Ultima lostriterie

Singura crescatorie de lostrite din Romania se afla in comuna Ceahlau, judetul Neamt. Ultimele 73 de lostrite traiesc intr-un bazin circular, ingrijite de pastravarul Ion Tifui. Cel mai batran exemplar are 17 ani, 15 kilograme si o lungime de 1 metru.

Este singurul loc din Romania unde este sigur ca mai traiesc lostrite. Un bazin circular populat cu 73 de "monumente ale naturii", poate ultimele exemplare din toata tara, pentru ca nu mai avem nici o dovada ca mai exista in libertate vreuna.

Rarele exemplare din familia salmonidelor sunt practic expuse riscului de a muri in orice clipa, din cauza poluarii. Bazinul este permanent tranzitat de apa provenind din trei paraie ce coboara in zona Ceahlaului: Martinu, Slatina si Nicanu. Cel din urma este si cel mai poluat, pentru ca "spala" statiunea Durau de toate deseurile turistilor si localnicilor. Bazinul din comuna Ceahlau, amplasat chiar sub limita statiunii Durau, este insa posesorul ultimelor exemplare cunoscute de lostrite.

Pericolul vine din faptul ca, desi ar putea aduce lostritelor oxigen in loc de chimicale si excremente, paraul Nicanu trece prin statia de epurare de la Durau precum gasca prin apa! Statia nu functioneaza, iar monumentele naturii continua sa traiasca printr-un mare noroc: s-au obisnuit cu "laturile", intocmai ca si oamenii cu E-urile.

ULTIMUL BAZIN. Lostrita de Ceahlau supravietuieste nu doar pentru ca a reusit sa se strecoare prin aceasta ruleta ruseasca a poluarii. Cativa oameni si o institutie - Directia Silvica Piatra Neamt - se incapataneaza de mai bine de 40 de ani, de cand a fost infiintata crescatoria, ca acest peste pe cale de disparitie sa nu ajunga doar o poza in manualul de zoologie.

Crescatoria de lostrite si pastravi de la Ceahlau a fost construita in 1963, fiind, in acea vreme, cea mai moderna din Romania. Bazinele pentru pesti sunt circulare, pentru a crea curenti turbionari, un mediu care da acestor rapitori iluzia libertatii. Salmonidele crescute aici sunt destinate exclusiv repopularii raurilor de munte din tara. Lostritele crescute aici au cunoscut, cu ani in urma, libertatea in apele Bistritei, Viseului si Tisei, rauri in care, inainte vreme, erau niste rapitori de temut.

SENSIBILE. Lostrita este un peste scump, greu de intretinut si destul de sensibil din punct de vedere al imunitatii la bolile specifice speciei. "N-as putea sa evaluez corect pretul unui kilogram de lostrita, daca ar fi de vanzare. Nu are pret!", incearca sa estimeze Ion Tifui, pastravar la Ceahlau. Pentru a aduce un exemplar la greutatea de 1 kilogram este nevoie sa il hranesti cu 6-7 kg de peste viu (de regula puiet de pastrav), sa il deparazitezi si sa ii faci tratamentele medicale necesare vreme de trei ani. Un cost minim pentru toate acestea ar fi de vreo 2 milioane de lei pe kilogram.

MECANIC PASTRAVAR. Ion Tifui ingrijeste de salmonide din 1983, cand s-a angajat la crescatorie. Localnic din comuna Ceahlau, omul a devenit pastravar dupa ce a absolvit o scoala de specialitate, la Bistrita, si a ucenicit sase ani. "Inainte de asta am fost mecanic de aviatie la Bucuresti. Castigam 3.200 de lei pe luna si nu-mi ajungeau banii de cat Cabernet cu Pepsi beam la Restaurantul Odobesti. Dupa ce am facut armata, tata mi-a «pregatit» postul de maturator de strada in Durau", isi aminteste, razand, Tifui. Aici nu-i mai ajungea leafa de 1.600 de lei decat pentru cate un "rachiu cu dulce" (rachiu cu sirop), din cand in cand. "N-am mai rezistat sa desfund wc-uri si m-am angajat porcar-sef la gospodaria anexa de la Durau. Dupa un an, tata mi-a spus de pastravarie si asa am ajuns aici." Tifui este fericit ca serviciul de acum nu-l obliga sa semneze vreo condica, in ciuda faptului ca nu are liber nici de Pasti, nici de Craciun. Ii sunt dragi pestii si nu se vede facand altceva. Se necajeste cand moare cate o lostrita. Pastreaza toate exemplarele decedate, intr-o lada frigorifica, in caz ca vine vreun control si intreaba de ele. Ne-a si aratat doua: "Asta a murit din cauza unui parazit, asta de cifoscolioza. La unele le-am facut si un fel de autopsie". Ion Tifui ne-a dezvaluit ca nici un nomenclaturist nu a cerut vreodata sa manance lostrita de la crescatorie. Pastravarul nu stie nici el ce gust are rarisimul peste. "Am mancat in 1984 o bucatica. Eram pe patul de spital de mai bine de o luna, in urma unui accident. Tata i-a adus doctorului o bucata mare de lostrita, din care taiase o feliuta si pentru mine, dar nu mai tin minte gustul." In cei 23 de ani de cand ingrijeste lostrite, nu a fost curios sa-si aminteasca gustul lor. "N-am scos nici una s-o trag la dinti. Ar fi de parca as manca din copiii mei."

VIITOR DE RAPITOR Pestii sunt supusi unui recensamant de doua ori pe an, primavara si toamna. Una cate una, lostritele sunt masurate, cantarite, controlate din punct de vedere medical si deparazitate. Conform datelor ultimului recensamant, in bazinul de la Ceahlau sunt 73 de lostrite, cu o greutate totala de 200 kg, sefa lor fiind un exemplar care are vreo 17 ani, 15 kilograme si 1 metru lungime. In luna mai au fost recoltate 50 kg de icre pentru reproducere. Nemtenii se lauda ca sunt singurii din tara care au, in acest an, puiet de lostrita. Rata de supravietuire a puilor de salmonide este de doar 15%-20% si abia toamna, cand ajung la o lungime de 12-15 centimetri, exemplarele cele mai puternice pot fi inscrise in catastifele Directiei Silvice.

Regina legendelor

Regina apelor de munte este un peste pretentios. Are nevoie de ape repezi si curate pentru a supravietui. In urma unor experimente, lacurile cu apa de munte din judetul Cluj au fost populate cu lostrite, iar habitatele neobisnuite pentru acesti pesti le-a fi permis atingerea unor dimensiuni uriase. Pescarii din judet se mai lauda, din cand in cand, cu cate o captura "regala". Nu prea des insa, pentru ca acest peste este un monument al naturii protejat de legea romaneasca.

MONSTRII. Toti pescarii clujeni stiu povesti fabuloase despre cea mai gustoasa dintre salmonide. Tolba de imaginatie a clujenilor este alimentata de proprietatile ciudate ale lostritei; culoarea si formele ei oarecum primitive sau dimensiunile uriase pana la care ajung sa se dezvolte au prins bine legendelor care au aparut in jurul acestui peste. Cea mai cunoscuta dintre povesti a fost popularizata printr-o stire difuzata de un post TV in urma cu trei ani. Realitatea este insa ca nici un scufundator clujean nu o confirma. In urma cu mai multi ani, scafandrii ar fi fost chemati sa recupereze victima unui accident care s-ar fi prabusit cu tot cu masina in Lacul Tarnita. Scafandrii s-au intors insa la suprafata cu parul alb din cauza unei uriase vedenii care li s-a aratat in apa: lostrite ce atingeau aproape 2 metri in lungime. Povestea pescareasca spune ca scafandrii au refuzat sa se intoarca in apa, desi in masina scufundata ar fi fost niste arme care trebuiau recuperate. Mai credibila este insa informatia cum ca, de fiecare data cand se face golirea Lacului Tarnita, la gura barajului oamenii culeg pastravi si lostrite uriase, unele exemplare atingand 1,5 metri in lungime. Multi pescari spun ca au prins in undite astfel de exemplare uriase care s-au luptat cu forta pentru a nu se lasa capturate, tragand barca pana au reusit sa se elibereze sau luand cu ele in adancuri "armele" oamenilor. Cert este ca despre lostrite goliatice circula mai multe legende, mai mult sau mai putin verosimile.

Strigatul de disperare al lostritelor se pare ca mai poate fi auzit in Lacul Stiucilor, din Cluj. Se povesteste ca un exemplar urias, urmarit o data cu pusca de un om pe luciul apei, iese la suprafata in zilele foarte calde si, in apus, isi lanseaza chemarea salbatica pentru surate. Cel mai frumos cantec din adancuri pe care l-ar fi auzit un om.