x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Toto, savantul genial

Toto, savantul genial

de Carmen Anghel    |    06 Iul 2010   •   00:00

Constantin Brăiloiu a creat Arhiva internaţională de folclor. A umblat prin aproape toată lumea, a cules muzica popoarelor şi a lăsat-o moştenire întregii omeniri. Pentru ca să nu uităm cine am fost.

Ultimii ani ai vieţii, din 1941 până în 1958, a trăit departe de ţară, la început într-un autoexil, apoi într-unul impus de situaţia politică din România. El, care îşi dedicase toată viaţa studierii sensibilităţii sufletului românesc, puterii lui de a crea de la melodii pentru joc la bocete, a suferit de singurătate şi de un cumplit dor de ţară. Apropiaţii îi spuneau Toto. Aşa îşi şi semna scrisorile în care cerşea un pic de poveste din ţara sa, un pic de gust românesc, puţin parfum de Românie.

"(...)La Grădina Botanică m-am gândit adesea (o credeam dărâmată) şi tuberoze am văzut multe prin florării (cu braţele, în Sici­lia) dar n-am mai cumpărat niciodată.(...)"

"(...)Parcă văd toate bunătăţile de toamnă şi îmi lasă gura apă zadarnic. Poate îmi păstraţi şi mie o bucată de pastă de gutui şi o sticluţă cu frunce de ţuică? Cu bucata de slănină am umblat foarte domol şi-mi mai rămâne puţină.(...)"

"(...)Cu folklorul românesc nu m-am putut îndeletnici prea mult, lipsit cum sunt de tot materialul necesar(...) Sunt fericit că de la o vreme legăturile cu Bucureştii s-au uşurat, dacă mi-a fost dat să văd pe câte unul de acolo pe aci.(...)"

"(...) În Occident e o primăvară tare posomorâtă şi mă gândesc deseori la frumuseţea de acolo. Le jardin defendu..."

A murit fără vreun român prin apropiere, iar la mormântul său nu s-au auzit bocete româneşti.

×
Subiecte în articol: ediţie specială