Tara lui Saddam - Turist in Irak

La cinci minute de mers cu masina din baza Sassari de langa Nassiriya, unde sunt dislocati circa 500 de romani, se afla ruinele orasului Ur, o perla a Mesopotamiei si locul in care s-a nascut Avraam, primul prieten al lui Dumnezeu.

Este 24 aprilie. A doua zi de Pasti. La Nassiriya, in sudul Irakului, este liniste. Militarii din baza in care sunt stationati, intre altii, circa 500 de romani si 2.000 de italieni s-au trezit, ca de obicei, devreme. "Astazi", ne spune un ofiter roman de la Batalionul 280 Infanterie de la baza Sassari din Nassiriya, "vom vizita ruinele vechiului oras-cetate Ur". Ur, unul dintre cele mai vechi orase atestate pana acum, era, in fascinanta Mesopotamie, o metropola cu temple impunatoare, morminte regale fastuoase, case frumoase si palate fascinante. Astazi, din Ur nu au mai ramas decat ruinele. Dar ele continua sa fascineze. Mai ales ziguratul, piramida sumeriana fara varf, pe care o vedeam usor de langa corturile militare inconjurate de sarma ghimpata si de langa aeroportul strasnic pazit de trupele americane.

PIRAMIDA SECTIONATA. De la departare, din baza italiana Sassari, aflata la cativa kilometri, ziguratul pare o movilita de pamant caramiziu, un mot de lut care se iteste obraznic din pamantul sterp. Pe masura ce ne apropiem - la bordul mai multor vehicule blindate, inconjurati de TAB-uri ale Companiei de Politie Militara din Romania - , constructia parca prinde viata si se ridica, in fata noastra, de undeva de sub pamant. Peste tot in jurul nostru culoarea dominanta este maro. Cu nuantele aferente. Langa zigurat gasim o taraba micuta unde doi irakieni vand suveniruri - cutite, bancnote xeroxate, genti tricotate din lana, reclame turistice realizate stangaci, tablouri cu ziguratul reconstituit in viziune proprie, cateva harti in limba araba si... cam atat. Cei doi irakieni nici nu ne baga in seama. Nici macar nu ne zambesc. O mana de jurnalisti insotiti de militari nu ii impresioneaza. Probabil ca suntem, pentru oamenii locului, alti straini care le-au venit pe cap.

CINSTE LUNII. "In anul 2113 inainte de Christos, ziguratul avea 26 de metri", ne spune, odata ajunsi la fata locului, Dhaif Muhsen, ghidul nostru irakian. Vorbeste o engleza fluenta, curata si corecta. Translatorul nostru, un roman din Politia Militara, pare emotionat.

"Furtunile de nisip si ploile au mancat din creasta ziguratului, iar inaltimea lui a scazut, cu timpul, la 20 de metri", continua ghidul, aparent surprins de privirile noastre curioase. "Templul acesta a fost dedicat Zeului Lunii, pentru ca sumerienii din Ur se inchinau astrului noptii". De peste patru milenii aceasta constructie, care seamana cu o piramida in trepte sectionata la varf, vegheaza nonsalant asupra micilor fapturi. De altfel, se spune ca ziguratul este poarta care face legatura intre Pamant si Rai.

Caramizile din care a fost construit sunt pastrate aproape intacte. Ele poarta inca amprenta constructorilor mesopotamieni. Pe ici, pe colo, muncitorii care au trudit la ridicarea acestei constructii si a cladirilor din jur au lasat posteritatii urmele degetelor lor pe caramizile arse de soare.

CIVILIZATIE. Templul Lunii, o minunatie arhitecturala	MESOPOTAMIA. Ziguratul lui Umammu din orasul Ur

PRIETENUL LUI DUMNEZEU. Aici la Ur, nu departe de zigurat, se spune ca s-a nascut Avraam, a carui semintie a fost binecuvantata de Dumnezeu si a carui poveste apare deopotriva in Biblie si in Coran. Casa in care a trait Avraam pana la varsta de 75 de ani are 27 de camere, cinci gradini si trei scari interioare. Nu este inalta, ci se intinde pe un singur nivel. Zidurile au fost atent reconstruite de arheologii straini.

In Geneza se spune ca Dumnezeu i-a cerut lui Avraam sa-si paraseasca casa parinteasca din orasul Ur si sa se indrepte spre tinuturile Canaanului, unde avea sa dea nastere poporului ales. Misiunea lui Avraam era grea - raspandirea cuvantului lui Dumnezeu in niste timpuri in care oamenii idolatrizau mai multi zei aderand la teologii similare mitologiei grecesti care includea un zeu al razboiului, unul al soarelui si unul al iubirii. Asadar, misiunea patriarhului era dificila, iar ideile crestinismului si cele ale islamismului isi au originile in invatatura lui Avraam, prietenul lui Dumnezeu.

VESTIGII. Langa casa lui Avraam, primul om care a crezut orbeste in Cel de Sus, am gasit cea mai veche arcada atestata pana in prezent, cimitirul regilor sumerieni unde acum si-au facut culcus sute de porumbei, templul lui Ninhursag al Ubaid, caramizi pe care sunt scrijelite caractere cuneiforme, mii de tablite inscriptionate. "Aici, la Ur", ne povesteste cu mandrie ghidul, "a fost inventata roata in-dustriala. Cu mult timp inainte de egipteni, greci si romani".

Dhaif ne mai spune ca lui Saddam Hussein nu i-a pasat niciodata de comoara de la Ur. Nu l-au interesat nici numeroasele acte de talharii si nici nesimtirea unora de a distruge un sit din patrimoniul national. Nu i-a pasat nici de furtunile de nisip si de ploile care au erodat, in voia lor, zidurile vestigiilor. La sfarsitul anilor ’80, Saddam a construit aici o baza militara si a inchis astfel accesul arheologilor straini. Ultimii vizitatori care au pus piciorul in aceste locuri s-au aventurat aici la inceputul anilor ’90. Sub escorta militara irakiana. Astazi, situl este deschis vizitatorilor. Dar numai celor care se incumeta sa vina pana aici sa infrunte riscul care pandeste la tot pasul.

O SANSA
"Am avut noroc cu arheologii straini care au venit la Ur la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, pentru a scoate din anonimat aceste locuri. Saddam, tiranul, n-a miscat un deget sa ii ajute" - Dhaif Muhsen, ghid irakian

CU TAB-UL LA UR

Am plecat spre Ur, fost centru comercial din Mesopotamia, pamantul dintre Tigru si Eufrat, la bordul mai multor vehicule militare romanesti si italiene. In transportorul amfibie blindat (TAB) in care ma aflam aerul era aproape irespirabil. Afara, aproape 40 de grade. Temperatura crestea de la primele ore ale diminetii. In miezul zilei ajungea uneori chiar si la 50 de grade. La sfarsitul lui aprilie. Stateam ingramaditi in masinaria metalica. Vesta antiglont mi se lipise de spate, sudorile ma treceau de la atata caldura, iar casca pe care o purtam incepuse sa-mi alunece de pe cap. La cate un hop intalnit pe drum casca sarea o data cu mine, dar revenea cuminte la loc cand drumul se netezea. Nimeni nu scotea nici un cuvant. Nici sa fi vrut politistii militari nu ar fi stat la povesti cu noi. Datoria lor era sa ne escorteze pana la zigurat. Pentru ei era o misiune, pentru noi o vizita turistica la unul dintre izvoarele civilizatiei.