Ucigasul vaduvei era seful de post

Sub ochii fetitei de 8 ani, mama ei este impuscata cu o arma militara. Trec anii, pana cand copertile dosarului cu autor necunoscut sunt sterse de praf de un tanar capitan. Cel care stie sa caute cu rabdare este rasplatit in cele din urma. La capatul cautarilor, ucigasul abia astepta sa-si marturiseasca fapta.

In cele ce urmeaza e vorba despre un omor, o cauza complicata, plina de intrebari de nedezlegat, enigmatica. Fusese trimis s-o rezolve un capitan de la regiune. Actiunea se petrecea undeva in nordul tarii. Interventia capitanului se situa la o data destul de indepartata de momentul comiterii omorului. Ofiterul care se ocupase de acea cauza sosea in comuna in care fusese comis omorul pentru a relua un fir foarte subtire, ce nu ducea nicaieri.

Intr-una din nopti, imediat dupa razboi, o femeie fusese impuscata in casa, pe intuneric, in fata fiicei ei de 8 ani, de un barbat aparut in incapere pe neasteptate. La tipetele fetitei, oamenii din vecinatate sarisera in ajutor. Cativa apucasera sa vada silueta unui barbat inalt, cu o pusca in mana, incercand sa iasa din curte spre sosea, care silueta insa, observandu-i pe satenii care se apropiau, se intorsese spre gradina din spatele casei victimei si disparuse apoi in padure. Singura urma de care cercetatorii se putusera lega o constituiau doua cartuse de arma ZB. Primele cercetari la locul faptei, primele investigatii, cautarile facute in padurea in care "pierise" ucigasul fusesera zadarnice si parca formale, ca si cand ar fi fost intreprinse doar de dragul de a fi intreprinse.

Abandonarea cercetarilor

Cautarile acelea zadarnice aveau un gust searbad, de parca insisi cautatorii ar fi urmarit sa fie asa. Si impresia aceasta putea spori, intrucat cautatorii, dupa un timp renuntasera la efort, convinsi probabil ca, oricat ar fi cautat, tot n-ar fi gasit mai mult. Plecasera din sat. Se multumisera cu niste reveniri sporadice sau cu rapoartele periodice ale sefului de post. Nimic nou. Nimic, adaugat la nimic... Si trecusera astfel ani. Ca si cand n-ar fi fost vorba de un omor sau ca si cand cei insarcinati cu descoperirea autorului ar fi privit faptele acelea cu indiferenta. Mi se parea imposibil sa poata fi lasate lucrurile asa vreme de ani de zile. Si poate ca tocmai acesta era rostul dosarelor pe care seful Biroului crime mi le pusese la dispozitie ca "prime lectii". Sa ma faca sa ma incrancenez si sa-mi propun ca, in cariera mea de ofiter de judiciar, sa nu las niciodata o actiune neterminata!

Am studiat mai departe dosarul, cu interes crescand. Doream sa aflu cum fusese totusi descoperit si prins autorul in cazul dat?!

Primele cercetari, cum am spus, nu oferisera aproape nimic. Si trecusera apoi ani tot atat de sterili pentru cauza respectiva, ca si cercetarile dintai. Si iata ca ofiterul care primise sarcina sa rezolve acest dosar nimerise in mijlocul unor oameni care incepusera sa uite. Crima abominabila ii zguduise la timpul ei, dar apoi uitarea se asternuse tot mai mult peste intamplare, oamenii straduindu-se ei insisi sa uite, pentru ca asemenea amintiri nu sunt niciodata un bagaj prea placut.

Capitanul sosise asadar intr-o comuna linistita, in care toata lumea isi vedea nepasatoare de treburi.

... Vaduva fusese singura in noaptea crimei, recapituleaza capitanul. Doar cu fiica ei, in varsta de 8 ani. Faptele se petrecusera seara, pe la unsprezece, pe o noapte uscata, in plina vara. Cei care vazusera silueta ucigasului cu pusca in mana mai traiau. Si capitanul isi propune in primul rand o discutie atenta cu fiecare. Dupa ani. Faptul ca se discuta dupa atata timp era un avantaj? Izbutisera martorii oculari sa se detaseze mai mult, sa se obiectiveze, sa desluseasca impresii estompate, in prima instanta, de spaima?

Apar indicii noi

Am citit cu sufletul la gura filele din dosar, in care erau consemnate aceste discutii. Le-am comparat apoi cu primele declaratii ale acelorasi martori si am constatat surprins ca diferenta era neasteptat de mare. Oamenii uitasera o multime de amanunte, dar unele nu putusera fi uitate. Si ceea ce era foarte interesant, la toti, peste ani, ramasesera imprimate in memorie aceleasi amanunte, martorii selectand aproapre in acelasi fel, pastrand numai anumite elemente. Ca, de pilda, faptul ca imbracamintea ciudatei siluete o ajutase sa se confunde cu noaptea. Era frapant la omul acela, isi aduceau aminte martorii, faptul ca nimic din imbracamintea lui nu se distingea, nu avea o culoare aparte, adica nu era nici macar o pata mai intunecata sau mai putin intunecata decat restul.

Aproape ca nu indrazneam sa deduc, dar ceea ce spuneau martorii sugera pregnant ca asasinul purta uniforma... Putea fi vorba, bineinteles, si de un costum de culoare inchisa, dar un cap politist nu putea sa nu asocieze declaratiile martorilor cu faptul ca asasinul avusese arma... Un ZB. Si, astfel, aria cercetarilor se ingusta brusc. Dar era bine oare sa asculti de prima impresie?

Capitanul inca nu vadea interes pentru ipoteze. El continua sa largeasca investigatiile. Refacuse discutiile cu toti martorii care o cunoscusera pe victima in viata, cautase si alti oameni care stiau cum traise vaduva in perioada razboiului si, mai ales, dupa sfarsitul lui, ce spusese aceasta, ce ganduri, ce proiecte-si facea, cu ea si cu fetita. Intr-un cuvant, capitanul urmarise sa scoata tot ce era posibil pentru a putea vedea victima inainte de omor. Si iata ca, de la o cumatra dintr-un sat vecin, capitanul obtinu un amanunt incredibil. Cumatra declarase ca victima, cu cinci zile inainte de tragica intamplare, ii spusese ca era gravida si ca nu stia ce sa se faca. Martora sustinea ca vaduva era foarte framantata si ca-i ceruse sa n-o dea de gol, parandu-i rau ulterior ca-i scapasera vorbele din gura. Ea, martora, o asigurase de discretia ei deplina si - sustinea ea acum - pastrase intr-adevar taina si nu spusese la nimeni, nici dupa moartea vaduvei. Ce rost ar fi avut sa intineze memoria bietei femei? Mai ales ca avea si fetita, care...

Era ceva nefiresc in povestea cumetrei. Capitanul parea sa aiba un fel de inspiratie... diabolica, depista mereu amanunte interesante, urma o pista ce incerca mereu sa capete contur si care parca ducea anume undeva, spre ceva. Victima marturisise - nota bene, in comuna vecina! - ca era gravida. Avusese ea un scop anume facand acest lucru? Bizar era ca, la autopsie, nu se stabilise graviditatea. Deci, toata povestea fusese o minciuna. Si minciuna respectiva fusese de natura s-o compromita. Atunci, de ce riscase?

Raspunsul nu era greu de dat: vaduva voise anume sa afle de starea ei cineva din comuna vecina... Am simtit ca-mi tremura sufletul pe urmele capitanului anchetator. Sa fi dus pista pe care pornise el la criminal? Sa fi insemnat minciuna (aruncata in comuna vecina!) ca acolo era un individ care trebuia sa afle si sa se gandeasca la urmari?

Toate raspunsurile incepeau sa convearga spre o deslusire anume: trebuia aflat cine din comuna respectiva avusese relatii intime cu victima! Abia in faza aceasta capitanul se cufunda pe deplin in studiul trecutului. Refacu pas cu pas, clipa de clipa, noaptea crimei. Porni apoi de la ea si derula filmul, pana la trei luni inaintea evenimentului fatal. Si ajunse sa stabileasca limpede un lucru: aproape in fiecare seara, in casa victimei era petrecere. Victima avea tuica si vin si, fiind o femeie frumoasa, atragea barbatii din sat, care-si facusera acolo, neoficial, carciuma. (Nota bene: neoficial!) Multi o ravneau pe vaduva tanara, dar ea ii tinea-n frau, petrecand cu toti si cu nici unul anume. Si beau la ea si mancau, cantau si glumeau. Se iscasera gelozii, intr-o noapte cineva-i manjise cu pacura gardul de la sosea, fusesera o serie de alte mici razbunari, dar barbatii avusesera grija s-o recompenseze de fiecare data pe gazda. Si petrecutul tinuse asa pana-n seara crimei. In seara respectiva, spre surprinderea chefliilor, vaduva-i izgonise. "Asta seara, nu!"

Iubitul misterios

Petrecaretii jurau ca nici unul dintre ei n-avusese alte relatii cu victima. Capitanul se straduise sa refaca intregul lor cerc, caci cu unul dintre ei, desigur, avusese vaduva si relatii intime. Era de presupus ca minciuna ei cu graviditatea nu avusese alt rost decat sa-l faca pe iubit sa se simta obligat. Probabil, iubitul avea o situatie compromitatoare - putea fi insurat, de pilda, putea fi considerat un om integru si respectat ca atare, putea avea o functie care nu i-ar fi permis sa ajunga in gura lumii... Si iata, deci, mobilul!

Dar capitanul inca nu se grabea sa numeasca "mobil" ceva, inca nu se grabea sa caute pe cineva anume, sa identifice pe X sau pe Y si sa-l puna sub supraveghere ori sa-l descoasa direct. Ca prins intr-un joc de reguli stricte, care-i interziceau sa faca altceva, el se oprise asupra cercului de petrecareti si era zi de zi cu ei, cand cu unul, cand cu altul, refacand serile acelea fericite, cand se invarteau in jurul vaduvei ca fluturii in jurul unei lampi. Si iata ca, intre ei, aparea mereu un personaj absent acum: seful postului de jandarmi din comuna vecina. De fapt, comuna victimei era o localitate fara post de jandarmi, arondata la postul din comuna vecina. Si acum, cand capitanul aflase ca era amestecat in vizitele la victima si seful de post, se facea dintr-o data o multime de conexiuni cu datele anterioare. Seful de post avea uniforma, avea arma ZB, participase la cercetarea de la fata locului, fiind in afara oricarei banuieli. Era om la locul lui, cu copii mari, deci putand fi compromis in caz ca ar fi avut legaturi cu vaduva. Incet, incet, datele incepusera sa convearga spre seful postului de jandarmi!

Interesant era insa un amanunt: la primele cercetari la fata locului, seful postului de jandarmi insistase sa se controleze toti localnicii care aveau arme si, in primul rand, sa fie controlate armele postului. Si controlul armelor se facuse, rezultatul fiind negativ; nu se trasese cu nici una din armele controlate! Si inca o data, acum, am simtit cum se consolida pista spre jandarm ca autor al omorului. Acela stia cu ce arma se trasese, stia ca nu se trasese cu vreo arma de la post, stia unde se afla ascunsa arma crimei si de aceea ceruse, atat de sigur pe el, sa se verifice armele cu care s-ar fi putut trage.

Toate bune, pana aici, desi erau numai deductii. Inca nimic palpabil, nici o proba materiala, iar presupusul autor plecase din comuna, la nici o luna dupa crima. Isi ceruse transferul, pe motiv ca dorea sa se apropie de casa parinteasca. Era de undeva dinspre Valcea.

Capitanul il gasise intr-una din zile sus pe munte, la o cale ferata forestiera, unde fostul sef de post de angajase, dupa ce, la infiintarea militiei, fusese scos din randul cadrelor Ministerului de Interne.

Eram ingrijorat acum. Imi dadeam seama ca ofiterul anchetator n-avea nici un atu concret. Dar, din moment ce pana aici dovedise ca era sigur pe el si ca mergea pe drumul acesta care (spre deosebire de altele) ducea undeva, din moment ce capitanul respectiv (pe care incepusem sa-l indragesc) se aratase atat de priceput, aveam incredere in rezultatul actiunii intreprinse de el... Oricum insa, nu puteam sa nu fiu ingrijorat: capitanul n-avea nimic cu care sa-l determine pe banuit sa-si recunoasca fapta.

Marturisirea

S-a dovedit totusi ca ofiterul respectiv ii cunostea bine pe oameni, firea lor, starea lor dupa comiterea unui act criminal, dorintele lor cele mai intime spre care trebuia doar sa stii sa te strecori. Am citit cu incordare maxima procesul-verbal de interogatoriu, desi, desigur, acesta era doar o oglinda palida a adevaratei discutii pe care o avusese capitanul cu criminalul. In procesul-verbal nu erau decat intrebarile-cheie, care jalonau drumul spre marturisire, in datele lui mai mari. Pana la urma, omul izbucnise in plans. De mult dorea el clipa aceea, de mult nu-si mai suporta viata. Hotararea si fapta lui fusesera disperate, dar apoi intelesese ca nu realizase nimic si, uite, faptul ca se angajase aici, in munti, era urmarea neputintei de a mai privi oamenii in ochi. Nu mai putea privi, mai ales, in ochii nevestei si ai copiilor. Il credea sau nu domnul capitan, asta avea mai putina importanta, dar era bucuros ca se sfarsise. Ba, putea spune ca asteptase aproape cu emotie clipa aceea, o asteptase cu un fel de sete continua. Si cea mai buna proba ca asa era o confirma faptul ca el, ca fost subofiter de jandarmi, stia precis ca nimeni nu avea probe sa-i dovedeasca vinovatia. Dar nici nu se mai gandea sa profite. Dimpotriva, avea sa mearga de indata, legat sau cum dorea domnul capitan, in comuna in care fusese sef de post, ca sa arate unde ingropase carabina. De unde luase carabina? Era lucru ciudat, raspunsese, era straniu si, abia acum, ca i se pusese intrebarea, se gandea la ciudatenia respectiva: pur si simplu gasise carabina intr-o buza de rapa in timpul unei patrulari obisnuite. Dar o gasise exact cand era in incurcatura aceea, cand vaduva soptise cumetrei ca era gravida si ca avea de gand sa spuna cu cine... Se gasisera multe arme aruncate, dupa razboi, si multi le culesesera si le ascunsesera, dar ZB-ul acela, cine stie cum, scapase. Dar nu cum scapase era ciudat, ci cum de fusese gasit tocmai atunci si tocmai de el!

Un gardian isi aresteaza propriul fiu Colonia Nigels de langa Oradea a fost sambata noapte teatrul unei crancene batai. Tinerii Mehes Petru si Vas Iosif, amandoi de 18 ani, iubeau de multa vreme aceeasi fata, din care cauza se urau de moarte. Intalnindu-se sambata noapte pe la ora 11:00, harta intre ei a fost gata. In toiul luptei, Mehes Petru, scotand un cutit, l-a infipt de cateva ori in pieptul adversarului, care s-a prabusit la pamant intr-un lac de sange. A fost anuntata salvarea, care l-a transportat pe Vas Iosif in stare grava la Spitalul Central. Agresorul s-a dus apoi acasa, ca si cand nimic nu s-a intamplat. Tatal lui Mehes Petru, fost gardian, iesit la pensie de numai o saptamana, auzind de isprava feciorului sau, l-a arestat si chiar in noaptea agresiunii l-a condus in arestul politiei. Dar din cercetarile intreprinse si din dispozitiile martorilor reiese ca Mehes Petru n-ar fi chiar atat de vinovat. Cearta a provocat-o chiar victima, iar Mehes ar fi fost doar in legitima aparare. Batranul gardian insa si-a facut datoria, chiar daca a fost vorba de propriul sau fiu. (Universul, 20 august 1938) Dupa ce s-a racit de iubit, s-a racit de tot A fost arestat Ion Dordea, din Str. Episcop Timus - Floreasca, vinovat de crima de omucidere. Numitul, de profesie zugrav, in etate de 34 de ani, traia in concubinaj cu femeia Florica Sekedi, inca de acum trei ani. Dupa vreo doi ani si-a oprit poftele asupra fetei acesteia, in varsta de 14 ani. Dupa ce a necinstit-o, i-a promis ca o va lua in casatorie, dar nu s-a aratat prea grabit. Dupa catva timp, fata, cunoscand un baiat de liceu, s-a racit de zugravul Dordea. Intreband-o intr-o zi care este cauza acestei raceli, fata Ioana Sekedi i-a raspuns ca "e cam prafuit". Zugravul Dordea s-a gandit ca sa se razbune, suprimand-o. Si-a pus planul in aplicare acum o saptamana, cand a omorat-o cu 10 lovituri de cutit. Apoi a incercat si el sa-si curme zilele, dar, de aceasta data, fiind mai "milos", n-a reusit; dupa ingrijirile ce i s-au dat la spital a fost adus in fata justitiei. (Universul, 20 august 1938) Dupa ce a fost ucis, sotul a fost tratat ca porcul de Craciun Curtea Criminala, Sectia a II-a, a inceput judecarea femeii Ileana A. Gheorghe, de 40 de ani, domiciliata in comuna Radulesti, jud. Ialomita. In septembrie anul trecut, numita, in urma unei certe cu barbatul sau, cu care de altfel de multi ani nu traia bine, i-a aplicat acestuia doua lovituri cu un furcoi, ranindu-l mortal. Dupa aceasta isprava, femeia si-a suit sotul muribund in caruta si l-a acoperit cu paie, in intentia sa-l duca si sa-l arunce pe camp. Inainte de a porni insa, fiind descoperita de copila sa, care auzise horcaitul victimei, i-a spus despre ceea ce faptuise, dar a amenintat-o ca, daca va spune ceva cuiva, o va ucide si pe ea. Ajunsa la camp, a dat foc cadavrului - caci intre timp, pe drum, victima murise. Apoi, criminala s-a inapoiat in sat si a spus celor ce o intrebau ca sotul sau a plecat in Basarabia. Cadavrul lui Alexandru Gheorghe a fost descoperit de sateni dupa trei zile pe camp, parte ars, parte mancat de caini. Criminala sotie fiind arestata, si-a recunoscut fapta inca de la primele cercetari, aratand ca nu regreta uciderea barbatului, intrucat traia rau cu el. (Universul, 26 aprilie 1939) Amor (ne)reglementar cu cascheta pe cap si arma langa pat Noptile trecute s-a petrecut o sangeroasa drama sentimentala in comuna Negresti, din tara Oasului. Taranul Vasile Sas, de 45 de ani, banuind ca sotia sa il inseala cu un soldat teterist, anume Grigore Canon, originar din Bistrita, a spus intr-o seara sotiei ca pleaca la padure. In realitate s-a pus la panda in apropierea casei. Pe la ora 3 din noapte, amantul intrand la femeia lui Sas, sotul inselat l-a urmarit, surprinzandu-l in flagrant delict de adulter. Incercand sa-i ridice cascheta amantului de pe cap, spre a-l identifica si apoi reclama superiorilor, acesta a luat arma rezemata de tablia patului si l-a impuscat pe taran. Glontele i-a perforat gatul, omorandu-l pe Sas. Dupa facerea autopsiei cadavrului si a cuvenitelor cercetari, criminalul a fost arestat si inaintat Parchetului. (Universul, 2 iunie 1939)

NU RATATI! Sambata viitoare, comisarul Tandin va istoriseste crima din casa industriasului Buciumeanu. Mama si fiica isi disputa favorurile chipesului baron Muler, un viguros capitan neamt. Dar cand ofiterul pofteste la nurii servitoarei Lenuta, paharul se umple si da pe-afara!