Terorismul, drama secolului al XXI-lea

Deşi inceputul de secol părea a fi sub "domnia" ştiinţei, terorismul ameninţă azi "ordinea mondială". Despre conflictele din Orientul Mijlociu ne-a vorbit Ely Karmon, cercetător la Institutul de Combatere a Terorismului din Herzliya (Israel).Â

Romăni in ţara făgăduinţei

Deşi secolul al XXI-lea a inceput sub impactul descoperirilor ştiinţei care prevedeau o globalizare şi o supratehnologizare a lumii, iată că terorismul, un fenomen necunoscut in urmă cu 50 de ani, tulbură dorita "ordine mondială". Atentatele sinucigaşe sunt un fenomen imprevizibil, care pot apărea in zonele cele mai "paşnice" ale lumii. Despre conflictele de ieri şi de astăzi din Orientul Mijlociu, un adevărat "butoi cu pulbere" al mapamondului, ne-a vorbit domnul Ely Karmon, cercetător la Institutul de Combatere a Terorismului din Herzliya.

Herzliya este un orăşel lăngă Tel Aviv, construit, ca multe alte localităţi israeliene, in pustiu. Pe locul unei foste baze militare dezafectate in anii 1965-1966 funcţionează Centrul Interdisciplinar, o universitate in stil american, cu multă verdeaţă şi clădiri răsfirate prin campus. La Institutul de Combatere a Terorismului l-am cunoscut pe domnul Ely Karmon, unul dintre cei mai reputaţi specialişti din Israel, recunoscut in domeniu şi pe plan internaţional. A studiat la Iersualim, Haifa şi Paris, preocupăndu-se printre altele şi de problema violenţelor politice, a extremismului de dreapta şi de stănga, mişcările de gherilă etc. Originar din Basarabia, după 58 de ani de la părăsirea "plaiurilor mioritice" vorbeşte perfect limba romănă, fără accent sau arhaisme.

†Jurnalul Naţional: Domnule Karmon, percepţia generală a turistului care vizitează Israelul este că se află intr-o ţară militarizată. Controale stricte la aeroport, soldaţi cu armele la vedere pe stradă... Este Israelul intr-o permanentă stare de război?

Citește pe Antena3.ro

Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de aur. Proprietarul nu știa ce comoară are în casă

Ely Karmon: Afirmaţia că Israelul este o ţară "militarizată" este o legendă. Raportat la populaţie, noi nu avem mai mulţi soldaţi decăt Franţa sau Italia. Numai că militarii noştri sunt mai vizibili pe stradă decăt la Paris sau la Roma. Această situaţie este datorată problemelor interne pe care le avem, legate de acţiunile teroriste ale populaţiei arabe. Mai ales după anul 2000 s-au inmulţit atentatele sinucigaşe, astfel că trebuie să depunem eforturi continue pentru a le evita.

Deşi pare cinic, războiul este un specific al acestei regiuni de mii de ani. Israelul de astăzi a fost un teritoriu de cucerire. In ultimii 200 de ani aici au avut interese otomanii, englezii, francezii, americanii, ruşii. După al doilea război mondial au intrat şi alţi "actori", cum ar fi Arabia Saudită, Egiptul, Irakul...

Interese

†Jurnalul Naţional: Care sunt originile conflictului arabo-israelian?
Ely Karmon: După al doilea război mondial, mişcarea sionistă, care milita pentru crearea unui stat al evreilor pe teritoriul biblic al Palestinei, a devenit foarte activă. Populaţia evreiască trecuse prin cumplitul experiment al Holocaustului şi işi căuta un loc in care să trăiască in pace. In noiembrie 1947, Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut un plan de impărţire a Palestinei intre evrei şi arabi, insă acesta nu a fost acceptat de ţările arabe. La 14 mai 1948, statul Israel a fost proclamat oficial, iar la căteva zile după aceea Egiptul, Iordania, Siria, Libanul şi Irakul ne-au declarat război. De atunci, statul Israel se află intr-un continuă dispută cu ţările arabe din regiune, care nu acceptă prezenţa evreilor aici. Este singurul conflict din lume in care controversa nu este bilaterală, intre două etnii care-şi dispută un teritoriu. Avem zeci de acţiuni internaţionale, interese ale mai multor state, organizaţii, partide politice. Ţările arabe spun dintotdeauna că apără interesele palestinienilor, insă nu este deloc aşa. De fiecare dată cănd părţi ale Palestinei au fost incluse in graniţele ţărilor arabe, drepturile palestinienilor au fost pe ultimul loc in programul politic. De exemplu, in 1967 Egiptul a ocupat Gaza - palestinienii nu au beneficiat de nici un drept in plus faţă de ce le oferea Israelul. Tot atunci, Iordania a ocupat Cisiordania. Unicul lor interes a fost alipirea teritoriului, fără ca palestinienii să primească vreun drept in guvernarea provinciei. La fel se intămplă şi cu Siria. Guvernul de la Damasc se prezintă drept avocatul drepturilor palestinienilor, insă in realitate scopul este realizarea "Siriei Mari".

Un alt "actor" in regiune a fost Irakul, stat care nu a semnat niciodată un pact de incetare a focului cu Israelul. Libanul a fost dintotdeauna un stat slab in zonă, controlat de Siria. In sudul Libanului au fost amplasate taberele de pregătire ale palestinienilor, care inarmate de statele arabe constituie un pericol continuu pentru Israel.

In secolul al XX-lea, s-au tot schimbat centrele de putere pe plan mondial, insă interesele in spaţiul israelian au rămas aceleaşi. După al doilea război mondial a fost "concurenţa" dintre SUA şi URSS. Astăzi, au apărut noi "actori": URSS-ul a fost inlocuit de Rusia, Uniunea Europeană este o forţă pe plan global. De asemenea, nu trebuie ignorată poziţia Chinei şi Japoniei. Toate aceste forţe au interese in Orientul Mijlociu. Siria şi Iranul doresc şi ele să se implice in negocierea statutului zonei, aşa că Israelul se află intr-o continuă stare de instabilitate.

Investiţii militare

†Jurnalul Naţional: In acest context tulbure, care este doctrina militară a Israelului?

Ely Karmon:Dintotdeauna Israelul a dorit pacea. Insă interesele religioase, culturale şi economice ale vecinilor arabi au făcut ca regiunea să fie

intr-un permanent conflict. Pănă in 1973, doctrina militară a Israelului prevedea că războiul nu trebuia purtat pe teritoriul nostru. Suntem o ţară mică. Aşteptam pănă eram atacaţi, după care purtam conflictul in ţările inamice. Insă ulterior războiul s-a complicat, au apărut atentatele teroriste care ne-au făcut să studiem şi alte forme de apărare.

†Jurnalul Naţional: Cum este organizată armata Israelului?

Ely Karmon:Baza puterii noastre militare sunt forţele continentale (terestre). In Israel, armata este obligatorie, fiind formată deci din tineri recruţi, plus cadrele in rezervă, in caz de conflict. In ultimii 15 ani insă s-a pus accentul mai mult pe militarii de carieră. Populaţia ţării a crescut faţă de 1947-1948. Atunci erau cam 650.000 de evrei in Israel, in 1968 numărul crescuse la 2.000.000, iar astăzi se estimează că populaţia este in număr de aproximativ 7.000.000. Astfel că o armată de recruţi nu mai este eficientă in condiţiile in care armamentul s-a modernizat, iar războiul se poartă prin mijloace noi faţă de jumătatea secolului trecut, respectiv tirurile de rachetă şi atentatele teroriste. Totuşi, nu s-a renunţat la armata de recruţi. In Israel şi femeile fac stagiu militar, insă cam 40%-50% invocă motive religioase pentru a scăpa de această sarcină. Şi bărbaţii refuză să vină in armată din aceleaşi motive, in număr din ce in ce mai mare - cam 10% astăzi.

Israelul investeşte enorm in securitate, in cercetarea celor mai noi tehnici de apărare. A existat şi o parte bună a dezvoltării industriei militare şi aeronautice, deoarece economia s-a specializat pe producerea echipamentelor de inaltă tehnologie. Israelul ocupă astăzi locul intăi in lume la fabricarea mai multor produse din gama high-tech.

†Jurnalul Naţional: Orientul Mijlociu este considerat in ultimii 50 de ani un "butoi cu pulbere" al mapamondului. De unde aşteaptă Israeulul un eventual atac militar?

Ely Karmon:Israelul nu este ameninţat deocamdată atomic, cu excepţia Iranului. Insă, in ultimii zece ani, Siria şi Irakul au dezvoltat rachete cu rază lungă de acţiune, circa 2.000 de kilometri, care pot atinge ţinte ale economiei noastre. Pentru moment, Irakul nu mai reprezintă o ameninţare, insă acolo situaţia este imprevizibilă, iar Israeulul s-a aflat in permanent conflict cu acest stat. Teama noastră este că Iranul va ajunge să controleze o porţiune a Irakului, iar atunci situaţia devine cu adevărat critică.

†Jurnalul Naţional: In ultimii doi ani, se inregistrează tot mai multe tensiuni intre Autoritatea Palestiniană şi statul Israel. Cum se pregăteşte guvernul de la Ierusalim pentru un eventual conflict de amploare?

Ely Karmon:La 13 septembrie 1993, la Oslo, s-a semnat o "Declaraţie de principii", prin care guvernul evreu şi palestinienii din OEP se recunoşteau reciproc. Practic, de atunci a inceput organizarea unei autorităţi palestiniene aici. La inceput au avut dreptul la puţină tehnică militară - prin acordul de la Oslo aveau voie să aducă 33.000 de oameni din afară pentru a-şi organiza statul, au putut să-şi constituie forţe proprii de securitate dotate cu armament, elicoptere, 50-60 de TAB-uri. Insă palestinienii şi-au incălcat promisiunile, inarmăndu-se peste limitele impuse de acordurile bilaterale. Prin contrabandă au dublat armamentul. Uneori au făcut afaceri chiar cu comercianţi evrei de arme. Avănd graniţă cu Egiptul, in Gaza, au putut să-şi procure explozibil şi arme automate fără nici un control din partea noastră sau a autorităţilor internaţionale. Acolo, in Gaza, au construit rachete cu rază mică de acţiune, 8-12 km. Avănd in vedere că Israelul este o ţară mică, acestea pot atinge importante ţinte ale noastre. Intre Tel Aviv şi graniţa Autorităţii Palestiniene sunt 8 km, spre exemplu. Oricănd, pe fondul unor tensiuni politice, ne pot fi distruse oraşele.

Control limitat

†Jurnalul Naţional: Căt de limitat este controlul armatei israeliene asupra Autorităţii Palestiniene?

Ely Karmon:Conform acordurilor semnate cu palestinienii, sunt din ce in ce mai autonomi in teritoriile lor. Sunt zone in care noi avem controlul militar complet, unele regiuni unde paza este mixtă, israeliano-palestiniană, dar şi teritorii in care palestinienii deţin total puterea. Aici se pregătesc atentatele sinucigaşe, deoarece nu putem superviza traficul de explozibil. Spre exemplu, in timpul Intifadei din martie-aprilie 2002, au avut loc 17 atentate sinucigaşe, soldate cu 130 de morţi. Nu putem controla total graniţele, teroriştii trec prin teritoriile rurale. Prin acodrul de la Oslo, din 1993, Gaza a fost complet eliberată de armata israeliană, astfel că acolo nu avem nici o putere de control.

†Jurnalul Naţional: Cănd te uiţi la televizor, ai impresia că aici tot timpul oamenii se omoară intre ei sau că organizează atentate sinucigaşe. Din ceea ce spuneţi dumneavoastră, reiese că situaţia este destul de incordată. Insă plimbăndu-mă pe străzile oraşelor israeliene, am observat că nu este acelaşi dramatism pe care-l transmite media. Căt este realitate şi căt este legendă in conflictul arabo-israelian?

Ely Karmon:Depinde de la caz la caz. Nu intotdeauna atmosfera este paşnică. Foarte mulţi palestinieni care locuiesc in Teritorii muncesc in Israel. Trec zilnic punctele de demarcaţie, controloalele nu sunt intotdeauna viguroase şi mai pot scăpa şi atentatori.

Spre exemplu, Gaza este teritoriul cel mai locuit din lume din punct de vedere al densităţii. Circulaţia persoanelor spre Israel este foarte mare. In 1994, Yasser Arafat a venit in Gaza, din Egipt, in conformitate cu prevederile acordului de la Oslo. In "staful" său, de opt-nouă maşini Mercedes, se aflau şi persoane a căror intrare in Israel era interzisă. Oameni care nu ne recunoşteau ca stat sau care fuseseră implicaţi in plănuirea unor acţiuni teroriste. Itzac Rabin a ascuns că Arafat a venit in Teritorii cu oameni interzişi, iar neincrederea domină pănă astăzi in relaţiile dintre evrei şi palestinieni. După anul 2000, a fost un val puternic de atentate, care a ţinut cam pănă in 2005. A fost o perioadă cruntă, in care ţi-era teamă să ieşi din casă uneori.

Specialist

Domnul Ely Karmon este cercetător la Institutul pentru Combaterea Terorismului din cadrul Centrului Interdisciplinar al Universităţii din Herzliya (Israel). S-a născut in 1946, in Basarabia, emigrănd in 1949 impreună cu familia. In prezent, este unul dintre cei mai reputaţi specialişti in probleme de securitate din Israel. In acelaşi timp colaborează şi cu instituţii internaţionale de combatere a terorismului, de pe lăngă Organizaţia Naţiunilor Unite şi NATO. Anual, la 11 septembrie, organizează la Universitatea din Herzliya o conferinţă internaţională pe probleme de terorism, unde participă cei mai reputaţi specialişti in domeniu din toată lumea.

Vigilenţă

"Israelienii văd măsurile sporite de securitate absolut normale. Acestea sunt menite să le asigure protecţia faţă de atentatorii sinucigaşi care s-ar putea strecura in aglomerările de populaţie. Spre exemplu, militarii ţin armele asupra lor, chiar şi cănd pleacă in permisii, in week-end. Ei sunt pregătiţi oricănd să intervină impotriva unui atentator sau a unei ambuscade. Chiar şi oamenii de pe stradă sunt pregătiţi să ia atitudine dacă observă ceva suspect. Au existat cazuri in care unii terorişti au fost observaţi de civili, care au intervenit. Sau şoferi de autobuz care s-au luptat cu atentatorii sinucigaşi"

Reguli stricte

"In centrele comerciale sau locurile in care sunt aglomerări de populaţie, este obligatorie paza la intrare. Patronii de magazine nu primesc autorizaţie de funcţionare de la Poliţie pănă cănd nu-şi angajează personal permanent de pază. De exemplu, intr-un restaurant, din costul total al notei, un şechel il reprezintă plata paznicului de la intrare"

Ingrijorare

"După părerea mea nu există deloc perspective de pace in zonă. Hamas a obţinut tot ce a vrut, insă este la fel de radicală. De cealaltă parte, Fatah s-a lăsat condusă de Hamas, iar astăzi avem un conflict intern intre organizaţiile politice ale palestinienilor. Nici Fatah nu este aşa de paşnică pe căt se prezintă lumii occidentale. Secretarul general al organizaţiei, Faruk Kadumi, nu recunoaşte statul Israel in continuare, trăind in exil la Damasc (Siria)"

Criză inchipuită

"Siria este in prezent marele factor de instabiliate. Ei consideră că israelineii au pierdut in 2006 războiul cu Hezbollah, din sudul Libanului, şi deci statul nostru se află in criză.

Şi politicienii israelieni poartă polemici pe această temă. Grav este că Iranul incepe să aibă aceiaşi viziune, că Israelul este slab şi Hezbollah a invins. Puterea nucleară a Iranului este o adevărată problemă a zilelor noastre!"

Ely Karmon ,specialist in antiterrorism

Israelul, o ţară a conflictelor

Conflictul arabo-israelian datează incă din perioada interbelică, pe cănd administratori ai Palestinei erau britanicii, cu mandat de la Societatea Naţiunilor. După al doilea război mondial, mişcarea sionistă a militat pentru crearea statului Israel in acest spaţiu, ceea ce i-a iritat pe arabi, care-şi vedeau atinse interesele in zonă. La 14 mai 1948, statul Israel a fost proclamat oficial, iar a doua zi britanicii şi-au incheiat mandatul in Palestina. Urmează o perioadă de conflicte armate, care nu şi-au găsit rezolvare nici in zilele noastre. Intre 1948-1949, a avut loc primul război intre statele arabe (Egipt, Iordania, Siria, Liban, Irak) şi Israel. Din Palestina britanică, evreii au rămas fără Cisiordania şi Făşia Gaza. Populaţia palestiniană a fost expulzată din noul stat Israel, existănd circa 700.000 de refugiaţi, după statisticile ONU. Zona a rămas un "butoi cu pulbere" după acest război, iar, in mai 1967, Siria, Iordania şi Egiptul au provocat o nouă conflagraţie, provocănd incidente de graniţă. Aşa-numitul "război de şase zile" a fost căştigat de statul evreu, care a ocupat Cisiordania, Făşia Gaza, Inălţimile Golan şi Peninsula Sinai. După acest moment, terorismul palestinian se face tot mai simţit, culminănd cu masacrul delegaţiei israeliene la Jocurile Olimpice de la München, din 1972. La 6 octombrie 1973, Egiptul şi Siria atacă pe nepregătite Israelul, declanşănd războiul de Yom Kippur. Deşi fuseseră surprinşi iniţial, evreii căştigă in cele din urmă conflictul. Intre Egipt şi Israel incep negocierile de pace, finalizate in martie 1979 printr-un tratat semnat la Washington, intre Anwar Sadat şi Menahem Begin. Un rol important in negocieri l-a avut Nicolae Ceauşescu. In anii ’70-’80, palestinienii se organizează in sudul Libanului, unde activa Organizaţia Pentru Eliberarea Palestinei (OEP). In 1982, Israelul intra in zonă, ocupănd militar o făşie de graniţă de 40 km, pentru protecţie. In 2000, armata israeliană s-a retras de acolo. Incepănd din 1993, prin acordul de la Oslo, intre OEP şi statul Israel incep negocieri, finalizate cu constituirea Teritoriilor Palestiniene independente. Insă conflictele intre evrei şi palestinieni continuă şi astăzi, un rol important jucăndul organizaţiile teroriste ale lumii arabe, care nu recunosc Israelul.