Ţăranii cereau pământ şi orăşenii apartamente

România post-comunistă era bântuită de crize sociale. Ţăranii strigau la mitinguri lozinca "Vrem pământ!", iar orăşenii aşteptau locuinţe de la stat. Asociaţia Culturală "Pro Basarabia şi Bucovina" propunea eliminarea vizelor la graniţa româno-sovietică şi integrarea culturală a românilor de pretutindeni în "spaţiul mioritic".

În ţară nu existau suficiente apartamente care să acopere numărul ce­re­ri­lor depuse pentru a obţine o locuin­ţă. Aceasta era situaţia care reieşea dintr-o serie de anchete efectuate în mai multe judeţe ale ţării. Dacă în anumite zone nu erau disponibile nici materialele de construcţie, baza fiind fondurile primite de la stat, în zonele în care acestea existau, constructorii nu se angajau din cauza con­diţiilor precare de lucru care le erau oferite.


MULTE CERERI, PUŢINE APARTAMENTE
În municipiul Craiova, viceprimarul declara că 98% dintre audienţele acordate la primărie erau pentru cererile de locuinţă. "Mă îngrozesc de pe acum, căci ştiu ce înseamnă. Sunt sute de oameni, cu disperarea în suflete şi în priviri. Cărora ce să le spui? (...) Credeţi că încălzeşte pe cineva care nu are un acoperiş deasupra capului să-i spui că în trei-patru ani se vor rezolva toate cererile? Adică 8.150, din care 4.800 ale unor familii fără nici un fel de locuinţă", afirma viceprimarul Iliodoi Plăstor, adăugând că urmau să fie construite 2.760 de apartamente noi, fără a avea însă ceva în plus faţă de anul ce trecuse în afară de bunăvoinţă.

Nici la Târgovişte, lucrurile nu stăteau mai bine. Pe plan local, deşi nu se ştia foarte clar, pietrişul, cărămida şi alte materiale de construcţie puteau fi "rezolvate". Exista şi o cerere bogată de muncă a lucrătorilor particulari, mulţi dintre aceştia fiind din domeniul construcţiilor, reparaţiilor şi întreţinerii de imobile. Baza rămânea, însă, şi acolo construcţia de apartamente din fondurile statului. Numai că nici acestea nu acopereau cererea decât într-o proporţie redusă. "La 5.400 de cereri înregistrate până azi, prevedem să reali­zăm 1.153 de apartamente.(...) Asta-i situaţia şi nu este deloc bună", declara atunci primarul municipiului Târgovişte, Nicolae Constantinescu.

În ţară nu erau suficiente locuinţe, iar în tot acest timp existau, totuşi, mii de constructori de la unităţile Ministerului Construcţiilor şi de la alte trusturi şi întreprinderi de speciali­tate care nu aveau de lucru. Muncitorii nu se angajau pe şantierele de locuinţe, nici măcar pe cele din Capitală, deoarece nu li se ofereau condiţii de viaţă şi câştig corespunzătoare. Acestei situaţii i se adăuga şi cea a tendinţei unora dintre constructori de a lucra pe şantierele ARCOM-ului şi ARCIF-ului din străinătate.


MARŞ PAŞNIC ÎMPOTRIVA GUVERNULUI
La 4 martie 1990, în Capitală a avut loc un marş paşnic, manifestanţii protestând împotriva Guvernului şi cerând împroprietărirea ţăranilor. Pornind din Piaţa Unirii, manifestaţia, destul de "subţire" la început, şi-a atras simpatizanţii pe tra­seu, ajungând în Piaţa Victoriei în jurul prânzului cu un număr de 700-800 de participanţi, relata Libertatea. În pofida faptului că s-a scandat "Jos guvernul!", "Securitatea a cui securitate o asigură?", "Dezbinaţi poporul cu televizorul!" şi "Frontul a dat, Frontul a luat, fie numele Frontului lăudat", nu a umbrit, totuşi, modul civilizat în care s-a desfăşurat demonstraţia.

De reţinut era faptul că în rândul manifestanţilor a fost prezent şi un grup de ţărani, care sub deviza: "Ţă­ra­nii vor pământul în proprietate particulară. Vine primăvara" cereau indicaţiile necesare pentru a putea începe campania agricolă de primăvară. Acestea se lăsau, însă, aşteptate. Nici un membru CPUN n-a răspuns în vreun fel doleanţelor demonstranţilor. Marşul s-a încheiat la ora 16:00, grupurile de manifestanţi împrăştiindu-se, dornice să asiste la demolarea statuii lui Lenin.


A REÎNCEPUT PRODUCŢIA DE VERIGHETE
CPUN a adoptat Decretul-Lege nr. 84, privind confecţionarea şi vânzarea ve­ri­ghe­telor din aur pentru populaţie, care stabilea că bijuteriile se confecţionau de către Banca Naţională a României prin Întreprinderea monetăriei statului.

Producţia verighetelor fusese sistată în urmă cu mai bine de un deceniu, când, în 1978, o dată cu intrarea în vigoare a Decretului nr. 244 privind regimul me­talelor pre­ţi­oa­se, nu au mai fost repartizate cantităţi de aur fin pentru confecţionarea bijuteriilor.
În 1990, verighetele urmau a fi comercializate prin magazinele Ministerului Comerţului Exterior, care erau autorizate de BNR. Era prevăzută confec­ţi­onarea a trei categorii de aur de 14 k, la urmă­toa­rele preţuri: verighete simple - 650 lei/g, verighete cu cizelură mecanică - 700 lei/g şi verighete cu cizelură manuală - 800 lei/g. Vânzarea era, însă, condiţio­na­tă de dovada de­pu­nerii actelor pentru încheierea căsătoriei. Astfel, se încerca evitarea speculei cu aur.


CONTRA VIZELOR
S-a înfiinţat Asociaţia Culturală "Pro Basarabia şi Bucovina", care avea ca scop "integra­rea firească a valorilor spi­rituale cultu­rale şi artistice ale româ­­nilor basarabeni şi bucovineni în spa­ţiul mioritic daco-român; circulaţia li­­beră, fără vize şi permisiuni speciale, a ro­mâ­nilor de ambele părţi ale Prutului; încurajarea cercetărilor şti­in­ţi­fice pentru restabi­li­rea adevărului istoric şi geo­politic despre ţinutul dintre Prut şi Nistru; culegerea de documente privind apartenenţa la spaţiul mioritic româ­nesc a Basarabiei, Bu­co­vi­nei de Nord şi a ţinutului Herţei pentru sistematizare şi publica­re; sprijinirea limbii române în şcoală şi biserică pe tot cuprinsul Basarabiei, Buco­vi­nei de Nord şi ţi­nu­tului Herţei". În prima şedinţă organizatorică, Comitetul asociaţiei şi-a ales preşedinte­le în persoana lui Nicolae Lupan, vicepre­şe­dinţi pe Ion Puiu şi Vasile Ţepordei şi secretar-general pe Valeriu Graur.


VAGABONDAJ
La începutul lunii martie 1990, vaga­bon­­dajul copiilor luase amploare, atin­gând cote îngrijorătoare. Lăsaţi fără su­­praveghere sau fugiţi de acasă, abando­naţi de adulţi, minorii puteau fi uşor racolaţi de personaje rău famate care îi "şcoleau" într-ale cerşitului şi hoţiei. Mulţi dintre ei "activau" în zonele gă­rilor, fiind descoperiţi de ofiţeri ai po­li­ţiei care îi duceau la centre de reeducare sau de triere a minorilor. În cele mai multe cazuri copiii fugeau din nou, ajungând tot în mijlocul bandelor de infractori. Şi numărul actelor infrac­ţio­na­le ajunsese la un nivel îngrijorător. Potri­vit unei statistici efectuate de Mi­nisterul de Interne, până la începutul lunii martie 1990 se înregistraseră 5.335 in­fracţiuni, dintre care 607 contra persoa­nei. Dintre acestea, 128 erau omoruri, 74 tentative de omor, 71 vătămări corpora­le, 28 de lovituri cauzatoare de moarte şi peste 130 de violuri.