale timpului si intuise de la bun inceput ca acela care declara sus si tare ca nu vrea nimic de la tara, va incepe sa vrea. Ceea ce s-a si intamplat, insa ceva mai tarziu. In continuare reproducem partea a doua a raportului trimis de avocat la Bucuresti.

12. In lumina tuturor refuzurilor de mai sus si din moment ce ex-regele Mihai neaga pana si existenta unui astfel de inventar, in ciuda faptului ca cel putin inventarul partial emis de Union Bank din Elvetia (proba B) este un document public - mai scria Pamfil Riposanu - , ne-am vazut nevoiti sa ajungem la concluzia ca eforturile noastre catre o rezolvare amiabila cu ex-regele trebuie incheiate si i-am raportat in consecinta aceasta, la 26 iunie 1992, comitetului guvernamental condus de ministrul Horia Neamtu.

13. Este evident ca, deoarece sus-numita solicitare (datata 3 martie 1992, marcata proba D), prin care se cere ex-regelui sa inapoieze in termen de 10 zile tablourile furate, nu a fost respectata de catre ex-rege si de vreme ce impotriva sa nu s-a instituit nici o actiune civila sau penala, dupa cum i s-a notificat la 3 martie 1992, si, de asemenea, nu i s-a trimis nici o citatie legala care sa implice prezentarea de dovezi si depozitii ale martorilor, el s-a simtit in siguranta si, ca atare, si-a instruit sus-mentionatii avocati din Elvetia sa anuleze cele trei intalniri cu avocatul nostru elvetian. Ex-regele pur si simplu ignora solicitarile Romaniei de returnare a picturilor furate si rade de pretentiile Romaniei.

14. In acelasi timp, eu am informat comisia ca, desi taxele juridice ale avocatilor elvetieni sunt ridicate, noi am reusit sa gasim cu avocatii nostri din Elvetia o formula, similara cu acordul nostru datat 5 august 1992, deci o formula prin care guvernul dvs. va plati avocatilor numai costurile, care se ridica la 10.000 de dolari SUA, iar taxele legale vor fi achitate numai cand tablourile furate sunt recuperate si returnate Patrimoniului dvs. National. Aceasta formula a fost convenita de comisie si mi s-a comunicat, la 26 iunie 1992, ca plata celor 10.000 de dolari SUA catre avocatul elvetian se va face in circa 10 zile.

15. La 6 iulie 1992 m-am oprit la Geneva, unde m-am intalnit din nou cu avocatii nostri si i-am informat despre intrevederea de la Bucuresti si despre faptul ca cei 10.000 de dolari SUA le vor fi transferati in circa 10 zile. Astazi suntem in 20 august 1992, iar cei 10.000 de dolari SUA sunt inca neplatiti catre avocatii nostri din Elvetia. Avand in vedere cele de mai sus, cred ca va dati seama de pozitia mea neplacuta in cadrul firmei noastre de avocati si fata de consiliul nostru din Elvetia." Era ca si cum Pamfil Riposanu n-ar fi stiut din ce tara plecase. O tara in care nimeni nu lasa pe maine ceea ce poate face poimiine...

SCURTA ISTORIE RECENTA. Acest document referitor la soarta tablourilor din patrimoniul Coroanei Romaniei scoase abuziv din tara de fostul rege Mihai, apoi in parte instrainate, de asemenea abuziv, avea un aer usor abscons. In sensul ca nu se intelegea cine si cui l-a adresat si carei autoritati romanesti anume. Documentul ne parvenise intempestiv, dar nicidecum intamplator. Intrucat in cuprinsul lui figura si numele ministrului Horia Neamtu, seful Corpului de control al Guvernului, l-am abordat impreuna cu Anca Oegar, spre a lamuri lucrurile. Astfel am aflat ca ex-premierul Petre Roman aprobase inca din iunie 1991 infiintarea unei comisii destinate sa recupereze tablourile in discutie. Comisia a luat fiinta prin H.G. nr. 572 din 22 august 1991. In cadrul ei, in calitate de presedinte, Horia Neamtu era secondat de Constantin Oprisan, din partea Ministerului Justitiei, si de un reprezentant al Ministerului Finantelor. Se apelase din nou la serviciile lui Pamfil Riposanu, a carui firma de avocatura era rodata in speta si incheiase o prima etapa a lucrarilor preliminare pentru o noua actionare a fostului rege Mihai in justitie. Taraganarea lucrurilor a fost cauzata de un complex de imprejurari in care se pot distinge si fapte certe si fapte probabile. Un fapt cert: lipsa cronica de valuta necesara remunerarii avocatilor de la New York pentru activitatea prestata pana la data aceea.

Curand, Horia Neamtu ne-a asigurat personal ca lucrurile s-au rezolvat. Premierul Stolojan aprobase, in sfarsit, suma necesara continuarii procesului: 10.000 $. Fapte probabile: nu s-a mers mai departe, deoarece actiunea s-ar fi suprapus cu campania electorala si ar fi putut fi interpretata drept o tentativa de influentare a electoratului; de asemenea, se pare ca la Ministerul Justitiei nu era agreata o actiune penala impotriva fostului suveran. Intr-adevar, in faza aceea a operatiilor, Pamfil Riposanu a propus autoritatilor romane doua cai de atac: prin actiune civila sau prin actiune penala. Ultima, dupa opinia lui Riposanu, ar fi fost mult mai eficace si s-ar fi consumat intr-un timp mult mai scurt. Ca rezident elvetian, atunci cand a vandut doua tablouri in SUA, fostul rege Mihai incalcase si legile elvetiene si asupra acestui fapt nu pluteau dubii. In incheiere, ministrul Horia Neamtu ne-a asigurat ca actiunea de recuperare a tablourilor din patrimoniul Statului Roman, in ciuda poticnelilor intampinate pana atunci, va continua. Toate actele referitoare la caz insumau 18 dosare, aflate in custodia sa. In mod normal, aceste dosare ar trebui sa se afle si astazi acolo, sub nasul guvernului.

Mai reproducem aici si un extras dintr-un interviu acordat de premierul Theodor Stolojan, referitor la aceeasi cauza: «Dle Stolojan, dvs. ati aprobat cei 10.000 de dolari dlui avocat Pamfil Riposanu, pentru redeschiderea procesului privind tablourile din patrimoniul Coroanei Romaniei. Care este motivatia si cat de bine documentat erati dvs. cand ati luat aceasta decizie?». Foarte bine documentat, vreau sa va spun ca m-am opus initial sa dam acesti 10.000 de dolari - de ce? pai pentru ca eu stiu ca si inainte de ’89 s-au cheltuit nu 10.000, ci zeci de mii de dolari in acest proces, fara macar sa avem din partea cuiva o certitudine ca putem castiga ceva. Si eu le-am spus - dom’le, putem sa continuam acest proces, dar cei care vor sa-l continue, avocatii in special, sigur, si noi, sa-si recupereze cheltuielile din ceea ce castiga din proces. Eu m-am opus un timp sa dam acesti bani, dar un prim-ministru nu se poate opune aplicarii unor reguli elementare de drept. Aici exista un contract pe care nu l-am incheiat eu, iar eu nu sunt Ceausescu, ca sa zic opriti orice contract ca n-are importanta. Nu. Ai incheiat un contract, respecti regula contractului. Deci am fost de acord cu cei 10.000 de dolari, pentru ca erau prevazuti ca plata in contract." Numai premierii Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu au fost incapabili sa se documenteze cu privire la continutul unor dosare existente chiar in sediul din care si-au exercitat, respectiv isi exercita autoritatea. Si Nastase, si Tariceanu isi inchipuie, fiecare in parte, asa cum si-a inchipuit si Nicolae Ceausescu, la vremea lui, ca Romania e tara lui tac’su!

FRANELE UNUI MINISTRU. In raportul sau, Pamfil Riposanu mai preciza: "16. Pentru informarea dvs., cooperarea cu comitetul condus de domnul ministru Neamtu a fost excelenta, desi recent n-am mai primit raspuns la faxurile noastre repetate. Ni s-a spus ca un membru al prezentului dvs. cabinet ar vrea sa fie generos cu ex-regele. Desigur, un ministru sau orice ministru poate fi generos cu banii din buzunarul propriu, dar nu cu bunurile publice, cum ar fi in cazul nostru picturile furate din Patrimoniul dvs. National.

17. Mai mult decat atat, suntem foarte ingrijorati si ne este teama ca unii membrii din cabinetul dvs., care sunt, de asemenea, custozi ai Patrimoniului dvs. National, sa nu fie deplin constienti de faptul ca, in baza legilor noastre, proprietarul unor bunuri furate are datoria de a actiona in mod diligent pentru recuperarea bunurilor ce i-au fost furate. Noi am convenit cu consiliul nostru din Elvetia ca acest caz al dvs., de recuperare a tablourilor ce v-au fost furate, este un caz intemeiat, dar, daca guvernul dvs. neglijeaza actionarea cu diligenta pentru recuperarea tablourilor furate, care au o valoare estimata pe piata de sute si sute de milioane de dolari, o asemenea neglijenta poate provoca daune ireparabile actiunii dvs. de recuperare, in special acum, cand am localizat parte din amintitele tablouri.

18. Dupa cum am informat si respectiva dvs. comisie guvernamentala, noi am intreprins masuri pentru a redeschide procesele injuste ce au avut loc in tribunalele din SUA in 1986, ca rezultat al greselilor fostului regim corupt, pe atunci la putere in Romania, si, procedand astfel, noi am sustinut instantelor de aici faptul ca guvernul democratic din Romania ne-a asigurat ca este deplin angajat sa duca pana la capat, in mod energic, aceste actiuni de recuperare a tablourilor ce le-au fost furate si sa isi indeplineasca toate obligatiile. Evident, noi trebuie sa fim consecventi in actiunile noastre, intreprinse la Tribunalul din New York, in Elvetia si in Italia. Din moment ce nu putem dovedi Curtii din New York ca guvernul dvs. este angajat sa actioneze energic in procesele sale din New York, acesta neglijeaza actiunile sale energice pentru recuperarea proprietatii sale furate, care se afla in Elvetia, unde se afla o parte din tablouri si unde rezideaza ex-regele."

CINE ERA FRANARUL? Era chiar ministrul Justitiei, Mircea Ionescu-Quintus. Pe vremea cand inzestrase Securitatea cu un dulap intreg de note informative, uitase ca era monarhist. Sentimentele lui monarhice s-au reaprins insa imediat dupa decembrie 1989. Fiind ministru intr-o guvernare republicana, nu le putea exprima deschis, insa declaratiile sale din epoca le tradau, fiind batatoare la ochi. "Desi ar parea ciudat - afirma atunci intr-un interviu - , eu nu cunosc date concrete in legatura cu actiunea recuperarii unor tablouri care au facut parte din patrimoniul Coroanei Romaniei, intrucat Ministerul Justitiei nu a fost implicat direct in aceasta problema dupa Revolutie. Precizez ca, in calitate de consilier in ministerul nostru, domnul Constantin Oprisan face parte, ca specialist, dintr-o comisie constituita pe langa Guvern intr-un scop sus-aratat. Desigur, sunt intru totul de acord cu incercarea statului roman de a recupera tablourile din patrimoniul national, oricare ar fi persoana care le detine sau care se presupune ca le-a obtinut in mod nelegal. Opinez ca toti avem datoria sa sprijinim o asemenea actiune de interes national. Cred insa ca trebuie sa dam o mare atentie strangerii probelor pe care sa le putem prezenta instantelor straine, ca si problematicii juridice, destul de complexe, pe care o presupune acest demers. De asemenea, ni se pare ca este necesar sa fie angajate direct, in afara de noi, Ministerele Economiei si Finantelor, Afacerilor Externe, Culturii si - eventual SRI, desigur, sub conducerea Corpului de control al Guvernului. Si, nu in ultimul rand, urmeaza a fi luate in considerare sansele reale pe care le are o astfel de incercare, pentru a se putea evalua si oportunitatea unor importante cheltuieli.

Este adevarat ca la Ministerul Justitiei nu este agreata o actiune penala impotriva ex-regelui Mihai?

Imi vine greu sa raspund la o intrebare care mi se pare cel putin delicata. Ca si titlul din ziarul dvs.: A furat sau nu regele Mihai? Ca vechi practician in dreptul penal, apreciez ca orice persoana, indiferent daca a fost sau nu rege, este acoperita de prezumtia de nevinovatie pana cand o instanta judecatoreasca declara ca a savarsit o infractiune, in speta daca a furat sau nu. Totusi, un raspuns trebuie sa va dau: imi amintesc ca, pe la sfarsitul lunii iulie 1992, dl consilier Oprisan m-a informat despre o discutie avuta in comisie cu privire la optiunea pentru o actiune penala sau civila. Impreuna cu dansul am apreciat ca folosirea unei hazardate actiuni penale impotriva fostului rege, la inceput de campanie electorala, nu era oportuna. Socotesc ca si in prezent o asemenea solutie are o conotatie politica si ca hotararea ei nu ne mai revine noua. Ca jurist, insa, trebuie sa iau in considerare dificultatea rezolvarii problemei prescriptiei si a stabilirii intentiei delictuale, ca si a altor impedimente procedurale pe care le presupune actiunea penala (chiar daca este mai rapida), in raport de actiunea civila, pentru care opinez."

Observatiile noastre: la data aceea, probele erau stranse si, sub greutatea lor, prezumtia de nevinovatie se pulveriza, nu mai facea doua parale. Era adevarat, fostul rege Mihai nu furase tablourile, ci le scosese din tara cu complicitatea liderilor regimului comunist, desi stia ca nu avea acest drept, fiind vorba de bunuri care nu-i apartineau. Iar intre aceasta afacere si campania electorala nu exista nici un fel de relatie. Fostul rege nu candida nici la functia de presedinte, nici la acela de senator sau de deputat.

NUMAI ACTIUNEA FERMA SI PROMPTA... In sfarsit, iata si finalul raportului lui Pamfil Riposanu: "19. Din moment ce ex-regele, in prezent profereaza impotriva Romaniei tot felul de acuzatii si declara mass-mediei ca nu i s-a permis sa scoata din tara nici macar o scrumiera, si de vreme ce o parte din tablourile furate se afla in Elvetia, iar paratul ex-rege este rezident in Elvetia, acum este momentul potrivit - dupa cum am convenit cu mult timp in urma - de a se intreprinde imediat toate actiunile legale necesare indreptate impotriva ex-regelui la tribunalele elvetiene, unde el va fi confruntat cu urmatoarele dovezi indiscutabile:

a) Ca respectivele tablouri au fost scoase din Romania ilegal, la sau in jurul datei de 12 noiembrie 1947, de catre regele Mihai;

b) Ca cel putin zece din amintitele tablouri au fost depozitate, la sau in jurul datei de 13 noiembrie 1947, in contul bancar personal al «M.S. Regelui Mihai», la Union Bank din Elvetia, Zürich, conform probei A, anexate;

c) Ca cel putin doua din aceste tablouri, tablourile lui El Greco - Don Bosio si San Sebastian - au fost scoase din sus-numitul cont bancar personal al «M.S. Regelui Mihai» si apoi trimise si incredintate la 26 octombrie 1975 lui Wildenstein & Co. din New York, spre vanzare, din partea ex-regelui Mihai, pentru un pret de nu mai putin de 1.750.000 de dolari SUA (vezi proba B, anexata).

Avand in vedere toate cele de mai sus si documentele indiscutabile si mai ales ca la acest moment tarziu, cand insasi supravietuirea actiunii guvernului dvs. de recuperare a tablourilor sale furate este in joc, cu respect supun atentiei dvs. faptul ca numai actiunea ferma si prompta mai poate ajuta la recuperarea si returnarea tablourilor ce vi s-au furat din Patrimoniul National Romanesc, caruia ele apartin de fapt si de drept.

DOCUMENT. Minciuna lui Calin Popescu Tariceanu, in toata splendoarea ei

In incheiere, va asigur ca, daca ne bucuram de cooperarea guvernului dvs., noi vom continua sa facem tot ce ne sta in putinta si nu vom avea odihna pana cand amintitele tablouri nu se vor intoarce la tara dvs. De vreme ce toate dosarele pertinente se afla in posesia noastra, daca dvs. credeti ca este necesara prezenta noastra la Bucuresti in acest moment, si ne comunicati aceasta, voi fi mai mult decat fericit sa vin cu primul avion si sa ma alatur eforturilor dvs. de aducere inapoi acasa a comorilor dvs. sus-mentionate. Din Bucuresti, daca este de coniventa dvs., ne-am putea opri la Geneva, unde, conjugandu-ne eforturile cu colegii elvetieni, vom intreprinde masurile juridice necesare indreptate impotriva paratului ex-rege, il vom cita intr-un proces legal, solicitand sa i se ia depozitiile si dovezile (marturiile) si numai dupa aceea vom putea vedea si o alta atitudine din partea ex-regelui."

Era un moment in care agitatiile promonarhiste se aflau in reflux. Sloganul tipat la toate rascrucile, "Monarhia salveaza Romania!", era incapabila sa produca efecte, de vreme ce toata lumea stia ca monarhia nu reusise sa se salveze nici macar pe sine. Reales presedinte cu o majoritate mai mult decat confortabila, Ion Iliescu a lasat-o mai moale, nemaifiind interesat sa-l tina pe fostul monarh sub presiune. Numai aceasta poate fi cauza datorita careia actiunea guvernului in recuperare a tablourilor Coroanei Romaniei nu a mai fost nici ferma, nici prompta. In felul sau, si Ion Iliescu era convins ca Romania era tara lui tac’su si ca putea lua orice fel de decizie in numele ei.

LEGEA E LEGE...
"Vreau sa va spun ca m-am opus initial sa dam acesti 10.000 de dolari (necesari platii avocatilor pentru procesul recupararii tabourilor de la Mihai I, n.n.) pentru ca eu stiu ca si inainte de ’89 s-au cheltuit nu 10.000, ci zeci de mii de dolari in acest proces, fara macar sa avem din partea cuiva o certitudine ca putem castiga ceva. Si eu le-am spus - dom’le, putem sa continuam acest proces, dar cei care vor sa-l continue, avocatii in special, sigur, si noi, sa-si recupereze cheltuielile din ceea ce castiga din proces. Eu m-am opus un timp sa dam acesti bani, dar un prim-ministru nu se poate opune aplicarii unor reguli elementare de drept" - Theodor Stolojan, 1991

DOAR CU PROBE
"Opinez ca toti avem datoria sa sprijinim o asemenea actiune (de recuperare a tablourilor, n.n.) de interes national. Cred insa ca trebuie sa dam o mare atentie strangerii probelor pe care sa le putem prezenta instantelor straine, ca si problematicii juridice, destul de complexe, pe care o presupune acest demers. De asemenea, ni se pare ca este necesar sa fie angajate direct, in afara de noi (Ministerul Justitiei, n.n.), Ministerele Economiei si Finantelor, Afacerilor Externe, Culturii si - eventual SRI, desigur, sub conducerea Corpului de control al Guvernului. Si, nu in ultimul rand, urmeaza a fi luate in considerare sansele reale pe care le are o astfel de incercare, pentru a se putea evalua si oportunitatea unor importante cheltuieli" - Mircea Ionescu-Quintus, 1992

INEPTIILE LUI CORNEL DUMITRESCU

Intr-un interviu acordat Ancai Oegar si lui Emil Burloi, raposatul Cornel Dumitrescu, pe atunci director al saptamanalului Lumea libera de la New York, afirma ca articolele intitulate: A furat sau nu regele Mihai?, semnate de Anca Oegar si Mihai Pelin, aparute in ziarul Ora, ar fi fost comandate de Iosif Constantin Dragan, care subventioneaza publicatia. Informatia ii parvenise din "zvonurile care mi-au ajuns la urechi, de pe strada..." Era un fapt notoriu ca ziarul Ora era finantat de omul de afaceri roman Viorel Catarama. "In nici un caz nu cred ca Regele Carol I - mai afirma numitul C.D., fost activist UTC la Brasov, adoptand o stranie atitudine de ciocoi - a intentionat sa lase aceste tablouri minerilor din Valea Jiului sau taranilor din Moldova." In cazul acesta, era de neinteles de ce se mira ca nici macar 8 la suta dintre romani nu mai agreau monarhia. Pagubosi avocati a avut si mai are fostul rege Mihai!