Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Honor et Patria este unul dintre cele mai vechi grupuri ultras care susțin echipa națională de fotbal a României. Imaginea lor, în timp, a ajuns a unor scandalagii care se ocupă doar cu stâlcit de fețe prin peluzele stadioanelor sau a unor golani care nu fac decât să provoace suspendarea stadioanelor la meciurile „de acasă”. Elemente negative, fără educație, bune doar de încăierări cu jandarmii ori cu suporterii echipelor adverse, masă de manevră, uneori, în bătăi politice autohtone.
O zi printre cei din Honor et Patria este o plimbare prin istorie, cu multe accente naționaliste și povești extreme. Este o lume aparte, unde viața este trăită altfel, între tricolor, dușmanii istorici și problemele sociale de zi cu zi.
Dave are 42 de ani și un master în administrația publică electronică. E în H.P (Honor et Patria) din 2003, de când s-a fondat. Îl vezi pe stradă, nu-ți sare în ochi. „Dave” este unul dintre liderii brigăzii ultras. N-are mușchi, nici pumnul cât ciocanul, e mai mult subțire. Discursul său, însă, e radical. Câteodată, când vorbește de „Roșia Montană” ori Basarabia, ochii îi lucesc. Iar cuvintele sunt aspre, dure. Ca o rafală de mitralieră care seceră la zid. Lângă el e Mișu. Pare mai blând, dar asta până începe să spună de „inamicii din Ungaria”. Are 34 de ani și a terminat un master în marketing. Face parte din Honor et Patria din 2007. Și este cel mai înverșunat în fața „abuzurilor Jandarmeriei”.
Honor et Patria înseamnă oameni care merg la fiecare meci al Naționalei României indiferent că se joacă la Craiova ori la Erevan. „Cum Naționala reprezintă fotbalul românesc, noi reprezentăm, în peluze, mișcarea ultras românească”, își încep povestea reprezentanții grupului. La început, H.P. nu însemna decât vreo 7-8 oameni. „Anul acesta facem 20 de ani de activitate continuă. În 2003 a apărut ideea grupului, odată cu primele meciuri pe care echipa națională le-a avut în afara Capitalei”, spune Dave. Până atunci era o regulă nescrisă: galeria echipei pe stadionul căreia juca echipa României se transforma în galeria Naționalei. „Pe 23 august (actuala Arena Națională n.n) nu era nimic. În sensul lumii ultras. Erau doar cetățeni liniștiți care băteau din palme”.
Steagul lui Cuza și „semințarii”
„Cetățenii”, în limbajul ultrașilor, sunt spectatorii comuni, cei din tribune, neorganizați, care „vin la meci ca la film”. Câteodată „cetățenii” se transformă în „semințari” - termen dat celor care, dacă se nimeresc în același sector cu ultrașii, se plâng că nu văd meciul, așezați pe scaune, cu pachetul de semințe în poală. „Ăștia sunt mai guralivi. «Stați jos, stați jos», strigă mereu. Se vaită că nu văd meciul din cauza noastră sau a mesajelor noastre pe care le desfășurăm în peluză. Înainte erau mai răi, făceau scandal, până am început să-i urcăm prin peluze. Acum, pleacă singuri”, râde Mișu. Își aduce aminte că la un meci al echipei României, grupurile de ultrași au protestat timp de 15 minute: „Era ceva legat de imaginea noastră. Am ales ca timp de 15 minute să nu scoatem un sunet. A fost sinistru. Prima dată, se mai auzeau câteva aplauze din tribune, câte o încurajare. Pe urmă... tăcere sinistră. Și era așa, ca un vuiet astupat: cranț-cranț. Se auzea cum sparge stadionul la dovleac și floarea-soarelui”.
Citește pe Antena3.ro
Pe lângă „cetățeni” și „semimțari”, în ținta ultrașilor mai sunt „căpșunarii” și „circarii”. „Căpșunarii”, conform definiției ultras, sunt cei care muncesc în afară care nu au nicio treabă cu fenomenul și care vin la meci dacă Naționala joacă în țara în care lucrează. „Ăștia, că vine echipa României sau Adi Copilu Minune, tot una e. Nu fac diferența, vin cu aceeași atitudine și habar n-au ce caută pe acolo. Ei nu stiu nimic despre grupuri, știu doar neadevăruri din minciunile presei. Urlă că e fum de torțe. Acum au evoluat. Și-au luat telefoane și filmează tot. Că așa s-a aflat și de Andorra (penultimul meci al Naționalei în grupa de calificare pentru Euro, unde, în peluze, au avut loc câteva incidente). Uite, de Paris sau de alte locuri unde au mai avut loc incidente, nu se știe nimic”.
În dizgrația ultrașilor mai sunt „circarii” sau „perucarii”. Ăștia sunt cei care poartă îmbrăcăminte fistichie în culorile naționale, peruci, ori alte accesorii tricolore. „Noi nu vrem balast d’ăsta. Ai un semințar sau un perucar pe lânga tine? Automat îi împingi mai sus sau în altă direcție decât peluza. Acum ne putem impune și prin număr, nu mai suntem atât de puțini. Așa că, de bine, de rău, ăștia au început să înțeleagă”, spun cei doi lideri ai Honor et Patria. Iar concluzia, vizavi de ceilalți oameni care vin pe stadion, este clară: „Noi le suntem superiori. Noi venim din România, din alte țări, acolo unde joacă Naționala. Și facem eforturi pentru asta. Nu suntem egali cu ceilalți care vin la meci, este o idee falsă. Iar asta îmi dă dreptul să-i gonesc din zona în care este grupul meu. La peluză nu trebuie să existe locuri pe bilet. Grupurile sunt acolo, e o zonă liberă de ceilalți care nu fac parte din lumea asta. Asta e o regulă nescrisă, de când lumea și pământul”.
Honor et Patria a apărut oficial la un meci România-Luxemburg de la Ploiești. Nașterea unui grup în lumea ultras este atunci când pe gardul peluzei este pus steagul cu însemnele și numele grupului. Bucata de pânză este deosebit de importantă: capturarea ei de către suporterii echipelor adverse obligă la desființarea grupului. E o altă regulă nescrisă în lumea ultras. „La Ploiești a apărut prima oară steagul nostru, ceea ce a însemnat nașterea grupului. Numele de Honor et Patria vine din istorie, din vremea lui Cuza. Era motto-ul aflat pe drapelul de luptă al României, la acea vreme benzile tricolorului fiind dispuse orizontal, iar pe roșu - culoarea cea de sus – aflându-se acvila. Motto-ul nostru, Onoare și Patrie, este, de fapt, ideea care guvernează subcultura noastră, indiferent că suntem pe stadion, pe stradă sau la serviciu”, povestesc cei doi reprezentanți ai H.P. Cei câțiva care au format începutul grupului de ultrași au decis ca sub „umbrela” Honor et Patria să nu existe discuții privind echipele de club, grupul fiind exclusiv de suport al echipei Naționale. Un alt punct important a fost cel al deplasărilor. Punct care stabilește diferența între ultrașii H.P și „ceilalți din tribună”.
„Deplasarea este o parte importantă, componentă a vieții ultras. În deplasare ești altfel, atunci se simte unitatea. În deplasare ai parte de ostilitate și atunci simți puterea grupului. Niciodată nu dai înapoi”, spun cei doi ultrași. Își aduc aminte de una din primele deplasări, fiind și una dintre cele mai dificile, în Feroe: „În 2003 erau vremuri grele. Nu eram atunci în Uniunea Europeană, situația economică era nasoală. Nu erau zboruri directe, nu existau low-cost-uri. Netul era varză. Am dat atunci peste 1.000 de euro. Într-o lună am cumpărat avion, într-o lună feribotul, în cealaltă – cazarea. Am plecat, deplasarea a durat 10 zile, cazare am avut doar pentru 3. La Bergen, în Norvegia, am făcut pe durii: ne-am lăsat bagajele cu tot cu hainele groase în gară. Iar ăia au încuiat stația pe timp de noapte. Să ne vezi la minus nu știu câte grade în tricouri și hanorace cum ne îngrămădeam pe bănci. Noroc că au luat foc niște case atunci. Am luat urma pompierilor și ne-am încălzit la foc. Când au stins incendiul, lumea aplauda, noi huiduiam că nu mai aveam unde să ne încălzim”.
Ideologia politică, rasismul și inamicii
„Nu văd ca pe un martiriu cheltuielile astea, ale noastre, în Europa. Este ceva ce îmi place; cum unii bagă bani în haine, în motociclete.... În cazul nostru, noi băgam bani în pasiunea de a reprezenta identitatea națională pe toate stadioanele pe care joacă echipa României. Avem satisfacția că o facem cu banii noștri. E un hobby care a devenit un mod de viata”, povestește Mișu. Despre ideile de bază ale ultrasilor din Honor et Patria au o părere fermă – „Sunt niște valori pe care ți le asumi aici. E vorba de demnitate, libertate, pasiune. Niciodată nu faci concesii”.
Conceptul de libertate în lumea Honor et Patria înseamnă, potrivit celor doi, posibilitatea de a te manifesta cu toate mijloacele disponibile. „Chiar dacă societatea caută să impună restricții. Noi am avut șansa de a trăi într-o anumită libertate. Existau mesaj rasiste, cu violentă... făceau parte din lumea asta. Acum e altfel. Să discutăm, de exemplu, despre termenul țigan. Înainte, la începutul anilor 2000, suporterii se numeau unii pe alții țigani și nimeni nu o lua ca pe o manifestare de rasism, era parte a duelului dintre galerii. Acum, orice ai zice, deranjezi pe cineva. Scandările la adresa rivalilor fac parte din fenomen, nu e teatru sau operă. Oamenii se manifestă liber. Dar ei - Federația Română de Fotbal și UEFA - au schimbat definiția termenilor. Doar pentru a impune cenzura. Iar cenzura a apărut pentru a controla”, cred cei din gruparea ultras.
Dave și Mișu sunt convinși: niciun grup care susține Naționala nu este controlat de Federație. La nivel european există grupuri care „trăiesc” din bani oficiali. Un caz este al ultrașilor maghiari. „H.P. nu a primit niciodată bani sau beneficii de la FRF. Nici celelalte grupuri nu au primit. În 2019, Burleanu a abordat toate grupurile. Au vrut să intervină în mesajele noastre. Noi folosim mesaje ofensive, este o normalitate. În plus, pirotehnic folosim materiale F1 care sunt legale. Dar există la nivel european o politică ciudată: dacă scoți un mesaj sau un banner cu Stalin sau cu secera și ciocanul nu se întâmplă nimic. Dacă, însă, afișezi ceva cu o svastică sau cu Mareșalul Antonescu, este belea mare”.
Mesajul celor din Honor et Patria este clar: „Noi nu facem ceva împotriva echipei naționale! Este doar o scorneală a unei părți nepregătite din presă. Noi suntem împotriva cenzurii impuse de politică”. Despre „meciul” cu FRF, obida ultrașilor e alta: federația nu își asumă eșecurile! „Și, în condițiile în care am ajuns unde am ajuns, își dau prime, se prefac că nimic nu s-a întâmplat”, spun cei doi ultrași.
Principalii „inamici externi” ai celor din Honor et Patria sunt maghiarii, ucrainenii și rușii, chiar dacă de mult nu au mai existat meciuri oficiale cu respectivele naționale. Misu lămurește: în peluzele echipelor naționale, ura vine din istorie. „Am avut mai multe mesaje pe aceste teme. Tip «Rusia, afară din Tighina» sau «Disprețuiesc Ungaria, urăsc Rusia»”, își amintește Dave. Zice că problema conflictelor cu cele trei țări e logică: „în peluzele românești este vorba de tradiționalism social și naționalism”. Lucrurile sunt văzute simplu: „totul vine de la ce s-a întâmplat în istorie. Maghiarii sunt agresivi, îi doare Trianonul. De aceea, părerea mea este că nu trebuie să ne punem cu ei, noi le suntem superiori. Noi trebuie să tragem de Rusia sau, în special, de Ucraina. Da, simpatizezi cu cetățenii lor, trec prin ce trec, dar nu o să afișăm niciodată steagul ucrainean. Ba, dimpotrivă. Pentru că – noi am fost acolo, la anumite acțiuni proprii - ei fac ce fac cu școlile și bisericile românești de acolo”. Discuția trece de la bisericile din Ucraina la cele din România; cele mai multe grupări de ultrași autohtone au fost implicate în susținerea familiei tradiționale. „Da, peluzele au fost și sunt împotriva hipsterilor și trotinetiștilor!”, închid subiectul ultrașii.
Alt „inamic” al Honor et Patria este presa. Numiți „mari consumatori de violență“, jurnaliștii sunt acuzați de dezinformare și provocări. „Presa de specialitate este principalul promotor al violenței. Ei rup programele cu incidente apărute, le rulează la infinit. Tot presa este cea care se plânge: «Naționala e afectată, jucăm fără spectatori etc», în timp ce promovează aproape provocator aceste cazuri”, consideră Dave.
În România, în subcultura ultras ar trăi câteva mii de oameni. La Națională sunt vreo 300. Și de multe ori s-a vorbit de implicarea brigăzilor în acțiuni de stradă cu iz politic, manipulate de anumite partide sau entități. Părerea celor doi lideri ai Honor et Patria este diferită: „Cu siguranță sunt grupuri politice, chiar și instituții publice din zona serviciilor care văd ultrașii ca pe o oportunitate, ca pe o masă de manevră. Această masă este vocală, este organizată. Dar nu s-a regăsit nicio implicare. Dacă tu, ca grup, simți că trebuie să ieși, crezi în ideea pentru care s-a ieșit în stradă, atunci ieși. Uite, te asigur că niciodată ultrașii nu or să iasă la un miting gay. Nu merge cu manipularea, mirosim imediat. Iar ideea că te urci pe gard, dai o comandă și merge toată lumea unde zici... Se uită ăia la tine și te dau jos în pumni”.
Reguli din subcultura ultras
Primul criteriu pentru a fi acceptat în lumea ultras este să poți face deplasări. Pare simplu. În realitate este complicat. Pe de o parte, din noțiuni financiare, spun ultrașii. Apoi mai există și mentalitatea – mulți nu concep să investească niște bani fără a câștiga ceva. „Deplasările se fac pe banii tăi, de aceea suntem independenți și liberi. Ca să ai acei bani trebuie să ai un loc de muncă, unul care să-ți asigure independența asta. Mai trebuie să ai acel gen de personalitate care în această societate consumeristă este minoritară”, spune Mișu. Camaradul său îi continuă ideea: „În Honor et Patria, prin prisma temelor noastre, este necesar și un grad de cultură generală, de cultură politică. Asta, ca să te integrezi. Fiindcă fenomenul ultras este, ca intelect, peste media societății. Media societății joacă la pariuri, la noi nu aștepți cu banii investiți o gratificare materială. Oamenii din fenomenul ăsta au spiritul critic mai dezvoltat. Este o subcultură de protest. În plus, înveți repede să miroși impostorii după ce vezi ce combinații și ce vrăjeală sunt prin cluburile de fotbal din România, prin federație sau chiar și prin peluze, pe vremuri”.
Un alt criteriu pentru viața de ultras ar fi compatibilitatea: „Dacă ai luat o amendă și te-ai speriat... nu ești de-al nostru. Nu suntem de extremă, să îți dai viața sau să stai prin pușcării... Dar dacă la vreo intervenție fugi, nu ai ce să cauți în grup”. Puterea pumnului în opinia liderilor Honor et Patria este un mod de a regla ceva mai repede problemele. Dar nu este o obișnuință. „La Națională ai un mesaj de unitate, automat prioritizezi rezolvarea anumitor probleme prin intermediul unor discuții sau a unor negocieri”, spune Dave.
Vestimentar, ultrașii au început să aibă stilul lor de prin anii ’80. Bocanci, blugi, geci militare. În ’90 s-a trecut la pantofi sport și hanorace. Acum sunt materialele personalizate – geci, hanorace, tricouri. În viața din afara deplasărilor se poartă haine care nu ies în evidentă: „tu faci parte din grup, nu faci nici circ și nici parada modei. Peluza Naționalei înseamnă din punct de vedere vestimentar tricouri sau hanorace negre, ori închise, și blugi. Plus fular sau eșarfă tricoloră”. Ultrașii spun că pe sub haine nu există nimic „alb”: „Nu găsești la noi cuțite, briciuri ori altele. Nu cauți să ataci. Dacă ești atacat, nu dai înapoi. Există reguli nescrise care spun că nu ai voie să porți arme albe. E drept, în Turcia sau în sudul Italiei nu se respectă”.
În grupurile ultras și în peluze nu există o organigramă, nici o structură formală. Nu este o regulă, dar în privința activităților desfășurate de grupuri există câte o persoană recunoscută pentru fiecare „segment". Sunt inși care compun cântece sau scandări, oameni care compun mesajele afișate pe pânze, ultrași care dau tonul cântecelor sau scandărilor, sunt și responsabili pe logistică. În general, cu cât cresc vechimea și vârsta, cu atât crește și gradul de respect al ultrasului. În Honor et Patria, media de vârstă este de peste 30 de ani. „Este greu de prins generația nouă. Plaja e îngustă, puștii nu văd decât Tik Tok. În plus mai tremură și când vin jandarmii”.
Campanii sociale: Roșia Montană și anti-Bâstroe
La echipa națională există mai puține meciuri decât la o echipă de club, timp liber este berechet. De aceea, poate, gruparea Honor et Patria este implicată adesea în activități „de stradă”. „Acțiunile noastre sunt naționaliste. Până acum am avut două mari campanii. Prima, «Basarabia, pământ românesc», a fost lansată în 2006 și pune bazele mișcării unioniste actuale”, spune Dave. „A doua campanie a fost sub tema «Eroii nu mor niciodată» și se referă la acțiuni și comemorări pentru cei care au căzut în Revoluția din 89”, completează Mișu.
Despre metodele de luptă - cu stickere lipite pe stâlpii indicatoarelor sau cu desene colorate înălțate pe ziduri de imobil ori picior de pod – cei doi lideri ultras cred că sunt de impact și creează rezultate: „Luptăm cu lucruri mici împotriva amenințărilor mari. Se numește propagandă stradală și contează foarte mult în a transmite publicului mesaje pentru care nu se găsește loc pe canalele oficiale de comunicare. Uite, ideea cu Basarabia. Nu a fost lansată de noi, ci de Eminescu. Mulți habar n-au, dar știu de mesaj după ce l-au văzut pe ziduri. Iar multe dintre campaniile noastre au fost preluate de societatea civilă”.
Alte campanii pe care Honor et Patria le-a derulat au privit probleme sociale. La Roșia Montană, în 2004 – „cu zece ani înainte ca tema să devină una hipsterească” - ultrașii au participat la proteste. „Canal Bâstroe- Salvați Delta” a mai fost o temă, în 2004. Alta, în 2006, se referea la salvarea și conservarea patrimoniului din București – „Videanu, parcă, voia să autorizeze construcția unor blocuri în Piața Revoluției. A mai fost o campanie împotriva abuzurilor statului la adresa locuitorilor din zona Pungești – voiau să-i evacueze din case pe oameni - în contextul exploatării gazelor de șist”, își mai aduc aminte cei doi despre acțiunile H.P. „În general, noi ne raliem cauzelor care se pliază pe profilul și pe valorile noastre. Mergem la proteste, comemorări, acțiuni umanitare cu veteranii de război ori din Revoluție. Nu o să mergem niciodată, spre exemplu, să-i susținem pe unii care sunt evacuați din case în care locuiesc ilegal”, e regula ultrasilor.
Despre sentimentul „antigardă”
Jandarmeria Română ocupă un loc important în sufletele ultrașilor. La modul negativ. Liderii Honor et Patria consideră că instituția de ordine publică este una cu probleme. Din toate punctele de vedere: „incită, provoacă și stau rău la capitolul logică”. Cei doi se amuză, își aduc aminte de un protest al grupului pe vremea pandemiei. „În pandemie au fost acele restricții care restrângeau libertățile și nu aveau o justificare logică. Așa că am mers la Direcția de Sănătate Publică pentru protest. Voiam doar sa desfășurăm un mesaj. Era mai fistichiu, e drept. Și au apărut jandarmii. Ne-au cerut să vadă mesajul, noi i-am lăsat. L-au întins și țineau de el, se vedea tot. Noi ne-am dat mai în spate, i-am fotografiat și i-am pus pe net cu mesajul că jandarmii protestează la DSP. A ieșit mare scandal, zău că a meritat amenda de 250 de lei. Jandarmii au ieșit chiar cu un drept la replică”, râd ultrașii.
Liderii Honor et Patria explică de ce există aversiune față de forțele de Jandarmerie: cred că forțele în albastru nu fac decât să întărâte.„Te privesc agresiv, te tratează ca pe un infractor. Te dezbracă, să controleze, cică, te umilesc. Așa ești predispus să devii recalcitrant. Uite, la ultimul meci, cu Belarus. Nu a fost niciun incident, dar la sfârșit, la ieșire, formaseră nu un coridor, ci o pâlnie. Trebuia să treci prin culoarul strâns de jandarmi, erau cu scuturile, cu cagulele trase. Nu fusese pic de violență. A fost o intimidare gratuită”, povestește Dave.
Relația dintre ultrași și jandarmi nu are cum să funcționeze dintr-un singur principiu: „forțele de ordine impun restricții”. „Este o înjosire să mă duc să cer voie sa afișez mesajele. Niciodată nu mergem la mizeriile alea numite ședințe tehnice. Cum să ne aprobe jandarmii mesajele? Ce cunosc ei?”, sunt iritați cei doi ultrași din Honor et Patria. Iar în rest, „jandarmii trăiesc în lumea lor! La deplasări erau unii care ne erau alocați, încercau să fie prietenoși. N-a mers. N-au loc. Acum fac deplasarea, așa sunt regulile, dar nu îi mai vedem. Merg în deplasare, e drept, își iau vederi, magneți, habar n-avem, dar nu mai au treabă cu noi”.
