"Voturile etnice s-au schimbat, lucru care pe termen mediu are si avantaje. Poate ca electoratul maghiar se va orienta spre diverse atitudini politice, si nu spre votul etnic, si la fel se va intampla si in cazul romanilor", a afirmat sociologul Magyari Laszlo, conferentiar la Universitatea "Babes-Bolyai", informeaza Mediafax. Tendinta de renuntare la votul etnic este confirmata si de senatorul UDMR de Cluj, Eckstein Kovacs Peter, care a declarat ca a intalnit cazuri de romani care au sustinut, in alegeri, candidati ai UDMR, cum ar fi Satu-Mare, comunele clujene Garbau si Mihai Viteazu. "Nu as afirma ca in 2004 au disparut litigiile interetnice si votul etnic. Votul etnic exista in continuare, dar are deja loc o schimbare de mentalitate", a spus la randul sau liderul UDMR, Marko Bela.


