Un buchet de trandafiri roşii pentru Rege

Zeci de ani, in timpul serbarilor de la 10 Mai, iesind dinspre Palatul Regal, Carol I si-a oprit trasura dinaintea caselor vechi ale Maritei Creteanu... Zeci de ani, desi femeia din balcon imbatranise, ca si el, Regele n-o vedea decat pe femeia inca tanara, frumoasa, puternica, surazatoare, care-i azvarlise primul buchet de trandafiri rosii in trasura cu care strabatea Podul Mogosoaiei, dupa depunerea juramantului ca principe roman. Erau primele flori pe care le-a primit, in noua sa postura de conducator al micului stat din Balcani, in 1866. Si chiar daca nimeni nu statea sa caute acolo motivatiile, gestul Maritei Creteanu a prefigurat “bataile cu flori' de mai tarziu, de la Sosea, de ziua Regelui, de ziua regalitatii, de 10 Mai.

“Ani de-a randul am vazut la 10 Mai iesind pe aceeasi poarta a Palatului pe Regele, cu acelasi alai, cu acelasi protocol stabilit de ani de zile, cu aceeasi multime care il aclama, cu o singura deosebire, numai, la barba batranului care incaruntea mereu', noteaza in 1914 jurnalistul A. de Herz, evocand-o si pe femeia aceea (care se stinsese din viata cu numai cativa ani inainte): “In momentul cand se suia Regele in trasura, batrana se ridica de pe canapeaua din salonul galben si pasea incet pana in balconul din colt. Batrana, dar pe fata careia vedeai urmele unei frumuseti care a facut, zice-se, nenumarate victime. (...) Flutura incet, ca un steag, batista intr-adins mai mare in ziua aceea, pana cand Regele o cauta cu privirea, ii raspundea cu unul din acele gesturi prietenesti pe care Regele Carol le cantareste pentru fiecare in parte'. Elisabeta, Regina, sotia sa, stia ca gestul acela e unul al unei prietenii adanci, cata vreme chiar si pe ea, consoarta sa, Regele i-o prezentase discret doamnei care imbatranea in balcon.

Batrana doamna de demult a fost, pentru Regele Carol, pentru tanara monarhie romana, pentru Bucuresti si parada de 10 mai, reperul fix intr-un peisaj care se schimba mereu. Casele din jur se daramau, locul devenit maidan se transforma rapid in santier si cladiri noi rasareau peste noapte. Chiar vizavi de casa “Cretencei', Regele si-a durat casa lui, mai mare decat a celorlalti, Palatul.

Cateodata, Regele iesea si el la o fereastra si privea indelung spre curtile de peste drum. Casa Maritei Creteanu era deschisa oricui voia sa-i treaca pragul. La usa de la intrare nu era sonerie, doar un clopot atarnat deasupra prindea glas si dadea veste cand cineva tragea de manerul greu, spre a o deschide. Oaspetele intra stingher, urca scarile care scartaiau sub pas, patrunzand apoi in salonul turcesc, de unde se putea vedea, la ceasurile cinci, cand Bucurestiul iesea la plimbare, toata floarea cucoanelor cu umbrelute dantelate si-a domnilor cu joben. Batran ca si casa, mai batran poate decat stapana, un servitor ratacea si el pe coridoarele cu miros de vechi. Se spuneau fel de fel de istorii despre casa aceea, despre povestile trecute de amor – se zvonea ceva despre voda Bibescu ingenuncheat de nurii ei de femeie tanara –, dar si despre intrigile boierilor care s-au adunau acolo ca sa rostuiasca venirea unui singur principe, pe tronurile de la Iasi si Bucuresti. In odaile Cretencei s-a pus la cale venirea pe tron a lui Voda Cuza... Da, da, asa se spunea, asa se stia...

Era o casa istorica, din existenta careia insusi Regele isi facuse jaloane, in timp. Iar cand, dupa moartea femeii, zidurile au inceput sa se haiasca si cineva a spus ca ar trebui daramata, chiar batranul rege s-a opus. Vreo doi ani, la 10 Mai, a asteptat zadarnic sa vada batista cea mare fluturand in balcon si ochii Cretencei cautandu-l. Cu greu, in 1914, pe la inceput de primavara, le-a dat voie urmasilor sa darame cuibul acela plin de amintiri dragi lui (desi nu-i trecuse niciodata pragul). “Cand am vazut zidurile daramate, pe ici, pe colo cate o bucata ramasa in picioare, ca la un castel parasit de boieri si ars in urma de dusmanul care ii gonea, mi s-a strans inima din pricina amintirilor', scria A. de Herz, caruia destinul ii harazise sa-l vada pentru intaia oara pe Rege trecand, de 10 mai, de la balconul Maritei Creteanu. “De la ferestrele acelea am privit intaia oara multimea si m-a infiorat', mai nota el, in vreme ce fiecare caramida cazuta rupea si lua cu ea cate o fila din caietul cu amintiri. De la fereastra lui, Regele privea si el cum se frangea casa-jalon, ca un arbore ramas brusc fara radacini.

In 1914, a fost singurul 10 Mai pe care l-a trait fara sa arunce o privire spre balconul Maritei Creteanu... A fost si cel din urma 10 Mai pe care l-a trait. Ca si cum casa aceea nu era decat metafora propriei sale existente, iar moartea sa, prevestirea stingerii lui.

De ce 10 mai?

Data de 10 mai marcheaza ziua de nastere a monarhiei constitutionale romane si, implicit, a Romaniei moderne. Totul a inceput la 10 mai 1866, cand principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus juramantul catre tara, devenind conducatorul Pricipatelor Romane. Peste doar 11 ani, tot la 10 mai, un nou eveniment de o importanta cruciala vine sa aduca si mai multa insemnatate zilei: pe 9 mai 1877, Mihail Kogalniceanu proclama independenta Romaniei, pentru ca a doua zi Principele Carol I sa semneze actul care intrerupea vasalitatea fata de Imperiul Otoman. Cand, in 1881, Romania devine regat, data de 10 mai ramane in istorie ca fiind ziua in care primul rege al Romaniei, Carol I, este incoronat. Astfel, ziua capata o tripla semnificatie: Ziua Nationala, Ziua Independentei si Ziua Regelui.

Din 1866 si pana in 1947, Ziua Nationala a Romaniei a fost sarbatorita pe 10 mai prin diverse festivitati populare, una dintre cele mai incantatoare manifestari fiind Revista militara (sau parada), la care, in calitatea lor de conducatori ai unor unitati militare, Principele Ferdinand, Principesa Maria si tanarul Principe Carol (toti trei in fotografie) aveau sa ia parte in 10 mai 1914, defiland dinaintea Regelui Carol I. Desi monarhia a fost abolita de regimul comunist, data de 10 mai a continuat sa ramana in constiinta multor romani ca o zi strans legata de aceasta si de simbolul pe care monarhia il reprezenta: o tara noua, puternica, intregita si mandra. (Magda Cristina Ursache)