Tribunalul Calarasi a condamnat o femeie de 76 de ani la 18 ani de inchisoare, in urma unui proces care a durat 53 de minute. Procurorii de la toate instantele s-au opus micsorarii pedepsei. Pana la urma, Curtea Suprema a injumatatit-o. Pe final de mandat, Ion Iliescu a respins batranei actul de gratiere. Jurnalul National solicita presedintelui Basescu sa semneze el aceasta cerere.
Tribunalul Calarasi a reusit anul trecut o performanta deosebita. A condamnat o femeie de 76 de ani la 18 ani de inchisoare, doar pe baza unor declaratii. Procesul a durat 53 de minute si astfel, in mai putin de o ora, judecatorii au rezolvat si locul de veci al batranei. Puscaria. Nicolae Popa, un batran din comuna Chiselet, judetul Calarasi, a fost adus in 26 august 2002 de urgenta la Spitalul Floreasca pentru ca bause soda caustica. Doua zile mai tarziu, Nicolae Popa si-a incheiat socotelile cu viata din cauza unui stop cardio-respirator. Dupa mai bine de un an de relaxare, in octombrie 2003, IPJ Calarasi a trimis dosarul legat de moartea lui Popa la Parchetul de pe langa Tribunalul Calarasi. Dosarul a ajuns astfel la procurorul Xenofonte Purcarea, care, in martie 2004, a gasit vinovatul: sotia batranului, Dumitra Popa. FAPTA. Dumitra Popa a dus o viata si buna, si rea alaturi de sotul ei. In ultimii ani, barbatul incepuse sa devina violent, o batea foarte des, mai ales cand era beat. De fiecare data batrana nu riposta, ci fugea din curte, la vecini. La sfarsitul lunii august 2002, intr-o zi obisnuita, Dumitra s-a intors de la targ si si-a vazut barbatul beat intr-un bar. L-a luat acasa, dupa care femeia s-a dus cu treburi prin comuna, iar seara, cand s-a intors acasa, si-a gasit barbatul cazut la pamant, pe o parte, horcaind. Langa el, un borcan cu soda caustica. Femeia si-a ridicat sotul si s-a dus la doua vecine, sa le cheme pentru a o ajuta. Nu i-a raspuns nimeni, asa ca s-a intors in casa si a stat langa batran toata noaptea. A doua zi, dis-de-dimineata, le-a spus vecinelor ce s-a intamplat si au hotarat sa anunte Salvarea. Dupa cateva zile, a plecat la Bucuresti, la Spitalul Floreasca, impreuna cu fiul ei, sa vada cum se mai simte batranul. Aici li s-a spus ca acesta murise cu o zi inainte si ca "fusese legat la maini, intrucat facea urat si se purta rau in salon". MIMA. Cadrele medicale de la Spitalul Floreasca au declarat ca Nicolae Popa pe perioada internarii le-a aratat prin gesturi ca a fost legat de maini si i s-a turnat ceva pe gura. Asistenta-sefa de la sectia unde a fost internat batranul a spus la Parchet: "Dupa internare am incercat sa discut cu pacientul, constatand ca respectivul era agitat si incerca sa-mi arate ca a fost legat la maini si ca in mod fortat i-a fost turnat ceva pe gura. Din gestica respectiva am inteles ca soda caustica i-a fost turnata pe gat de o alta persoana".Citește pe Antena3.ro
INADVERTENTE
|
IPJ Calarasi a trimis la data de 13.10.2003 dosarul la Parchetul de pe langa Tribunalul Calarasi, cu propunerea de declinare a competentei. Actele de care tineau viata unui om sunt pline de erori. Varsta Dumitrei Popa este inregistrata gresit, iar in referatul Politiei se mentioneaza ca "la data de 26.08.2003 Popa Dumitra a sesizat postul de Politie Chiselet ca Popa Nicolae s-a otravit cu soda caustica". Totul se petrecuse in 2002, iar batrana avea 73 de ani, si nu 84. Politistul din comuna care a facut cercetarea la fata locului nu a precizat daca au existat urme ca ar fi avut loc o lupta. Dupa ce femeia a fost arestata, doi ani mai tarziu, o echipa intreaga de procurori si politisti s-a dus la Chiselet, agitatia facandu-i curiosi pe vecini, care au crezut ca a venit televiziunea. Salvarea l-a dus pe Nicolae Popa la spitalul din Oltenita. Diagnosticul a fost: ingestie de soda caustica, arsura chimica orofaringiana si echimoze pe antebrate. Pacientul a fost trimis la Floreasca. Trebuie precizat ca medicul din Oltenita nu a mentionat nicaieri urma de strangulare de la gat care apare la momentul internarii la spitalul bucurestean. La internare la Spitalul Floreasca pacientul era greu cooperant, constient, disfonic, dispneic si extrem de agitat. I s-a administrat plegomazin, un calmant foarte puternic, iar doua zile mai tarziu a facut stop cardio-respirator in timpul somnului. Pe fisa de iesire apare mentionat: internat cu diagnosticul agresiune fizica, arsura chimica pavilion ureche, traumatism cranian-strangulare, ingestie substanta caustica stop cardio-respirator. Pacientul, extrem de agitat, decedeaza.
|
"E femeie buna, muncitoare"
FAMILIE. Alexandru Popa nu si-a vizitat deloc mama |
ACASA. Dorina si Maria, apropiatele Dumitrei, o asteapta |
"El era omul dracuâ. Nu judeca bine. Sa vina acasa, ca e femeie buna, muncitoare, dar el era un nenorocit. Tabara pe ea, pe vecine pe aici. Nu stiu cum de a ajuns la puscarie, o fi recunoscut ea? Atunci, m-am pomenit dimineata cu ea si a inceput sa planga: Nicu a luat soda." - Dorina Brasoveanu, vecina
GRATIERE
|
In decembrie 2004, la final de mandat, Ion Iliescu a emis un decret de gratiere. Beneficiari: Miron Cozma, condamnatii din "lotul Timisoara", in total peste 50 de persoane. Dumitra Popa a apelat la clementa sefului statului. Cererea sa de gratiere a fost ignorata. Presedintele Basescu are caderea sa o elibereze, fie si numai pentru ca batrana sa moara acasa, cand i-o veni vremea. Jurnalul National va inainta Presedintiei cererea de gratiere a Dumitrei Popa.
|
RAPORTUL MEDICO-LEGAL
|
Moartea numitului Popa Nicolae a fost violenta. Ea s-a datorat insuficientei cardio-respiratorii acute survenite in evolutia unor arsuri chimice prin ingestie de substanta caustica, complicate de bronhopneumonie. La necropsie s-au mai constatat leziuni traumatice: arsuri chimice, echimoze si excoriatii faciale epicraniene pe ambele antebrate si toracic anterior, care au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur, excoriatii pe ambele gambe anterior, care au putut fi produse prin lovire cu corp dur sau de corp dur. Morfologia excoriatiilor sugereaza un mecanism de comprimare de tipul contentiei (legare). Leziunile toraco-abdominale si cele de pe membrele superioare puteau fi produse si prin mecanism de comprimare. Intre intoxicatia prin ingestie de substanta caustica si deces exista o legatura de cauzalitate indirecta. Raportul nu mentioneaza de cand puteau data urmele de la maini si picioare si nici daca urma de la gat ar fi putut avea legatura cu fapta.
|
DECLARATII
|
Martorii audiati la Parchet si in instanta au dat declaratii contradictorii. Mariana, o vecina, a spus ca "inculpata consuma alcool mai mult decat normal (...), sotul ei consuma alcool, era o persoana agresiva si o lovea (...), de multe ori ea s-a adapostit in casa mea de frica (...), n-am auzit niciodata pe inculpata spunand ca ar vrea sa-l omoare pe sotul ei, sa scape de el", cu toate ca trei luni mai devreme spusese tot la proces ca: "La un moment dat, Popa Dumitra mi-a cerut otrava de soareci, zicandu-mi ca doreste sa scape de sotul ei". Un alt exemplu este al unei asistente medicale din comuna care o cunostea pe Dumitra "ca o batrana linistita, (...) nu au existat zvonuri cum ca aceasta ar fi incercat sa-si omoare sotul pana la data faptei (...), acum insa se vorbeste ca a comis fapta (...) aceste zvonuri circula dupa arestare". Cu doi ani inainte, spusese anchetatorilor ca batrana s-a dus la ea sa-i spuna ce s-a intamplat si "repeta intruna ca ii este teama sa nu-si revina batranul si sa spuna ca ea a incercat sa-l omoare".
|
PROCESUL
|
Audierea Dumitrei Popa si a martorilor a durat 53 de minute. Declaratia batranei a fost luata in 16 minute, iar a martorei principale, Liliana Popa, pensionara la 22 de ani, a fost consemnata in 13 minute. Recordul la declaratii l-a detinut concubinul Lilianei, Gheorghe Surdu, care a stat in fata instantei un minut. In rest, instanta nu a avut rabdare sa asculte mai mult de opt minute nici un martor. Procurorul anchetator nu a avut nici el mai multa rabdare cu batrana, audierea si arestarea durand exact un sfert de ora. La una dintre sedintele de judecata, procurorul arata ca "desi inculpata a negat comiterea faptei, a avut o atitudine care releva faptul ca a comis fapta", fara sa explice ce atitudine a avut batrana. Avocatul din oficiu a sustinut in permanenta ca nu exista nici o proba din care sa rezulte ca Dumitra Popa a savarsit infractiunea. Mai mult, instanta nu a cerut o expertiza pentru a se stabili daca batrana a avut sau nu discernamant in momentul in care a comis fapta si nici o ancheta sociala.
|