Un Institut de Ştiinţe Politice, în luptă cu efectele crizei economice

Aflându-mă la un moment dat în situaţia de a parcurge o bibliografie mai amplă pe teme de Politologie, am avut prilejul să mă informez ocumentar şi din lucrările publicate de un Institut de profil al Academiei Române.

Impresionată de numărul mare de cărţi şi reviste ştiinţifice bine scrise, apărute în ultimul deceniu sub egida respectivei instituţii academice, mi-am propus să-i cunosc întrucâtva "laboratoarele de creaţie", cu scopul mărturisit de a le prezenta cititorilor Jurnalului Naţional.

Este vorba de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, ce-şi are sediul pe Platforma Leu din Dealul Cotrocenilor, Institut al cărui mecanism funcţional mi-a atras atenţia în primul rând.

ÎNCEPUTURILE
Institutul a luat fiinţă sub această titulatură la 27 decembrie 2001, printr-o Hotărâre de Guvern, din care citez art. 1, lit. j: "Institutul de Teorie Socială al Academiei Române se reorganizează şi îşi schimbă denumirea în Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Bucureşti, B-dul Iuliu Maniu, nr. 1-3, Sectorul 6". El este, prin urmare, moştenitorul Institutului de Teorie Socială, care la rândul său a fost fondat tot printr-o Hotărâre de Guvern de la 19 ianuarie 1990: "Art. 5 - Se înfiinţează Institutul de Teorie Socială şi Politologie, care va prelua Biblioteca, Mijloacele de multiplicare şi o parte din clădirea fostei Academii de Studii Social-Politice". Cu zece ani în urmă, Jurnalul Naţional a publicat în paginile sale reportaje prin care era evidenţiată activitatea colectivului de cercetători ştiinţifici ai Institutului de Teorie Socială, materializată în peste 130 de cărţi (colective sau de autor) şi 50 numere de reviste cu  toate publicate şi valorificate pe piaţa cărţii.

REALIZĂRI PROFESIONALE
Astăzi, după şapte ani de activitate a institutului - într-o structură mult extinsă de cercetare ştiinţifică academică fundamentală - producţia editorial-publicistică este şi mai substanţială, după câte am putut constata dintr-o listă de lucrări pe anii 2002-2009, pe care am avut posibilitatea să-l cunosc şi să extrag din el câteva date semnificative ce merită a fi aduse la cunoştinţa specialiştilor interesaţi, dar şi a publicului larg cititor - cărora le sunt  adresate cărţile şi revistele elaborate şi tipărite în condiţii  meritorii de profesionişti în materie.

82 de cărţi şi 31 numere de reviste în limba română şi în limbi străine (cu sute şi sute de studii şi articole) reprezintă zestrea elaborărilor editate şi difuzate în aceşti din urmă şapte ani. Menţionez, spre exemplificare, câteva cicluri de lucrări: Doctrine politice în România secolului al XX-lea (în două volume); Enciclopedia operelor fundamentale ale filosofiei politice (în trei volume); România şi integrarea euro-atlantică; Enciclopedia istoriei politice a României, 1859-2002;  Regiune şi regionalizare în Uniunea Europeană; Negociind cu Uniunea Europeană (în şase volume); Liberalismul din România - teme şi practică (în patru volume); Sistemul politic român; Machiavelli, enigmaticul. Omul, opera; Decimarea elitei politice româneşti, 1944-1964 (în cinci volume); Ideea naţională şi ideea europeană ş.a.m.d.

Aceste lucrări cu impact la cititorii interesaţi de astfel de complexe problematici poartă semnăturile unor cercetători ştiinţifici valoroşi ai Institutului, dacă ar fi să enumerăm pe cei deja consacraţi Ion Bulei, Stelian Neagoe, Vasile Puşcaş, Aristide Cioabă, Constantin Nica, Ion Goian, Dan Dungaciu, Marin  Diaconu. La volumele colective - multe la număr, cum stă bine unei instituţii academice - sunt autori cercetători tineri, cooptaţi cu toată încrederea în cadrul programelor şi proiectelor coordonate de şefii de departamente.

STRUCTURĂ ŞI DOTĂRI
Şi fiindcă veni vorba de cercetători ştiinţifici şi de departamente, menţionez că Institutul are în organizarea sa cinci cercetători ştiinţifici gradul I (echivalent cu profesor universitar), trei cercetători ştiinţifici II, şapte cercetători ştiinţifici III, iar restul până la totalul de 30 sunt cercetători ştiinţifici şi asistenţi de cercetare ştiinţifică. Aceştia sunt repartizaţi - după specialităţi - în două departamente: Ştiinţe politice (cu sectoarele Doctrine şi sisteme politice şi, respectiv, Filosofie politică); Relaţii internaţionale (cu sectoarele de Organizaţii şi de Relaţii Internaţionale).

Şi totuşi un număr relativ redus de cercetători ştiinţifici reuşeşte performanţa ca an de an, printr-o judicioasă autofinanţare, să redacteze şi să imprime atâtea zeci de cărţi şi reviste? Răspunsul poate fi dat numai dacă se iau în calcul dotările în regim de patrimoniu de care a beneficiat şi continuă să beneficieze Institutul. Într-o altă Hotărâre a Guvernului, de la 12 aprilie 1991, la art. 1, se găseşte următorul paragraf: "Biblioteca şi Mijloacele de multiplicare prevăzute la art. 5, al. 1 din HG nr. 55/19 ianuarie 1990, fac parte din patrimoniul Institutului de Teorie Socială (astăzi institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale) din Bucureşti, din structura Academiei Române.

Personalul din  învăţământ şi cursanţii Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative dispun de acces la Bibliotecă, în aceleaşi condiţii cu cercetătorii, personalul didactic şi studenţii din  instituţiile de cercetare fundamentală şi instituţiile de învăţământ superior din domeniul ştiinţelor socio-umane".

Biblioteca respectivă am înţeles că este unică în ţara noastră la nivel de carte socio-umană, de istorie şi filosofie politică. De asemenea, posedă un fond numeros de carte străină de specialitate. Nemaivorbind de colecţiile rarisime de publicaţii (Monitoare, reviste, ziare), începând de la 1850 şi până astăzi.

Totalul fondului de carte se ridică la peste 700.000 de titluri, în peste 1.000.000 de volume.

Din acest izvor bibliografic inestimabil îşi extrag cercetătorii ştiinţifici ai Institutului materia indispensabilă pentru elaborarea lucrărilor de aleasă ţinută şi vădit profesionalism.

Dar aproape tot atât de însemnat, pentru finalizarea activităţii profesionale, este Serviciul tipografic din dotarea Institutului. Cu toate că maşinile sunt de modă veche, puţinii tipografi care le mânuiesc fac adevărate minuni, reuşind să imprime la timp şi în condiţii bune de prezentare manuscrisele din  planul de activitate ştiinţifică.

AUTOFINANŢAREA
Institutul şi-a creat şi un mic Departament Editorial deservit benevol de câţiva cercetători ştiinţifici - prin intermediul căruia se asigură Procesarea computerizată a manuscriselor, precum şi Difuzarea tipăriturilor pe piaţa cărţii, având în acest sens contracte cu cele mai importante librării din Bucureşti şi din ţară.

Acesta este secretul apariţiei periodice a publicaţiilor Institutului. Din fericire, beneficiază de un mic patrimoniu în dotări, ce-i facilitează realizările, dând satisfacţia muncii împlinite în timpul şi la parametri dinainte fixaţi.

Din câte mi s-a spus în discuţiile cu câţiva salariaţi ai Institutului, mai toate celelalte Instituţii şi Centre ale Academiei Române nu posedă astfel de dotări şi sunt nevoite să-şi aştepte rândul pentru tipărirea producţiilor lor ştiinţifice, la Editura Academiei. În acest fel se înregistrează decalaje în apariţia lucrărilor, iar revistele au mai mereu termenele de apariţie întârziate.

Ar mai fi de stăruit asupra modului în care îşi procură Institutul sumele de bani necesare achiziţionării materialelor tipografice. La această întrebare mi s-a răspuns că la începuturi a fost mai greu, până s-a încropit un oarecare "fond de rulment". Astăzi, Departamentul Editorial al Institutului, împreună cu Compartimentul financiar-contabil, gospodăresc cu mare atenţie veniturile realizate din 1) vânzarea cărţilor şi revistelor, din 2)  onorarea unor contracte cu terţi pentru tipărirea de lucrări, din 3) sponsorizările corespunzătoare de care s-a beneficiat în ultimii cinci ani.

Pe de altă parte, mi s-a precizat de către factori responsabili de conducere că Institutul n-a solicitat şi n-a primit niciodată sprijin financiar de la Academia Română pentru tipărirea publicaţiilor sale, ştiut fiind la câte astfel de solicitări era supusă de Institutele surori ce nu aveau şansa patrimonială a Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale - unitate singulară de acest fel în întreaga ţară.

MĂSURI ANTICRIZĂ
Am deschis discuţia şi asupra ravajelor crizei generale, întrebând cum se resimt şi în ce mod Institutul îşi propune să le facă faţă. Spre edificare, mi s-a vorbit despre setul de măsuri imediate, care odată puse în aplicare vor duce la reducerea substanţială, pe timp de iarnă, a cheltuielilor materiale (utilităţi), cele care grevează cel mai apăsat asupra bugetului alocat pentru acest gen de cheltuieli. Printr-o mai economicoasă repartizare a cotelor pentru energia termică, pentru apă potabilă şi menajeră - se vor reduce cu 50% cheltuielile aferente, în comparaţie cu anul precedent. La puţinele calorifere rămase în funcţiune se vor monta repartitoare de căldură, se va renunţa cu totul la apa caldă, iar apa rece va avea un consum redus şi acesta prevăzut cu apometre.

Măsurile ca atare vor duce la desfacerea Institutului din sistemul pauşal, păgubitor, în care a fost încorsetat de-a lungul anilor, renunţându-se la "prestările de servicii" intermediate de colocatara Universitate Politehnică, ale cărei comisioane încarcă îndeobşte facturile cu cca 25% din totalul sumelor de bani achitate lunar de către Institut pentru cheltuieli-utilităţi.

Ca o concluzie, măsurile luate în limitele permisibile, precum şi încheirea contractelor directe cu furnizorii de utilităţi - fără intermediar - vor permite Institutului să realizeze o reducere estimată la aproape 55% a cheltuielilor materiale (utilităţi pe timpul sezonului rece, ce sunt cele mai costisitoare) pe anul 2009 şi pe anii următori.

SOLIDARITATE DE GĂND ŞI FAPTĂ
Din câte mi-am dat seama, toţi salariaţii Institutului - 50 la număr - sunt ataşaţi de sediul lor şi de dotările care-i fac să fie competitivi cu alte instituţii de profil din ţară şi din străinătate. Ei sunt gata să facă şi alte sacrificii pentru depăşirea crizei în care se zbate toată lumea - numai să-şi poată desfăşura pe mai departe şi în linişte activitatea în "casa lor" indisolubil legată de Bibliotecă şi de Tipografia care le certifică menirea.

Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române merită toată lauda şi toată atenţia pentru modul în care reuşeşte să-şi gestioneze - prin autofinanţare - activităţile ştiinţifice, de aşa manieră încât prin forţe proprii să-şi valorifice producţiile publicistice.