Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Muncitorii brasoveni si minerii din Valea Jiului au strigat "Jos Ceausescu!" fara a avea "spatele asigurat" de vreun context international favorabil. Protagonistii revoltei de la Brasov au ramas fara locuri de munca, sunt datori la intretinere si au psihicul zdruncinat pentru totdeauna.
Acest articol a fost publicat în Jurnalul National la data de 19 mai 2006
La 15 noiembrie 1987, muncitorii din intreprinderile brasovene au avut curajul sa infrunte regimul Ceausescu. In zilele noastre, eroii de la Brasov sunt tratati si de autoritati, si de aceia care se doresc a fi "contabili" si totodata "judecatori" ai comunismului ca si cum ar fi murit.
Aproape zilnic, circa o duzina de oameni se plimba dintr-un studio de televiziune in altul, aruncand in ochii opiniei publice praf anticomunist. Se incrunta vorbind manios despre "tortionari", "crime", "victime", "natura criminala a regimului comunist", "procesul comunismului" si alte asemenea cuvinte mari si, vai!, atat de asemanatoare cu limba de lemn dusa de documentele de partid "pe cele mai inalte culmi". In "institutele" declarate "stiintifice" prin "vointa politica" (la fel cum Ceausescu declarase socialismul "stiinta" pentru toti!), unii se prezinta "investigatori", altii "istorici", iar altii etaloane de inalta tinuta morala si etica! Si iarasi, fara voie, gandul te duce de la reprezentantii autodeclarati ai societatii civile la revolutionarii de profesie care, la randu-le, s-au autopropus "reprezentanti ai poporului".
UNDE SUNT VICTIMELE? Dar care sunt crimele si unde sunt victimele? Unde sunt oamenii care si-au riscat viata, care au fost torturati in anchete si au facut apoi ani grei de puscarie? Ce spun ele de "procesul comunismului"? Pe cine ar dori sa vada pe banca acuzatilor? Si, nu in ultimul rand, ce fac acei oameni astazi si cum traiesc? In ce raporturi se afla la capitolul "binefaceri ale democratiei" cu "profesionistii anticomunismului" aparuti dupa desfiintarea Partidului si a Securitatii? De ce oameni obisnuiti din punctul de vedere al situatiei sociale, putinii care au avut insa curajul neobisnuit sa se revolte deschis impotriva regimului totalitar, riscandu-si cu adevarat viata, sunt tratati de "contabilii-judecatori" ai victimelor si tortionarilor comunismului ca si cand n-ar mai exista?
Reflectand la o asemenea situatie si cunoscand pe cativa dintre eroii de la Brasov, ramai cu sentimentul de vinovatie si rusine ca pentru autoritati si comisiile lor, razvratitii din 1987 ocupa acelasi loc in memorie si preocupari ca si razvratitii lui Gheorghe Doja sau cei din 1907. Astfel de consideratii se pare ca sunt (deloc involuntar!) trecute cu vederea in discutiile despre "stabilirea crimelor regimului comunist".
In contextul disputelor intelectuale privind "crimele comunismului" si condamnarea acestora, ne-am deplasat la Brasov pentru a vedea ce mai fac aceia care au strigat "Jos Ceausescu" fara a avea "spatele asigurat" de vreun context international favorabil. Muncitorii brasoveni si minerii din Valea Jiului sunt protagonistii singurelor miscari de protest din Romania comunista. La televizor nu-i arata nimeni, locul lor fiind ocupat de pseudoistorici si "neobolsevici anticomunisti". Am gasit niste oameni pe care "tranzitia spre capitalism" i-a lasat fara locuri de munca. Rememoreaza insa cu mandrie gestul lor din 15 noiembrie 1987.
Isi amintesc acum, foarte tineri fiind, ajunsi aproape de limita suportabilului, ca la 15 noiembrie 1987 s-au revoltat. N-au mai suportat foamea, frigul, retinerile nejustificate dintr-un salariu cu care oricum nu prea aveau ce sa cumpere din "Alimentara". Au urmat anchete, condamnari, deportari in alte orase din tara, familii despartite si vieti distruse.
DEZAMAGIE. Florin Postolachi crede ca "societatea civila" nu este interesata de disidentii brasoveni, deoarece au legitimitate |
EROI IN VIATA. Danut Iacob e mandru de curajul lui si al colegilor sai din 1987, chiar daca astazi are datorii la intretinere |
NEVOIASI. Unii din eroii Brasovului sunt astazi someri sau pensionari - fie pe caz de boala, fie din cauza varstei. Femeile au plecat la lucru in Italia. "Din 1990 am primit indemnizatie pentru fiecare an de condamnare efectuata, descrie Danut Iacob situatia. La inceput au fost 200 de lei, acum s-a ajuns la 1.000.000 lei vechi. Insa 70% dintre cei care am participat la revolta avem si statutul de someri prin desfiintarea societatii Roman SA, fara a gasi intelegere undeva pentru a fi sprijiniti sa ne reluam activitatea." Danut Iacob si-a deschis o firma si traieste din veniturile realizate in acest fel. Intrebat cum ii privesc astazi brasovenii, daca ii considera eroi sau din contra - vinovati pentru ca s-au revoltat impotriva unui sistem care le dadea de lucru, Danut Iacob spune ca nu li se poate reprosa nimic: "Si noi, cei care am participat la revolta, traim greu. Si eu am datorii la intretinere, nici eu nu am curentul platit, si mie mi se taie cablul - traiesc aceeasi viata cotidiana ca majoritatea brasovenilor. Singurul titlu cu care ma pot mandri este cel de cetatean de onoare al Brasovului".
"Am fost disponibilizat in 2004 si traiesc din banii primiti la platile compensatorii dupa plecare, spune si Gheorghe Zaharia, unul dintre cei 61 de muncitori care au fost condamnati la clubul "Steagul Rosu". In 1987 m-au dat afara comunistii de la locul de munca, acum m-au dat iar "comunistii democrati". Si au ramas lingaii. De curand au fost reprimiti unii disponibilizati, insa, desi mi s-a promis ca voi fi reangajat, a fost adus altul in locul meu, care nu avea dreptul. Am "Medalia 15 noiembrie" si sunt cetatean de onoare al municipiului Brasov. Insa acestea nu ma ajuta prea mult financiar. Am primit o indemnizatie de 1.130.000 lei vechi pentru ca am fost detinut politic, dar este putin avand in vedere ca nu mai lucrez."
Ludovic Vitos se considera mai norocos. "Pana anul trecut am lucrat la «Steagul Rosu», dar in februarie am fost disponibilizat si am stat patru luni in somaj. Am dat testare la o fabrica de rulmenti si acum lucrez la ei, e o intreprindere germana. Se castiga putin mai bine. Capitalism curat, multa munca - lucrez pe doua masini, indeplinesc doua norme, dar sunt platit pentru una. Nu ma plang, sunt ceva banuti. E greu, dar eu oricum castig un pic mai bine - 7 milioane. Sunt multumit cu ce am. E munca multa, dar asta e, n-am ce face, am familie si trebuie sa muncesc."
"NIMENI NU NE VREA." Pe langa lipsurile vietii de zi cu zi, autorii revoltei de la Brasov mai au un motiv de tristete. Traiesc cu impresia ca toata lumea i-a uitat, ca nimeni nu mai vrea sa auda de ei.
De curand, Romania s-a mai imbogatit cu o comisie prezidentiala si un institut. Comisia are drept scop realizarea in termen de sase luni a unui studiu stiintific, pe baza caruia presedintele statului ar urma sa condamne fara echivoc natura politica si morala a regimului comunist. Prin Hotararea de Guvern nr. 1724 din 2005 a aparut Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, al carui scop este "investigarea din punct de vedere stiintific si identificarea crimelor, abuzurilor si incalcarilor drepturilor omului pe intreaga durata a regimului comunist din Romania".
"Din institutele de studiere a comunismului, care s-au creat recent, noi lipsim, spune Danut Iacob, vicepresedintele Asociatiei "15 Noiembrie 1987". Si totusi, avem un trecut in lupta anticomunista, iar majoritatea suntem tineri. Din acest punct de vedere ne simtim folositi, deoarece unii s-au facut cunoscuti pe seama noastra. Pentru organizarea unei intalniri a asociatiei, in afara sprijinului autoritatilor locale nu ne-a bagat nimeni in seama", spune in continuare Danut Iacob. "Noile institute spun ca fac munca de cercetare, angajatii lor au salarii suficient de mari care sa le creeze un confort, insa noi simtim ca nu se doreste aflarea adevarului. Pentru aceasta ar trebui ca acolo sa fie si oameni dintre noi, care avem un cuvant de spus. Din Brasov putea sa fie cooptat si cineva de la Asociatia "15 noiembrie 1987", cineva de la Asociatia Fostilor Detinuti Politici, cineva de la Asociatia Revolutionarilor. Sunt atatia oameni care au suferit, riscandu-si viata pentru libertate. Noi ne dorim sa aflam adevarul si suferim foarte mult cand stim ca, lunar, postasul aduce tortionarilor nostri o pensie de 30 de milioane, iar noi primim un milion. Din acest punct de vedere suntem tare dezamagiti."
STAHANOVISM ANTICOMUNIST. De sase ani presedinte al asociatiei muncitorilor, care in noiembrie 1987 au protestat impotriva regimului, Florin Postolachi crede ca societatea civila care s-a erijat in purtatoarea de cuvant a victimelor comunismului nu ii doreste alaturi pe muncitorii brasoveni. "Nu ne doresc, spune Florin Postolachi, ne vor lasati undeva sa vegetam, sa hibernam si sa ne activeze in momentul in care au nevoie sa declare ca-i sprijinim. Nu isi doresc sa gandim, sa fim autonomi. Am simtit-o si o simtim de ani de zile." De ce se intampla asa? "Pentru ca noi avem legitimitate, opineaza Florin Postolachi, asa cum multi dintre ei nu au, si unii au chiar un trecut invers declaratiilor de acum."
"Mi se parea normal ca si reprezentantii Comisiei si cei ai Institutului sa ne contacteze si pe noi, spune Florin Postolachi. Cu Marius Oprea am avut o colaborare, am scris o carte impreuna si cred ca ar fi fost normal sa ne contacteze si ulterior documentarii sale. N-am fost invitati nici macar la deschiderea Institutului. Ca sa nu mai vorbim de cealalta comisie, care habar nu are ca existam. Cum poti tu sa afli adevarul cand in fruntea Comisiei prezidentiale este un om cu un trecut ca al dlui Tismaneanu?, se intreaba Florin Postolachi. Suntem dezamagiti si nu avem incredere." Referitor la termenul in care Comisia prezidentiala ar trebui sa isi incheie misiunea, Florin Postolachi este mai mult decat sceptic: "E suficient doar daca vor sa faca o treaba de mantuiala, ca sa nu iasa nimic. Pentru ca lucru serios nu au cum sa faca in sase luni".
INTRE FICTIUNEA SI REALITATEA PROCESELOR. In legatura cu mult invocatul proces al comunismului, unde ar urma sa fie identificati si pedepsiti tortionarii, victimele de la Brasov au o alta opinie decat prim-solistii talk-show-urilor. Pana la procesul comunismului, victimele de la Brasov au pe rol procese reale, de calomnie. "Va fi foarte greu sa faci un proces de genul acesta, in conditiile in care nu avem documente, spune Florin Postolachi. Evenimentul fiind foarte aproape de zilele noastre, anumiti indivizi sunt inca in functii, in structurile de stat la nivel central si local, sunt mari oameni de afaceri. Un coleg, dl Werner Sommerauer, a declarat ca a fost batut de Ristea Proboi si sunt trei ani de cand acest proces se desfasoara. Domnul are 71 de ani si este daramat. Faptul ca unul dintre noi a fost dat in judecata pentru calomnie ne face mai circumspecti in momentul in care dam declaratii legate de un individ sau altul. S-a creat un precedent. Cum sa mai declar ceva cand pot fi acuzat de calomnie? Cum pot eu sa certific faptul ca m-a batut? Pentru ca nu exista probe, in momentul anchetei erai doar tu si cel care te batea si nu stiai cine e sau se prezenta cu alt nume. Si daca stiai, e marturia lui contra marturiei tale. Cei care au fost dusi la Bucuresti, la Inspectoratul General al Militiei, au beneficiat de echipe aduse din tara, deci nu erau din oras. Era angajata o echipa formata din cinci cadre - doi sau trei erau cadre superioare, iar restul cadre inferioare. Din discutii mi-am dat seama ca nu sunt nici din Bucuresti, nici din Brasov, erau adusi de undeva din tara. Cheia problemei sta in documente. "Colegii mei au recunoscut tortionari, am identificat si eu cativa, spune si Danut Iacob. Insa fostii securisti se tin tare si ne intenteaza procese, iar pe noi nu ne apara nimeni."
DE NECREZUT. Eroii de la Brasov considera o crima a comunismului faptul ca au fost obligati sa paraseasca Brasovul si sa se desparta de familie. "Femeile erau obligate fie sa-si urmeze sotul in deportare, fie sa divorteze, isi aminteste Florin Postolachi. Au fost nenumarate cazuri in care femeile au fost fortate sa plece, fara sa fi avut vreo vina anume. Deportarea si destramarea familiilor au fost un aspect foarte rau." Modesti, muncitorii de la Brasov considera ca soarta lor n-a fost totusi la fel de grea, comparativ cu a acelora care au ispasit condamnari de 15 ani inchisoare. "La noi nu a fost chiar asa de grav", spune in continuare Florin Postolachi.
Protagonistii revoltei de la Brasov au indurat multe pentru curajul de a fi protestat atunci impotriva conditiilor grele de viata. De pe urma participarii s-au ales cu condamnari, cu deportarea in alte orase, cu familii separate, cu boli psihice. Unii dintre ei nu si-au revenit nici astazi. Cu toate acestea, adevaratele victime sunt foarte putin categorice si mult mai putin incrancenate cand vine vorba de tortionari. Intrebat pe care dintre calaii de atunci ar vrea sa-l vada condamnat in procesul comunismului, Ludovic Vitos a spus: "Nu vreau sa am pe nimeni pe constiinta. Noi am vrut sa facem un tribunal moral, un singur director care a avut curaj sa vina. Apoi am zis ca asa a fost sistemul si poate i-am iertat".
LUPTATORI ANTICOMUNISTI |
Intrebati care au fost motivele pentru care au iesit in strada, iata ce ne-au raspuns doi dintre participantii la revolta: Danut Iacob, in varsta de 19 ani la data protestului: "Lucram in Sectorul 440, locul de unde a pornit revolta din 1987. Am ajuns acolo in duminica de 15 noiembrie, dupa ce imi exercitasem dreptul de vot. Colegii mei deja incepusera sa manifesteze cu opt ore inainte. Erau revoltati de intarzierea salariilor si apoi diminuarea lor. Eu personal aveam si alte motive de nemultumire. Eram casatorit de o luna, imi depusesem o cerere pentru locuinta, o garsoniera, iar conducerea imi spusese ca, daca nu am doi-trei copii, nu-mi poate aproba solicitarea. Nu eram membru de partid sau UTC, deci nu indeplineam nici minimum de punctaj, cum se cerea atunci de Partidul Comunist. Nu aveam nici o speranta de viitor, asa ca m-am alaturat protestului colegilor, sperand ca se vor schimba conditiile de trai". A primit o condamnare de sase luni, cu suspendare, si a fost deportat la Calimanesti, judetul Valcea. A lucrat pe santier ca muncitor necalificat. "Dupa caderea lui Ceausescu, isi continua Danut Iacob povestea, am fost ales primar in Calimanesti. Oamenii stiau ca eu participasem la revolta de la Brasov si ca acolo executam o pedeapsa, ca detinut politic. Primul gest de recunostinta din partea lor a fost de a ma numi primar. Insa primul meu ordin ca primar a fost sa-mi pun la dispozitie o masina si sa plec acasa la Brasov. Nimic nu ma lega de acel loc, era inchisoarea mea. Vizitez frecvent orasul Calimanesti pentru ca am foarte multi prieteni acolo." Gheorghe Zaharia, in varsta de 37 ani la data protestului: "15 noiembrie 1987 era duminica, zi de votare. Dupa vot m-am prezentat la munca, am lucrat la un camion, iar seful de echipa de la «Tevarie», care umbla prin uzina dupa materiale, ne-a spus in sectie ca era jale in uzina, ca a iesit lume in curte. Cand am auzit, am lasat totul, am plecat de unul singur afara si m-am alaturat multimii. Eram tare nemultumit de conditiile de trai. Cand m-am angajat, in 1973, nu eram membru de partid si nici nu am devenit ulterior. Pentru aceasta nu am luat nici prime, nici locuinta. Aveam doi copii si tot timpul umblam dupa locuinta: la conducere, la sindicatul uzinei. Asteptam de mult sa porneasca un protest, pentru ca nu era lumina, caldura, din salariu se oprea tot mai mult si nu se dadeau prime, munceam si duminica. Se lua din salariu si la sefii mai mari, pentru ca nu se facea planul, dar ei luau prime. Din cauza salariului si a locuintei eram tare nemultumit si m-am alaturat protestului imediat ce am auzit ca exista revoltati". Gheorghe Zaharia a primit o condamnare de doi ani cu suspendare si a fost deportat in Vaslui. Autoritatile comuniste nu au fost impresionate de motivele revoltei muncitorilor de la Brasov. Militia si Securitatea s-au purtat brutal in anchete, mutilandu-i pe multi dintre ei. Regimul nu a acceptat protestul lor politic, organizandu-le un proces pentru "acte de huliganism". Au fost judecati in sala de sedinte a Comitetului Judetean de Partid de un "tribunal muncitoresc". Una dintre cele mai mari dorinte actuale ale revoltatilor este sa intre in posesia casetei video cu inregistrarea procesului pentru a-i vedea pe colegii care i-au judecat. Insa demersurile lor la SRI si la CNSAS nu au avut nici un rezultat. |
ENIGMA
Florin Postolachi, presedintele Asociatiei "15 Noiembrie 1987", declara ca singura persoana publica de la care au primit ajutor a fost Doina Cornea: Dna Cornea a fost si a ramas din 1990 incoace un simbol bine mediatizat al disidentei romanesti. Ca si muncitorii brasoveni, a fost o contestatara declarata a regimului, cu deosebirea ca in cazul ei, autoritatile n-au indraznit sa faca proces, nu au torturat-o, nu i-au deportat familia, limitandu-se la a o tine sub paza in propriul domiciliu, bruscand-o si escortand-o in iesirile prin oras. Iata, asadar, ca pe contestatarii napastuiti in trecutul vechi alti napastuiti ii ajuta. Unii au ramas tot lipsiti de ajutor si in tranzitie, pe cand altii sunt in stare sa ajute. |
LAPSUS
Cartea sociologului Vladimir Tismaneanu - intitulata bombastic "Stalinism pentru eternitate" (nici macar regimul stalinist al URSS nu a fost "pentru eternitate", perioada lui Stalin avand cateva etape distincte) - acorda evenimentelor de la Brasov sapte randuri. Domnul Tismaneanu ne spune mandru in emisiunile de televiziune ca s-a nascut la Brasov. Insa cartea dumnealui acorda spatii largi doar "rezistentei prin cultura" a intelectualilor care-i pot plati prin recenzii elogioase randurile scrise. Pentru muncitorii de la Brasov este o "uitare" scuzabila, avand in vedere ca documentarea domnului Tismaneanu este sub nivelul multor doctoranzi in istorie din Romania, care au mai multa vreme, in tara fiind, sa stea in arhive si sa utilizeze sursele din interior. |
Citește pe Antena3.ro
