Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deși credem adesea că acest comportament ne este specific și adânc înrădăcinat în identitatea noastră românească, el vorbește, de fapt, despre mecanisme universale de supraviețuire, despre frică, lipsă și încercarea de a păstra controlul într-o lume percepută ca instabilă. Dr. Mariel Buqué descrie în detaliu aceste mecanisme în studiul Rupe cercul. Un ghid de vindecare a traumei intergeneraționale, apărut recent la Editura Trei, în colecția „Psihologie practică”. Pornind de la propria istorie familială, autoarea arată cum strategiile de supraviețuire dezvoltate în contexte de lipsuri reale pot continua să modeleze comportamentele și emoțiile mult timp după ce pericolul a trecut, traversând chiar mai multe generații. „De-a lungul timpului, s-au adunat în casa noastră cutii cu obiecte păstrate pe parcursul a zeci de ani. Dar, treptat, am învățat că ceea ce se păstra cu adevărat în acele cutii nu erau hainele uzate sau prăjitorul de pâine stricat, ci teama mamei de a rămâne fără nimic. Această frică provine dintr-o mentalitate marcată de penurie, determinată de sărăcia din copilăria ei, care s-a întipărit în ea sub forma fricii că nu va putea supraviețui și a sentimentului de vinovăție că nu este capabilă să își ajute familia să supraviețuiască”.
Pe firul familiei
Cu o copilărie petrecută în sărăcie, într-o familie în care accesul la resurse de bază nu era garantat, Buqué evocă experiențele bunicii sale, care parcurgea zilnic distanțe considerabile pentru a aduce 20 de litri de apă de la un mic izvor, păstrând fiecare picătură cu grijă. Această relație strictă cu resursele, necesară pentru supraviețuire, a fost transmisă mai departe mamei sale, inclusiv după emigrarea în Statele Unite. Deși contextul de viață se schimbase, obiectele continuau să fie păstrate, reparate, împachetate și trimise familiei rămase în Republica Dominicană, din teama profundă de a nu rămâne fără nimic și din nevoia de siguranță. Autoarea recunoaște cum aceste tipare au fost interiorizate și de ea, sub forma vinovăției legate de risipă și a dificultății de a renunța la lucruri, chiar și într-un context de siguranță materială. Studiul „Rupe cercul. Un ghid de vindecare a traumei intergeneraționale” devine astfel o explicație lucidă a modului în care trauma intergenerațională se transmite dincolo de povești și amintiri, infiltrându-se în gesturi cotidiene, în relația de atașament cu obiectele, cu corpul și cu ideea de certitudine. Schimbarea circumstanțelor nu este suficientă pentru a rupe cercul. Este nevoie de conștientizare, de înțelegerea originii acestor mecanisme și de un proces activ de vindecare.
Două moduri de colportare
Dar ce este, concret, trauma intergenerațională și cum se perpetuează? „Trauma intergenerațională este singura categorie de traume emoționale care transcende generațiile și care poate fi trăită de mai mulți membri ai familiei, indiferent de contextul de viață din prezent. Este o rană a sufletului, o rană emoțională pe mai multe niveluri, care afectează mintea (gânduri și emoții), corpul (modul în care porți fizic suferința) și spiritul (o întrerupere a cunoașterii interioare și a conexiunii cu ceilalți)”, afirmă dr. Mariel Buqué, pentru care vindecarea înseamnă o abordare multidisciplinară. Aceasta are două moduri de transmitere, în opinia psiholoagei pentru care trauma a devenit atât obiect aprofundat de studiu de-a lungul carierei sale, cât și specializare de lucru în cabinetul terapeutic. Primul mod este prin intermediul biologiei noastre sau, mai specific, „prin intermediul expresiilor genetice, care sunt moștenite de la fiecare părinte. Asta înseamnă că, dacă oricare dintre părinții tăi a suferit o traumă, acea traumă i-ar fi putut modifica atât de fundamental, încât să apară în codul său genetic. Este posibil ca tu să fi moștenit aceste gene, ceea ce te face să fii mai vulnerabil la stres și traume”.
Comportamente și obiceiuri
Al doilea mod de transmitere își are rădăcina în experiențele noastre, care pot transforma psihologia, cum ar fi nepotrivirea cu îngrijitorii, invalidarea, relațiile dăunătoare, adversitatea extremă, opresiunea și suferința trăită pe parcursul existenței. „Acesta este modul în care trauma este transmisă de la un îngrijitor la un copil sau de la societate la o persoană, prin comportamente și obiceiuri”.
Despre dr. Mariel Buqué
Dr. Mariel Buqué este psiholog și specialist în trauma intergenerațională, cu experiență clinică și de formare internațională. Este fondatoarea metodei BTC Generational Trauma Therapy™ și CEO al programului Break the Cycle Psychotherapy & Consulting prin care lucrează atât cu persoane individuale, cât și cu organizații globale. Munca sa îmbină cercetarea, practica terapeutică și educația aplicată, cu un accent constant pe responsabilitate, reziliență și transformarea conștientă a moștenirii emoționale transmise între generații.
Citește pe Antena3.ro
