Procurorii militari au audiat 40-50 de insi suspectati de terorism, arestati in sediul Ministerului Apararii, pe 24-25 decembrie ‘89. Oameni ridicati de pe strada sau din casele lor pentru ca aratau sau vorbeau ciudat. In timp ce anchetatorii isi pierdeau timpul cu niste nevinovati, in fata ministerului diversiunea dadea roade: erau profanate cadavrele luptatorilor antitero condusi de colonelul Trosca, trimisi cu buna stiinta in fata plutonului de executie. Uslasii fusesera impuscati de militarii carora li se spusese ca sunt teroristi. In acest timp, adevaratii teroristi, cei neprinsi, trageau de zor, semanand panica.

Arestat pentru ca alergase dupa tramvai

In 23-24 decembrie 1989, aproximativ 50 de persoane au fost audiate de o echipa speciala de procurori militari la Ministerul Apararii Nationale, fiind banuite a fi comis acte de terorism. Magistratul Teodoru Ungureanu povesteste finalul acestui episod si spectacolul macabru din fata MApN.

Dupa miezul noptii, am luat o pauza si ne-am adunat toti procurorii intr-o incapere mai mare, care banuiesc ca avea ferestrele orientate catre Drumul Taberei. Spun aceasta deoarece, pe langa faptul ca ferestrele erau camuflate cu paturi cazone, in camera nu functiona nici un bec, o slaba iluminare realizandu-se de pe coridor.

Aici aveam sa capat una din prea multele dovezi (fie de prostie, fie de rea- credinta) ce au nascut, cel putin pentru mine, o multitudine de semne de intrebare si m-au determinat sa fiu, gradual, de zece ori mai circumspect cand mi s-a cerut sa cred un lucru fara a-l cerceta, fara a avea probe sau cand coincidentele erau atat de dese pe unitatea de timp incat nici o regula probabilistica sau logica nu mai statea in picioare.

LUNETISTII. La prima vedere, intamplarea pare hazlie…

In acea camera intunecata, dar cu ferestrele riguros camuflate, un ofiter trecut de prima tinerete ne-a interzis sa fumam. Curios, l-am intrebat carui fapt ii datoram un asemenea tratament. Ei bine, am primit, pe un ton taios si in acelasi timp mirat vizavi de nestiinta mea, un raspuns aiuritor: pe blocurile din imprejurimi se aflau lunetisti-teroristi care ar fi putut sa observe tigara aprinsa si sa-mi daruiasca, de Craciun, un glont drept in frunte. Nu am vrut sa fiu nepoliticos cu cine stie ce strateg scolit prin BOB, neintrebandu-l daca nu cumva se gandisera sa "perieze" zona cele doua zile anterioare si sa ocupe, cu forte proprii, pozitiile inalte. Am continuat sa fac pe prostul si am supralicitat: cum ar fi putut sa ne observe prin ferestrele camuflate?

"Magistrul" a muscat nada si mi-a raspuns plin de satisfactie: cu o luneta in infrarosu.

Mi-am aprins tigara, raspunzandu-i ca, atata timp cat marginile inferioare ale paturilor prinse in ferestre cad peste caloriferele fierbinti, in interiorul camerei se forma un soi de bariera termica fierbinte, intre fereastra si patura. A facut stanga-mprejur si nu l-am mai vazut nici pana azi.

SANTINELE. Daca astazi scriu inseamna fie ca am avut dreptate, fie ca teroristul nu avea luneta-infrarosu ori era in pauza de masa, fie ca eram vorbit cu el… Mai exista insa o varianta, care poate fi regasita aproape in toate actiunile desfasurate de fortele MApN, constand in reala tendita de exagerare obsesiva (vecina fie comportamentului paranoic, fie actiunilor de intoxicare psihologica si manipulare a opiniei maselor) a oricarei relatari referitoare la eventualele actiuni ostile procesului de schimbare a regimului de guvernamant, la caracterul indispensabil si aportului hotarator, aproape exclusiv, in ceea ce atunci se definea prin termenii de "salvare a revolutiei romane".

Catre dimineata, atunci cand oboseala a pus stapanire pe noi, am fost condusi la Caminul Haiducului, din imediata apropiere a MApN, unde ne-am odihnit cateva ore.

Grupul de procurori-militari a fost cazat in mai multe camere. Pe holurile etejului respectiv erau amplasate santinele inarmate. Asemenea masuri erau luate, de fapt, pentru paza lui Ilie Ceausescu…

AUDIERI. Nu-mi amintesc ca, de la momentul intrarii noastre pe poarta ministerului si pana la plecarea noastra, sa fi sesizat schimburi de focuri ori sa fi fost anuntati despre aparitia de victime. De atfel, in cursul acelei misiuni nimeni nu a pus vreodata probleme efectuarii celor mai elementare cercetari cu privire la conditiile in care survenisera, deja, puzderia de morti si raniti rezultati in urma tragerilor efectuate din dispozitivul de aparare al ministerului.

A doua zi am continuat cu audierile amanuntite ale membrilor echipajului de tanc, nerezultand nici o proba apta sa conduca la existenta vreunei fapte comisa cu intentia ceruta de lege, pentru a se putea vorbi de terorism. In atari conditii nu am considerat necesar a dispune arestarea preventiva a vreunuia din militarii pe care ii audiasem.

Beneficiind de mai mult "timp liber", am petrecut perioade mai mari de timp impreuna cu colegii procurori, fie intalnindu-ne "la o tigara", fie vizitandu-ne prin birouri.

Si pentru ca fiecare dintre noi avea ceva experienta in activitatea de procuror (peste 10 ani), iar de la un timp se simtea nevoia unor momente de destindere, profitam cu totii de situatiile, mai mult decat ilare, prin care unii dintre cei retinuti ajunsesera… "teroristi".

"TEORISTUL OWT". La un moment dat seful colectivului (M. Popa-Cherecheanu) ne-a chemat in biroul unde se gasea si am asistat la audierea "teribilului terorist OWT", despre care, in tabelele puse la dispozitie de un ofiter MApN, se consemnase faptul ca fusese retinut in apropierea ministerului, avand un comportament suspect si necunoscand limba romana.

Dupa cateva minute de tatonari, s-a constatat cu stupoare ca "teroristul" nu era decat un biet om cu grave deficiente de vorbire, pe fondul unei evidente afectiuni insotita de retard intelectual (neputand sa mormaie decat niste sunete care s-ar fi putut transcrie, fonetic, prin majusculele mai-sus amintite)…

Asupra barbatului pipernicit si jerpelit din fata noastra nu se gasise nici arma si nici vreun alt lucru compromitator. De altfel, acesta nu a fost singurul sau cel mai "gogonat" caz dintre cele pe care aveam sa le intalnesc atunci. Am vazut cu ochii mei consemnat, in tabelele intocmite la minister, faptul ca un barbat cu figura mai negricioasa (banuit a fi fost arab) isi pierduse libertatea pentru ca alergase dupa… tramvai! In acele zile si nopti au fost retinuti mai multi cetateni straini, studenti arabi la diferite facultati bucurestene. Pe unii i-am vazut si eu, la MapN.

Fusesera retinuti in strada sau in locuintele lor ori ale prietenelor din cartierul Drumul Taberei. Asa se face ca unul dintre acestia, student medicinist, daca nu gresesc, era total "neinspirat" imbracat pentru un anotimp rece…

De departe, cel mai "interesant" caz a fost cel al unui alt student de origine araba, parca iranian, care fusese molestat destul de puternic si acuza o fractura costala.

Era de-a dreptul comic modul in care se chinuia, pe un dialect colorat, sa ne explice ca "la taru meu trecut doi revoluti si ei nu coasta rupt!"…

MARTORI MUTI. Spre seara am terminat audierea tuturor suspectilor (despre care banuiesc ca au fost in jur de 40-50 de persoane). Nu se impunea arestarea nici unei persoane, astfel ca in ziua urmatoare aveau sa fie eliberate.

Lasandu-se intunericul, s-a convenit sa ne retragem in dimineata urmatoare.

Datorita acestui fapt, tarziu, in acea noapte de Craciun am fost martori muti la procesul terminat cu executia cuplului de dictatori. Alaturi de alti ofiteri am stat in fata unui televizor instalat intr-un hol mai spatios.

Ascultam citirea rechizitoriului de catre o voce cunoscuta. Singurele voci care pareau a-si fi pierdut atributele de identitate erau ale celor doi "eretici" care "intinasera valorile comunismului"… Recunosteam vocea procurorului si a unuia dintre judecatori. Nu credeam insa in realitatea cifrei victimelor, stiind ca nicaieri nu se aruncase vreo bomba nucleara. Am urmarit si executia, din ale carei imagini nu am inteles cine si de unde trasese. Cel mai mult m-a impresionat emotia pe care o afisa crainicul televiziunii, ce parea a fi la fel de "patruns de importanta momentului" ca si in atatea alte ocazii in care anunta ridicarea in slavi a "geniului din Carpati"…

Spectatorii nu pareau a fi entuziasmati, cu totii, de spectacolul macabru.

Am adormit bustean, dupa trei nopti in care nu "adunasem" nici macar 10 ore de somn.

In dimineata de Craciun cartierul renascuse. Pe strada reaparusera oameni.

Ne-am adunat la PCA, pentru a astepta un mijloc de transport cu ajutorul caruia sa ne intoarcem la PMB. Un ofiter de la PCA ne-a intrebat daca vazusem ce soarta au avut "securistii care atacasera ministerul in noaptea de 23 decembrie", facandu-ne un semn cu capul.

Peste drum am observat ceea ce in seara sosirii noastre nu sesizasem: ABI-urile subunitatii antiteroriste chemata in sprijin si decimata cu foc de mitraliera grea de pe tanc.

MACABRU. Cu totii am iesit din curtea ministerului si am mers la locul masacrului, amestecandu-ne printre curiosi.

Atunci am vazut spectacolul mortii, asa cum nici in filme de groaza nu mai aveam sa vad.

Micile blindate erau ciuruite de proiectile, unul dintre ele fiind rasturnat pe o parte. Pe cutiile blindate ale acestora, cineva scrisese o sentinta nejudecata, ce avea a se dovedi, in scurt timp, drept una din minciunile ce au adus glorie pentru unii si giulgiu: TERORISTI. Ca si cum ne gaseam in fata unei diorame dintr-un muzeu macabru…

Intre epave si pe laterale se gaseau corpurile mai multor morti imbracati in uniforme de lupta. Unul dintre cadavre era decapitat.

Capul era asezat pe janta uneia din rotile posterioare ale ABI-ului rasturnat, de parca era adus ofranda, pe tipsie, lorzilor razboiului. Pe frunte avea asezata rama nichelata de la un far de autoturism, iar intre buzele acoperite de o mustata bogata avea infipta o tigara indoita, care candva fusese aprinsa, ca si cum calaul ar fi indeplinit o ultima dorinta…

Fara vreun comentariu, ne-am reintors in curtea ministerului si am cerut sa se faca ceva spre a pleca mai repede de acolo. Am obtinut un TAB care ne-a readus la baza.