"Tu ce ai căutat, fă, aici? Vrei democraţie? Uite democraţie!"

Ori de câte ori sunt întrebaţi de "Mineriada din iunie 1990", cei care s-au aflat atunci la cârma ţării susţin sus şi tare că "Excesele comise de mineri sunt o urmare a actelor de vandalism petrecute în ziua de 13 iunie 1990". Dar uită să spună că acestea din urmă au fost provocate de intervenţia brutală a forţelor de ordine, care şi-au făcut de cap în dimineaţa aceleiaşi zile.

Pus la cale la 12 iunie 1990, "Planul de evacuare a Pieţii Universităţii" a fost aplicat exact cum prevăd regulamentele militare, adică "întocmai şi la timp". Conform acestui "Plan", în dimineaţa de 14 iunie 1990, în jurul orei 4:00, "Golania" a fost luată cu asalt de 1.400 de militari ai MI, dintre care 650 erau cadre de Poliţie, 500 de militari în termen şi 250 de studenţi ai "Şcolii Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne". Lor li s-au adăugat un număr, rămas necunoscut, de angajaţi ai SRI, plus 80 de cadre din Batalionul de Poliţie Militară. Total: 1.480 de oameni înarmaţi până în dinţi, care au avut de "luptat" cu maximum două sute de civili, dintre care mulţi erau deja epuizaţi după zile lungi de greva foamei.

"Asediul" Pieţii Universităţii a început, conform planificării, prin blocarea întregului perimetru cu 21 de camioane ale Poliţiei. Concomitent, în interiorul zonei au pătruns 300 de soldaţi şi 100 de subofiţeri de Poliţie care au demontat corturile. Degajarea propriu-zisă a Pieţii a durat mai puţin de o jumătate de oră, timp în care la corturi au fost reţinuţi doar câţiva oameni aflaţi acolo. Veniţi, chipurile, ca să elibereze circulaţia în zonă, poliţiştii nu au făcut nimic altceva decât să o blocheze ei înşişi. Şi pentru că la corturi au găsit doar câţiva "Golani", a căror "capturare" nu justifica impresionanta desfăşurare de forţe puse în mişcare, s-a trecut la arestarea trecătorilor matinali care, ajunşi în zonă, protestau verbal faţă de evacuarea forţată a Pieţii Universităţii.

Astfel că până la ora 7:00 poliţiştii au putut să raporteze şefilor că şi-au executat misiunea şi au reţinut 263 de persoane. Există mărturii că atunci au avut loc scene de o violenţă extremă, absolut nejustificată. Unii dintre civilii vânaţi au încercat să se adăpostească în Hotelul Intercontinental, dar forţele de ordine au intrat şi acolo, spărgâd geamuri şi uşi. Fără absolut nici o bază legală, sutele de reţinuţi au fost duşi la Serviciul Independent de Poliţie Transporturi Bucureşti şi ulterior la UM 0575 ­ Măgurele. În majoritate, erau fie simpli trecători, "ridicaţi" de pe stradă, fie studenţi de la Universitate ori Institutul de Arhitectură. Reţinută atunci, Iulia Horac a relatat ulterior că a fost bătută crunt de poliţiştii care, în timp ce o loveau cu pumnii şi picioarele, zbierau la ea: "Tu ce-ai căutat, fă, aici? Vrei democraţie? Uite democraţie".

Iar aceasta a fost doar una dintre scenele cumplite şi umilitoare petrecute în acea dimineaţă. Simultan, buletinele de ştiri ale dimineţii anunţau că "operaţiunile de salubrizare a zonei din jurul Pieţii Universităţii s-au desfăşurat fără incidente deosebite".

"IMGB FACE ORDINE"
Zvonurile privitoare la intervenţia în forţă executată în zorii zilei i-au adunat din nou pe bucureşteni în centrul Capitalei. Motiv pentru care autorităţile au pus în mişcare cel de-al doilea "eşalon" de forţe incluse în "Planul de evacuare": muncitorii de pe platformele industriale bucureştene. Atunci, în jurul orei 11:30, grupuri compacte de proletari au urlat din rărunchi două lozninci neuitate nici până în ziua de azi: "IMGB face ordine!" şi "Moarte intelectualilor". Plus deja celebra "Noi muncim, nu gândim". Ajunşi în Piaţa Universităţii, nou-veniţii au luat cu asediu Institutul de Arhitectură, unde nu au reuşit totuşi să pătrundă datorită rezistenţei îndârjite a studenţilor care îşi apărau şcoala. Pe fondul acestor scene de violenţă, încă restrânsă totuşi, pe la prânz, în Piaţa Universităţii au început să se adune din nou grupuri de bucureşeni. Oameni care protestau, cerând atât punerea în libertate a celor reţinuţi de dimineaţă, cât şi demisia ministrului de Interne, Mihai Chiţac.

DIVERSIUNEA
Spre ora 13:30, un autobuz cu poliţişti s-a retras însoţit de huiduielile mulţimii. Cu puţin timp înainte, ocupanţii lui bătuseră câţiva civili, fapt care i-a îndârjit şi mai mult pe manifestanţi. Deosebit de violente până atunci, forţele de ordine s-au retras brusc în jurul orei 15:30, când protestatarii au ocupat iarăşi Piaţa Universităţii. De aici, o parte din ei au pornit spre Poliţia Capitalei, unde se zvonea că s-ar afla cele 263 de persoane arestate în zorii zilei. Acestora li s-au alăturat însă şi câteva grupri de persoane deosebit de agresive care i-au incitat la violenţă şi pe ceilalţi. Ajunşi în faţa Poliţiei Capitalei, aceşti turbulenţi au fost primii care au aruncat cu pietre în ferestrele instituţiei. Iar ceva mai târziu, au apărut şi cocteiluri Molotov, care au zburat spre aceeiaşi direcţie. În jurul orei 16:30, lăsând impresia că ar fi covârşiţi de manifestanţi, poliţiştii masaţi în Piaţa Universităţii au rupt-o la fugă, lăsând în urmă autobuzele cu care fuseseră aduşi acolo. După doar câteva minute, maşinile au început să ardă, împrăştiind nori de fum vizibil de la mare distanţă.

În săptămânile şi lunile care au urmat, au ieşit la iveală înregistrările unor comunicări radio în care gen. Diamandescu îi spunea ministrului de Interne Chiţac: "Comunicaţi preşedintelui că am dat foc la autobuze, aşa cum a fost stabilit". Convorbire care, analizată în contextul deosebit de complex al acelor întâmplări dramatice, va confirma că atunci Bucureştiul a fost scena unei imense diversiuni, pusă la cale de reprezentanţii puterii nou-instalate la Bucureşti. La Poliţia Capitalei s-au derulat scene neverosimile: oameni veniţi direct din stradă au atacat una dintre instituţiile de forţă ale statului, instituţie care, deşi ar fi trebuit să fie extrem de bine apărată, părea atunci de-a dreptul pustie. Apoi, la etajele superioare ale clădirii au izbucnit incendii cauzate, s-a spus, de cocteiluri Molotov aruncate din stradă, de la câteva zeci de metri distanţă.

De fapt, evenimentele s-au derulat de parcă manifestanţii ar fi fost pur şi simplu invitaţi să devasteze instituţia. În acelaşi timp, reprezentanţii puterii au anunţat, prin comunicate difuzate la radio şi tv: "În cursul după-amiezii, acţiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate şi incendiate clădirile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi Casei de Mode, personalul fiind blocat în interior. Au fost capturate arme. (...) Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită conducerea aleasă în mod liber şi democratic a ţării la 20 mai a.c. Ne adresăm tuturor forţelor democratice ale ţării, care şi-au dat votul pentru libertate şi stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini de a conlucra cu forţele de ordine şi cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea şi arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în faţa justiţiei pentru a da socoteală de cele comise".

Un alt grup de manifestanţi s-a îndreptat spre sediul Televiziunii Române. La fel ca la Poliţia Capitalei, şi aici ei au fost parcă invitaţi să intre şi să devasteze o bună parte a instituţiei. Şi au şi făcut-o. Pe parcursul întregii zile, Televiziunea prezentase, în crescendo, imagini din ce în ce mai dramatice ale ceea ce puternicii zilei numiseră deja "violenţe extremiste de tip legionar". Iar pentru ca imaginea acestor violenţe să fie şi mai dramatică, Televiziunea însăşi trebuia să le cadă victimă. În jurul orei 20:30, pe post se transmitea meciul România ­ Camerun din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal. Atunci, în mijlocul unei faze de atac a echipei noastre, emisiunea s-a întrerupt brusc după ce un crainic a anunţat să sediul Televiziunii este luat cu asalt de mulţimi dezlănţuite de huligani. A fost un semnal deosebit de dramatic, adresat mai ales celor din provincie: Televiziunea care rezistase eroic în timpul Revoluţiei era pe punctul de a fi "lichidată" de asediatorii legionari porniţi din Piaţa Universităţii.

Întreruperea nu a durat prea mult timp, dar efectul ei psihologic a fost devastator: oamenii din provincie au fost astfel convinşi că la Bucureşti se întâmplă ceva deosebit de grav şi democraţia românească trece prin momente de grea cumpăna.

Timp în care afară, în oraş, se declanşase deja infernul. La adăpostul întunericului, în zona Poliţiei Capitalei s-a deschis focul, iar cadrele care până atunci se arătaseră neputincioase, au ucis patru aşa-zişi agresori, toţi împuşcaţi din spate. Acestor victime li s-a mai adăugat un tânăr care a murit înjunghiat în zona gâtului şi un alt bărbat care a murit răpus de un infarct. Acesta a fost doar începutul. A doua zi Bucureştiul avea să fie luat în stăpânire de "comandourile" de mineri.

● Citiţi aici declaraţia facută de Nuţu Maria