Tripoli - In vizita acasa la Gadaffi

O vizita cu un program ce se poate schimba de la un minut la altul, o intrevedere cu un lider nord-african cu un temperament greu de tinut in frau si cu oferte si mai greu de anticipat. Cam asa arata sambata dimineata scenariul vizitei in Libia impreuna cu ministrul Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu.

O vizita cu un program ce se poate schimba de la un minut la altul, o intrevedere posibila cu un lider nord-african, cu un temperament greu de tinut in frau, si cu oferte si mai greu de anticipat. Cam asa arata sambata dimineata scenariul vizitei in Libia impreuna cu ministrul Afacerilor Externe Mihai-Razvan Ungureanu.

Pentru cine se intreba daca lucrurile pot sta si mai ingrijorator de atat, raspunsul a venit de la avion. Un da ferm, cu atat mai ferm cu cat era spus cu precizia chirurgicala a responsabililor cu protectia si securitatea delegatiei. Afland ca gesturi marunte pot avea un potential de risc invers proportional, ne-am dumirit cu totii ca urma sa avem parte de cea mai volatila experienta, unde nu stii cu cine, cand, in ce conditii sau cu ce efecte te intalnesti. La final, asa cum ne asteptam, o surpriza totala, inclusiv cea de a scrie aceste randuri. La final l-am vazut pe Gadaffi.

PRIMA SURPRIZA. Anuntul a picat pe neasteptate: plecam! Care de pe unde apucase sa ajunga la hotel a lasat balta orice apucase sa faca, de la bautul cafelei pana la schimbatul dolarilor in dinari. Ne-am repezit ca niste potarnichi panicate spre microbuze fara ca macar sa intrebam incotro ne indreptam. Era clar ca "liderul" dadea o sansa intrevederii cu Mihai-Razvan Ungureanu si era cel putin la fel de clar ca romanii nu erau singurii pentru care gluma incepea sa se ingroase. Insotitorii, care toata ziua statusera lipiti de grupul nostru, dadeau semne clare de nervozitate. Se simtea din tonul mult mai rastit (nu credeam ca se poate), cu care raspundeau la telefoane si din stilul mult mai agresiv in care isi indeplineau rolul de copilot. Nu ca soferii sau cel putin cel al microbuzului in care ma aflam ar fi avut nevoie de vreun indemn ca sa se strecoare acolo unde doua masini nu pare a-i face loc unei a treia sau sa vireze de pe o banda pe alta si inapoi. Nici macar ca sa se urce pe-aproape pe masini cu soferi insensibili la faruri si claxoane. Am inteles, in acea cursa care i-ar fi pus in genunchi pe soferii de raliu, ca "swaia" inseamna "incet", dar de fapt nu inseamna nimic, si ca "yallah" inseamna "hai" si poate insemna tot ce poate fi mai rau in materie de acrobatii rutiere. Cand mana stanga imi era intepenita deja in tetiera scaunului soferului, iar cea dreapta transpirase strangand spasmodic aparatul foto, o frana hotarata si vederea unor berete grena mi-au dat de inteles ca s-a facut inca un pas spre concretizarea proiectului de intalnire: nu fusesem intorsi din drum si ne aflam in dreptul unor fortificatii care ascundeau resedinta lui Gadaffi, resedinta careia nici picior de delegatie romana, cu atat mai putin insotita de jurnalisti nu-i mai trecuse pragul. Sau mai corect zidurile si filtrele de securitate. Soldatii in uniforma de camunflaj si berete grena pareau cumsecade. Receptivi. Exista un cuvant care ii facea sa dea din cap aprobator, "sahafyn", adica presa.

A DOUA SURPRIZA. Moment din care a decurs inca o surpriza. Nimeni nu ne-a controlat, nimeni nu si-a indreptat spre noi armamentul din dotare, o surpriza cu atat mai mare cu cat beretele grena formeaza, de fapt, garda lui Gadaffi, avand drept unic scop protejarea acestuia. Printre ei treceau acum, cel putin ca prin branza, doua microbuze cu jurnalisti romani inghesuiti, pe care nimeni nu i-a intrebat de sanatate. Problema urma sa se puna altfel o data ce microbuzele au franat iar, nu departe de o cladire ciuruita, marturia unei tentative de asasinare a liderului in 1986. Ne-au inconjurat zeci de "responsabili", ba in uniforma, ba in costum, ba in pulover si blugi. Instructiunile erau clare: mobilele inchise si lasate la masini, gentile de orice fel, tot la masini. Ni se permitea sa avem la noi aparatele foto sau camerele video, dupa caz, si reportofoanele. Dupa avertismentele primite in avion concluzia logica in toata volabilitatea situatiei era ca ne asteapta un control dincolo de orice imaginatie, la finalul caruia ne vor confisca si nasturii metalici, fermoarele sau alte obiecte "cu potential de risc". Momentul cu pricina se lasa insa asteptat. Nici o surpriza aici. Stiam ca totul se poate lasa asteptat, inclusiv "liderul", cum incepuseram deja sa-l numim cu o oarecare afectiune. Ministrul de Externe al Spaniei statuse dupa el zece ore pana si-a facut aparitia la o intalnire. Liderii africani, prezenti la un congres, au stat si ei ceasuri bune in asteptarea sa si exista legende diplomatice cum ca si "tovarasul si pretinul" Nicolae Ceausescu a avut parte de acest tratament. Asa ca asteptam cuminti in dreptul unei incinte unde stiam ca are loc o festivitate de primire a unor personalitati africane, irakiene si iordaniene. O masa, adica. Iar noi nu puteam decat sa asteptam pentru ca mari activitati de divertisment nu sunt posibile intr-o fortareata, si nu puteam decat sa fim cuminti pentru ca ne inconjurau multi oameni foarte preocupati de siguranta liderului.

CADOUL. Timpul a trecut mai usor dupa ce am reperat cativa responsabili care se munceau sa controleze doua stergare traditionale romanesti si sa intoarca pe toate partile un obiect infasurat in ele. Cadoul, ne-am zis, cu gandul la faptul ca o mica atentie se justifica atunci cand incerci sa iei legatura cu o tara dupa aproape 30 de ani de liniste si pace. Mai mult liniste, decat pace. O brusca si aparenta unda de agitatie in randul responsabililor a provocat cea mai mare surpriza de pana atunci. Se intampla, chiar se intampla, intalnirea va avea loc. Am fost luati pe sus si repozitionati in fata unei intrari in cladirea cu masa. A aparut repede si ministrul, adus intr-un hei-rup la fel de desavarsit. Apoi, ca la scoala, s-a dat intrarea. N-am apucat sa realizam ca intram pur si simplu, ca nu ni se uita nimeni in buzunare, ca pana si la Palatul Cotroceni esti trecut prin filtre si detectoare de tot felul. Era clar ca se merge pe incredere si a fost probabil cea mai mare dintre toate surprizele. N-am avut timp insa de toate acestea pentru ca din zece pasi umpleam o sala, care aducea mai degraba a hol, unde ministrul Mihai Razvan Ungureanu era intampinat de insusi Moammar Gadaffi. "Ce face Romania? Ce face Presedintele?", au fost primele intrebari ale lui Gadaffi. Afla ca Romania e bine si, exact cand le facea semne alor lui sa scape de presa, a aflat ca i se transmite un mesaj de prietenie semnat de presedintele Traian Basescu. A fost momentul pentru o alta surpriza. In loc sa ia mesajul scris in limba romana si tradus in araba, conform protocolului, sa il paseze unui aghiotant, Gadaffi a petrecut neasteptat de mult timp sa rasfoiasca paginile primite si sa adreseze multumirile sale ministrului de Externe sub atenta supervizare a translatorului, "arabistul" Ministerului de Externe. A urmat un al doilea moment cand Gadaffi a facut semn ca presa poate iesi si tot a doua oara cand ne-am reocupat locurile, pentru ca ministrul urma sa-i prezinte un dar, cele doua stergare de mai devreme care acopereau de fapt un cutit de vanatoare cu maner din corn si lama din otel, gravata cu scene de vanatoare, una din activitatile preferate ale liderului. Cadoul nu a avut o soarta asemanatoare cu cea a mesajului scris. Inainte ca bliturile sa se declanseze intru imortalizarea predarii si primirii, cutitul era deja in bratele aghiotantului, iar jurnalistii paraseau sala.

VIGILENTA. De plecare ne-a despartit un singur incident minor, iscat din dorinta ca cititorii Jurnalului National sa poate vedea o fotografie cu iesirea din fortareata si cu un purtator de bereta grena. Din fericire cooperarea libienilor, care s-au ingrijit de delegatia noastra, si o apasare a unui buton al aparatului foto digital au sters din jurnalul acestei deplasarii suvenirul cu pricina. Din nou libieni au fost intelegatori si au mers pe increderea ca nimeni nu a dorit sa provoace o criza. Dupa un labirint ca in povesti si un traseu in care soferul ne-a invartit in cerc, delegatia a parasit zona fortificata. Fara ca cineva sa inteleaga cum si pe unde, ne-am trezit iesind pe aceeasi cale de acces pe care intrasem. In masina se lasase linistea. L-am vazut pe Gadaffi!

CURIOZITATE "Ce face Romania? Ce face presedintele? Sunt curios cum mai arata Bucurestiul!" Moammar al-Gadaffi presedintele Libiei

MESAJ "Mare lider, va aduc un mesaj din partea presedintelui Traian Basescu si sper ca veti raspunde la el cu aceleasi cuvinte" Mihai Razvan Ungureanu ministrul roman al Afacerilor Externe

WAYNE ROONEY A DANSAT LA TRIPOLI

POPULAR. Atacantul lui Manchester are fani in Africa In timp ce jurnalisti romani savurau sub o ploaie marunta proaspata experienta de a se fi aflat in aceeasi camera cu Gadaffi, in apropiere isi facea incalzirea un grup de dansatori traditionali din Togo. Africanii urmau sa incinga atmosfera la dineul unde presedintele lor se afla la dreapta liderului impreuna cu seful statului Sierra Leone. Galagie, culori tipatoare, pene, instrumente africane au umplut parca intreaga incinta. Majoritatea dansatorilor si instrumentistilor purta tricouri inscriptionate cu numele statului Togo. Printre ei un percutionist imbracat cu un tricou cu numele fotbalistului Wayne Rooney, demonstrand ca fanii au adus echipa Manchester United la dineul lui Gadaffi.