"Tuicaru", poetul si povestitorul

Un tren vechi, care pe vremuri aducea in Baragan cantitati uriase de tuica, transporta astazi poeti neintelesi si povestitori de ocazie.

Un fel de sat feroviar, cu scaune rosii si acoperit cu tabla vopsita de cel putin 15 ori in verde, ne-a "teleportat" intr-o vineri dimineata pana la Nehoiasu, in aviarul judet Buzau.

La 8:30, personalul pleaca de la linia 20, linie asezata, ciudatenie a locului, nu dupa cea cu numarul 19, ci inaintea celei cu numarul 1. Trenul care merge la Nehoiasu (un satuc de langa oraselul de munte Nehoiu) se numeste, printre navetistii locului, "Tuicar". Sunt doua teorii in legatura cu porecla trenului. Prima: incetineala lui e comparabila cu cea a distilarii bauturii stramosesti. A doua, mai plauzibila: acest tren care coboara de pe dealurile acoperite cu pruni aducea, in Baraganul foarte insetat, cantitati uriase de tuica.

SUSMA. Calatorii nu s-au trezit inca bine cand un ins murdar, obosit, dar zambitor initiaza un inedit moment poetic: "In lumea asta prost facuta/, Rahatii ling in loc sa puta,/ Iar noi ce suntem consacrati/ Nu avem loc printre rahati". Poetul Tuicarului, Nicolae Susma, a venit la Buzau cu noaptea-n cap pentru medicamente. Se intoarce victorios, cu punga plina de buline, atarnata de una din carjele ce-i inlocuiesc piciorul pierdut in revolutia din 1989 ca soldat in termen ce pazea IOR Bucuresti. Ne recita mai departe: "Copiii moare de foame/ Si voi nu dati ajutoare/ Tara sufera si plange/ Iar voi pacaliti la sange/ Canibali si anticristi,/ Hoti si fundamentalisti./ Preturile explodeaza/, Gasca voastra triumfeaza;/ Alelei, la zid cu hotii/, Pazea, ca vin patriotii!". "Pentru poeziile astea care le fac eu", explica Susma, "m-au dat in ziare si au zis ca sunt personaj pitoresc. Ba a zis unu’ despre mine ca stau noaptea si compun poezii de tip profesionist. Cum dracu’ vine asta?", se intreaba personajul pitoresc in timp ce trenul se indreapta fara graba spre Nehoiu, locul unde, cum spune Susma, oamenii sunt de doua feluri, hoti si prosti, el facand parte, din pacate, din ultima categorie. Pentru ca zona e locuita de oameni de treaba, dar e si patria afacerilor necurate cu lemn.

GÖETZ. In vagonul vecin aflam amanunte despre istoria acestei cai ferate de la un batran domn, ingrijit si prezentabil, inginer agronom pensionar. La inceputul secolului trecut, un austriac pe nume Göetz a infiintat intreprinderea forestiera de la Nehoiu, a construit linia ferata, a angajat tehnicieni italieni, a dezvoltat zona, apoi a vandut tot si a plecat in Germania, in 1938, la chemarea lui Hitler. Intreprinderea a fost nationalizata, apoi, in anii din urma a incaput pe mana unui arab, unul Omar Hayssam.

Toate acestea ni le-a povestit domnul Angelescu, in timp ce un domn consilier local al unei comune il aproba interesat. Brusc, batrana din dreapta noastra, la vederea aparatului foto, a inceput sa planga cu lacrimi torentiale. "Ioana de la primarie" (a fost 20 de ani femeie de serviciu la o primarie) plange din cauza a 5 milioane pe care trebuie sa-i dea la tribunal. Dar ne spune ca plansul o linisteste si ca in scurt timp o sa fie iar vesela si senina; apoi continua cu impletitul.

Zambind si salutand in toate partile, domnul Angelescu si-a imbracat paltonul curat si a coborat la halta Valea Lupului. "Domnul Angelescu...", spune domnul consilier ca si cum ar aprinde un fitil, in timp ce priveste cum se indeparteaza inginerul. Dupa care arunca si bomba: "Da, a fost la noi in partid. Dar l-au dat afara, ca au aflat ca a fost informator la Securitate. Daca il «strangi» putin, recunoaste. Nu-i port pica pentru asta, poate a fost obligat. Are aproape 80 de ani, da’ uite ce memorie are! E numai piele si os!".

IOANA. Hipnotizata de aparatul foto, Ioanei de la primarie i s-au uscat deja lacrimile. Se pregateste sa coboare. Indeasa ciorapul neterminat in sacosa de rafie, se intoarce spre noi si zambeste, ba chiar rade de-a binelea, mai vesela si mai senina ca ziua calda de februarie prin care inainteaza Tuicarul.

Trenul a ajuns la Nehoiasu, usile ruginite se deschid lasand sa treaca prin vagoanele murdare un parfum de cherestea umeda. Nicolae Susma, invalidul pitoresc, se munceste sa coboare scarile prea inalte. Apoi incepe sa urce dealul abrupt unde are casa. In timp ce-si intepeneste bine una din carje intre doi bolovani, Susma suiera printre dintii de metal: "Am si io o ambitie pe viata asta, ca m-a lasat la 22 de ani fara un picior. Daca as fi acuma iar tanar, sigur n-as mai urca malul asta". Cand aproape a reusit sa ajunga sus se opreste sa filozofeze nervos:. "Uite", arata el cu una din carje dealurile, "zici ca-i pustietate aicea, Valea Plangerii, asa ziceau stramosii nostri". In vale insa, doar Tuicarul, caruia i se schimba macazul, scoate un scartait de protest.

PERSONAJE. Tuicarul care duce la Nehoiu este un tren vechi si murdar, tras de o locomotiva ostenita. Intelectuali ca inginerul Angelescu si emotiva Ioana de la Primarie (foto dreapta jos) calatoresc spre Muntii Buzaului. Nicolae Susma (stanga jos), care se intoarce, sontac-sontac, de la oras cu o punga de medicamente, face versuri prin care protesteaza impotriva nedreptatilor sociale si locale. Susma a fost declarat in presa locala "personaj pitoresc", lucru de care este foarte mandru.