Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În plin Belle Époque, Mişu Vacaresco publică în L’Indépendance Roumaine o rubrică pe care o semnează: Claymoor. Indiscret, histrion şi, mai ales, imprevizibil, cel mai important cronicar al României mondene de sfârşit de secol romantic a fost un personaj care se identifică astfel cu lumea salonardă pe care o descrie.
Traducere din limba franceză
____________________________________
20 martie 1883
Vineri seara a avut loc o recepţie şi un ceai la legaţia Rusiei. În salonul Ludovic al XVI-lea, în mijlocul obiectelor de artă şi al florilor, un buchet de frumoase mondene. O zână, prinţesa Elena Bibescu, a ţinut sub farmecul talentului său un întreg auditoriu ales pe sprânceană. O privighetoare, domnişoara Assan a ciripit cele mai frumoase romanţe ale sale. Au alternat foarte inspirat Liszt şi Chopin cu pagina "Hughenoţilor” precum şi romanţa domnului Cavadia – "Unde eşti?”.
În acest cadru minunat de care ochii se dezlipesc cu mare greutate, am remarcat-o pe doamna general Manu, în mare toaletă de satin negru brodat cu jais, corsaj imperial deschis în inimă, care este împodobit cu dantele spaniole şi înflori cu trandafiri şi briliante; marchiza de Aubespine-Sully, drapează frumuseţea sa blondă într-o toaletă Pompadour, satin trandafiriu dintre cele mai mişcătoare broşat cu garoafe de aur, un fluture din briliante şi smaralde prins în corsaj, pe cap o aureolă de păr blond, sclipind ca aurul în fuziune. Doamna prinţesă Ferdinand Ghica în mare toaletă foarte originală şi de bun gust, mare doamnă din timpul Elisabetei a Marii Britanii, rochie din brocart albastru de sirenă cu reflexe de argint, trenă imensă din satin de argint raiat cu benzi de velur negru; corsaj cu vârf foarte lung butonat cu mâţişori din diamante, mare guler gofrat cu dantele duble de velură cardinal şi paiete de aur, în păr – stele şi semilune de nestemate pentru a lumina acest frumos ansamblu. Doamna Jean Alexandrescu, foarte frumoasă într-un nor alb de perle, de caşmir şi dantele. Doamna prinţesă Alexandru Bibescu, fermecătoarea serii, este în toaletă de dogăriţă, un portret veronez coborât din ramă, rochie din brocart de argint, pe care cade o mare mantie de curte din satin trandafiriu de nimfă ridicat de torsade de perle şi de buchete de frunze argintate, corsaj cu tăieturi deschis, brumat în întregime şi înzăuat cu perle ca o armură, mic guler Faliero din perle şi dantele; într-o pădure de păr negru arde un solitar care nu este decât un palid satelit diamantat, împrumutându-şi lumina din focul celor doi ochi imenşi, negri. Domnişoara Asan, un fermecător Velasquz, în gri de zid, împodobit cu albastru electric, abundenţă de trandafiri; domnişoara Constance Cantacuzino în trandafiriu şi alb etc.
Printre costumele negre, domnul baron Mayer, ministru al Austro-Ungariei, domnul baron de Saurma, ministru al Germaniei; domnul Dragoumis, ministru al Greciei; domnul marchiz Aubspine-Sully, însărcinat cu afaceri de Monaco; domnul Nicolas Creţulescu, ministru al României la St. Petesburg; domnul general Manu; domnul Grigore Cantacuzino, senator; domnul baron de Salzberg, consilier al legaţiei Austro-Ungariei; domnul Isvolsky, prim-secretar al legaţiei Rusiei; domnul Jean de Linche; domnul N. Cerkez; domnul locotenent Mihai de Laptew, domnul M. Văcărescu etc.
Prinţul Urusov şi prinţesa Urusov au făcut onorurile saloanelor lor cu amabilitate cunoscută. Graţioasa stăpână a casei îşi punea în valoare frumuseţea sa brună într-o toaletă neagră simplă şi de bun gust. La ora unu dimineaţa invitaţii părăseau reşedinţa elegantă a legaţiei Rusiei.
În această săptămână moartea şi-a aruncat din nou secera sa nemiloasă şi în această recoltă dureroasă a ridicat un tânăr şi sclipitor militar din afecţiunea părinţilor şi din gloria ţării sale.
Domnul căpitan Buescu, promovat la gradul de comandant pe patul de moarte, s-a stins în câteva zile, în plină tinereţe şi la început de carieră. El lasă o mamă şi o soţie în lacrimi; şi dacă este vreo consolare la o asemenea nefericire, am văzut regretele tuturor celor care l-au cunoscut şi durerea tuturor camarazilor săi.
22 martie 1883
Luna martie se îndulceşte un pic. Se arată în sfârşit în splendoarea sa primăvăratică. De două zile, soarele înţeapă cu razele sale binefăcătoare. Strada este animată, blănurile au dispărut şi pe corsajul frumoaselor plimbăreţe se înalţă un buchet de violete sau un boboc alb. Dar totul nu este încă trandafiriu; graţie domnului primar, acest tablou surâzător are mult prea multă umbră. Praful ne sufocă deja. Promenada la Şosea ar fi foarte agreabilă fără acest dezagreabil praf. Ieri frumoasa noastră promenadă prezenta o animaţie extraordinară; dar plimbăreţii trebuia să-şi acopere ochii cu o batistă, pentru a se plimba în voie. Ziua de iarnă a fost foarte frumoasă; este prima de primăvară. Era mulţime pe străzi.
________________________________
Franz Liszt (1811-1886)
Franz Liszt se naşte la 22 octombrie 1811, la Raiding, pe atunci Imperiul Austro-Ungar, astăzi Austria şi moare la 31 iulie 1886 în Germania, la Bayreuth.
Compozitorul romantic militează pentru o rupere de tradiţia prestaţiilor pianistice conservatoare, reţinute şi adoptarea unui stil exhibiţionist. La 8 ani compunea, iar la 9 ani dădea concerte.
A fost un compozitor prolific: 1.233 compoziţii, dintre care 150 sunt piese pentru pian. Creaţiile sale vizează performanţe tehnice ale executantului, care aduc, prin muncă asiduă şi un antrenament constant, un efect artistic spectaculos. Franz Liszt influenţează lumea pianului, devenind baza execuţiei moderne. Spre deosebire de Chopin care a fost considerat "pianistul pianiştilor”, Liszt a fost numit "pianistul publicului”, graţie succesului său incontestabil.
Rapsodiile ungare, cu motive tematice împrumutate, sunt lucrări compuse cu un talent rafinat, şi au rămas în repertoriile pianiştilor până azi.
Liszt a vizitat şi România şi a fost impresionat de muzica românească, scriind o "Rapsodie Română” pentru pian cu teme din doine, balade şi cântece de petrecere, lucrare ce s-a cântat la Ateneul Român din Bucureşti, în interpretarea pianistei Aurelia Cionca, în 1931.
