Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
DORINŢA
Catedrala Măntuirii Neamului, un vis pe care inaintaşii Patriarhului Teoctist nu l-au putut implini, unii contemporani ai săi s-au străduit să demonstreze că e nefolositor, iar urmaşii ar putea să il considere un fel de testament.
Catedrala Măntuirii Neamului, un vis pe care inaintaşii Patriarhului Teoctist nu l-au putut implini, unii contemporani ai săi s-au străduit să demonstreze că e nefolositor, iar urmaşii ar putea să il considere un fel de testament.
DORINŢA
Catedrala Măntuirii Neamului, un vis pe care inaintaşii Patriarhului Teoctist nu l-au putut implini, unii contemporani ai săi s-au străduit să demonstreze că e nefolositor, iar urmaşii ar putea să il considere un fel de testament.
Catedrala Mănturii Neamului este numele cu care a dorit Patriarhul Miron Cristea să numească impunătoarea biserică pe care dorea să o construiască in Bucureşti. Ideea aceasta apăruse şi după Războiul de Independenţă din 1877-1878. Insă după Unirea de la 1918, Patriarhului Miron i s-a părut necesară ridicarea unui astfel de edificiu in memoria ostaşilor căzuţi in primul război mondial. De fapt, in amintirea eroilor neamului din toate timpurile, toţi cei care prin jertfa lor au măntuit intr-un fel neamul romănesc de la pierire.
Pănă atunci, contextul politic şi cel de organizare bisericească nu au permis construirea unei astfel de biserici emblematice pentru credinţa poporului romăn. Dar cum in 1925 biserica noastră a căpătat rangul de Patriarhat recunoscut de celelalte biserici de acelaşi fel, se impunea şi ridicarea unei catedrale pe măsură. A inceput o mare nedumerire cu privire la locul amplasării construcţiei. Polemici, sfaturi, indicaţii venite de la oameni de cultură, la ziarişti, arhitecţi.
Fiecare vedea un alt loc a fi mai potrivit pentru Catedrala Măntuirii Neamului. Şi banii ar fi putut să fie un motiv care să impiedice construirea Catedralei. Dar in acea perioadă de sfărşit de secol XIX, inceput de secol XX s-a construit enorm şi serios in Bucureşti, deci nu a fost asta. Regele Ferdinand nu a spus că se opune. Nici Carol, mai tărziu. Dar nu s-a ajuns niciodată la inceperea construirii acestei catedrale. Pare că o fatalitate urmăreşte acest vis neimplinit din generaţie in generaţie.
LA VREMURI NOI. După 1992, Patriarhul Teoctist a reluat visul de a construi Catedrala Măntuirii Neamului. Alte polemici intre societatea civilă, politicieni, biserică. Pănă in 1998 Biserica a cerut ca loc de amplasament Parcul Carol. După incercări nereuşite, pănă in 2002, de a ridica monumentala catedrală in Piaţa Unirii, s-a incercat amplasarea ei in Parcul Carol. Proteste mari din partea unor organizaţii. Ultima hotărăre a autorităţilor este de a se construi Catedrala Neamului pe Dealul Arsenalului.
Este posibil ca acest ultim loc ales pentru catedrală să fie şi cel mai potrivit, avănd in vedere că de aici s-au prăbuşit sub lama buldozerelor comuniste şase altare. In disputele cu privire la amplasarea marii biserici, in perioada interbelică s-au implicat destule nume sonore. Nicolae Iorga, in Ziarul Neamul Romănesc, din 26 februarie 1926, propunea inălţarea catedralei pe Dealul Arsenalului armatei: "Pentru catedrală se mai cere şi putinţa de a ieşi la iveală, necesitatea de a se găsi in fundalul unei mari şi frumoase artere de circulaţie, de a fi accesibilă din mai multe părţi⦠Puneţi catedrala undeva sus,... la loc larg, deschis, unde e Arsenalul, de exempluâ¦".
Mai sunt incă probleme, pentru că statul trebuie să acorde despăgubiri celor care au avut terenuri in acel loc. Nici Patriarhul Teoctist nu a văzut acest vis implinit, insă pare mai aproape ca niciodată clipa cănd prima cărămidă va fi pusă la temelia construcţiei care se doreşte a fi cea mai mare de acest gen din Romănia.
Catedrala Măntuirii Neamului, un vis pe care inaintaşii Patriarhului Teoctist nu l-au putut implini, unii contemporani ai săi s-au străduit să demonstreze că e nefolositor, iar urmaşii ar putea să il considere un fel de testament.
Catedrala Mănturii Neamului este numele cu care a dorit Patriarhul Miron Cristea să numească impunătoarea biserică pe care dorea să o construiască in Bucureşti. Ideea aceasta apăruse şi după Războiul de Independenţă din 1877-1878. Insă după Unirea de la 1918, Patriarhului Miron i s-a părut necesară ridicarea unui astfel de edificiu in memoria ostaşilor căzuţi in primul război mondial. De fapt, in amintirea eroilor neamului din toate timpurile, toţi cei care prin jertfa lor au măntuit intr-un fel neamul romănesc de la pierire.
Pănă atunci, contextul politic şi cel de organizare bisericească nu au permis construirea unei astfel de biserici emblematice pentru credinţa poporului romăn. Dar cum in 1925 biserica noastră a căpătat rangul de Patriarhat recunoscut de celelalte biserici de acelaşi fel, se impunea şi ridicarea unei catedrale pe măsură. A inceput o mare nedumerire cu privire la locul amplasării construcţiei. Polemici, sfaturi, indicaţii venite de la oameni de cultură, la ziarişti, arhitecţi.
Fiecare vedea un alt loc a fi mai potrivit pentru Catedrala Măntuirii Neamului. Şi banii ar fi putut să fie un motiv care să impiedice construirea Catedralei. Dar in acea perioadă de sfărşit de secol XIX, inceput de secol XX s-a construit enorm şi serios in Bucureşti, deci nu a fost asta. Regele Ferdinand nu a spus că se opune. Nici Carol, mai tărziu. Dar nu s-a ajuns niciodată la inceperea construirii acestei catedrale. Pare că o fatalitate urmăreşte acest vis neimplinit din generaţie in generaţie.
LA VREMURI NOI. După 1992, Patriarhul Teoctist a reluat visul de a construi Catedrala Măntuirii Neamului. Alte polemici intre societatea civilă, politicieni, biserică. Pănă in 1998 Biserica a cerut ca loc de amplasament Parcul Carol. După incercări nereuşite, pănă in 2002, de a ridica monumentala catedrală in Piaţa Unirii, s-a incercat amplasarea ei in Parcul Carol. Proteste mari din partea unor organizaţii. Ultima hotărăre a autorităţilor este de a se construi Catedrala Neamului pe Dealul Arsenalului.
Este posibil ca acest ultim loc ales pentru catedrală să fie şi cel mai potrivit, avănd in vedere că de aici s-au prăbuşit sub lama buldozerelor comuniste şase altare. In disputele cu privire la amplasarea marii biserici, in perioada interbelică s-au implicat destule nume sonore. Nicolae Iorga, in Ziarul Neamul Romănesc, din 26 februarie 1926, propunea inălţarea catedralei pe Dealul Arsenalului armatei: "Pentru catedrală se mai cere şi putinţa de a ieşi la iveală, necesitatea de a se găsi in fundalul unei mari şi frumoase artere de circulaţie, de a fi accesibilă din mai multe părţi⦠Puneţi catedrala undeva sus,... la loc larg, deschis, unde e Arsenalul, de exempluâ¦".
Mai sunt incă probleme, pentru că statul trebuie să acorde despăgubiri celor care au avut terenuri in acel loc. Nici Patriarhul Teoctist nu a văzut acest vis implinit, insă pare mai aproape ca niciodată clipa cănd prima cărămidă va fi pusă la temelia construcţiei care se doreşte a fi cea mai mare de acest gen din Romănia.
Â
Cititi si: â "Am mers de-a dreptul" â Patriarhul â Sus să avem inimile! â A ferit biserici de la demolare â Intălniri istorice â Calea către Patriarhie â Inaintaşii săi â Misiunea diplomatică â O ultimă vizită Â
Â
