Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În Bucureşti, două zile de căldură toridă, fierbe materia cenuşie. Câinii comunitari sunt mai trişti că niciodată.
Plecăm în turneu la Ruse. Plecăm cu unul dintre spectacolele importante ale teatrului Odeon, "Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită" pus în scenă de regizorul Dragoş Galgoţiu. E un cabaret politic şi Răzvan Mazilu e cel ce a colaborat cu regizorul, dând împreună unul dintre cele mai amuzante, mai colorate şi mai inteesante spectacole Brecht.
Ruse e un oraş cu istorie şi, cândva, a fost numit "Mica Viena". Vechile clădiri cu arhitectură uluitoare, deşi sunt delabrate sau netalentat refăcute, depun mărturie.
În urmă cu 2000 de ani, aici exista o aşezare tracă, apoi cetatea Sexaginta Prista, ceea ce înseamnă Portul celor 60 de corăbii. Oraşul a fost sub dominaţie otomană şi pe atunci, s-a numit Rusciuk.
Ruse are o istorie aventuroasă între turci, ruşi, ba chiar în urmă îl întâlnim şi pe împăratul Vespasian.
Ruse a fost şi unul dintre centrele importante ale Renaşterii şi mişcării de eliberare ale Bulgariei, aşa că aici există tot felul de monumente şi case memoriale care mărturisesc asta.
Monumentul Baba Tonka - Mama Libertăţii Bulgare, Pantheonul Renaşterii naţionale, un sanctuar, de fapt, un osuar- cu 453 activişti ai renaşterii naţionale. Parcul Naţional e, de fapt, vechiul cimitir. Totul e plin de un umor negru, pentru mine înfricoşător. Peste tot sunt oase, schelete sau câte o hârcă asemenea celei de la casa muzeu Zahari Stoianov - ginerele Babei Tonka.
Celelalte locuri care merită să fie vizitate într-o excursie sunt nenumărate: Piaţa Libertăţii, cu cinci fântâni arteziene, cu monumentul libertăţii, Opera din Ruse, Catedrala Sfintei Treimi, Monumentul Ostaşului Bulgar, Turnul de fluta, Biserica Sf. Pavel cu cruce (catolică), Poarta de Cetate, palatele şi muzeele nenumărate, cu nume ciudate: Muzeul Modului de viaţă, Edificiul rentabil, Cetatea celor 60 de corăbii.
Dar ce se află lângă Ruse este cu adevărat incitant pentru un turist: oraşul medieval Cerven, Mănăstirea în Stânca Sf. Dimitru Basarabov, Stânca din Ivanovo şi bisericiile ei, peştera Orlova şi mai ales Velico Târnovo.
Teatrul Odeon vine pentru a doua oară ca invitat al Teatrului.
Aici se face teatru, pentru că există o clădire fabuloasă, care cândva a fost cea mai frumoasă din oraş. Este şi acum, dar refacerile sunt mediocre: termopanele de doi bani, albe şi stupide rănesc frumuseţea clădirii care are 26 de ferestre şi 10 uşi. Dar un biet domn mititel, care era traducătorul nostru, mi-a spus:
- Ei, e bine că s-a refăcut! Cum-necum! Păi, ştiţi cum era? Era să nu mai fie!
Clădirea e cu marmură, lemn, catifele, mătase şi lampadare de cristal şi într-o haină prea modernă pentru dantelăria splendidă a exteriorului. Noi, Teatrul Odeon, am fost invitaţi pentru a două oară la acest Atelier European de Teatru, unde am văzut un spectacol deosebit, Medeea, mama mea - un text politic, care mi-a plăcut foarte mult, spectacol al Teatrului Sfumato din Sofia. O trupa tânără care dansa, cânta cu talent şi prospeţime, jucând un text bulgăresc admirabil, al unui bulgar Ivan Dobtchev. Regia era deosebită - regizoarea Margarita Mladenova.
Teatrul Masca, care a prezentat “Ţara unde îngerii vin degeaba” de Gabriel Garcia Marquez. Întotdeauna m-a uimit repertoriul ales de Mălaimare şi pasiunea şi dăruirea actorilor lui.
În Teatrul Sava Ogneanov - Ruse, teatrul gazdă a prezentat un “spectacol Medeea”, un amestec de autori dramatici, Euripide, Jean Anouilh şi Theodor Dreyer, pus de un regizor foarte interesant, Petar Denchev, pe care aş dori să-l văd lucrând şi cu tinerii actori de la Bucureşti.
Nu pot să vorbesc despre succesul spectacolului “Ascensiunea lui Arturo Ui”, de Brecht.
A fost un regal. Poate că există ceva în pereţi, în dorinţa de a juca teatru bun, ceva ce a dat impuls actorilor, care au jucat dumnezeieşte. De la cel mai mic la cel mai mare (de roluri vorbesc) au fost fantastici! Când au ajuns după spectacol la o berărie, în cor, bulgarii au strigat: dar unde e Hitler, să vină, ne-a placur mult.
Hitler era Arturo Ui, adică Ionel Mihăilescu, care a fost fulminant, cuceritor, în rol, odios şi umbră întunecată. Merită toate premiile anului. Le merită şi Istvan Teglaş, Dorina Lazăr, Ioana Anton, Ana Maria Moldovan, Marian Ghenea, Vitalie Bichir, Cătălina Mustaţă, Marian Lepădatu, Mircea Constantinescu, Puiu Lazăr, Mugur Arvunescu, Gabriel Pintilei, Ionuţ Kivu şi fetele care dansau divin, Ioana Marchidan şi Judith State.
Şi ce decor, Andrei Both şi ce costume, Doina Levintza. Când pleci în altă ţară, eşti ambasadorul patriei tale şi doar Dumnezeu e cel care dispune de premiul pe care îl meriţi.
Citește pe Antena3.ro
