Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Da primavara peste omul de rand si peste principii lumii cu aceeasi jucausa pornire, cu acelasi indemn la plimbari lungi, in aerul imbalsamat de floare si-ncalzit, sfios, de un soare scuturat de hlamida iernii.
Intr-un martie echinoctial de-acum o suta de ani, pornirea asta a lungilor plimbari pe jos l-a cuprins si pe Principele Mostenitor al Coroanei Romaniei. Nimic nefiresc, veti spune. Si am fi intru totul de acord cu voi... numai ca nu astfel le-a parut contemporanilor altetei sale in ziua aceea de martie, cand s-a pornit pe jos, de la Cotroceni la Palatul Regal.
"Stiti ca nu prea e placut lucru sa fii print mostenitor? Constatarea aceasta am facut-o ieri inainte de amiaza (19 martie 1912 – n.n.), pe cand ma uitam cum se preumbla Printul Ferdinand pe bulevarde... Or fi avand ei principii, nu-i vorba, si multe satisfactiuni si placeri, dar au si necazuri. Placeri? Nenumarate. Necazuri – putine, dar suficiente", scria (aproape compatimitor) Fortunio (unul dintre pseudonimele lui M. Faust-Mohr), in "Dimineata".
Principele a renuntat in dimineata aceea insorita la automobil sau trasura, si-a ales un tovaras de drum (pe care istoria nu ni-l restituie, dar ce importanta mai are numele unui companion, fie el si princiar?) si a coborat frumosul bulevard al Independentei, a trecut podul peste Dambovita la Sfantul Elefterie, dupa care si-a continuat drumul pe Bulevardul Elisabeta. Cam greu sa te plimbi incognito intr-un oras in care faci parte din cea mai inalta elita, o Capitala in care vei purta, curand, coroana de rege pe crestet. A simtit asta pe deplin si Principele Ferdinand.
Din cate lasa sa se inteleaga, jurnalistul a fost martor in acea dimineata, absolut intamplator (!!!), la efuziunea populatiei Bucurestiului, la vederea principelui mostenitor. "Pana la Thuringer a mers cum a mers. De la farmacie, insa, lumea, care-i observase, a inceput sa se ia dupa dansul, si cand a ajuns in Calea Victoriei avea o suita de cel putin o suta de oameni... Cu chiu cu vai a putut ajunge pana la Palatul Regal. «Suita» s-a oprit la poarta, cum era si firesc. Printul radea, tot timpul, pe drum, dar cred ca in fundul inimii suita care-l urmarea cu inversunare nu i-a prea facut placere. Caci, in definitiv, vrea omul sa se plimbe pe jos – o placere pe care cei cu pungile subtiri si-o satisfac toata viata; ei bine, multimea nu-l lasa sa guste in tihna aceasta nevinovata placere."
Va veti intreba ce anume a determinat multimea sa-l urmareasca pe print, pe Bulevardul Elisabeta si, apoi, pe Calea Victoriei, pana la poarta unchiului sau, regele? Admiratia pe care o avea pentru acest principe destoinic, care se pregatea sa le devina monarh, cu siguranta! Da, insa nu era intaia oara cand mostenitorul Coroanei o pornea agale prin Bucuresti. Facuse astfel de plimbari la pas chiar si in toiul iernii, cand Capitala era acoperita de nea si o singura data s-a hotarat sa urce, pana la urma, in automobil... Se intampla insa in ianuarie, in timpul "revoltelor" politice de strada, iar atunci nu de admiratori a avut parte in juru-i. Nedorind sa se implice politic, bineinteles ca a renuntat la plimbarea la pas, in ziua aceea...
Prezenta Principelui Ferdinand, pe Bulevard, nu era o rara avis, spuneam. "Nou ar fi fost daca s-ar fi intalnit cu Printesa Maria flanand pe la vitrine... Dar daca printul a avut acea suita respectabila, inchipuiti-va ce suita ar fi avut gratioasa principesa!", mai scrie si cronicarul de acum un veac. Care cronicar concluzioneaza, putin amar: "Nu, nu, bucurestenii au dovedit ieri ca nu au inca civilizatia ce li se presupune".
